L. State: Pentru domnul Iohannis, justiţia reprezintă un mijloc de a-şi face campanie electorală şi atât
Featured

L. State: Pentru domnul Iohannis, justiţia reprezintă un mijloc de a-şi face campanie electorală şi atât

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

“Actiunea preşedintelui Iohannis era de aşteptat având în vedere că nu a făcut nimic pentru România, ci şi-a fîcut un scop în viaţă să blocheze guvernarea PSD-ALDE. Pentru domnul Iohannis, justiţia reprezintă un mijloc de a-şi face campanie electorală şi atât. Nu-i pasă că justiţia este folosită pe post de bumerang de statul paralel, nu-i pasă de vieţile distruse, nu-i pasă de români.” a comentat pentru www.arenamedia.ro vicepreşedintele ALDE Călăraşi, Laurenţiu State care a continuat “Preşedintele, în cei 5 ani de când e la Cotroceni, putea să iniţieze o dezbatere serioasă cu toţi actorii implicaţi, inclusiv majoritatea parlamentară, despre reformarea justiţiei. În schimb, preşedintele nu a fost interesat de acest lucru, ci doar de perpetuarea vechiului sistem.”

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a fost transmisă de către Parlament preşedintelui României în vederea promulgării la data de 2 mai 2019.

Această lege a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia nr. 650/2018 Curtea Constituţională constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale.

ALDE / L. State: Ce face preşedintele Iohannis nu e un referendum adevărat, ci o diversiune
Featured

ALDE / L. State: Ce face preşedintele Iohannis nu e un referendum adevărat, ci o diversiune

Preşedintele Klaus Iohannis participă, astăzi, la mitingul PNL organizat la Iaşi. Evenimentul electoral are loc la două zile după mitingul organizat de PSD în acelaşi loc, notează ziare.com

Seara, începând cu ora 18:00, Iohannis li se va alătura liberalilor, în Piaţa Unirii din Iaşi, acelaşi loc în care joi Liviu Dragnea a ţinut un scurt discurs electoral în faţa social - democraţilor

În agenda preşedintelui se arată că participă "la evenimentul de prezentare a candidaţilor Partidului Naţional Liberal la alegerile europarlamentare".

Joi, la Sibiu, întrebat de jurnalişti dacă va participa la mitingurile elctorale ale PNL, Iohannis a răspuns: "Da, eu voi participa la mitinguri care promovează referendumul”.

“Nu mai e vreo surpriză pentru nimeni că Iohannis ar putea să participe la mitingurile PNL. Motivul pentru care preşedintele Iohannis a convocat acest referendum este tocmai acela de a-i da posibilitatea de a începe campania şi de a se implica în campanie.” consideră vicepreşedintele ALDE Călăraşi, Laurenţiu State care a mai adăugat “Nu vorbim de un referendum adevărat, ci e o manevră politică prin care Iohannis încearcă să-şi ajute partidul în alegeri. Ce face preşedintele Iohannis nu e un referendum adevărat, ci o diversiune, o încercare de a manipula electoratul în favoarea partidului care îl va susţine la alegeri.”

Corina Crețu, comisar european și candidat PRO România la alegerile europene: Votul din 26 mai este pentru viitorul generațiilor următoare
Featured

Corina Crețu, comisar european și candidat PRO România la alegerile europene: Votul din 26 mai este pentru viitorul generațiilor următoare

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, candidat al partidului PRO România, a declarat duminică după-amiaza, că votul din 26 mai este unul pentru viitorul generaţiilor următoare.

De asemenea, aceasta a transmis și un mesaj către Executiv cu privire la problema absorbției fondurilor europene.

„… Cred că este important pentru noi, în aceste zile care au mai rămas până la alegerile europarlamentare, să vorbim despre importanţa acestui vot, care nu este numai despre noi, europarlamentarii, care ocupăm un loc la Bruxelles, ci este pentru viitorul generaţiilor care vin. Este pentru prima dată când vor fi alegeri în care punem în balanţă rezultatele apartenenţei noastre la Uniunea Europeană”, a afirmat Corina Creţu.

corinacretu

Ea a subliniat că, în termeni financiari, la un beneficiu de 45 miliarde euro şi cu o contribuţie de 15 miliarde euro, rezultatele aderării României la Uniunea Europeană se pot vedea în toate comunele şi oraşele din România.

„Cred că Guvernul şi autorităţile naţionale trebuie să se gândească clar care sunt obstacolele în absorbţia fondurilor europene (…) Eu aştept răspuns de la Guvernul României, în ce mod vor să procedăm în continuare cu cele 300 milioane euro care sunt parcaţi pentru spitalele regionale. Noi avem această prevedere, adică eu, ca şi comisar european, sunt obligată să răspund oricărei scrisori ce vine de la un ministru, în 30 de zile. Alături de colegii mei vom propune să facem lucrurile şi invers, adică şi miniştri să fie obligaţi să răspundă comisarilor europeni. Din păcate, nimeni nu a prevăzut că ar putea apărea şi astfel de cazuri, în care ajungi să te rogi de miniştri să îţi răspundă cum vor să facă mai departe şi să nu primeşti niciun răspuns”, a precizat Corina Creţu.

Comisarul european a mai precizat şi că este în favoarea referendumului organizat pe 26 mai şi speră ca oamenii să se prezinte la urne. „Sper ca oamenii să fie prezenţi în număr cât mai mare la vot şi să îşi dea seama că nu este un vot ca oricare altul, ci unul care priveşte viaţa noastră, a tuturor”, a subliniat Corina Creţu.

Articol comandat de PRO România

CUI mandatar financiar coordonator: 41190009

R. Paţurcă: Sunt fericită să descopăr în fiecare an creativitatea și entuziasmul elevilor și cadrelor didactice din învățământul călărășean
Featured

R. Paţurcă: Sunt fericită să descopăr în fiecare an creativitatea și entuziasmul elevilor și cadrelor didactice din învățământul călărășean

Senatoarea Roxana Paţurcă, preşedinte executiv al PSD Călăraşi, a participat sâmbătă la cea de-a XXII ediţie a Târgului ofertelor educaționale organizat de Inspectoratul Școlar al Județului Călărași în colaborare cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională și Casa Corpului Didactic Călărași. Printr-o postare pe contul personal de Facebook, liderul PSD subliniază creativitatea și entuziasmul elevilor și cadrelor didactice din învățământul călărășean pentru evidențierea performanțelor școlare, a proiectelor cu finanțare europeană implementate și a ofertei de școlarizare pentru clasa a IX-a, an școlar 2019-2020.

roxanapaturcascoala3

“M-am aflat astăzi alături de elevii, cadrele didactice și părinții călărășeni la a XXII-a ediție a Târgului ofertelor educaționale organizat de Inspectoratul Școlar al Județului Călărași în colaborare cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională și Casa Corpului Didactic Călărași.

Alături de doamna inspector școlar general, prof. Mihăilescu Elena, am pășit cu emoție în sălile de clasă ale Școlii Gimnaziale „Nicole Titulescu” Călărași, unitate de învățământ care a găzduit evenimentul.

Sunt fericită, în calitatea mea de senator al României și cadru didactic să descopăr în fiecare an creativitatea și entuziasmul elevilor și cadrelor didactice din învățământul călărășean pentru evidențierea performanțelor școlare, a proiectelor cu finanțare europeană implementate și a ofertei de școlarizare pentru clasa a IX-a, an școlar 2019-2020.

Am rămas plăcut surprinsă de rezultatele echipei de robotică a Colegiului Național „Barbu Știrbei” la concursurile de robotică la care au participat, echipa de elevi realizând demonstrații în cadrul evenimentului.

De asemenea, Colegiul Economic Călărași propune specializarea economic/tehnician în administrație, specializare necesară și recunoscută pe piața muncii.

Legătura cu agenții economici a învățământului călărășean se evidențiază prin înființarea în anul școlar 2019-2020, în cadrul Liceului Pedagogic “Ștefan Bănulescu” Călărași a învățământului profesional de 3 ani în sistem dual, creând premisele dezvoltării și continuitatea unei colaborări între unitățile de învățământ și mediul economic călărășean. Specializarea cofetar-patiser se organizează la solicitarea agenților economici locali în domeniu, interesați să investească în formarea unor competențe profesionale de calitate ale viitorilor angajați.

Evenimentul reprezintă încununarea activităților de orientare școlară și profesională a unităților de învățământ călărășean, oferind prilejul de comunicare directă între elevi-părinți și cadre didactice.

Doresc să mulțumesc organizatorilor și participanților care m-au primit cu emoție, căldură și speranțe în fiecare an.” a scris Roxana Paţurcă pe Facebook.

roxanapaturcascoala2

Iulian Iacomi: Și în acest an guvernul PSD îi susține puternic legumicultorii români
Featured

Iulian Iacomi: Și în acest an guvernul PSD îi susține puternic legumicultorii români

Liderul PSD Călăraşi, Iulian Iacomi, a menţionat prin intermediul unei postări pe pagina oficială de Facebook a organizaţiei judeţene Călăraşi că şi în acest an, 2019, guvernul condus de PSD îi va susţine pe legumicultori, menţionând că pentru Călăraşi, judeţ preponderant agricol astfel de măsuri contribuie la obţinerea unor recolte record. “Programul pentru tomate a intrat în al treilea an de existență. Este o confirmare a reușitei și utilității sale. Fiecare legumicultor care aplică primește câte 3000 de euro/an, dacă acesta cultivă roșii în solarii cu o suprafață de minim 1000 mp. Până acum sunt peste 18500 de cereri, iar suma totală alocată de Guvernul României se ridică la peste 230 de milioane de lei. Reușita programului de tomate a fost edificatoare astfel că, din acest an, guvernul crește susținerea pentru usturoi de la 1000 la 3000 de euro pe hectar și evaluează subvenționarea altor șase produse românești: 3 soiuri de ardei, gogoșari, vinete si castraveți. Alimente curate, gustoase și sănătoase, pentru noi și copiii nostri!

Pentru Călărași, un județ preponderent agricol, astfel de măsuri contribuie din plin la obținerea unor recolte record, așa cum a obținut România anul trecut. În plus, dacă vorbim și despre Programul de refacere și modernizare a rețelei de irigații la nivel național, program ale cărui rezultate se văd deja în județul nostru, putem spune că guvernarea PSD este una de bun augur pentru agricultură, pentru călărășeni și pentru toți românii.” este mesajul transmis de preşedintele PSD Călăraşi.

Articol comandat de Partidul Social Democrat – PSD

CUI mandatar financiar coordonator: 41190008

Vizita viceprim-ministrului Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, la Călărași
Featured

Vizita viceprim-ministrului Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, la Călărași

Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a efectuat vineri, 10 mai 2019, o vizită în judeţul Călăraşi, la invitaţia conducerii organizaţiei judeţene PSD Călăraşi.

Începând cu ora 10.30 de minute, la sediul Prefecturii, domnul Daniel Suciu s-a întâlnit cu autorităţile publice locale, conducând dezbaterea cu tema ”Dezvoltarea locală în context regional”. La discuții au participat prefectul județului, toți primarii din județul Călărași, președintele PSD Călărași, domnul Iulian Iacomi, și parlamentarii călărășeni: doamna senator Roxana Pațurcă, deputatul Sorin Vrăjitoru și deputatul Cristian Sefer. Principalele subiecte de discuție au vizat rezultatele programelor de dezvoltare locală, PNDL 1 și PNDL 2, dar și recenta lansare a Programului de Investiții derulat prin Fondul Național de Investiții.

Domnul ministru Daniel Suciu a declarat că mecanismul acestui nou program, care completează investițiile ce se derulează prin programele de tip PNDL, este fundamentat pe o singură idee: accelerarea schimbărilor în bine a localităților țării, prin completarea tipurilor de investiții posibile și mai ales prin simplitatea și rapiditatea cu care se pot finanța proiectele.

Primăriile călărășene pot așadar să ceară bani pentru maximum două proiecte, iar pentru a-i primi, trebuie să transmită Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, cea care gestionează Fondul, autorizaţia de realizare a lucrărilor sau devizul de lucrări şi documentația tehnică necesară demarării execuţiei lucrărilor

Domeniile de prioritate pentru Fondul de Dezvoltare și Investiții, așa cum a declarat astăzi ministrul Daniel Suciu, sunt extinderea rețelelor de curent electric, de gaz natural, de apă și canalizare, refacerea sau modernizarea drumurilor comunale, a celor județene, a străzilor, podurilor și pasajelor.

De asemenea, se mai finanțează prioritar spitalele județene, spitalele municipale, dispensarele, centrele medicale dar și școlile, grădinițele, creșele ori campusurile școlare.

Noul program de investiții se va derula pe următorii 20 de ani și va finanța proiecte în valoare de 10 miliarde de Euro.

danielsuciu5

După întâlnirea cu primarii călărășeni, întâlnire în urma căreia toți cei prezenți s-au declarat mulțumiți de modul în care localitățile vor beneficia în continuare de fonduri pentru dezvoltare, ministrul Daniel Suciu s-a deplasat, împreună cu membrii PSD, la sediul Agenției de Dezvoltare Regionale Sud Muntenia. Cu această ocazie, a fost prezentat stadiul implementării proiectelor finanțate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 la nivelul regiunii Sud Muntenia și proiectele în care Agenția este lider sau partener, proiecte depuse în cadrul altor programe de finanțare. În acest context, au fost discutate o serie de probleme privind finanțarea prin POR, ministrul dezvoltării și administrației  publice apreciind realizările agenției în domeniul accesării fondurilor europene și felicitând managerii de la ADR Sud Muntenia pentru rezultatele obținute.

danielsuciu4

danielsuciu3

Ulterior, oficialitățile s-au deplasat în comuna Roseţi pentru a verifica stadiul lucrărilor de asfaltare și modernizare al celor 19 străzi, obiectiv finanţat de MDRAP prin PNDL, valoarea totală a investițiilor fiind de 1.700.000 lei.

danielsuciu2

O scurtă oprire s-a făcut și în comuna Dor Mărunt, acolo unde se lucrează din plin la modernizarea străzilor și la grădinița din localitate, care va fi inaugurată pe data de 16 mai, după o investiție totală de 1,1 milioane lei și un efort care a durat 12 luni.

Trebuie menționat aici că programele de tip PNDL au adus în județul Călărași până în prezent investiții de 2,4 miliarde lei, fonduri care sunt destinate scoaterii la propriu a satelor călărășene din noroaie.

Vizita domnului viceprim-ministru s-a încheiat cu o discuție informală cu jurnaliștii prezenți și cu reprezentanții autorităților publice din județ.

Articol comandat de Partidul Social Democrat – PSD

CUI mandatar financiar coordonator: 41190008

Free Joomla templates by Ltheme