PSD Olteniţa / P. Ţone: După părerea mea, noi vom fi pe primul loc în judeţul Călăraşi!
Featured

PSD Olteniţa / P. Ţone: După părerea mea, noi vom fi pe primul loc în judeţul Călăraşi!

Vicepreşedintele PSD Călăraşi, Petre Ţone, primarul municipiului Olteniţa s-a referit la şansele partidului pe care-l reprezintă la alegerile europarlamentare din 26 mai, subliniind că un rezultat bun va fi obţinut doar în urma unui dialog susţinut cu cetăţenii care trebuie să cunoască toate realizările guvernării PSD.

 

Domnule primar, alegerile europarlamentare bat la uşă. În calitate de vicepreşedinte aş dori să ne spuneţi care credeţi că sunt şansele PSD?

La noi, şansele partidului de a câştiga aceste alegeri sunt foarte mari. După părerea mea, noi vom fi pe primul loc în judeţul Călăraşi. Acum 5 ani, când a început cu adevărat revirimentul, m-am apropiat foarte mult de Călăraşi, ca scor. Noi, la Olteniţa, am câştigat detaşat. Am obţinut un procent de 48,35%. La nivelul judeţului, PSD a avut 32,54% iar PNL, 34,93%. În schimb, la Olteniţa, PNL a avut un procent de doar 13%.

Ar fi păcat acum, la câte beneficii a generat guvernarea PSD, să nu-i putem convinge pe oameni să ne dea votul. Mai ales după ce s-a întâmplat şi la Bruxelles, unde vă aduc aminte europarlamentarii PNL au votat împotriva României., Acolo, în schimb, europarlamentarii PSD au făcut o figură extrem de frumoasă. Acum îmi explic şi sensul mesajelor PSD de pe bannere. Indiferent cât ne-am certa în ţară, este inadmisibil să fie aruncat cu atâta noroi, cu atâta mizerie, murdărie în capul României de către europarlamentari precum Cristian Preda, Monica Macovei, Siegfried Mureşan, chiar şi Alina Vălean ori Cristian Buşoi. Toţi a votat împotriva României! Acolo avem nevoie de oameni cu coloană vertebrală, oameni care ştiu să iubească această ţară. Din aceste motive, eu sper să obţinem un rezultat pozitiv. Dar ca să putem face o campanie eficientă, în folosul candidaţilor noştri, trebuie neapărat să vorbim de realizările din ţară. Omul simplu trebuie să vadă beneficiile aduse de PSD. Am spus-o în dese rânduri în ultima vreme. În ultimii 6 ani şi jumătate, avem cea mai mare stabilitate post decembristă. Spre exemplu, valoarea unui euro a crescut cam cu 10% în această perioadă. Dar benzina e mai ieftină decât în urmă cu 6-7 ani. În toate ţările europene, nivelul de trai se măsoară şi prin numărul de galoane de benzină care pot fi achiziţionate din veniturile proprii. La noi, vorbim de un trend descendent. Nu mai vorbesc de punctul de pensie. În 2012 era de 732 de lei, acum e la 1100 de lei iar din septembrie va ajunge la 1275 de lei.

Pe de altă parte, e adevărat că sunt şi pusee inflaţioniste. Anul acesta, a fost un astfel de puseu la cartofi. Nu mă fac că nu-l văd. Sunt acum nişte preţuri exorbitante pe care nu le înţeleg. La fel se întâmplă şi cu roşiile aduse de afară. Aduceţi – vă aminte acum 2-3 ani a fost criza unutului franţuzesc. A trecut. Acum, 2 ani, oul ajunsese la 1 leu. A căzut apoi la 40 de bani. Acum valorează 60 de bani pentru că se apropie Paştele. Veţi vedea o altă scădere după aceste sărbători.

Noi trebuie să vorbim cu oamenii. La Olteniţa, cel puţin asta am făcut! Le-am explicat ce se întâmplă. În ciuda criticilor de care am parte încerc să creez un cadru în care oamenii, pe lângă, un nivel de trai mai bun, să aibă şi o viaţă activă şi din punct de vedere al „frumosului”. Dacă mergeţi acum în Parcul Central, e ceva de vis acum. Avem alei întregi cu lalele, la fel cum e şi în faţa Primăriei, ori pe drumul dispre gară. Cred că aţi observat cât sunt de frumoase!

Unul dintre cei mari contestatari ai mei care spunea că vom face o parcare la parc, se plimba deunăzi cu copiii pe acolo. Cineva l-a întrebat cum e cu parcarea iar dumnealui a dat un răspuns de toată jena „Păi ce, nu trebuia să facă asta? Că doar d-aia e acolo, la Primărie!” În momentul în care am iniţiat lucrările de modernizare a Parcului, m-au contestat şi m-au făcut în toate felurile. El mi-a făcut şi o plângere penală că am tăiat nişte pomi în zonă. Dar acum, se bucură împreună cu copiii săi de cum arată locaţia. Mie mi se pare normal pentru că eu nu-s doar primarul PSD-ului. Mai e cineva, despre care mi-e greu să cred că a devenit şi profesor. La  o postare pe Facebook că spitalul arată extraordinar de frumos având şi o aparatură pe măsură, Cristrtina Drăgan, căci despre ea e vorba, a scris că aparatura e de la Milescu. Cât de slugă poţi să fii ca să afirmi aşa ceva? Cum aş fi ţinut eu ascunsă aparatura?

Dar, mergem mai departe, suntem obligaţi să le respectaăm punctele de vedere dar atunci când avem opinii să le afirmăm cu tărie.

Vă spuneam de asemenea că se vor găsi şi în partid la mine „puritani” care mă vor critica pentru faptul că-l apreciez pe Ciprian Pandea. Poate să facă fiecare şi scară la Dumnezeu, eu voi afirma tot timplu că a fost un preşedinte bun care ne-a ajutat pe toţi şi că merita poate puţin mai mult respect din partea unora dintre noi. Dar nu mă refer la acei slugoi care pupă condurii sau talpa sultanului!

A fost, într-adevăr, un lider de partid care s-a preocupat şi de soarta primarilor de la PNL pentru că până la urmă interesul său ca judeţul să se dezvolte în integralitatea lui.

Aşa este. Nu pot însă să nu remarc şi faptul că şi activitatea domnului Iacomi are premise foarte bună. Împreună cu dumnealui ne-am întâlnit cu ministrul Dezvoltării Regionale. Ultima întâlnire de acest gen a avut loc în 2015 când ministru era domnul Dragnea.

Nu ştiu ce parcurs politic va avea domnul Iacomi, singur va trebui să-şi gestioneze acest drum. Şi dumnealui poate fi criticat, aşa cum am făcut-o şi eu uneori, cum face acum Râjnoveanu dar după părerea mea într-un mod incorect, fără argumente. Dumnealui se vrea un fel de jandarm dar nu ştiu cine l-a învestit cu acest rol în PSD. Eu pe această cale îi transmit că nu e învestit şi de mine.

Domnului Iacomi îi doresc mult succes înactivitatea pe care o face dar şi mai multă fermitate. Dacă se va lăsa călcat pe bombeu de cei de la el în jos, indiferent de nume sau funcţie, va avea doar de pierdut.

În rest, putem avea fiecare dintre noi, primarii PSD, orice părere. Dar ar fi bine să vorbim în cadrul partidului şi dacă e posibil să nu ne mai atacăm unul pe altul.

Mulţumesc şi succes!

L. State: „Cum să fii preşedintele României fără să faci nimic”, cred că era cel mai bun titlu pentru cartea preşedintelui Iohannis
Featured

L. State: „Cum să fii preşedintele României fără să faci nimic”, cred că era cel mai bun titlu pentru cartea preşedintelui Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis va lansa luna aceasta cartea "EU.RO - Un dialog deschis despre Europa". Anunţul lansării "în curând" a volumului apare pe pagina de Facebook a preşedintelui Iohannis şi este însoţit de mesajul "Pune întrebările. Înţelege contextul. Tu eşti EU.RO".

„Cum să fii presedintele Romaniei fara sa faci nimic”, cred ca era cel mai bun titlu pentru cartea presedintelui Iohannis. Dumnealui s-a comportat ca un asistat social de lux al statului în toţi aceşti 5 ani de mandat, tot ceea ce a făcut ca preşedinte a fost la limita minimei rezistenţe!” a declarat pentru www.arenamedia.ro preşedintele interimar al ALDE Călăraşi, Laurenţiu State care a continuat “Probabil vom găsi în carte programul ”#România educată”. Este un program pe care îl pritocea de 4 ani şi pe care i l-au făcut praf nu adversarii politici, ci chiar marii specialişti în domeniu. Totul la domnul Iohannis merge în ritm de melc. Acum, melcul de la Cotroceni ne abureşte cu un referendum inutil, poate lumea să uite să-l mai intrebe: Cum rămâne cu promisiunile din campanie, dle #Iohannis? Cum e cu România lucrului bine făcut? E tot mail impede că românii văd că de la Cotroceni nu vine nimic bun şi îşi vor spune părerea la vot.”

Cea de a treia carte a şefului statului - "EU.RO - Un dialog deschis despre Europa" - va apărea la editura Curtea Veche Publishing.

Volumul va putea fi rezervat cu autograf pe curteaveche.ro în perioada 8 - 16 aprilie şi costă 59 lei.

PSD / R. Paţurcă: Românii nu sunt plătiți (încă) pe măsura productivității lor
Featured

PSD / R. Paţurcă: Românii nu sunt plătiți (încă) pe măsura productivității lor

În România, productivitatea muncii este net superioară salariilor încasate de români. Este realitatea care reiese din analizele instituţiilor financiare europene şi ale BNR şi care a stat la baza deciziilor de majorare a salariilor, incluse în programul de guvernare şi implementate de executiv în ultimii doi ani. “Preşedintele Klaus Iohannis şi propaganda sa obsesiv antiPSD critică majorările salariale pentru că-şi doresc să-i poată manipula mai uşor pe românii. Cu cât aceştia ar fi mai preocupaţi doar de problemele financiare şi de precaritatea traiului de zi cu zi cu atât ar constitui o masă de manevră mai ușor de manipulat.” a declarat pentru www.arenamedia.ro senatoarea, Roxana Paţurcă, preşedinte executiv al organizaţiei judeţene PSD Călăraşi care a mai adăugat “Deciziile guvernării PSD, majorările salariului minim şi celelalte majorări salariale, au adus mai mulţi bani în buzunarele românilor, au generat creștere economică şi o distribuție mai echitabilă a plusvalorii în societate, o împărțire mai echitabilă între veniturile salariaţilor şi câştigul patronatului. Există încă o diferență majoră între gradul de creștere al productivității muncii, care a crescut spectaculos și a ajuns la 65% din media UE, și cel de creștere a salariilor.”

În opinia sa “PSD va continua această politică de majorare a veniturilor populaţiei astfel încât la sfârşitul anului 2020, să recuperăm decalajul faţă de ţările din Uniunea Europeană.”

V. Dumbravă: Parafrazându-l pe domnul preşedinte Iohannis, e o caricatură de buget
Featured

V. Dumbravă: Parafrazându-l pe domnul preşedinte Iohannis, e o caricatură de buget

Fostul viceprimar al municipiului Călăraşi, în două mandate, Virgil Dumbravă criticat proiectul de buget postat de Executiv pe site-ul oficial al Primăriei Călăraşi, declarând pentru www.arenamedia.ro că e mai degrabă „o caricatură”. În opinia sa, investiţiile sunt ca şi inexistente, banii fiind utilizaţi cu precădere pentru susţinerea salariilor mărite în mod nejustificat anul trecut.

Domnule Dumbravă, aţi observat că pe site-ul oficial al primăriei figurează Proiectul pe buget pe 2019. Cel mai probabil, potrivit unor surse bine informate, bugetul ar putea fi aprobat săptămâna viitoare. Ca un fin cunoscător al fenomenului, v-au trecut prin mână vreo proiecte de genul ăsta, în calitate de viceprimar, aş vrea să vă întreb cum vi se pare acest proiect de buget?

În primul rând cred că este o informaţie falsă că Proiectul de buget al Primăriei municipiul Călăraşi este la îndemâna oricărui cetăţean. Îţi trebuie ceva experienţă să-l cauţi pe site-ul primăriei. E undeva ascuns, nu are absolut deloc vizibilitate. Şi mie mi-a fost greu să-l găsesc. În mod normal ar fi trebuit ca pe prima pagină a site-ului Primăriei să scrie mare Proiectul de buget pe 2019, astfel încât fiecare să-l parcurgă. Aşa, ei cred că l-au ascuns puţin ca să nu fie văzut. Eu aşa cred. Sau vorbim iarăşi de vreo incompetenţă a celor care se ocupă de lucrul acesta. Sunt posibile ambele variante.

Legat de buget, nu are nimic, nimic extraordinar în el. Părerea mea este că au încercat să pună ceva pe site-ul Primăriei, să zică „Domnule, cam ăsta ar fi bugetul!” şi într-un final să ne trezim cu totul altceva. Practic, după părerea mea acesta, acesta nu este un buget. Sunt nişte cifre adunate, scrise undeva pe capitole şi cam atât. Acest lucru nu seamănă cu modul cum ar trebui să arate un buget.

Am observat că pentru salarii suma alocată este de peste 165 de miliarde lei vechi, la un total de impozite şi taxe locale de circa 480 de miliarde de lei vechi. E un procent mare, după părerea mea....

Am tot spus-o şi o spun în continuare, nu că s-au dublat salariile la Primărie, salariile s-au triplat! Şi mai grav este faptul că în afara faptului că s-au dublat salariile, mai cred că s-a dublat şi numărul de angajaţi din primărie. Ceea ce iarăşi nu cred că este în regulă. Ca să vă dau un exemplu, şi nu aş vrea să fiu răutăcios, dar ăsta e un adevă. Cât timp am fost viceprimar la Serviciul transporturi erau 3 persoane. Acum, dacă nu mă înşel, sunt 12 persoane. Domnule, dacă sunt 12 persoane la acest serviciu şi în Călăraşi mai găsim, pe străzi, maşini abandonate, înseamnă că e o problemă serioasă acolo. Nu-şi fac treaba!

Aţi reuşit să identificaţi răsfoind bugetul o investiţie majoră care să se facă cu bani locali, să zic aşa, şi nu din împrumuturi?

Când am afirmat că ceea ce ne prezintă Primăria nu reprezintă un buget, am spus-o în cunoştinţă de cauză, analizând aceste cifre. Tocmai asta mă miră pentru că pe acest buget, în special, se acoperă salariile, funcţionarea primăriei şi în plus am mai văzut o grămadă de cifre pentru strada X sau Y saz Z. Adică e clar că ori nu sunt finalizate aceste bugete, au trecut doar aşa o cifră în dreptul fiecărui capitol, cu toate că adunând îţi dă suma care se colectează, sau e o mică şmecherie în sensul că o prindem ca poziţie bugetară, o bugetăm cât ne permitem, şi dacă o să avem apoi banii o vom finaliza printr-o rectificare. Ceea ce pe mine mă miră dar sper să nu fie aşa, e că nu am văzut nicio investiţie majoră în municipiul Călăraşi.

Primăria a anunţat că va face două obiective cu bani din împrumuturi, mă refer la B.dul Titulescu şi la str. Griviţa. Restul înseamnă o sumedenie de intenţii. Nu ştim nimic nici de Piaţa Centrală, nici de Bazar, nici despre canalizarea din Măgureni. Mî înşel cumva?

Dacă Primăria se bazează pe faptul că va face totul din împrumut, atunci este o foarte mare greşeală, părerea mea. Dacă nu mă înşel, Primăria s-a tot împrumutat de-a lungul timpului. Să ne aducem aminte că şi dl. Dragu s-a împrumutat vreo 25 de milioane, s-a mai împrumutat o dată Drăgulin vreo 25 de milioane, s-a mai împrumutat pe Trezorerie vreo 15 milioane...

Părerea mea e că este o mare greşeală că ne tot împrumutăm. Eu îmi pun problema în felul următor, ne mai împrumutăm o dată şi mai facem 5 străzi, dar ce facem cu restul? Iar aşteptăm să ne împrumutăm? Dar unde că nu prea mai poţi să te împrumuţi. Şi aşa, după câte am înţeles, cu împrumultul de 42 de milioane de lei lucrurile s-au cam închis. Momentan nu există finanţare. Şi atunci ce facem? Avem o gândire bazată numai pe împrumuturi. Facem două străzi şi anul viitor nu mai avem cu ce. Nu domnule, gândirea trebuie făcută pe ce faci cu banii tăi. Ce faci cu banii colectaţi, că dacă stai să mergi numai pe împrumuturi la un moment dat totul se închide, că nu ai cum.

Deci nu am văzut investiţii, ceea ce este foarte grav. Părerea mea este că acesta este un buget numai pentru salarii şi utilităţi.

Cât de greu consideraţi că atârnă pe bugetul acesta şi aşa pricăjit supradimensionarea schemei de personal?

Din moment ce s-au majorat atât de mult salariile şi numărul angajaţilor, chestiunea devine extrem de serioasă. Dacă stau să mă gândesc bine, şi sper să nu greşesc, cred că s-a mărit fondul de salarii pe primărie cu vreo 70 de miliarde, cam cât ar vrea să se împrumute să facă 2-3 străzi. Iată unde s-a ajuns. Să fie foarte clar, nu am fost şi nu sunt împotriva faptului că s-au mărit salariile. Erau salarii foarte mici în Primărie. Domnule, dar să le triplezi salariile şi să faci şi angajări suplimentare... O spun cu toată responsabilitatea, sunt foarte mulţi în Primărie care nu ştiu ce caută acolo.

Pe vremea dumneavoastră funcţiona Primăria cu un un număr mai mic de angajaţi...

Nu ştiu, oare să ne gândim că începând de acum şi până la finalul anului viitor, o ţinem numai în alegeri şi asta să aibă legătură aceste angajări? De ce nu?

Într-o bună zi, probabil se va sparge şi această bulă...

Categoric, da.  Ceea ce vreau să vă mai spun legat de buget este că parafrazându-l pe domnul preşedinte Iohannis, e o caricatură de buget. Şi o zic şi eu deoarece nu am văzut investiţii. Tot timpul am ţinut la acest lucru. Domnule, faceţi în aşa fel încât să fie cât mai multe investiţii. Şi aceste investiţii pe cât posibil să se realizeze cu firmele din Călăraşi. O să spuneţi că nu se poate. Ba da pentru că legea îţi permite ca până la o anumită sumă, lucrarea să se facă prin încredinţare directă. Am solicitat şi eu şi sper să primesc lista cu toate investiţiile realizate anul trecut, să vedem acele investiţii care au fost făcute prin încredinţare directă şi să ştim câţi bani s-au dus spre firmele din Călăraşi, cele plătesc taxele şi impozitele aici. Eu am răsfoit anumite documente şi la o primă vedere se pare că majoritatea banilor s-au dus în alte judeţe. Ceea ce după părerea ea este foarte grav. Adică dacă 40 de mii costă un studiu, un proiect, de ce trebuie să se facă la Bucureşti, la Iaşi? De ce să nu le facă firme din Călăraşi? Cel din Iaşi plăteşte taxe şi impozite la Călăraşi sau la Iaşi? Trebuie să existe o explicaţie în privinţa aceasta. Eu nu vreau să mă gândesc la explicaţia pe care o am în minte acum, în mod sigur o să am o reacţie destul de tranşantă pe această temă. Tot ce înseamnă lucrări care conform legii îţi dau posibilitatea să le dai prin încredinţare directă, trebuie să se ducă pe cât posibil la firmele din Călăraşi pentru că aici acestea plătesc taxe şi impozite. 

Ipocrizia, afacere bănoasă!
Featured

Ipocrizia, afacere bănoasă!

Cam cât de ipocrit să fii încât să dai de fiecare dată vina pe Guvernul condus de Viorica Dăncilă pentru nerealizările tale de fapt, că deh, eşti în opoziţie şi e „cool” să înjuri Puterea, iar tu să profiţi din plin de „beneficiile” aduse de guvernarea „ciumei roşii”? Maaaaaxiiim! E cazul primarului Dan Drăgulin, lider marcant al PNL! Pentru că munceşte pentru acest oraş de rupe pământu’, Drăgulin a avut, la 31 martie, un salariu brut de 23.400 lei, asta înseamnă circa 5.000 de euro, leafă plătită din impozitele şi taxele călărăşenilor pe care-i abureşte aproape zilnic prin intermediul unui sistem propriu de propagandă absolut perimat şi învechit (între noi fie vorba e pe acolo un inteligent... făcut grămadă care pitit sub un cont fals jigneşte pe Facebook pe oricine nu-i împărtăşeşte dragostea pentru primar!).

Dar din ce se compune această sumă fabuloasă pentru un municipiu micuţ dar capabil, iată, să plătească demnitari cu sume regeşti. Păi, „grosul”, adică 18.720 de lei reprezintă salariul de bază brut conform Legii cadru 153 / 2017, lege dată desigur de alianţa răului suprem, PSD – ALDE. La acest purcoi de bani mai adăugăm un „mizilic” de 4.680 de lei, (puţin peste o mie de euro), sumă reprezentând stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri europene.

Nu râdeţi, că mai degrabă e de plâns! În loc să „împrăştie” aceşti bani salariaţilor din subordine care chiar îşi bat capul cu acest domeniu extrem de dificil, de sensibil, al accesării fondurilor europene, Drăgulin s-a pus în capul listei cu suma cea mai mare. Deh, cine împarte, parte-şi face!

Care o fi contribuţia lui?

În rest, e bine. Admiratorii lui pot să stea liniştiţi. Idolul lor politic e, în continuare, pe primul loc în sondaje şi cu puţin noroc până de Paşte va depăşi bariera psihologică de 50%. Pentru că sute de oameni şi-au exprimat bucuria că după ce a finalizat cu succes campania de mutilare a copacilor, premisele sunt mai mult decât încurajatoare şi în ceea ce priveşte distrugerea străzilor.

Apelul TLDE către tinerii din România
Featured

Apelul TLDE către tinerii din România

Organizația de tineret a ALDE face un apel către toți tinerii din România, îndeosebi cei care fac parte din organizații civice și politice, să ne fie alături și să înțeleagă faptul că numai uniți, în momente importante, dincolo de simpatiile politice diverse, putem pune o piatră la construcția unei țări democratice, a unei societăți libere și scăpată de fantomele trecutului.

Am avut, cei mai mulți dintre noi, șansa de a ne naște într-o țară eliberată de cel mai odios jug din istoria noastră, cel comunist.

România eliberată împlinește anul acesta o vârstă – 30 de ani – pe care doar unii dintre noi o avem.

O eliberare plătită cu lacrimi și sânge și care a fost rodul curajului părinților noștri, cei care au ieșit cu pieptul gol în stradă, în decembrie 1989, sătui de un regim tiranic.

Au fost lacrimi de suferință, dar au fost și lacrimi de bucurie, pentru că românii și-au recăpătat libertatea îndelung visată în deceniile de dictatură.

Pentru acele lacrimi și în numele libertății visate de părinții și bunicii noștri, nu avem voie să stăm impasibili la încercările vechiului regim de a-și asigura supraviețuirea; de a-și căpăta o nouă față prin promovarea figurilor sinistre decupate din alte vremuri, acum într-o nouă formă și prezentare, vorba reclamei.

Cazul cel mai ilustrativ, în acest moment, e al procurorului general, Augustin Lazăr, omul ce refuza pe bandă rulantă eliberările din închisorile comuniste ale oamenilor ostili regimului.

Augustin Lazăr trebuie să fie demis. Augustin Lazăr trebuie să dispară din peisajul public.

Ni se explică, savant, de către apărătorii sistemului, că nu ar fi avut nicio vină, că doar se achita de cerințele postului. Nu asta ne explicau, însă, și inculpații de la Nuremberg?

Ni se explică, savant, de către apărătorii sistemului, că nu el decidea încarcerarea ori menținerea prizonierilor politici după gratii, ci judecătorii.

Nici gardienii de la Bastilia nu condamnau prizonierii politici și totuși, francezii au luat-o cu asalt și au dărâmat-o în numele noilor principii ale democrației: Libertate, Egalitate, Fraternitate!

Cerem omologilor noștri din toate partidele să fie alături de noi și să solicităm, la unison, demiterea urgentă a unui personaj aflat acolo unde nu ar fi trebuit niciodată să fie: în locul unde se fac primii pași pe calea respectării legii și ordinii, în fruntea procurorilor români.

Augustin Lazăr este o pată pe obrazul Justiției române. Acesta este o rușine pentru toți procurorii cinstiți și responsabili ai acestei țări. Augustin Lazăr trebuie să plece neîntârziat, până când trecutul său murdar nu va păta întregul corp al magistraților.

De această dată dl Iohannis nu mai poate sta ascuns în munți sau în Palatul Cotroceni, ci trebuie să spună clar: îl revocă pe Augustin Lazăr din funcția de procuror general al republicii sau se transformă în complice al lui? Va da dovadă de respect pentru sutele de mii de eroi morți în pușcăriile comuniste sau va continua să sfideze memoria lor și a tinerilor morți la revoluția din 1989?

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, înseamnă că dl Iohannis a ales să fie de partea întunecată și tenebroasă a statului. Înseamnă că toți românii vor trebui să înghită tot mai des, fără reacție, explicații la fel de savante despre cât de util e să ajungă, tot mai des, urmașii foștilor securiști, acoperiți ori ba,  să ne predea lecții de morală, de demnitate, de democrație.

Dragi prieteni, nu mai putem tolera ca slugile dictaturii comuniste și urmașii lor să ne diriguiască viețile. Nu avem voie să acceptăm ca Securitatea să renască precum Pasărea Phoenix și să-și întindă, iar, aripa neagră peste țară. Libertatea se cucerește cu greu, dar se păstrează încă și mai greu.

Dacă nu ne unim și nu acționăm până nu e prea târziu, viitorul care ne așteaptă nu va fi altceva decât o parte a trecutului, vopsită, reșapată, cosmetizată.

Cum spune o vorbă: dacă nu acum…atunci când? dacă nu noi… atunci cine?

CLAUDIU DANIEL CATANĂ

Președinte Organizația de Tineret a ALDE

SURSA WWW.ALDE.RO

Free Joomla templates by Ltheme