PLUS / R. Clondir: Să nu uiţi niciodată cine ţi-a dat votul că până la urmă de acolo plecăm
Featured

PLUS / R. Clondir: Să nu uiţi niciodată cine ţi-a dat votul că până la urmă de acolo plecăm

Vă prezentăm, mai jos, ultima parte a interviului pe care l-am realizat după 26 mai, cu unul din liderii PLUS Călăraşi, Răzvan Clondir. Potrivit acestuia priorităţile PLUS sunt alegerile interne, programate la finele primei decade a lunii august, după care cele prezidenţiale, locale şi desigur, parlamentare, ultimele două pe oarcursul anului viitor.

Răzvan, cum veţi gestiona, în continuare, succesul pe care l-aţi obţinut pe 26 mai?

Noi ne pregătim pentru primul eveniment care sunt alegerile interne, după care ciclu de alegeri care urmează: prezidenţialele, parlamentarele, localele şi parlamentarele. Intră deja în economia unui partid, ce e de făcut.

După 26 mai au venit oameni să se înscrie în PLUS?

Pot spune că rata de înscriere nu a avut fluctuaţii. Adică nu înseamnă că dacă s-a obţinut un scor, automat luni, marţi, miercuri, după 26 mai au început să vină... Nu, s-a păstrat aceeaşi linie.

Cred că într-o şedinţă de partid fiecare are foarte multe lucruri de spus. Aveţi timp să vă ascultaţi unii pe alţii? Sunt, probabil, oameni care au sentimentul că deţin soluţii eficace, rapide, şi sunt convins că mulţi dintre ei au procedat în maniera asta şi la voi.

De unde această convingere?

Sunt oameni, nu sunt extratereştri.

E adevărat, dar nu i-aş spune convingere. E...

Am văzut pe facebook foarte mulţi oameni care ştiu tot, au soluţii la toate problemele, însă dacă intri în miezul problemei constaţi că au foarte multe lacune.

Absolut! Asta face face diferenţa dintre a fi un solidar pe facebook care comentează ceva sau nu e de acord cu ceva. Pe bună dreptate, până la urmă foarte multă lume e liberă să-şi exprime frustrările, nemulţumirile şi e cu totul altceva când de exemplu oamenii ăştia în loc să se exprime în mediul online, se aşează împreună cu alţi oameni asemenea lor, unii mai pregătiţi, unii mai puţin pregătiţi, şi pun în comun expertize proprii.

Surprizele vin când îi implici într-o discuţie angajată, în sensul că o faci după cum spune legea şi nu după cum ni se pare nouă că e în regulă. Eh, din momentul ăla apar surprizele.

Asta e una din, să zic aşa, direcţiile noastre. Legea bună, rea, trebuie să fie tot timpul cea la care se face raportarea. Dacă nu este bună... Bineînţeles nu pentru o persoană ci pentru buna uzanţă a tuturor celor care beneficiază sau nu de ea.

Dacă am face un bilanţ intermediar, care ar fi concluziile tale? Care ar, fi rezultatele pe care le-ai obţinut? Din noiembrie până acum s-au scurs 6-7 luni. Din momentul ăsta aveţi nişte voturi în spate, sunteţi „legitimaţi” de votul popular. Ce faceţi ca să vă măriţi această „zestre” de voturi?

Cum spuneam şi mai devreme, după faza de organizare, din punct de vedere al PLUS există un program foarte bine stabilit. În primul rând organizaţiile, filialele locale, comunităţile apoi pregătirea tuturor celor care îşi exprimă într-un fel sau altul dorinţa de a candida pentru o funcţie publică pentru că e foarte normal să vrei să pui în faţa alegătorilor pe cineva care poate să se şi ocupe de aşa ceva.

E o matrice prin intermediul căreia evaluaţi candidatul?

Fără discuţie! Astea rămân, să zicem aşa, „miezul” oricărei acţiuni viitoare în relaţie cu un posibil candidat sau cu oamenii care capătă reprezentativitate pentru PLUS şi tot aşa. Cel puţin şi până acum în aceste luni, cei 11 care am lucrat împreună, am lucrat tot aşa. Fiecare cu ce a ştiut şi cu ce a putut să contribuie. Nu a fost cel mai lejer pentru el să-şi exprime o idee, un gând, un proiect. Adică nu se vine de pe poziţia celui mai bun în toate, că nu există aşa ceva.

Se spune că nu e greu să ajungi pe locul 1, e mai greu să te menţii pe această poziţie. Voi aţi ajuns pe un anumit loc, nu e 1, dar la capitolul surprize sunteţi pe locul 1, fără îndoială.

Da, poate e şi un fel de a demonstra că până la urmă e mai uşor să contribui şi să pui împreună lucruri decât să fii tot timpul împotrivă, să fii tot timpul cel care comentează, cel care ştie el mai bine dar nu se implică.

Adică să te dai jos din tribună şi să intri pe teren...

Da, e mai greu. Nu e uşor să lucrezi cu oameni care, ceea ce este foarte interesant, îşi doresc să facă lucruri. Pentru că într-o ierarhie dacă ai de spus ceva... E o ierarhie aşezată şi ai de spus ceva şi vrei să faci nişte lucruri, există o ierarhie, se respectă acea ierarhie. Dar când sunt oamenii puşi dintr-o dată împreună şi vor să facă toţi ceva, toţi vor să se implice, e destul de complicat să aduci acea ordine necesară ca lucrurile să se întâmple. Şi noi credem în formula de până acum că, da, ne-am descurcat foarte bine pentru 6 luni de partid.

Hai să aşteptăm şi conferinţa din august...

Până cum am zis. Nu am spus altceva. Eu sunt foarte atent la ce zic. Sunt foarte multe variabile, e o experienţă nouă pentru toţi.S-ar putea să nu existe, eu ştiu, din partea noastră genul acela de dorinţă de luptă, de bătaie, în sensul în care se înţelege acum lupta politică. Lupta politică trebuie să fie o luptă pe proiecte, pe idei. Să nu uiţi niciodată cine ţi-a dat votul că până la urmă de acolo plecăm. 

 

  

 

Social - democraţii se reunesc, sâmbătă, în congres extraordinar
Featured

Social - democraţii se reunesc, sâmbătă, în congres extraordinar

Social-democraţii se reunesc sâmbătă în congres extraordinar, pentru a-şi alege preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general al partidului.

 

Comitetul Executiv Naţional al PSD a validat vineri candidaturile la funcţiile de conducere ale partidului, a stabilit modul de desfăşurare a congresului şi modificările la statut.

"Am stabilit modul de desfăşurare a congresului, modificările pe care le vom face în statut şi am validat candidaturile pe cele trei funcţii care vor fi votate mâine în cadrul congresului", a precizat preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, la finalul CExN.

Dăncilă a spus că pentru funcţia de preşedinte al PSD sunt înscrise patru persoane, iar toate cele patru candidaturi au fost validate de Comitetul Executiv Naţional. Ea a menţionat că pentru funcţia de preşedinte al PSD au mai fost două candidaturi, dar care nu îndeplinesc condiţiile şi nu au fost supuse votului în CExN.

Cei patru candidaţi pentru funcţia de preşedinte al PSD sunt: Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu, Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu. Candidaturile lui Ilie Rotaru şi Cătălin Stochiţă nu au îndeplinit condiţiile de eligibilitate.

La funcţia de preşedinte executiv s-au înscris iniţial patru social-democraţi. Vineri, Eugen Teodorovici şi-a retras candidatura, în cursă rămânând Daniel Suciu, Daniel Florea şi Sorin Bota.

Pentru funcţia de secretar general au rămas în competiţie Mihai Fifor, Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Rodica Nassar şi Felix Stroe, după ce Marius Dunca s-a retras.

Potrivit Vioricăi Dăncilă, la congres vor fi alegeri într-un singur tur.

Congresul extraordinar al PSD are loc la Sala Palatului şi începe la ora 11,00.

Sursa www.agerpres.ro

ALDE / L. State: Nu e normal ca un serviciu militarizat secret să ştie care sunt opţiunile pentru un milion şi jumătate de români
Featured

ALDE / L. State: Nu e normal ca un serviciu militarizat secret să ştie care sunt opţiunile pentru un milion şi jumătate de români

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, miercuri, înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019.

Preşedintele acestei comisiei va fi Lia Olguţa Vasilescu. Senatorul PSD Viorel Salan şi deputatul PNL Cristina Trăilă vor fi vicepreşedinţi. Alţii membrii din partea social-democraţilor vor mai fi şi deputaţii Florin Iordache, Cătălin Rădulescu şi Eugen Nicolicea. Senatorul ALDE Daniel Zamfir a fost desemnat secretar.

“În ultima perioadă au apărut multe elemente care par să se  constituie în dovezi clare de fraudare sau de nereguli. De aceea, pentru a clarifica toate elemente, vom demara procedura pentru constituirea acestei comisii, care va trebui să discute cu AEP, cu BEC, pentru a vedea dacă aceste elemente sunt reale sau nu. Sunt o serie de întrebări la care trebuie să se răspundă de către autoritățile care au avut responsabilitatea asigurării bunei desfășurări a votului.” ausţine vicepreşedintele ALDE Călăraşi, Laurenţiu State care a continuat “Nu este o comisie împotriva cuiva sau cu alte interese decât de a scoate la iveală adevărul. Dacă nu avem nimic de ascuns, dacă niciunul dintre partide nu are ceva de ascuns, nu înțelegem de unde împotrivirea opoziției. PNL și USR, cei care se bat cu pumnul în piept că luptă pentru un stat de drept, ar fi trebuit să fie primii care să ceară să se vadă de ce sunt oameni care ne spun că sunt mii de secţii din România care nu se închid pe cheie. Să vedem de ce au simţit un milion de oameni din România să facă turism în ziua votului în comune care nu aveau niciun fel de atracţie turistică. Ar fi trebuit să fie de acord să vedem dacă, într-adevăr, în multe secţii de vot a fost viciat acest proces.”

State a mai subliniat că România este singura ţară din UE în care STS, serviciu militarizat secret contabilizează voturile ceea ce nu-I deloc un semn de normalitate. “Poate că Guvernul, din punct de vedere administrativ, a organizat aceste alegeri, dar să nu uităm că la tabletă a fost un serviciu militarizat şi că nu există în nicio ţară din lumea asta un serviciu secret să opereze tabletele.

Nu facem o comisie să ne vânăm unii de alţii, ci facem o comisie să vedem dacă votul s-a convertit în mod real în rezultatele afişate şi să evităm pe viitor să se întâmple astfel de chestiuni. Nu este normal ca un serviciu militarizat secret să ştie care sunt opţiunile pentru un milion şi jumătate de români. Din păcate, suntem singura ţară din UE în care un serviciu militarizat secret contabilizează voturile şi aşa ceva, pe viitor, nu trebuie să se mai întâmple.” a conchis State.

R. Paţurcă: Este un mesaj clar că partidul trebuie să fie mai unit ca niciodată!
Featured

R. Paţurcă: Este un mesaj clar că partidul trebuie să fie mai unit ca niciodată!

În urma Congresului Extraordinar al PSD Călăraşi, senatoarea Roxana Paţurcă, preşedinte executive al PSD Călăraşi a menţionat prin intermediul unei postări pe contul personal de Facebook că partidul trebuie să fie mai unit ca niciodată şi să continue măsurile bune de guvernare luate până acum.

“Partidul Social Democrat și-a ales astăzi noua conducere, în frunte cu doamna premier Viorica Dăncilă, cea care va asigura președinția PSD alături de noul președinte executiv și de noul secretar general.

Este un mesaj clar, din partea celor peste 4000 de delegați care ne-am adunat astăzi la Sala Palatului, că partidul trebuie să fie mai unit ca niciodată, că trebuie continuate măsurile bune de guvernare și că românii trebuie să fie în continuare protejați și ajutați prin măsuri sociale adecvate, care să apropie clasele sociale ca venituri și ca nivel de trai.

Este un semnal puternic că ”România la puterea 10” constituie un set de valori care sunt în măsură să aducă bunăstare României în măsura în care tot ceea ce vom face de acum înainte va fi guvernat de aceste zece principii:

  1. PSD face o politică pentru oameni, nu împotriva oponenţilor.
  2. Rămânem cel mai pro-european partid din România.
  3. Ne reasumăm valorile de stânga și istoria social-democrației.
  4. Democrația internă, națională și europeană nu se negociază.
  5. Intoleranța de orice fel descalifică actul politic.
  6. România nu se oprește la marginea orașelor și a salariului mediu.
  7. Lucrăm pentru o societate în care nimeni nu este lăsat în urmă.
  8. Combatem acum inegalitățile sociale, credem în șanse egale.
  9. Susținem progresul, abordăm lucid problemele actuale și viitoare.
  10. Vrem o Românie care contează într-o Europă socială.

Cele zece principii reprezintă tot atâtea motive pentru care PSD va putea merge înainte având în frunte prima femeie președinte din istoria partidului, iar alături pe doi dintre colegii mei senatori, domnul Eugen Teodorovici și domnul Mihai Fifor, o conducere aleasă democratic, într-un moment extrem de important pentru noi toți.

Ne alăturăm, ca organizație județeană, celor care susțin din plin noua conducere a PSD și le urăm tuturor succes în noile funcții!

Continuăm împreună drumul social-democrației în România!” a scris Roxana Paţurcă pe Facebook.

Premierul Viorica Dăncilă a fost aleasă, sâmbătă, preşedinte al PSD, Eugen Teodorovici - preşedinte executiv şi Mihai Fifor - secretar general.

Viorica Dăncilă a obţinut 2828 voturi, Liviu Pleşoianu - 715 voturi, Şerban Nicolae - 375 voturi şi Ecaterina Andronescu - 50 de voturi. 22 de voturi au fost nule.

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a fost ales preşedinte executiv al PSD, el obţinând 2463 de voturi. Contracandidaţii săi au obţinut: Daniel Suciu - 1358 voturi, Daniel Florea - 129 voturi şi Marius Bota, care s-a retras - 19 voturi. 21 voturi au fost nule.

Secretar general al PSD a fost ales Mihai Fifor, cu 2366 voturi. Gabriel Petrea a obţinut 717 voturi, Felix Stroe - 189, iar Codrin Ştefănescu - 466 voturi. Rodica Nassar - 77 voturi. 175 voturi au fost nule.

Parlamentul se reuneşte în sesiune extraordinară
Featured

Parlamentul se reuneşte în sesiune extraordinară

Parlamentul se reuneşte, de luni până vineri, în sesiune extraordinară. Printre priorităţi se numără proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind votul în străinătate, care joi a primit raport favorabil în Comisia specială comună constituită pe această temă. Luni ar urma să primească raport şi din partea comisiilor de specialitate, urmând să fie trimis plenului. Forul decizional în acest caz este Camera Deputaţilor.

Săptămâna aceasta, parlamentarii din Comisia specială au decis ca pentru diaspora, la alegerile prezidenţiale, alături de votul clasic, să funcţioneze atât votul prin corespondenţă, cât şi votul anticipat.

"Alegătorul care doreşte să voteze în străinătate la alegerile pentru preşedintele României se poate înregistra în registrul electoral ca alegător în străinătate prin intermediul unui formular online aflat pe site-ul AEP, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate", prevede proiectul.

Pentru a vota prin corespondenţă, alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate trebuie să se înregistreze ca alegător prin corespondenţă, alegătorii sunt înscrişi în listele electorale permanente din străinătate, listele se întocmesc de AEP în format electronic şi sunt puse la dispoziţia Biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate.

Comisia specială a mai decis ca în diaspora votul să se desfăşoare pe parcursul a trei zile - vineri, sâmbătă şi duminică. Parlamentarii au mai adăugat un amendament, potrivit căruia alegătorii aflaţi la rând îşi pot exercita dreptul de vot până la maximum ora 23,59.

L. State: Coaliția din care ALDE face parte își respectă promisiunile făcute pensionarilor
Featured

L. State: Coaliția din care ALDE face parte își respectă promisiunile făcute pensionarilor

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, Legea pensiilor, iniţiată de fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu. Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu, a apreciat că era nevoie să fie pusă ordine în sistemul de pensii, anunţând că de la 1 septembrie punctul de pensie va creşte la 1.265 de lei, în 2020 va ajunge la 1.775 de lei şi la 1.875 de lei în 2021.

Legea a fost adoptată cu 197 de voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” şi 70 de abţineri.

“Legea pensiilor a fost adoptată după îndelungi obstacole puse de cei din opoziție, după diverse încercări de a bloca această lege. Coaliția din care ALDE face parte își respectă promisiunile făcute pensionarilor de a corecta un sistem inechitabil şi de a mări veniturile, astfel încât fiecărui român care a muncit în această ţară să îi fie asigurat un trai decent la bătrâneţe.” a declarat pentru www.arenamedia.ro vicepreşedintele ALDE Călăraşi, Laurenţiu State care a continuat “România avea nevoie de o nouă lege a pensiilor care să pună ordine în sistem și care să ofere dreptul la un trai decent persoanelor care au încheiat sau vor încheia activitatea în piața muncii. Legea pensiilor vine la peste 10 ani de când a avut loc o dublarea veniturilor pensionarilor, în timpul guvernului condus de Călin Popescu-Tăriceanu. La fel ca atunci, opoziția reprezentată de PDL, astăzi noul PNL, s-a opus majorării pensiilor. În pofida tuturor manipulărilor și dezinformărilor opoziției, românii trebuie să știe că avem prinse sumele necesare pentru ca măririle anunțate de la 1 septembrie să se întâmple. Pensionarii vor avea de la 1 septembrie punctul de pensie majorat așa cum a fost asumat de către Guvern, el urmând să se majoreze conform legii adoptată de Parlament.”

Deputaţii USR şi PNL s-au abţinut de la vot ceea ce l-a determinat pe State să susţină “Ședința Camerei Deputaților a arătat încă o dată cinismul de care dau dovadă reprezentanții opoziției. PNL și USR au încercat să se ascundă în spatele abținerii de la vot pentru a nu apărea în dreptul lor că au votat împotrivă. Indiferent de tertipul pe care au încercat să îl aplice, abținerea reprezintă un mesaj foarte clar dat românilor: acela că nu sunt de acord cu o lege esențială pentru milioane de pensionari. Aceștia ar trebui să explice de ce au adoptat această atitudine. PNL și USR nu ar trebui să facă tot felul de calcule politice pe spatele românilor, pe spatele pensionarilor. Nu poți să te abții de la vot pe legea pensiilor doar pentru că nu sunt electoratul tău. De această lege beneficiază milioane de pensionari. De prevederile legii vor beneficia milioane de români cu fiecare generaţie, care o vor duce mai bine, vor avea pensii mai mari.”

Free Joomla templates by Ltheme