L. Orban: „Nu primim primari PSD pentru a candida la alegerile locale din partea PNL”
Featured

L. Orban: „Nu primim primari PSD pentru a candida la alegerile locale din partea PNL”

Deşi Ludovic Orban spunea clar, deunăzi, că „„Nu primim primari PSD pentru a candida la alegerile locale din partea PNL”, prin PNL Călăraşi se vorbeşte că cel puţin 4-5 primari PSD şi-ar dori „cu ardoare” să-şi recâştige mandatul, în vară, sub sigla PNL. Adică exact, pe dos! Desigur, n-o să le dau acum numele pârliţilor ahtiaţi după privilegii vremelnice, pentru că observ se simt confortabil cu musca pe căciulă.

Dar ce fel de liberali mai sunt domnii din conducerea partidului, de la Călăraşi? Mi se pare că renunţă cu prea mare uşurinţă la oamenii care au pus serios umărul la „preamărirea” partidului în 2016, „radiindu-i” cu o frenezie dubioasă din scripte, ca să facă loc inamicilor de odinioară.

Să mai îndrăznească vreunul să spună că PNL nu-i cel mai democratic partid post – decembrist din România!

orbannuprimimprimaripsd

 R. Meseşeanu: Voi accepta să stau la masă cu oricine, să discut orice, oricât timp ar dura, dar nu vânzându-mi sufletul!
Featured

R. Meseşeanu: Voi accepta să stau la masă cu oricine, să discut orice, oricât timp ar dura, dar nu vânzându-mi sufletul!

În ultima perioadă, liderul judeţean al PRO România Călăraşi, Răzvan Meseşeanu, a declarat, în câteva rânduri, că organizaţia pe care-o conduce nu este interesată de încheierea unor alianţe electorale. Pe de altă parte, la nivel central nu este exclusă posibilitatea stabilirii unie înţelegeri între PRO România şi PSD, în perspectiva alegerilor locale, lucru care s-ar putea „răsfrânge” şi în plan local.

Pornind de la o astfel de „realitate”, Meseşeanu a explicat pentru www.arenamedia.ro poziţia PRO România Călăraşi, cel puţin în această fază pre-electorală. „În politica românească este posibil, din păcate și în detrimentul cetățenilor, orice. Calculele politice au ținut cont în ultimii ani, nu de interesul oamenilor, ci de cel al unor grupuri de interese. PRO ROMÂNIA, prin Victor PONTA și ceilalți lideri naționali și județeni doresc să dea peste cap această obișnuință nesănătoasă. Este adevărat că așa am afirmat pentru că așa cred: orice alăturare de un alt partid nu cred că ar aduce beneficii. Preelectoral vorbind. Dar, pe de altă parte, sunt un membru disciplinat, respect valorile democratice și mai ales cele care se bazează pe ascultarea opiniilor și argumentelor celorlalți. În concluzie, dacă vom ajunge la ideea că ar fi benefică o altă viziune pentru Călărași, pentru cetățenii acestei comunități, voi adera în acest sens, în condițiile pe care le-am menționat. Până la urmă, politica este arta compromisului, dar aș adăuga eu, nu cu orice preț. Voi accepta să stau la masă cu oricine, să discut orice, oricât timp ar dura, dar nu vânzându-mi sufletul! Și ca să închei, sunt conștient că în aceste vremuri în care dreapta are cel puțin 3 nuci tari (PNL,USR-PLUS,PMP)-prin liderii lor, stânga ar fi înțelept să fie una singură. Că eu aș dori după alegerile locale, asta e altă problemă!” a spus coordonatorul judeţean al PRO România Călăraşi, Răzvan Meseşeanu.

Curcani / Primarul Aurică Gazu lasă PNL pentru PSD
Featured

Curcani / Primarul Aurică Gazu lasă PNL pentru PSD

Căzut în dizgraţiile senatorului, Răducu Filipescu, din cauza rezultatelor mai slabe obţinute în 2019 la prezidenţiale şi europarlamentare, primarul localităţii Curcani, Aurică Gazu intenţionează să părăsească PNL pentru a candida în vară, pentru cel de-al 5 lea mandat sub sigla PSD.

Informaţia este „întărită” şi de postarea pe o reţea de socializare a liderului PSD Curcani, Marian Enciu care a scris, vineri pe Facebook că a decis să intre în cursa pentru Primărie, solicitând internauţilor sprijinul în alegerea partidului sub sigla căruia să candideze, mai puţin PSD. „În urma unor conștientizării jocurilor politice meschine pe care le fac unii (așa-ziși) politicieni, atunci când îi cuprinde disperarea și simt că le este amenințat scaunul, am hotărât sa intru în cursa alegerilor locale din luna iunie! Pe această cale cer părerea dumneavoastră pentru a decide către ce partid să mă îndrept! Exclus PSD!!! Vă aştept pe fiecare locuitor care vrea implicare și îl interesează această comună!!!” este mesajul lui Enciu care potrivit surselor noastre ar fi solicitat o întrevedere chiar cu conducerea PNL.

Fost consilier judeţean, Enciu şi-a mai încercat o data şansele la Primărie, ieşind al doilea în 2012 (1318 voturi / 44,93%) când a candidat sub sigla defunctului PP-DD.

Aurică Gazu a devenit primar în 2004, obţinând mandatul sub sigla PNG, partid condus de Gigi Becali. Ulterioar “s-a transferat” la PNL, câştigând alte 3 mandate, în 2008, 2012 şi 2016. În urmă cu 4 ani a primit 1550 de voturi, adică un procent de 60,21%, aproape dublu faţă de contracandidatul său direct de la PSD, Tudor Stancu.

Rezultate obţinute de Aurică Gazu

2004: Aurică Gazu (PNG): 883 de voturi / 41,05%

Total voturi valabil exprimate: 2.151

2008: Aurică Gazu (PNL): 1480 de voturi / 57,38%

Total voturi valabil exprimate: 2579

2012: Aurică Gazu (PNL – USL): 1540 de voturi / 52,50%

Total voturi valabil exprimate: 2933

2016: Aurică Gazu (PNL): 1550 de voturi / 60,21%

Total voturi valabil exprimate: 2574

Sursa foto www.calarasipress.ro

Noul preşedinte al Senatului ar putea fi ales săptămâna viitoare
Featured

Noul preşedinte al Senatului ar putea fi ales săptămâna viitoare

Noul preşedinte al Senatului ar putea fi ales săptămâna viitoare. Poziţia a fost vacantată după demisia lui Teodor Meleşcanu ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale.

Marţi, grupul senatorial al PSD l-a desemnat pe Şerban Nicolae pentru a candida la şefia Senatului, iar pentru cele trei posturi de vicepreşedinte din Biroul permanent au fost nominalizaţi Teodor Meleşcanu, Robert Cazanciuc şi Liviu Marian Pop.

Alegerile la grup s-au desfăşurat în două tururi de scrutin. În primul tur au candidat Şerban Nicolae, Titus Corlăţean şi Radu Ştefan Oprea, iar primii clasaţi pentru turul doi au fost Şerban Nicolae şi Radu Ştefan Oprea.

La începutul sesiunii, după demisia lui Meleşcanu, PSD a anunţat că îl susţine pe Titus Corlăţean pentru a prelua atribuţiile de preşedinte al Senatului, PNL - pe Alina Gorghiu, iar USR - pe Vlad Alexandrescu. Titus Corlăţean a îndeplinit temporar atribuţiile de preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului.

Sursa www.agerpres.ro

PNL / Prezumţia de nevinovăţie “funcţionează” la Timişoara, nu şi la Călăraşi!
Featured

PNL / Prezumţia de nevinovăţie “funcţionează” la Timişoara, nu şi la Călăraşi!

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică seară la un post de televiziune că actualul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, trimis în judecată de către DNA într-un dosar de abuz în serviciu, este candidatul PNL pentru un nou mandat, însă dacă va fi condamnat în primă instanţă, nu va mai putea fi susţinut de către partid. "În Timişoara, Robu este candidatul nostru. Eu cunosc foarte bine despre ce e vorba acolo. Conform prevederilor statutare, sigur, dacă va fi condamnat în primă instanţă, e clar că nu putem merge cu el", a afirmat Orban duminică seara, la postul B1 TV.

La sfârşitul anului trecut, un comunicat al DNA anunţa că "procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a nouă inculpaţi în legătură cu vânzarea frauduloasă şi la preţuri modice a 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al municipiului Timişoara". Printre cei trimişi în judecată se numără fostul edil al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu şi primarul în exerciţiu, Nicolae Robu, acuzat de abuz în serviciu.

La Călăraşi, în schimb, liberalii au fost chiar mai catolici decât Papa, “radiindu-l”, pur şi simplu, din partid pe Vasile Iliuţă, prevalându-se de o declaraţie a acestuia prin care “recunoaşte faptul că are calitatea de inculpat într-un dosar penal.” Şi nu pentru fapte de corupţie!

Carevasăzică, dubla măsură funcţionează în PNL. Pentru Robu de la Timişoara “primează” prezumţia de nevinovăţie, nu şi pentru Iliuţă de la Călăraşi.

Să mai îndrăznească vreunul să spună că PNL nu-i cel mai democratic partid post – decembrist din România!

R. Paţurcă: Să vii cu o listă plină de incompetenți, respinși deja de două ori de Parlament, denotă disprețul total față de adevăratele probleme de astăzi ale României
Featured

R. Paţurcă: Să vii cu o listă plină de incompetenți, respinși deja de două ori de Parlament, denotă disprețul total față de adevăratele probleme de astăzi ale României

Biroul Executiv al PNL a aprobat vineri, în unanimitate, lista şi programul de guvernare ale Cabinetului Cîţu, singura modificare în componenţa noului Guvern fiind la Ministerul Finanţelor.

“Programul de guvernare și lista miniștrilor încropite de Florin Cîțu, fără un minim dialog cu forțele parlamentare pentru a creiona o majoritate, demonstrează clar că singurul proiect de țară al PNL este să facă ANTICIPATE”  susţine pentru www.arenamedia.ro senatoarea Roxana Paţurcă, preşedinte executiv al PSD Călăraşi care a continuat “Să vii în Parlament cu o listă plină de incompetenți, respinși deja de două ori de Parlament, în condițiile în care tu ai fost respins de trei ori, denotă disprețul total față de adevăratele probleme de astăzi ale României.2

În opinia sa, “Siguranța și sănătatea este tot ce trebuie să conteze acum. Când România este în fața cele mai mari epidemii din ultimele decenii, clasa politică trebuie să se ocupe în primul rând de siguranța cetățenilor, nu de calcule politice sau electorale. Sănătate înainte de toate, nu anticipate!”

În toată această perioadă PNL a fost mai preocupat de calculele politice și electorale decât de pregătirea măsurilor de prevenție și de gestionare a unei epidemii ce se anunță încă din luna decembrie 2019. “Abia în urmă cu 2 zile au emis actul normativ pentru instituirea carantinei și doar după presiunile publice făcute de PSD și abia după apariția primului caz confirmat de coronavirus în România.” a mai adăugat Roxana Paţurcă.

Amintim că PNL a vrut să-i demită pe singurii specialiști care acum știu cum trebuie gestionată o posibilă epidemie de coronavirus. “Au vrut să-i scoată din sistem pe acești specialiști pentru că s-au opus privatizării sănătății și mai ales privatizării serviciilor de urgență. Acum Raed Arafat și Streinu Cercel sunt sigurii oameni care asigura gestionarea acțiunilor de prevenire a epidemiei. Tot ce va face PSD va fi în primul rând pentru Sănătate, nu pentru Anticipate.  Sănătate înainte de toate, nu anticipate!” a conchis lidera PSD Călăraşi, senatoarea Roxana Paţurcă.

Free Joomla templates by Ltheme