Simona Vlădica, lidera organizaţiei judeţene PMP Călăraşi, şi-a asumat şi misiunea de a reprezenta partidul şi în competiţia pentru locale, candidând pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Călăraşi. Dincolo de cariera politică pe care a început-o în urmă cu 4 ani când a candidat, la Călăraşi, pentru Senat din partea aceluiaşi partid, Simona Vlădica are un CV construit cu migală, pas cu pas, în care activităţile de voluntariat şi-au pus amprenta cu prisosinţă.
Dar să vedem de unde a „pornit” în viaţă Simona Vlădica.
„Într-adevăr, CV-ul meu este construit pas cu pas, nu am sărit nicio etapă. Am plecat dintr-un sat de munte, de acolo de unde întoarce uliul pentru că nu are unde să zboare mai departe. Am plecat de acasă, în clasa a IX-a, când am inceput să urmez cursurile Liceului Pedagogic pentru a deveni învăţătoare. Când eram în cls. I, a existat o „dispută” între mine şi alte două colege. Ne „certam” pe subiectul: Cine dintre noi va deveni învăţătoare în locul doamnei învăţătoare din sat. Cât de „serioasă” a fost cearta asta rămâne de discutat, cert e că mai târziu eu am fost singura din cele trei care a urmat această cale. Părinţii mei, oameni de la ţară, dar cu o înţelepciune din aceea care caracterizează poporul român, aş spune, s-au gândit: „Bun, ce trebuie să facem noi pentru acest copil ca să-i asigurăm o pâine.” Oamenii, pe atunci, gândeau mai aplicat, mai simplu. Nu ca acum când ne agităm să avem şi 3 facultăţi dar noi, de fapt, nu ştim să facem nimic sau nu avem niciun plan. Asadar, a trebuit să aleg între liceul sanitar şi liceul pedagogic. Pentru că iubesc foarte mult copiii, am zis că trebuie să merg la liceul pedagogic. A fost un liceu greu, aş putea spune. În primul rând pentru că a durat 5 ani. Toţi colegii mei din ciclul gimnazial terminaseră deja liceul numai eu eram în cls. a XIII-a. Nu m-a deranjat acest lucru deloc, mai ales că acest liceu m-a pregătit oarecum şi pentru meseria de mamă, de femeie, pur şi simplu, pentru că acolo ne-au învăţat foarte multe lucruri aplicate, inclusiv cum să punem masa, cum să croşetăm ori să cântăm deoarece aveam şi oră in programa scolară, in care învătam să cântam la diferite instrumente. Participam la tot felul de spectacole cu grupul scolii, cântam la chitară. Ulterior, am făcut parte şi din colectivul redacţional al revistei liceului din Cluj – Napoca. Revista se numea „Aspiraţii”. Scriam articole pentru această revistă, alergam după profesori pentru interviuri. Eram pasionată de a face şi alte lucruri dincolo de orele de curs. Îmi plăcea să mă implic, să fac şi altceva. Sunt o fire dinamică, de acţiune, mie nu-mi place să stau. Dacă stau, nu mă simt bine. Uneori dacă am mai multe de făcut, trebuie să muncesc şi 12 şi chiar 14 ore pe zi, dar o fac cu drag. Prefer mai degrabă să muncesc, decât să stau degeaba. Am făcut foarte multă practică in liceu, fiind astfel mereu printre oameni şi printre copii. De la copii am învățat, în primul rând, cum să fiu fericită. De la copii învățăm, in primul rând cum să apreciem tot ce avem! Când te uiţi în ochii lor şi vezi cât de puţin trebuie să le oferi pentru a obţine un zâmbet din partea lor, realizezi că şi noi, adulţii, ar trebui să le urmăm exemplul mai des şi să ne bucurăm de ceea ce ce avem, mai degrabă decât să fim într-o veşnică nemulţumire.”, povesteşte Simona Vlădica, o „pasionată” a acţiunilor de voluntariat, mereu în sprijinul oamenilor apăsaţi de povara problemelor lor, mai ales de sănătate.
„Nici unul dintre noi nu poate spune că le are pe toate ân această viață. Dar fiecare trebuie să fim mulţumiţi cu ce avem şi de ce nu?, să ne dorim să mergem înainte şi să evoluăm zi de zi. Dar, atenţie! Să nu uităm că în permanenţă trebuie să dai înapoi şi societăţii ceva din „avutul” tău. Avut înseamnă timp, experienţă şi chestiuni materiale.
Deci când faci acele acte umanitare, cel puţin din punctul meu de vedere, trebuie să le oferi oamenilor şi o parte din sufletul tău. Niciodată nu am făcut acţiuni umanitare care să se rezume la a-i da cuiva un kg de făină, un litru de ulei şi 2 geci, ci m-am dus şi am oferit acele produse alimentare sau de îmbrăcăminte insotite de o vorbă bună. Mereu stau de vorbă cu oamenii, ii ascult si incerc să mă implic cât mai mult, să-i ajut şi în alte probleme pe care am descoperit că le au, în momentul în care, evident, am dialogat.
Da, într-adevăr, am făcut multe astfel de acţiuni. Cred că sunt mulţi oameni care sunt încântaţi că m-au cunoscut. Şi eu la fel pentru că mi-au dat oportunitatea să am experienţe de viaţă pe care unii nu le cunosc.” a continuat candidata PMP Călăraşi pentru şefia CJ Călăraşi, la alegerile locale programate pe 27 septembrie.
Simona Vlădica a explicat şi motivele care au determinat-o să facă pasul spre politică. „Cu siguranţă, unii politicieni chiar nu ştiu ce înseamnă să empatizezi, la modul cel mai serios, cu omul din faţa ta. Pur şi simplu, vii, prezinţi o ofertă electorală în care crezi sau nu, că ţi-a dat-o partidul. Poate chiar mulți îi mint în faţă pe oamenii aceia, ştiind clar că n-o să facă nimic pentru ei.
Dar aceştia sunt oamenii care n-au avut experienţa voluntariatului. Vedeţi dvs., în străinătate, de pildă în Anglia, îţi cere să ai 2 ani de zile ca voluntar undeva, înainte să te angajezi. Ai putea să fii revoltat la început şi să spui „Eu vreau să muncesc, să câştig bani”. Da, de acord, însă ceea ce-ţi oferă voluntariatul nu îţi oferă un job. În cadrul unui voluntariat, înveţi să fii om, să dăruieşti bucăţele din sufletul tău, să dăruieşti o vorbă bună care nu costă nimic şi pentru care nu eşti plătit, dar care poate fi vitală pentru o familie sau pentru omul din faţa ta.” a mai adăugat Simona Vlădica.
În opinia sa, acţiunile umanitare aproape că i-au marcat existenţa, povestind mai jos una din aceste „experienţe” trăite care i-au umplut sufletul de bucurie. „Mi-aduc aminte acum de o acţiune umanitară pe care am făcut-o cândva. Cum să vă spun, simt nevoia fac fapte bune. Simt nevoia să ajut. Aşa se face că într-o zi, mergeam spre birou şi mă gândeam „Doamne, n-am mai făcut demult o faptă bună” Dar pe cine să ajut?! Primeam si primesc multe mesaje de la oameni. Îmi trimit mesaje pe e-mail, pe Facebook. La acea vreme primeam mesaje în redacţie la Sănătatea TV. Așadar, revenind, mergeam eu așa și mă gândeam pe cine să ajut și cu ce ca nu aveam niciun caz in minte. Şi, ca să vedeţi cum „lucrează” Dumnezeu, că este fascinant, am ajuns la birou, mi-aduc aminte că aveam un laptop roşu, l-am deschis şi am găsit un mesaj pe Facebook. Era un mesaj de la o doamnă, asistentă medicală care avea un băieţel bolnav de cancer cu care se chinuia de câţiva ani de zile. Şi la ultimele două injecţii pe care trebuia să le facă pentru a fi declarat vindecat, a făcut alergie. Trebuia înlocuit acel medicament cu unul mai scump. Femeia nu mai avea resurse. Era disperată! Nu o cunoşteam, însă asta nu m-a împiedicat să fac rapid o campanie umanitară de strângere de fonduri. Am strâns banii necesari pentru cele două fiole, ba chiar şi mai mulţi încât doamna, în corectitudinea ei, a vrut să ne dea înapoi restul. I-am spus „Nu, doamnă, aţi cheltuit destul până acum cu doctorii, e cazul să-i păstraţi”. Copilaşul e şi acum în viaţă… mă emoţionez deja foarte tare când mi-aduc aminte pentru că l-am cunoscut ulterior. A dorit să mă cunoască așa că a venit în parc, mi-a adus un buchet superb de flori si un pergament pe care era scrisă acea rugăciune „Înger, îngeraşul meu!”. A fost cel mai emoţionant moment din viaţa mea la capitolul acţiuni umanitare. Şi am zis că pentru oamenii de genul ăsta, eu trebuie să intru în politică, trebuie să pot să fac mai mult pentru că sunt foarte multe situaţii care trebuie rezolvate pentru oameni, inclusiv problemele cu decontările de la Casa de Sănătate. Sunt oameni car,e deşi sunt bolnavi, zac într-o uitare şi indiferenţă absolută şi nu primesc decontări pentru medicamentele care le-ar asigura continuarea vieţii. Nu mai departe de săptămâna trecută când m-a sunat o doamnă din Tg. Mureş, nu ştiu de unde a aflat de mine, dar totuşi cred că de pe Facebook. Vedeți dvs. unii m-au criticat că de ce spun pe Facebook că aleargă oamenii cu flori după mine şi cu lacrimi în ochi pe stradă. Păi de asta spun, ca să ştie cât mai mulți că pot să încerc să-i ajut. Nu e o laudă, ci o realitate pe care vreau să o continui. Deci îmi doresc să ajut cât mai mulţi oameni. Această doamnă din Tg. Mureş, mi-a spus că mai are bani de medicamente pentru încă 2 luni. A avut cancer la stomac, şi-a vândut casa, şi-a vândut terenurile pe care le avea, şi acum nu mai are bani să-şi cumpere tratamentul care o ţine în viaţă pentru a 3-a lună, deoarece acel medicament nu se mai decontează de Casa de Sănătate.
Astea sunt doar două exemple. Dar mai ai nenumărate altele. Am organizat nenumărate Conferinţe Naţionale făcute cu Asociaţiile de Pacienţi, pentru diferiţi pacienţi cu diferite afecţiuni: de la hemofilie până la bolnavi de cancer sau alte boli mai puţin cunoscute.” susţine lidera Partidului Mişcarea Polpulară Călăraşi care a continuat „Am reuşit întotdeauna să aduc decidenţi, să aduc miniştri la acele conferinţe, să aduc preşedinţi de Casă Naţională şi într-o promisiune publică făcută pacienţilor, am reușit să rezolvăm cam jumătate din problemele pe care le prezentam în mod public, în cadrul conferinţei.
Aşa am decis şi să intru în politică. Pentru că mă săturasem să tot bat la uşile senatorilor şi deputaţilor să le spun: „Ştiţi, am un proiect pentru pacienţi”, „Ştiţi, am un proiect pentru oamenii care au cutare sau cutare nevoie. Nu vreţi să mă ajutaţi să îi ajut? Vi-l las să-l citiţi.” Atunci eram mai naivă şi credeam că dacă îi las unui senator sau unui deputat un proiect scris frumos îl va citi. Ulterior mi-am dat seama că nu dădeau nici 2 lei pe hârtiile mele sau pe e-mailurile mele. Motiv pentru care, v-am spus, într-o zi foarte supărată, să zic aşa, că nu merg lucrurile aşa cum trebuie, am zis: „Bun, intru în politică, o să devin parlamentar şi atunci o să pot eu să-i ajut pe oameni aşa cum trebuie şi n-o să mă mai rog eu de politicienii indiferenţi.” Ăsta e primul şi cel mai important motiv pentru care eu am intrat în politică.
Eu am candidat în 2016, nu am reuşit să intru în Parlamentul României, însă faptul că deşi nu eram cunoscută, absolut deloc în acest judeţ, am luat aproape 4000 de voturi, m-a determinat să continui. Am ales să merg mai departe deoarece mi-am spus asa, oamenii ăştia au crezut în mine. Vorba tatălui meu, care mi-a zis: „Draga tatii, nu fii supărată că dacă aduni acum în faţa casei uite aici 4000 de oameni şi-i vezi pe toţi adunați, o să-ţi dai seama că-s foarte mulţi şi că pentru ei merită să mergi mai departe!”
Aşa că am mers mai departe așa cum m-a ăndemnat tatăl meu. Peste 2 ani şi un pic de la acele alegeri, am preluat preşedinţia organizaţiei județene a PMP Călăraşi. Am zis „Ok, hai la drum, hai să facem organizaţii, hai să adunăm oameni serioşi care au aceleaşi direcţii şi principii ca şi mine. Nu poţi să urmezi un lider dacă nu crezi în aceleaşi lucruri ca el. Eu zic că am strâns alături de mine o echipă de oameni serioşi şi muncitori, harnici şi implicaţi. Pur şi simplu îmi doresc alături de mine oameni care vor să facă ceva pentru comunitățile lor. Poate nu sunt cunoscuţi, dar mie, personal, mi-au dovedit că dacă le dau o sarcină, o pot îndeplini cu succes până la capăt. Iar asta e fundamental.”
