V. Iliuţă: De aceea fuge dl Barbu
Featured

V. Iliuţă: De aceea fuge dl Barbu

Preşedintele Vasile Iliuţă e precizat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă că nici un consilier judeţean PSD nu se opune organizării unei şedinţe de plen a CJ în care să se dezbată şi săî se aprobe rectificarea bugetului care să conducă ulterior la asigurarea sumelor necesare achitării salariilor pe luna august a celor 806 angajaţi ai DGASPC. Iliuţă a explicat şi „motivul” pentru care Valentin Barbu, autoproclamat şef al Consiliului Judeţean, refuză să iniţieze o şedinţă extraordinară, de teamă să nu fie „detronat” din fotoilul pe care „l-a câştigat” cu sprijinul nemijlocit al prefectului Stoica şi al colegului său, Dinulescu.

„Astăzi e valabilă Legea 215 / 2001 în legătură cu mandatul de preşedintew ales indirect de către aleşii judeţeni. Domnia sa (n.r. Barbu) ştie că astăzi o parte din articolele din legea 215 sunt valabile până la alegerile din 27 septembrie. A fost ales indirect şi astăzi la fel se va proceda. Cei doi vicepreşedinţi sunt desemnaţi de consilierii judeţeni numai în cazul în care preşedintele e ales uninominal, de către cetăţeni (n.r. art. 192 din Codul Administrativ). După locale, Codul Administrativ va fi în totalitate, în vigoare. Noi trebuie să procedăm aşa cum s-a întâmplat în 2016 în sensul că alegem preşedintele indirect, dintre consilierii judeţeni” a spus Iliuţă care a continuat „De aceea, dl Barbu fuge de responsabilitatea organizării unei şedinţe ordinare în care să pună în legalitate ceea ce se întâmplă în CJ. Consilierii judeţeni trebuie să desemneze preşedintele, preşedintele desemnat va face propunerea de rectificare bugetară, asigurând astfel salariile angajaţilor DGASPC. Tţi consilierii PSD sunt de acord să rectificăm bugetul şi să asigurăm plata salariilor. Nu e nici unul împotrivă! Dar nu putem să-i punem în poziţia de a vota nelegal, vicepreşedintele neavând atributul legal să convoace şedinţa de Consiliu Judeţean”

Comandat: Partidul Social Democrat - Filiala Judeţeană Călăraşi

Executat: SC Total Media SRL

CUI: 21200019

Gh. Drăgănică: Nu s-ar fi ajuns aici dacă dl Barbu convoca, în august, consilierii pentru a aproba rectificarea bugetului
Featured

Gh. Drăgănică: Nu s-ar fi ajuns aici dacă dl Barbu convoca, în august, consilierii pentru a aproba rectificarea bugetului

Fostul director al DGASPC, Gheorghe Drăgănică, îndepărtat abuziv din această funcţie de autoproclamatul preşedinte Barbu, a susţinut miercuri că nu s-ar fi ajuns la situaţia ca cei 800 de angajaţi ai Direcţiei să nu-şi poată încasa la timp salariile aferente lunii trecute dacă în august consilierii judeţeni ar fi fost convocaţi în plen pentru a aproba rectificarea bugetului judeţului. “Nu se ajungea în situaţia asta, dacă dl vicepreşedinte Barbu convoca, în august, în şedinţă consilierii judeţeni pentru a aproba rectificarea bugetului. Nu s-a întâmplat! Am cerut sprijinul consilierilor să convoace această şedinţă şi să deblocăm situaţia” a spus Gheorghe Drăgănică.

V. Iliuţă: Mă voi implica direct ca angajații  DGASPC Călărași să își primească drepturile salariale
Featured

V. Iliuţă: Mă voi implica direct ca angajații DGASPC Călărași să își primească drepturile salariale

Vasile Iliuţă a dat asigurări că cei 800 de angajaţi ai DGASPC Călăraşi îşi vor primi drepturile salariale aferente lunii august, susţinând miercuri prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de Facebook că “rectificarea bugetară se votează în cadrul unei ședințe de consiliu intrunită LEGAL.”

“Cunosc situația gravă a celor 800 de angajați de la DGASPC care nu își pot primi salariile. Vreau să vă spun că rectificarea bugetară se votează în cadrul unei ședințe de consiliu intrunită LEGAL. Mă voi implica direct ca grupul de consilieri PSD să fie prezenți la ședința ordinară, ședință prin care se va stabili noul președinte CJ care va asigura stabilitatea atât la nivelul Consiliului Județean Călărași, cât și la instituțiile subordonate. Dacă nu se fac demersurile LEGALE oamenii vor fi nevoiți să returneze banii.

Așadar, mă voi implica direct ca angajații  DGASPC Călărași să își primească drepturile salariale cu respectarea Legii 215, respectiv numirea unui nou președinte cu drepturi depline.

Suntem în campanie electorală, însă aceasta se face în afara Consilului Județean Călărași. Indiferent cine este la conducerea acestei instituții, acea persoană trebuie să respecte LEGEA, subordonații, nu directivele date de partid.” a scris pe Facebook Vasile Iliuţă.

PMP / L. Coman: Candidatura mea este primul pas spre fotoliul de primar. Șanse? 100%!
Featured

PMP / L. Coman: Candidatura mea este primul pas spre fotoliul de primar. Șanse? 100%!

Partidul Mişcarea Populară îl susţine pentru Primăria municipiului Călăraşi pe Liviu Coman, o „noutate” absolută într-un astfel de context electoral. Concret, Coman n-a mai făcut până acum politică însă asta nu-l împiedică să devină după alegerile din 27 septembrie primarul municipiului reşedinţă de judeţ. „Sunt o ”noutate” în primul  rând pentru că nu am mai făcut politică până astăzi, astfel că remarca dvs, foarte corectă, de altfel, este cât se poate de obiectivă. La ieșirea din anonimatul  condiției de cetățean am fost obligat, practic, de contextul ”liberal” dar si ,,psd”-ist pe care îl evocați. Deci, dacă un profesionist-silvicultor ca mine a ajuns în lumina reflectoarelor, se datorează  exact performanței derizorii a administrației locale, ultima fiind de afirmată sorginte liberală. Ca să rezum, noutatea Liviu Coman, cum ați descris-o plastic, este că un necunoscut ca mine a ales să iasă din pasivitatea condiției de cetățean, asumându-şi postura de candidat. Desigur, candidatura mea este primul pas spre fotoliul de primar. Șanse? 100%. Iar aici nu vorbim strict de doctrine: nevoile municipiului Călărași sunt atât de primare, situația acestei reședințe de județ este, urbanistic vorbind, atât de gravă,  încât ideologia își pierde orice sens. De oriunde ar veni viitorul primar, pe ”aripile” oricărui partid ar ajunge în postura de ales local, el va trebui să răspundă acelorași stringențe administrative: astuparea gropilor din străzi și trotuare, redarea funcționalității urbane, înverzirea spațiilor publice, plierea administrației pe nevoile cetățeanului, nu ale P.N.L., cum se tot întâmplă de 2 mandate” a declarat pentru www.arenamedia.ro Liviu Coman care a lansat şi o „invitaţie” cetăţenilor la construirea „bunăstării” în Călăraşi. „De aceea, eu cred cu tărie că, odată ales primar al mun. Călărași, toți trebuie să pună umărul pentru refacerea locului în care trăim și ne creștem copiii, dincolo de partide și doctrine. Aceasta este invitația mea la efort conjugat spre binele comun.” a conchis candidatul PMP pentru Primăria Călăraşi, Liviu Coman.

Comandat: Partidul Mişcarea Populară - Filiala Judeţeană Călăraşi

Realizat: SC Total Media SRL

CUI: 21200020

PSD / N. Cionoiu: Schimbarea este necesară pentru avem nevoie de un alt suflu. Avem nevoie de oameni care să ţină cu călărăşenii!
Featured

PSD / N. Cionoiu: Schimbarea este necesară pentru avem nevoie de un alt suflu. Avem nevoie de oameni care să ţină cu călărăşenii!

Antreprenorul Nicuşor Cionoiu a decis să intre în politică şi să candideze pe lista PSD pentru Consiliul Local municipal Călăraşi. Cionoiu a explicat motivele care l-au determinat să facă acest pas, subliniind în discuţia purtată recent că schimbarea este necesară. Din punctul său de vedere, agenţii economici trebuie să fie mult mai bine reprezentanţi în Consiliile locale sau cel judeţean.

Domnule Cionoiu, pentru prima oară în politică?

Nicuşor Cionoiu: Da, pentru prima dată în politică.

A cântărit foarte mult relaţia profesională şi de amiciţie pe care o aveţi cu preşedintele Iliuţă?

Nicuşor Cionoiu: Da şi nu. M-a convins pentru că la momentul acesta este nevoie de oameni care trebuie să cunoască pulsul oraşului. M-a convins pentru că în momentul acesta consider că mulţi agenţi economici ar trebui să fie consilieri locali, reprezentanţi în administraţia publică locală. Sunt foarte multe greutăţi pe care le întâmpinăm şi pe care oamenii din administraţia de stat poate că nu le cunosc, poate că se fac că nu le cunosc dar este foarte important ca suflul acesta economic să apară în partea de administraţie de stat. Mi-aş dori ca foarte mulţi colegi de-ai mei să fie în administraţia de stat pentru că în felul acesta vom putea să avem un oraş care să arate altfel.

Altfel, nu cred că în oraşul nostru se pune problema să construim zgârie nori sau să facem cine ştie ce clădiri luminoase, nu. Se pune problema să avem partea esenţială, adică partea de infrastructură, de apă-canal, să nu ne mai fie frică de ploaie sau că ninge ori bate vântul mai tare. Să ne gândim că sistematizarea aceasta a oraşului, într-un final trebuie făcută, de oameni care într-adevăr se pricep. Nu ştiu dacă trebuie să fie prezenţi în fiecare zi la Primărie sau la Consiliul Judeţean, dar oamenii aceştia trebuie consultanţi. Credeţi-mă că de mult timp, cel puţin în ultimii 8 ani de zile, nu ni s-a cerut părerea absolut deloc. Suntem oameni care doar plătim salarii şi impozite, dar care în momentul acesta ne-am resemnat vizavi de acest oraş. Privim doar când apare un magazin ca Dedeman-ul cu o forţă colosală care poate să facă în 2-3 luni de zile un magazin şi noi nu putem să facem nimic. Dacă priviţi agenţii economici, ei au fost mereu subcontractorii subcontractorilor marilor lucrări care s-au luat. Nu s-a reuşit la nivelul administraţiei să se găsească o asociere în care aceşti oameni care dacă îi iei ca şi subcontractori pot termina o lucrare cu certitudine şi ca asociaţi. Doar interesele politice au contat şi culmea este că aceste interese politice n-au fost locale. Ne trezim cu firme de peste tot, unele au salariaţi, altele nu, unele au utilaje, altele nu, dar cert este că se subcontractează mare parte din aceste lucrări. Cred că avem în momentul ăsta agenţi economici, cred că putem să contribuim cu toţii la dezvoltarea lor, cred că pe aceşti agenţi economici trebuie să-i ajutăm să plătească impozite mai mari, să aibă salariaţi mai mulţi dar să fie băgaţi în seamă! Nu contează, din punctul meu de vedere, cât de mare sau cât de mic este. Atâta vreme cât putem să-i dăm unui contractor mare, tot aşa de bine putem să dăm ca asociat aceste lucrări pe bucăţele, să le împărţim şi fiecare specialist să aibă partea lui: cel care face trotuar să facă trotuar, cel care pune termopane să pună termopane, cel care tencuieşte să tencuiască. Fiecare om are locul lui în această piaţă. Pe această piaţă călărăşeană lipsesc călărăşenii. Pe această piață a călărășenilor pe care noi o privim și uneori nici n-o regăsim nu avem nimic. Priviţi şi dumneavoastră! Nu avem nimic cu ce să ne mândrim, absolut nimic: turism nu avem, partea de infrastructură nu o avem, partea de alimentare cu apă nu o avem.

Şi nici parte peisagistică…

Nicuşor Cinoiu: Şi nici parte peisagistică, da. Sunt nişte lucruri prin care cei din administraţia de stat ar trebui să se gândească la noi în primul rând ca şi contribuabili. În al doilea rând pentru faptul că noi am fost loiali şi corecţi. Noi ne-am plătit datoriile, noi am fost nişte oameni fideli ai acestei societăţi şi rămânem mai departe fideli dar  este un lucru care ar trebui ca această administraţie să ni-l aloce şi nouă.  

Ce vrea să facă viitorul consilier Cionoiu?

Nicuşor Cionoiu: În primul rând aş vrea să mă gândesc la o transparenţă mai mare. Transparenţă în primul rând a lucrărilor. Noi facem sau aprobăm nişte lucrări, aceste lucrări trebuie să le privim cu prioritare: dacă sunt prioritare, dacă sunt pe fonduri europene, dacă sunt pe credit şi dacă acele credite sunt alocate pentru o anumită lucrare sau din acele credite vrem să ţinem mai multe lucrări. Pentru că la un moment dat o să vedeţi că nici acele credite n-or să ne ajungă. Deci situaţia de acum din Călăraşi este o situaţia poate unicat: noi facem lucrări anumite lucrări creditate dar o să vedeţi că aceste credite nu ne ajung.

Nu le putem termina…

Nicuşor Cionoiu: Nu le putem termina cu toate că au fost bugetate şi cu toate că ele, la momentul respectiv, conform legii când s-a licitat sursa financiară a existat. Între timp ea a dispărut sau colateral s-au făcut alte plăţi. Aş vrea să gândim acest oraş împreună cu toată lumea. Aş vrea, înainte de toate, indiferent de culoarea politică să fim călărăşeni şi dacă există o Hotărâte de Consiliu Local şi este pentru bunăstarea oraşului, trebuie privită ca şi călărăşean. Nu trebuie să ne gândim, că din punctul ăsta de vedere avem o strategie de partid, sau altă strategie de partid. Nu, suntem călărăşeni şi vom rămâne călărăşeni. Dar, repet, ar fi foarte important ca aşa cum preşedintele Iliuţă m-a convins pe mine, sau discuţia pe care am avut-o cu dl. Dulce, mult mai mulţi agenţi economici să fie prezenţi. Sunt mulţi agenţi economici poate pe unii nici nu-i cunosc, care sunt la zi cu taxele şi impozitele. Sunt mulţi agenţi economici care fac lucruri bune oraşului. Dar haideţi să-i vedem pe fiecare, haideţi să stăm de vorbă cu fiecare, să le cunoaştem problemele. Dacă noi ajungem în momentul respectiv să fim nepăsători de ceea ce se întâmplă în oraş, ajungem unde am ajuns. Dacă fac o comparaţie între proiectele europene care se derulează în judeţul Călăraşi, sunt foarte multe comune care au realizat mult mai mult decât o municipalitate. Nu vreau să spun culoarea politică. Da, poate că sunt PNL sau poate că sunt PSD, habar n-am. Eu vreau să spun doar că sunt primari gospodari care merită tot respectul nostru. Sunt primari care şi-au îndeplinit obligaţiile vizavi de electorat dar sunt şi primari care nu şi-au îndeplinit obligaţiile vizavi de electorat. Noi trebuie să privim partea de municipalitate. Partea noastră, care ne aparţine nouă şi în momentul acesta nu văd niciun viitor acestui municipiu.

Care ar fi prioritatea viitorului primar, adică a lui Marius Dulce, imediat după ce depune jurământul?  

Nicuşor Cionoiu: Din punctul meu de vedere prioritatea dlui. Dulce ar fi să facă un audit şi să vadă câte din aceste lucrări se pot termina, care este preţul şi tot aşa de bine ar fi ca dânsul după aceea să comunice populaţiei care este costul acestor împrumuturi. Părerea mea este că aceste costuri se vor resimţi mai mult sau mai puţin faţă de noi dar faţă de copii noştri cu certitudine. Dacă aceste credite au fost obţinute cu perioadă de graţie atunci s-ar putea să ne trezim peste un an că şi dl. Dulce sau şi dl. Drăgulin, oricare va veni, să fie nevoit, forţat fiscal să mărească aceste taxe şi impozite. Şi atunci este foarte important să drămuieşti, ca într-o familie, să vezi ce poţi să faci cu aceşti bani. Sunt foarte multe priorităţi în Călăraşi, nu cred că există ceva esenţial să spunem, domnule, facem nu ştiu ce. Noi n-avem în momentul ăsta o stradă. Am început aleatoriu un cartier, apoi un alt cartier, urbanizarea trebuie începută dintr-o parte şi se termină în alta. Deci sunt priorităţi pe care viitorul primar le cunoaşte, sunt priorităţi care ţin de natura terenului, de fenomenele care apar în Călăraşi. Sunt extraordinar de multe probleme dar cea mai gravă problemă a noastră este faptul că acum mare parte din bani sunt împrumutaţi, mare parte din bani se vor răsfrânge asupra noastră, a populaţiei şi ca să ai impozite mari trebuie să ai nişte facilităţi. Sunt cartiere fără apă-canal, sunt cartiere în care dacă plouă oamenii se simt ca la ţară. Am fost la un prieten şi am făcut un grătar, undeva într-o comună de la ţară, şi am rămas surprins plăcut. La omul acela ieşeai într-un asfalt care era turnat foarte bine, are impozite de 3 ori mai mici decât noi la Călăraşi. Şi atunci întrebarea care este, să trăim într-un oraş sufocat şi fără utilităţi? Să trăim într-un oraş în care nimeni nu-şi pune întrebarea, am tot plombat, tot plombăm în fiecare zi, tot face, şi aşa mai departe.

Dacă mă întrebaţi pe mine de ce particip pe lista consilierilor? Particip pentru că în primul rând vreau ca partea asta economică să fie prioritară. Vreau ca toţi oamenii, din punctul ăsta de vedere, să nu se mai gândească să plece în Spania, Germania, Italia ş.a.m.d.. Să ştiţi că şi noi putem să plătim dacă autoritatea contractantă respectă contractul şi dacă aceste lucrări sunt bugetate corespunzător şi la timp. Adică ne trezim într-o situaţie penibilă. Dumneata dacă ai întârziat la plată, plăteşti penalităţi după 25, în schimb în caz contrar nu se întâmplă absolut nimic. Deci trebuie să privim şi să ne dimensionăm lucrările. Nu sunt adeptul de a face foarte multe lucrări. Sunt adeptul de a face nişte lucrări care să reziste în timp. Sunt adeptul de a sistematiza acest oraş pe anumite priorităţi în care nu doar părerea mea este importantă, aceste lucruri trebuie dezbătute. Aceste lucruri la care fac eu referire sunt ceea ce îmi doresc eu ca să fie 100 de agenţi economici, 100 de preşedinţi de asociaţii sau de locatari, 100 de oameni din anumite cartiere în care fiecare dintre ei să-şi spună părerea iar după aceea, să se aleagă în funcţie de ceea ce consideră administraţia că trebuie făcut. Trebuie făcut, dar dacă spargem oraşul în 200 de puncte şi nu facem nimic? Dacă noi începem de peste tot şi nu am terminat nimic?

Mai aveam o curiozitate, credeţi că s-a cheltuit anapoda banul public?

Nicuşor Cionoiu: Da, cu certitudine, da, s-au cheltuit anapoda banii publici. Şi am să vă spun de ce. Noi, dacă privim oraşul ca şi cum am avea o singură stradă, nu facem nimic. Dacă privim acum şi spunem că mai apare o altă investiţie care va strica nu ştiu ce... să spunem că apare acum pe strada Bucureşti, dar pe strada Bucureşti s-au pus pavele. De unde s-au pus pavele? Din banii noştri, din buget, nu din proiecte europene. Dacă ne gândim că s-a făcut un scuar pe care trebuie să-l sistematizăm. Dacă ne gândim că în momentul acesta o parte din scuar are apă, o parte din scuar nu are apă, deci trebuie să privim lucrurile la modul constructiv. Deci dacă facem această lucrare trebuie să o facem dar dacă ne gândim că oraşul are mai multe străzi trebuie făcut pe mai multe străzi iar noi trebuie să privim Cartierul Măgureni şi Cartierul Cărămidari ca şi cum privim Cartierul Orizont. Poate că Orizontul este prioritar, sunt de acord, rămâne Orizontul dar să facem în aşa fel încât toată lumea să beneficieze de tehnologia nouă care a apărut. Sunt lucruri pe care, repet, orice om trebuie să le facă. Şi într-o familie dacă ai un buget nu poţi să-ţi cumperi de toţi banii într-o săptămână şi după aceea să mori de foame. Aloci anumiţi bani pentru investiţii. Sunt nişte lucruri pe care noi nu am pus accent. Nu am pus accent pe fonduri europene. De asta v-am spus, lucrez în mediu rural şi văd foarte mulţi primari care au fost atenţi la infrastructură, au fost atenţi la proiecte europene. Noi nu am fost atenţi. De ce?

De ce e necesară schimbarea?

Nicuşor Cionoiu: Schimbarea este necesară pentru că avem nevoie de un alt suflu. Avem nevoie de o altă echipă managerială, avem nevoie de oameni care să ţină cu călărăşenii. Avem nevoie de călărăşeni, avem nevoie de oameni care să locuiască efectiv în oraşul Călăraşi pentru că dacă nu trăim în acest oraş nu-l simţim. Aşa cum suntem noi, mai buni mai răi, este foarte important să trăieşti în comunitatea aceasta şi să te obişnuieşti şi cu bunele şi cu relele. Este foarte important să te uiţi la om la toate părţile, nu doar la partea negativă. Privesc acum cu stupoare că s-au realizat aşa de multe în ultima lună încât mi-aş dori ca în fiecare zi să fie alegeri. Deci câte din aceste investiţii s-au pus acum pe tapet ce văd pe facebook, s-au semnat contracte cu CNI-ul, ş.a.m.d.. Eu văd altfel lucrurile, haideţi să terminăm ceea ce am început, haideţi să plătim ceea ce am început, şi după aceea, în funcţie de priorităţi şi în funcţie de bani... Dacă m-aţi întrebat pe mine, eu merg pe ideea, împărtăşită de mulţi primari, a realizării unei zone metropolitane. Mi-aş dori ca într-adevăr Grădiştea să fie un Snagov, mi-aş dori Cuza Vodă să fie o Băneasa, mi-aş dori ca Modelu din punctul meu de vedere să fie o Mogoşoaia. Sunt foarte multe lucruri de făcut la noi. Mi-aş dori să merg cu maşina spre Chiciu şi să văd o pistă de biciclete. Să nu poţi să te gândeşti la un moment dat, Doamne Fereşte!, se întâmplă ceva cu un om care efectiv vrea să alerge. N-am fost în stare absolut nimic să facem. De ce? Pentru că în momentul respectiv toţi suntem reticenţi. Domnule, nu se poate face portul! Dar de ce să nu se poată face portul? Nu se poate face Prefectura! Dar de ce să nu putem să facem Prefectura? Stăm în loc de Prefectură? Da, este o clădire care ne reprezintă. Este o clădire pe care chiar în momentul acesta eu de foarte multe ori am avut discuţii cu Iliuţă şi i-am spus în felul următor: este foarte importantă această clădire pentru noi.

Ne reprezintă şi ne dă forţă. Ne dă identitate.

Nicuşor Cionoiu: Cum foarte bine şi Poşta Veche pentru mine reprezintă o investiţie foarte frumoasă. Să dea Dumnezeu să avem clădiri de talia aceasta, să dea Dumnezeu să avem 3-4 porturi. Portul ne dă, nouă, speranţa că dacă din punct de vedere economic nu realizăm nimic măcar să încercăm să realizăm ceva din punct de vedere turistic. Eu nu zic că nu e greu, eu nu zic că în momentul acesta nu sunt probleme dar dacă plecăm negativişti şi spunem nu realizăm nimic, nu o să facem nimic. Deci avem nevoie în momentul acesta ca toţi să fim pozitivi, toţi să tragem spre aceeaşi căruţă şi să ne gândim la următoarele investiţii. Avem foarte multă nevoie! Dacă privesc alte oraşe şi ne gândim la parcuri industriale, e mult spus la noi parcuri industriale, este un vis utopic care nu cred că se va îndeplini curând. Dacă mă întrebaţi pe mine de ce nu s-a realizat un drum de 1 km şi el trebuie făcut de 3, eu ca cetăţean spun domnule eu sunt mulţumit şi de 500 de m de asfalt să se facă până la urmă dar poate că aveam nevoie de 5, de 200 de km dar este foarte important să se facă. Nu este foarte important cine îl face. Să-l facă şi PNL-ul, şi PSD-ul, şi UDMR-ul, important e ca şi călărăşeanul să câştige ceva. Noi toţi trebuie să câştigăm ceva dar dacă noi participăm la această investiţie care se numeşte Călăraşi, haideţi să fim şi noi la un moment dat participanţi la această investiţie. Nu suntem. Nu ne bagă nimeni în seamă. Toate lucrurile se fac de aşa natură încât vin firme foarte mari care de foarte multe ori clachează, ni se ascund aceste lucruri şi atunci rolul meu ca şi consilier este acela de a aduce transparenţă în Consiliul Local. Îmi doresc ca la şedinţele de Consiliu Local să participe toţi agenţii economici. Poate că mulţi vor fi reticenţi şi nu vor participa din prima dar eu vă garantez că o să încerc să-i aduc pe toţi. O să încerc ca fiecare dintre oamenii care lucrează în Primărie să fie transparenţi şi aceste investiţii care se fac să vorbim cu subiect şi predicat, să vorbim de la bugetare până la termenul de execuţie de la perioada în care se deliberează şi se anunţă câştigătorul. De la perioada aceasta care pentru noi este ceva extraordinar de ne la locul lui. Adică la noi durează o perioadă de adjudecare a unei licitaţii luni de zile. Toate celelalte autorităţi au maxim 60 de zile, la noi durează luni de zile chiar. De ce? Pentru că dacă nu ascundem nimic, şi dacă dorim să facem ceva în Călăraşi pe mine nu mă interesează decât ca participanţii la această investiţie să-şi îndeplinească contractele. Dar gândiţi-vă că toţi dintre noi avem investiţii, toţi dintre noi avem în spatele nostru nişte salariaţi. Toţi dintre noi ne dorim să o ducem mai bine şi nu dorim să facem zeci de km pe zi naveta să mergem să lucrăm în alte localităţi când am putea să lucrăm în Călăraşi. Asta este dorinţa mea. Dorinţa mea este să nu ni se dea nimic degeaba, nu cerem şi nu dorim pomană, să nu se înţeleagă greşit. Dar în momentul în care eşti exclus pur şi simplu, în momentele în care din toate punctele de vedere toate lucrurile şi toate caietele de sarcini se aranjează de aşa natură încât să nu îndeplinească nicio firmă călărăşeană, ceva este strigător la cer. Deci asta e dorinţa mea ca fiecare dintre noi ca agent economic să fie prezent, să-şi spună cuvântul acolo în Consiliul Local. Până acum să spunem că poate şi eu am fost nepăsător şi nu mi-am dorit funcţia de consilier dar mi-am dar seama că laşitatea noastră s-ar putea să ne coste.

E complice la ceea ce se întâmplă.

Nicuşor Cionoiu: Şi s-ar putea să ne trezim într-un oraş sărac, cum suntem şi acum cu nişte taxe şi impozite enorm de mari. Aceste împrumuturi care s-au făcut, s-au făcut în detrimentul nostru. Termenele care nu se respectă înseamnă bani în plus. Dacă faci un credit trebuie să-l faci pentru nevoi stringente şi care să producă alţi bani. Nu avem în momentul acesta nicio stradă în care să spunem ieşit de la Sud către Nord şi ne ducem dintr-o localitate în alta. Nu mai vorbim de alte lucruri care ţin de centură ş.a.m.d..Sunt analize care după părerea mea personală nu s-au făcut şi nu se vor face.

Mulţumesc şi mult succes atât în afaceri cât şi în politică.

V. Iliuţă: Nu are dreptul să convoace Consiliul Judeţean în şedinţă extraordinară de îndată!
Featured

V. Iliuţă: Nu are dreptul să convoace Consiliul Judeţean în şedinţă extraordinară de îndată!

Preşedintele Vasile Iliuţă a „comentat” miercuri deciziile asumate în ultimele zile de vicepreşedintele CJ, Valentin Barbu, cu privire la convocarea Consiliului Judeţean în şedinţă extraordinară de îndată pentru aprobarea rectificării bugetare care să asigure plata salariilor celor 806 angajaţi ai DGASPC, nemulţumiţi că nu-şi vor putea încasa la timp lefurile aferente lunii august. Din lipsă de cvorum, şedinţa programată astăzi la ora 10.00 n-a mai avut loc, fiind prezenţi doar 10 din cei 21 de aleşi judeţeni, în funcţie. „Am organizat această conferinţă de presă ca urmare a dezinformării pe care dl Barbu încearcă să o facă şi anume că are o majoritate şi că domnia sa este preşedinte al CJ. Greşit! Domnia sa nu are mandat din partea consilierilor judeţeni ca să conducă Consiliul Judeţean. Ca atare nu are dreptul să convoace CJ în şedinţă extraordinară de îndată” a spus Iliuţă care a continuat „Venind în întâmpinarea solicitărilor formulate de domnul director Drăgănică, noi, PSD, am decis să convocăm o şedinţă extraordinară, solicitare adresată secretarului general, Emil Muşat de o treime din numărul consilierilor în funcţie. În acest sens, domnul Samoilă, a depus marţi lista cu semnăturile necesare pentru convocarea unei şedinţe extraordinare aşa cum prevede Codul Administrativ. În acest sens, avem un singur punct pe ordinea de zi şi anume convocarea unei şedinţe ordinare în care să validăm consilieri judeţeni (n.r. e vorba de Sorin Ghiliciu şi Eugen Ilie care-i vor înlocui pe George Chiriţă şi Marian Ichim, transferaţi la PNL!) şi să alegem prin vot noul preşedinte care să aprobe, ulterior, rectificarea bugetului judeţean pentru a asigura astfel plata salariilor angajaţilor DGASPC”.

Iliuţă a mai precizat că, luna trecută, împreună cu liderul consilierilor judeţeni PSD, Ion Samoilă, au încercat să stabilească de comun acord cu Barbu data şi ordinea de zi a şedinţei din august însă demersul lor a eşuat. „Cu regret o spun, am făcut demersuri, împreună cu dl. Samoilă, la dl Barbu, rugându-l să ţină şedinţa în cursul lunii august. Ne-a spus că ne va contacta pentru a putea stabili proiectele de hotărâri ce urmau să figureze pe ordinea de zi însă nu s-a întâmplat nimic. Acum domnia sa se simte trădat. Susţine că are o majoritate dar care nu funcţionează. A dat dovadă de neputinţă dar şi de iresponsabilitate în raport cu ce se întâmplă astăzi. Confundă funcţia politică cu cea administrativă.” a mai spus Vasile Iliuţă.

Free Joomla templates by Ltheme