PSD se opune proiectului lansat de PNL privind privatizarea programelor de sănătate
Featured

PSD se opune proiectului lansat de PNL privind privatizarea programelor de sănătate

PSD se opune proiectului lansat de PNL privind privatizarea programelor de sănătate, argumentând că sănătatea este un drept constituţional pentru toţi cetăţenii, nu doar pentru cei cu venituri mari.

"PSD se opune categoric proiectului lansat de PNL privind privatizarea programelor de sănătate. Sănătatea este un drept constituţional garantat pentru toţi cetăţenii, nu doar pentru cei cu venituri mari, aşa cum vrea PNL. Pe înţelesul tuturor, privatizarea programelor de sănătate publică înseamnă ca bugetul pentru tratamentele mai scumpe sau cele de urgenţă să se împartă şi cu spitalele private. Deci, în mod evident, vor rămâne mai puţini bani la spitale de stat", potrivit paginii de Facebook a formaţiunii.

Social-democraţii susţin că "vor fi mai puţini pacienţi care se vor putea trata gratuit la stat şi din ce în ce în ce mai mulţi pacienţi care vor trebui să se trateze contra cost în clinicile sau spitalele private".

PSDPRIVATIZAREASANATATII

Deputaţii vor dezbate, marţi, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale
Featured

Deputaţii vor dezbate, marţi, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale

Camera Deputaţilor urmează să dezbată marţi, 28 ianuarie, în sesiune extraordinară, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale.

Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat, în luna decembrie anul trecut, raport favorabil pentru proiectul de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul MAI.

Astfel, ar urma să fie eliminate pensiile de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, funcţionarii publici cu statut special, funcţionarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale şi pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.

Prevederile nu ar urma să se aplice angajaţilor Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, celor din serviciile secrete, poliţiştilor de penitenciar.

În baza unui amendament propus de deputatul independent Adrian Dohotaru au fost eliminate indemnizaţiile pentru limită de vârstă pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene.

La propunerea preşedintelui comisiei, Adrian Solomon (PSD), a fost adoptat şi un amendament care vizează eliminarea rentei viagere pentru sportivi şi artişti, dar şi a indemnizaţiei de 50% pentru ziariştii care au ieşit la pensie, membri ai unor asociaţii de profil. Social-democratul a precizat însă că nu va susţine prevederile respective în plen.

"Eu în plen nu voi vota astfel de lucruri. Dar nu puteam aici, ca şi diriguitor al domeniului, să nu vă pun în faţă oglinda şi să vă arăt lumii cum sunteţi. Ăştia sunteţi: nu vă trebuie nici sportivi care să aibă din partea statului şi a poporului respectul cuvenit până îşi închid ochii, nu vă trebuie nici artişti, nici membri ai ansamblurilor folclorice, nici ziarişti care au trăit în vremuri antice pe salarii de nimic", a declarat el.

Liberalul Dan Vîlceanu a replicat însă că Adrian Solomon trebuie să îşi asume amendamentul privind renta viageră a sportivilor şi a artiştilor, deoarece el l-a iniţiat.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în plen va fi scos acest amendament.

Săptămâna aceasta el a susţinut că propunerea legislativă privind pensiile speciale este neconstituţională şi ar trebui retrimisă la comisii pentru a fi modificată, după discuţii cu cei vizaţi de modificări.

"Să iasă PNL la microfon, să recunoască faptul că au făcut electoral acest proiect de lege şi eu vă garantez că în două săptămâni vom avea un proiect de lege bun. (...) Există soluţii. Dacă vor să modificăm această lege, să nu aprobăm o lege neconstituţională - ştie toată lumea că legea care este propusă de PNL este neconstituţională, să vină frumos la microfon, să ceară retrimiterea la comisii şi în două săptămâni să venim cu o lege, după ce am avut discuţiile cu toate categoriile. Nu poţi să spui că pensiile de serviciu ale militarilor sunt pensii speciale, nu poţi să faci un atac la baza statului român. Vrem supremaţia legii. Nu poţi fără independenţa judecătorilor şi a procurorilor", a precizat liderul PSD.

sursa www.agerpres.ro

Parlamentul se va reuni miercuri pentru angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin
Featured

Parlamentul se va reuni miercuri pentru angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin

Parlamentul se va reuni miercuri, 29 ianuarie, în şedinţă comună extraordinară, pentru angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Parlamentarii pot depune amendamente la acest proiect până pe 27 ianuarie, care vor fi trimise Guvernului.

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului convocarea unei sesiuni extraordinare pentru asumarea răspunderii Guvernului pe legea privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

PSD a anunţat că va depune moţiune cenzură, alături de UDMR. "Se încalcă o linie roşie a democraţiei şi acest lucru nu este permis nimănui, indiferent de jocurile politice şi de socotelile politice pe cine avantajează aceste legi. Aceste legi trebuie să fie predictibile, trebuie discutate conform deciziei CCR şi recomandărilor Comisiei de le Veneţia, cu şase luni sau un an de zile înainte. În acest moment, depunem moţiunea, părerea noastră, chiar dacă matematic nu avem numărul de voturi, este că va trece această moţiune", a precizat preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, PSD nu va propune premier dacă va trece moţiunea de cenzură. "Am specificat că această moţiune este punctuală, nu este un acord politic între PSD şi UDMR pentru crearea unei viitoare majorităţi, au acelaşi sentiment ca şi noi că se încearcă o forţare a legii în ultimul moment. Nu excludem niciun fel de discuţii", a explicat Ciolacu.

sursa www.agerpres.ro

M. Dulce: Bugetul e unul de austeritate. Aşa a procedat PNL-ul de fiecare dată!
Featured

M. Dulce: Bugetul e unul de austeritate. Aşa a procedat PNL-ul de fiecare dată!

Preşedintele executiv al PSD Călăraşi, Marius Dulce, consilier local, a catalogat proiectul de buget al Primăriei Călăraşi, pe 2020, ca fiind unul „de austeritate”, subliniind că dacă propunerile sale şi ale colegilor săi nu vor fi luate luate în calcul de Executiv, PSD nu va vota bugetul.

Aş vrea să vă întreb cum vi se pare Proiectul de buget pe 2020 al municipiului Călăraşi, postat de câteva zile pe site-ul Primăriei spre dezbatere. Ce perspective de dezvoltare se întrevăd? Încotro credeţi că ne vom îndrepta?

După cum se vede din acest proiect de buget, e limpede că nu prea mai avem bani de...nimic. În sensul că investiţiile sunt prea puţine. E bine totuşi că o parte din propunerile noastre, ale PSD, pe care le-am făcut în cursul anului trecut au prins contur. În urma discuţiilor purtate cu cetăţenii, pe anumite străzi se vor efectua lucrări de introducere a canalizării. Mă refer la str. Dobrogei, de la Pac, B-dul 1 Mai până jos pentru că acolo tot timpul se înfundă, la str. Sf. Nicolae care nu necesită un efort financiar prea mare. Dar observ că cei mai mulţi bani pentru investiţii vor fi cei din împrumuturile bancare.

Excedentul bugetar rezultat la finele anului 2019 este zero...

Da, aşa, nu am avut excedent. În consecinţă, e clar că principala sursă de finanţare a investiţiilor provine din împrumuturile bancare. În schimb, am văzut mulţi bani alocaţi pe achiziţionarea de fel de fel de licenţe. De fiecare dată, undeva la începutul anului, plătim, cred că în jur de 2 milioane de lei pe softuri, „mofturi”... Chiar ]n fiecare an trebuie să cumpărăm licenţe de 2 milioane de lei? Nu văd investiţii concrete în Călăraşi. Sunt numai “frânturi”, poziţii bugetare bugetare cu sume prinse total insuficiente pentru a le putea şi finanţa. Cred că şi acest proiect de buget va suferi modificări pentru că, subliniez, nu se vede nimic concret. E foarte sărac! Am văzut iarăşi că handbalul şi futsalul au prioritate dar au uitat de CSM, club unde sportivii nostril au adus multe medalii de aur de la diverse competiţii naţionale şi international, de CSS, acolo unde copiii se pregătesc pentru performanţă. Cred că acest proiect de buget a fost făcut doar ca să fie făcut! Să îndeplinească doar criteriile impuse de lege. Ulterior va fi modificat.

Mie mi se pare că bugetul e “scris” pentru o jumătate de an…

E clar că nu e predictibil, pentru că nici ei nu ştiu cum vor evolua încasările. Mulţi cetăţeni se uită, văd într-adevăr că acolo e prinsă şi strada lor pentru diverse lucrări dar nu bagă şi de seamă că pentru finanţarea acestor lucrări, sumele de “5 lei” sunt ridicol de mici. Din păcate, e un buget de austeritate, aşa cum a procedat întotdeauna PNL-ul. Noi, consilierii PSD, o să avem propunerile noastre. Dacă nu vor fi de acord cu ele, nu vom vota bugetul!

În jur de 3 milioane de lei vor fi alocaţi în acest an pentru plata dobânzilor generate de împrumuturile bancare contractate până acum.

Se ştia că o să ajugem aici. Era următorul pas. După ce ai tras bani din primul împrumut, era clar că o să vină şi scadenţa. Sunt totuşi nişte bani cu care puteai realiza ceva dacă te chiverniseai. Şi e doar începutul, din nefericire. De ce era nevoie să plătim degeaba dobânzi, de pildă, pentru suma de 6 milioane de lei folosită la Poşta Veche? Nu puteam aştepta termenele privind alocarea banilor de la Ministerul Dezvoltării?

Nu ştiu dacă le ajung şi banii de salarii până la finalul anului. Şi mă refer la toţi salariaţii, nu doar cei care-şi desfăşoară activitatea în Primărie.

Într-adevăr, sunt sume mari pentru plata drepturilor salariale dacă ne raportăm la nivelul încasărilor din impozitele şi taxele locale.

Aşa e, pentru că exact de acolo se plătesc salariile. Ponderea a ajuns undeva la 70%. Am fost, noi, consilierii, de acord cu mărirea salariilor pentru ca angajaţii să beneficieze şi ei de condiţii mai bune de trai dar cu condiţia să fie şi sustenabile. Au umplut organigrama cu fel de fel de posturi şi riscăm să ne trezim mâine – poimâine că fie vor fi daţi oameni afară, fie vor fi diminuate salariile, desigur, cu mâna consilierilor. Şi asta nu-i în regulă! Poate că asemenea lucruri nu se vor întâmpla în viitorul imediat apropiat însă mai târziu, nu exclud şi această posibilitate

Să aşteptăm şi „execuţia bugetară” pe 2019. La începutul anuluio 2019, veniturile totale au fost estimate la puţin peste 113 milioane lei. Să vedem şi gradul de încasare al impozitelor şi taxelor locale, e un indicator important.

Din câte ştiu, procentul realizat a fost de 85-90%. E un procent bun. Diferenţa de 10-15%, înseamnă de fapt suma pe care ar fi trebuit s-o investeşti. N-o încasezi, evident n-u mai investeşti!

În 2019, Primăria a beneficat şi de alocaţii de la Guvern de 210 miliarde de lei vechi, bani care au intrat în cont în lunile noiembrie şi decembrie. E o sumă apreciabilă, fără de care...

Primăria a mai putut astfel să finanţeze nişte lucrări. Fără aceşti bani, Primăria s-ar fi îndreptat spre faliment. N-aveau cum să acopere nişte cheltuieli. Pe de altă parte, primarul în funcţie s-a tot plâns că n-a primit bani pe proiectele accesate prin PNDL. N-a fost aşa. Şi în 2018 şi 2019, au venit bani de la Ministerul Dezvoltării cu care s-au finanţat lucrările de reabilitare şi modernizare a unor drumuri din oraş. Şi mă refer cu precădere la cele din Carterul Mircea Vodă.

Acum văd câteva „zbateri” ale celor care conduc Primăria, sperând să-i convingă pe oameni de cât sunt ei preocupaţi de soarta lor. Aşa s-a întâmplat şi în 2016, până la alegeri, după care Dumnezeu cu mila!

Ca să concluzionăm, cum catalogaţi proiectul de buget pe 2020?

Foarte prost. Banii, deşi puţin, nu sunt bine prioritizaţi. Pare o chestiune morbidă dar trebuie să spunem că mai e nevoie de un cimitir. Dacă aţi urmărit, nu există nicio proiecţie, nicio viziune. S-au pus în schimb fel de fel de poziţii care nu ţin cont neapărat de necesităţile municipiului. Canalizare pe Aleea Dumbrava minnată, reţea de gaze pe Aleea Dumbrava Minunată, dar ce-i acolo? Aleea asta a devenit vreun „centru” şi noi nu ştim?

Mulţumesc.

R. Paţurcă: În 2019, am susţinut nu mai puţin de 99 de inițiative legislative, multe cu impact economic și social și pentru călărășeni
Featured

R. Paţurcă: În 2019, am susţinut nu mai puţin de 99 de inițiative legislative, multe cu impact economic și social și pentru călărășeni

Senatoarea Roxana Paţurcă, preşedinte executiv al PSD Călăraşi a prezentat pe pagina personală de Facebook un bilanţ al activităţii parlamentare din 2019, trecând în revistă principalele repere care au stat la baza aceateia. Roxana Paţurcă este membră a Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, a Comisiei pentru administraţie publică, respectiv membră a Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru controlul execuției bugetelor anuale ale Curții de Conturi.

“Dragi călărășeni,

Din respect pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o în momentul în care m-ați desemnat ca reprezentant al vostru în Senatul României, doresc să prezint în cele ce urmează o sinteză a principalelor repere care au stat la baza activității mele în anul 2019, în calitate de senator în Parlamentul României ales în circumscriptia electorala nr. 12 Călărași, dar și în calitate de membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, de membru în Comisia pentru administraţie publică, respectiv membru în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru controlul execuției bugetelor anuale ale Curții de Conturi.

Ca membru PSD de peste 18 ani și mai ales fiind votată de către călărășeni pe listele acestei formațiuni politice, activitatea mea la nivelul Senatului României a avut în centrul atenției principalele prevederi și obiective ale Programului de Guvernare al Partidului Social-Democrat, pe care am încercat, prin tot ceea ce am făcut, să le transform în acțiuni cu impact economic și social direct sau indirect în favoarea călărășenilor. O bună parte din ceea ce mi-am propus să realizez în 2019 pentru Călărași am reușit. Ceea ce nu mi-a reușit, din diferite motive, așa cum ar fi faptul că în toamna anului trecut PSD a pierdut guvernarea, voi încerca să concretizez până la finele mandatului meu de senator.

Astfel, în vederea implementării Programului de Guvernare, în decursul anului 2019 am înaintat, susținut sau prezentat de la tribuna Senatului, alături de colegii mei din Partidul Social Democrat, un număr de 99 de inițiative legislative, multe cu impact economic și social și pentru călărășeni, dintre care amintesc:

- Propunere legislativă privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive; nivelul scăzut de trai, pe care încă îl au mulți locuitori ai României și pe care PSD a încercat să îl ridice prin măsuri care vizau creșterea economică, creșterea pensiilor și salariilor, dar și alte măsuri specifice, determină mulți români și mult prea mulți călărășeni să apeleze la împrumuturi de la bănci sau diferite companii financiare private. Pentru astfel de situații am încercat să oferim o protecție față de practica dobânzilor excesive adoptată, din păcate, de o serie întreagă de creditori.

- Propunere legislativă privind protecția consumatorilor față de executările silite abuzive sau intempestive; întârzierea returnării împrumuturilor contractate și neachitate în termenul scadent nu ar trebui să se transforme într-un prilej pentru creditori de a abuza de poziția lor față de datornic și de a-l exeuta silit, abuziv sau intempestiv. Protecția datornicilor este o măsură socială necesară tuturor celor aflați într-o situație de acest gen.

- Propunere legislativă "Legea manualului şcolar", prin care manualul școlar devine bun public, fiind achiziționat astfel din fonduri publice, ajutând în acest fel și mai mult părinții și elevii.

- Propunere legislativă pentru modificarea art.66 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, prin care școlile erau obligate să asigure spații de depozitare pentru materialele școlare ale elevilor, dar și care dorea a stabili greutatea ghiozdanului la maxim 10% din greutatea corporală a elevului. Am considerat că în acest fel am fi reușit să facem școala mai atractivă pentru toți acei elevi care o identifică mai mult prin corvoada de a căra un ghiozdan prea greu în spate în fiecare dimineață, așa cum vedem cu toții în Călărași, dar și în întreaga țară.

- Propunere legislativă privind modificarea și completarea art. 105 din Legea educației naționale nr. 1/2011, prin care am oferit primăriilor posibilitatea decontării din buget a cheltuielilor cu transportul elevilor, o veste bună la acea vreme atât pentru copii și părinți, cât și pentru edilii care aveau posibilitatea de a asigura transportul elevilor către și de la unitățile de învățământ, dar și a cheltuielilor cu participarea la concursurile școlare. Am oferit astfel o șansă copiilor călărășeni cu posibilități la învățătură pentru a se dezvolta conform nivelului lor de pregătire.

- Propunere legislativă pentru modificarea art.60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care se dorea scutirea de la plata impozitelor a părinților copiilor cu cerințe educaționale speciale. Avem astfel de situații în Călărași, iar printr-o astfel de măsură am fi oferit o șansă tuturor celor aflați într-o asemenea situație.

- Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Deși puține la număr, persoanele cu handicap merită, tocmai datorită situației speciale în care se află, toată atenția noastră, a celor care formăm societatea, a celor care creăm legi și a celor de la care așteaptă protecție și sprijin.

- Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prin care doream introducerea activității de medicină școlară, preșcolară și stomatologică studențească în categoria activităților finanțate către spital din bugetul de stat.

Dintre propunerile legislative inițiate, inclusiv cele enumerate mai sus, unele sunt aprobate, altele sunt în dezbateri, altele încă parcurg sinuosul proces legislativ. Sperăm, pentru binele românilor, ca propunerile legislative sociale ale PSD să fie transformate în legi într-un număr cât mai mare deși, așa cum am observat în ultimele 3 luni de când guvernarea este asigurată de PNL, românii au din ce în ce mai mult de pierdut în condițiile unei incompentențe vizibile a liberalilor în a asigura guvernarea în interesul țării.

În același timp, între alte inițiative legislative la care m-am asociat și pe care le-am susținut întrucât urmau să genereze un impact social important pentru viața românilor, aș dori să le menționez pe următoarele:

- Propunere legislativă privind numirea managerilor şi specialiştilor în consiliile de administraţie ale regiilor autonome, companiilor sau societăţilor naţionale, instituţiilor publice ori ale societăţilor comerciale, inclusiv ale băncilor sau altor instituţii de credit, societăţilor de asigurare şi celor financiare; prin această propunere legislativă PSD dorea ca aceste poziții să fie ocupate de funcționarii, angajații, liber profesioniștii și pensionarii care dau dovadă de profesionalism și probitate morală, într-o perioadă de activitate de cel puțin 7 ani și care nu au suferit nicio condamnare penală. Mai mult, conform acestei propuneri legislative, o persoană urmează să ocupe o singură poziție în CA-urile companiilor de stat, excluzându-se posibilitatea ca aceeași persoană să se afle în mai multe consilii de administrație și să reprezinte ea însăși un pol de putere prin cumularea mai multor privilegii, dar și prin influența pe care ar avea-o.

- Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii; deși promovăm politica de stânga, social-democrată, ca partid, am căutat să sprijinim și sectorul privat și să oferim românilor posibilitatea de a-și realiza dorința de a deveni antreprenori. O economie puternică va crește mai mult având la bază un mediu privat puternic, sănătos, ceea ce, din păcate, PNL nu a înțeles niciodată: una dintre primele măsuri anunțate de PNL a fost aceea de a stopa programele de încurajare a antreprenoriatului românesc, între care și ”Start-Up Nation”. Antreprenoriatul, cel care ar fi trebuit să fie favorizat de venirea la putere a unui partid de dreapta, este puternic lovit și odată cu el și economia națională.

- Propunere legislativă privind aprobarea obiectivului de investiții Spitalul Militar Regional ”Mihail Kogălniceanu”; sănătatea a constituit mereu una dintre preocupările noastre, ale parlamentarilor social-democrați, motiv pentru care, pe lângă creșterea salariilor medicilor, am căutat să finanțăm și obiective de investiții precum Spitalul Militar Regional ”Mihail Kogălniceanu”, un spital care deservește nu numai un sector, cel al apărării, ci o întreagă regiune. Din nou, mă văd nevoită să fac o comparație cu ceea ce se întâmplă în acest moment în sănătate, acolo unde ministrul de resort a declarat că nu ar avea ce face cu banii dacă i-ar fi revenit ministerului o alocare bugetară de 6% din PIB, conform legii. Ca urmare, Sănătatea a primit anul acesta cea mai mică alocare bugetară din ultimii ani, doborând un record negativ.

- Propunere legislativă pentru modificarea art.930 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil și pentru completarea art.41 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare;

- Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative;

- Propunere legislativă privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de stat pentru problemele rezerviştilor şi veteranilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională;

- Propunere legislativă pentru instituirea zilei de 1 noiembrie ca Ziua Naţională a Radioului; această formă de celebrare a unuia dintre cele mai vechi mijloace de informare în masă era necesară pentru a atrage atenția, și la Călărași, unde beneficiem de o serie de inițiative apreciate în acest domeniu, asupra importanței radioului în comunicarea știrilor, a noutăților, a evenimentelor cotidiene către ascultători.

- Propunere legislativă privind activităţile de transport alternativ cu un vehicul cu şofer “VTS”, prin care ne doream protecția celor care utilizau platformele de ride-sharing prin reglemenatarea acestei piețe și solicitarea îndeplinirii unor condiții de la cei care prestau aceste servicii (un anumit tip de vehicul, ITP la zi, cazier judiciar, etc.), pentru a se evita pe cât posibil orice accidente sau incidente în timpul cursei.

Tot în perioada anului 2019, pentru a atrage atenția și formal, de la nivelul tribunei Parlamentului, asupra unor probleme stringente, am adus în atenția ministerelor un număr de 2 interpelări referitoare la revederea modalității de calcul al prețului de vânzare și al chiriei locuințelor ANL și la măsurile cu privire la reabilitarea și extinderea Spitalului Județean Călărași. Deși în responsabilitatea administrației liberale a Călărașiului, am considerat că acest obiectiv merită toată atenția Guvernului PSD pentru a fi reabilitat și extins, de pe urma acestor lucrări urmând a beneficia toți călărășenii.

Pe lângă aceste interpelări formale, așa cum știți din mass-media, mi-am făcut mereu datoria față de locuitorii județului și am reușit, formal sau informal, să invit miniștrii cabinetelor social-democrate la Călărași. Astfel, în județul nostru, au venit rând pe rând cei mai importanți miniștri de resort, care au văzut la fața locului stadiul derulării unor lucrări de investiții, au aflat o serie de probleme, au dialogat cu călărășenii, de la primari și consilieri locali și până la cetățeni, și au împins lucrurile spre făgașul bun odată întorși la minister.

Din acest punct de vedere, deși un județ galben, din punct de vedere al culorii politice a Consiliului Județean și a majorității primăriilor, Călărașiul a beneficiat din plin de atenția miniștrilor social-democrați pe toată durata guvernării. Aici poate mi-am adus cel mai important aport pentru județul nostru și cred că am reușit, de la nivelul funcției mele de senator, să atrag atenția miniștrilor asupra problemelor cu care ne confruntăm la Călărași, multe dintre ele găsindu-și rezolvarea în urma vizitelor de lucru efectuate în județul nostru de către demnitarii social-democrați.

În plus, au existat în decursul anului trecut 9 luări de cuvânt în plen pe probleme diverse, iar în ceea ce privește moțiunile simple de cenzură susținute, am semnat moțiunea ,,Guvernare PNL - numele tău este AUSTERITATE’’, alături de senatori si deputați aparțin Grupului parlamentar al PSD.

Referitor la declarațiile politice susținute în plen, „Românii sunt victimele unor știri false lansate pentru ca președintele țării să obțină un al doilea mandat” a generat atenție din partea mass-media și a colegilor senatori, având în vedere faptul că adevărul pe care îl rosteam constituia un subiect de actualitate, iar românii trebuiau să știe ce se întâmplă cu adevărat la cel mai înalt nivel în statul român.

Din păcate, situația actuală este neschimbată. Avem un președinte care, deși are ”guvernul lui”, caută în continuare să evite demararea activităților care ar duce la creșterea economică pe care o promiseseră liberalii dacă ajung la guvernare. Micile tertipuri politice, jocurile de culise, joaca de-a guvernarea și lovirea în interesele economiei românești și a celor mai mulți dintre români, salariați la stat și pensionari, constituie prioritățile celui de-al doilea mandat prezidențial.

Din acest punct de vedere, mai ales pentru că PSD nu mai deține guvernarea, o bună parte din timpul care a rămas din mandatul de senator îl voi aloca alături de colegii mei pentru înlăturarea de la putere a acestui guvern care a făcut deja prea mult rău țării și românilor, un guvern ale cărui priorități meschine nu coincid cu interesele cetățenilor. Voi face așadar în continuare tot posibilul, alături de colegii mei, pentru a pune capăt unei guvernări care a distrus în 3 luni tot ce construise PSD în 3 ani.

Dintre evenimentele oficiale la care am luat parte în decursul anului trecut ca senator de Călărași, aș aminti doar câteva, ce se remarcă pentru intenția organizatorilor de a schimba ceva în bine la nivelul județului nostru și pe care, prin prezența mea, le-am susținut și le voi susține:

- Târgul firmelor de exercițiu, o inițiativă la care am participat mereu cu drag și care se dorește a încuraja copiii, chiar de pe băncile școlilor, să își dezvolte aptitudinile antreprenoriale și de a le exersa într-un mediu cât mai apropiat de cel real

- Ediţia a XXIV-a a Concursului Naţional cu participare internațională „Ion Barbu –Dan Barbilian”, eveniment cultural şi ştiinţific de tradiţie pentru județul nostru care reunește copiii care s-au remarcat la matematică și literatură

- Aniversarea a 135 de ani de la înființarea Colegiului Național ”Barbu Știrbei” din Călărași și a 100 de ani de la acordarea dreptului gimnaziului de a organiza și cursuri liceale de ciclu superior

- Conferința ”Întreprinzătorul, cea mai mare avere a națiunilor”, care se dorește a susține mediul antreprenorial călărășean și a promova interesele antreprenorilor în fața reprezentanților instituțiilor publice

- ”Susțin învățământul preuniversitar agricol” organizat de revista Ferma, un eveniment de care județul nostru, care are un pronunțat specific agricol, are nevoie în aceeași măsură în care avem nevoie de forță de muncă pentru punerea în valoare a terenurilor agricole.

Dragi călărășeni,

Ca și până acum, ușa cabinetului meu senatorial este deschisă oricărui cetățean care dorește să îmi expună o situație, o dificultate sau care are o propunere pentru îmbunătățirea unor legi și prevederi normative. În aceeași măsură, voi face tot posibilul pentru a suplini lipsa de activitate a aleșilor liberali în județul nostru și voi atrage atenția miniștrilor, de această dată ca senator al Opoziției, asupra problemelor cu care ne confruntăm în Călărași, pentru ca investițiile pe care PSD le-a demarat în județ spre binele locuitorilor să continue pe cât posibil.

Mulțumesc la final tuturor reprezentanților mass-media locale și regionale care au preluat în decursul anului 2019 declarațiile mele sau au prezentat reperele activității mele pentru informarea corectă a călărășenilor. Presa din Călărași a crescut de la an la an, iar în 2019 am observat o creștere a calității conținutului publicat, dar și un avânt al conținutului de tip online TV, care a început să prindă în special la tinerii consumatori de conținut online și în special la utilizatorii de conținut de pe platformele de socializare.

Cu prețuire,

Senator PSD Roxana-Natalia Pațurcă”

PRO România / Meseşeanu spune că numele candidaţilor la locale vor fi anunţate în curând
Featured

PRO România / Meseşeanu spune că numele candidaţilor la locale vor fi anunţate în curând

Prezent miercuri la Constanţa la o întâlnire cu conducerea partidului şi cu reprezentanţii filialelor Constanţa şi Tulcea, liderul coordonator al PRO România Călăraşi, Răzvan Meseşeanu a anunţat pe pagina personală de Facebook că “ nu peste mult timp vor fi anunţaţi candidaţii la Primăriile municipiilor Călăraşi şi Olteniţa precum şi la Consiliul Judeţean Călăraşi”.

Cel mai probabil “finala internă” pentru Primăria Călăraşi se va da între Virgil Dumbravă şi Alexandru Şohan însă n-ar fi exclus ca cele mai mari şanse să le aibă fostul viceprimar al Călăraşiului (2004-2008 şi 2012 – 2016), el fiind şi pe placul adversarilor de la PNL care-l consideră uşor de învins.

PRO România speră să obţină în urma localelor din vară câteva mandate atât în Consiliul Local Călăraşi cât şi în Consiliul Judeţean cu care “să negocieze” apoi intrarea la guvernarea locală alături de partidul câştigător: PNL sau PSD.

meseseanulaconstanta

„Pe 22.01.2020, împreună cu o delegație de 55 de colegi din PRO ROMÂNIA Călărași, am participat la întâlnirea dintre liderii partidului, Victor PONTA, Adrian ȚUȚUIANU, Ion MOCIOALCĂ și reprezentanții județelor Constanța, Tulcea și Călărași. Scopul reuniunii a fost dedicat stadiului dezvoltării organizațiilor din perspectiva alegerilor locale și parlamentare. S-au lansat, cu această ocazie, Manifestul PRO ROMÂNIA pentru Constanța și candidaturile la Primăria și Consiliul Județean Constanța ale colegilor Mircea Titus DOBRE și Răzvan FILIPESCU. Călărași-ul le urează succes!

Vom urma, nu peste mult timp, cu anunțarea candidaților la Primăriile municipiilor Oltenița, Călărași și la Consiliul Județean Călărași!”

Răzvan Meseşeanu, pe pagina de Facebook

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.