Filipescu nu ştie încă dacă va candida pentru vreo funcţie în PNL Călăraşi

filipescu alegeriRăducu Filipescu pare tot mai hotărât să se rupă de organizaţia judeţeană PNL Călăraşi. După ce a anunţat că nu va candida pentru un nou mandat de preşedinte la alegerile din 29 aprilie, Filipescu a mai adăugat vineri că nici pentru funcţia de primvicepreşedinte nu manifestă un interes aparte. ”Mă mai gândesc dacă funcţia de prim-vicepreşedinte la Călăraşi e compatibilă cu o funcţie de vicepreşedinte la nivel naţional. Dar nu ar avea sens să te aşezi pe două funcţii la un moment dat când poate să vină unu pe o funcţie, unul o funcţie. În loc să ai doi oameni activi, să ai unul care ocupă două fotolii. Nu înţeleg care ar fi sensul să stai pe două fotolii. Noi avem nevoie ca partidul să se mărească şi să se întărească. Ştiţi că întotdeauna mie mi-a plăcut să împarţi puterea şi cu alţii nu să o ţii toată în buzunar la tine.” a spus Filipescu care a mai dezvăluit şi ce-şi doreşte în plan naţional. „Ideea este că dacă eu voi candida la Bucureşti pentru o funcţie de vicepreşedinte, că e vicepreşedinte regional, că e vicepreşedinte pe probleme de organizare, s-a mai acreditat ideea să mă duc secretar pe tot ce înseamnă Muntenia. Dacă ar fi Dan Motreanu, secretar general el ar spune că ar avea nevoie ca să reconstruiască partidul de 3 secretari generali adjuncţi: unul să ia Muntenia, unul să ia Transilvania şi unul să ia Moldova. Şi mi-a spus clar: „Băi Răducule dacă eu mă duc acolo, eşti de acord să iei toată Ţara Românească, eşti de acord să iei tot sudul şi să începem să-l reconstruim? Şi i-am spus: „Măi Dane, dacă tu vrei chestiunea asta, eu nu mă dau la o parte”. De ce să mă dau la o parte că eu cunosc toţi preşedinţii din tot sudul? Partidul ăsta trebuie reconstruit, nu mai poţi să faci figuraţie. Trebuie să iei organizaţie cu organizaţie, să vezi care vrea să rămână, care vrea să plece. Şi la un moment dat, când o să ne vină şi nouă rândul să scoatem capul să fim pregătiţi.”

Filipescu a mai susţinut că actualul vicepreşedinte al CJ Călăraşi, Valentin Barbu este îndreptăţit să rămână şi după 29 aprilie secretar general al filialei judeţene, misiune pe care o îndeplineşte de circa 3 ani. „În orice caz, pe Vali Barbu l-am rugat să rămână secretar că e foarte bun pe funcţia asta, ştie foarte bine lecţiile.” a conchis Filipescu.

PSD / Paţurcă, interpelare adresată ministrului Sănătăţii: Să vedem soluţiile identificate!

interpelareLuni, 27 martie a.c., în cadrul ședinței de plen am adresat o interpelare către domnul Ministrul al Sănătății Florian Bodog prin care am solicitat să mi se aducă la cunoștință soluțiile identificate de dumnealui, în urma vizitei de la Spitalul Județean Călărași, cu privire la reabilitarea și extinderea spitalului. Consider acest demers al meu necesar pentru a-i putea informa corect și pe cetățenii care așteaptă un răspuns în legătură cu situația dureroasă în care se află această unitate sanitară. Vreau să vă asigur, dragi călărășeni, că în calitatea mea de Senator am făcut toate demersurile legale pentru a ajuta la soluționarea situației și în continuare fac tot ce îmi stă în putință să avem și rezultate pozitive ale acțiunilor noastre. Tocmai din acest motiv am solicitat domnului Ministru un răspuns în scris, pentru a avea negru pe alb părerea unui specialist.

Totodată, doresc să adresez o rugăminte conducerii Consiliului Județean, deoarece domnul Bodog s-a arătat deschis colaborării cu județul nostru pentru a rezolva problema deficitului de personal medical, rog Președintele Consiliului Județean Călărași să se asigure că în cel mai scurt timp va ajunge la Ministerul Sănătății lista posturilor ce sunt scoase la concurs și oferta de angajare pe care Consiliul Județean o face viitorilor angajați. Domnul Ministru nu are nevoie de o listă a posturilor vacante, situația aceasta este deja cunoscută dânsului. De asemenea, insist asupra urgentării procedurilor de scoatere la concurs a posturilor, problema lipsei personalului medical este una ce necesită rezolvare acum, nu peste 3-4-6 luni. În ceea ce privește capitolul investițiilor, doresc ca noul management să fie atent supravegheat de către conducerea Consiliului Județean, astfel încât să se asigure că acest manager va trimite rapoarte actualizate la zi în legătură cu investițiile făcute în spital, dar și cu necesarul de investiții pentru îmbunătățirea situației și creșterea calității serviciilor medicale.

Dragii mei călărășeni, mi-am luat un angajament față de dumneavoastră că voi fi un promotor al actului medical de calitate din cel mai mare spital din Bărăgan și am să îmi respect acest angajament prin aducerea la normalitatea standardelor europene a situației Spitalului Județean Călărași.

Roxana Paţurcă

Senator PSD Călăraşi

Drăgulin a anunţat că-şi va depune candidatura pentru şefia PNL după 15 aprilie

dragulin la pnl febPrimarul municipiului Călăraşi, Dan Drăgulin, a anunţat marţi că-şi va depune candidatura pentru şefia PNL Călăraşi după ce va reveni din turneul asiatic pe care-l va întreprinde în perioada 29 martie – 15 aprilie în cadrul unei delegaţii a Asociaţiei Municipiilor din România. „După ce vin din delegaţia aceasta oficială care durează de pe data de 29 martie până pe data de 15 aprilie, îmi voi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene.” a spus Drăgulin care a mai adăugat că –şi doreşte să câştige această competiţie internă ceea ce ar însemna „o recompensă a activităţii pe care am desfăşurat-o în acest partid de peste 12 ani.”

După toate probabilităţile, Dan Drăgulin nu va avea contracandidaţi pentru şefia organizaţiei judeţene, potenţialii săi contracandidaţi, Răducu Filipescu, preşedinte în exerciţiu şi Vasile Iliuţă, primvicepreşedinte şi totodată lider al CJ Călăraşi anunţând că nu mai sunt interesaţi de a intra în cursă. „Mă onorează dacă nu vor candida. Asta înseamnă că au încredere în mine şi mă face să am o consecvenţă a tuturor colegilor în atitudine. Dacă voi fi singurul, vă daţi seama ce responsabilitate va fi pe umerii mei, gândindu-mă în viitor la cele două, chiar trei campanii care vor urma.” a continuat Drăgulin

În altă ordine de idei, Drăgulin a mai susţinut că în cazul în care va deveni preşedinte îşi va contura echipa cooptând cât mai mulţi primari. „Echipa va fi structurată în primul rând pe scheletul primarilor pentru că ei au dat tonul şi puterea acestui partid de fiecare dată. De asemenea, nu putem să-i lăsăm în urmă şi pe ceilalţi colegi care au contribuit în mod substanţial la rezultatele pe care le-am avut. După părerea mea, ceea ce s-a întâmplat la alegerile parlamentare poate era un rezultat aşteptat întrucât trendul se vedea care este şi din sondaje, şi din tot ceea ce s-a întâmplat în perioada respectivă, iar noi vom pune toţi umărul la redresarea acestei filiale să revină acolo unde îi este locul.” a afirmat primarul Drăgulin care a mai precizat că actualul secretar al partidului, Valentin Barbu îşi va continua activitatea şi după 29 aprilie. „Secretar va fi bineînţeles domnul Barbu care până acum a luat botezul mai multor campanii plus că, de ce să nu recunoaştem, activitatea secretarului general este una foarte grea şi foarte laborioasă. Nu toţi sunt aplecaţi pentru această activitate iar domnul Barbu a demonstrat că poate să facă faţă acestei funcţii.” a conchis Drăgulin.

PSD / C. Pandea a demisionat din Consiliul Judeţean!

cipiDupă ce a fost numit de premierul Sorin Grindeanu în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, liderul interimar al PSD Călăraşi, Ciprian Pandea şi-a depus demisia din calitatea de consilier judeţean. Locul său în Consiliu va fi luat de Mioara Bănăţeanu, Proiectul de hotărâre aferent urmând a fi validat joi de consilierii judeţeni. „Urmare demisiei domnului Pandea Ciprian, am iniţiat pentru şedinţa ordinară din luna curentă un proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier judeţean deţinut de domnia sa. Prin adresa înregistrată la instituţia noastră sub nr. 4659 din 23.03.2017, Organizaţia Judeţeană Călăraşi a Partidului Social Democrat a comunicat supleantul care întruneşte condiţiile legale pentru a–i fi validat mandatul de consilier judeţean. În consecinţă, propun modificarea şi completarea componenţei Consiliului Judeţean Călăraşi prin înlocuirea domnului Pandea Ciprian cu supleantul comunicat de Organizaţia Judeţeană Călăraşi a Partidului Social Democrat – doamna Bănăţeanu Mioara.” se arată în Expunerea de motive a proiectului iniţiat de preşedintele CJ, Vasile Iliuţă.

Călăraşi / Candidatură surpriză pentru şefia PNL

Răducu Filipescu şi Vasile Iliuţă au anunţat că nu vor candida pentru şefia organizaţiei judeţene PNL Călăraşi dar asta nu înseamnă că Dan Drăgulin va fi unicul candidat. Surse din partid pretind că pentru o astfel de funcţie ar fi interesat şi primarul localităţii Borcea, Aniel Nedelcu care va fi susţinut cu precădere de primarii partidului. Tânăr, ambiţios, ajuns la maturitate politică, Aniel Nedelcu speră să câştige alegerile şi să readucă PNL pe linia de plutire după dezastrul suferit la parlamentarele din decembrie 2016.

În vara anului trecut, Nedelcu a obţinut al doilea mandat consecutiv de primar al comunei Borcea cu o diferenţă zdrobitoare faţă de ceilalţi competitori. Aniel Nedelcu speră să câştige în acest sezon şi campionatul ligii a 4-a cu Agricola Borcea, echipa sa de suflet pregătind terenul şi pentru promovarea în liga a 3-a.

Călăraşi / Lider liberal, mesaj ironic: De atâta susţinere, să nu facem hernie!

Organizaţia judeţeană PNL Călăraşi pare să nu mai stea pe un butoi de pulbere. Preşedintele Filipescu a anunţat vineri că toată lumea susţine pe toată lumea ceea ce ar putea genera o problemă „de viaţă şi de moarte”. „Noi acum suntem într-o susţinere reciprocă totală. Problema e să nu murim. De atâta susţinere, să nu facem hernie!” a declarat făcând haz de necaz, liderul PNL, senatorul Filipescu.

Pentru alegerile din 29 aprilie, astrele par să fie favorabile lui Dan Drăgulin care a primit cel puţin două veşti importante din partea „colegilor” săi de partid. Mai întâi Vasile Iliuţă şi apoi Răducu Filipescu au anunţat că nu vor candida pentru şefia partidului, urmând a-l susţine pe actualul primar al municipiului reşedinţă de judeţ. Fără cei doi rivali, de categorie grea, Drăgulin are drumul bătătorit spre funcţia „supremă”. Important e să nu ajungă în top cu simptome de...hernie!

Free Joomla templates by Ltheme