PRO România anunţă, luni, candidatul pentru Primăria Călăraşi
Featured

PRO România anunţă, luni, candidatul pentru Primăria Călăraşi

Conducerea organizaţiei judeţene PRO România Călăraşi organizează luni, 24 februarie, începând cu ora 16.00 o conferinţă de presă în cadrul căreia va fi anunţat şi candidatul partidului pentru Primăria Călăraşi, la localele din vară, respectând astfel o promisiune asumată în urmă cu doar câteva săptămâni. Întâlnirea cu media locală va avea loc, simbolic, chiar în sala de şedinţe a Primăriei municipiului reşedinţă de judeţ.

În altă ordine de idei, coordonatorul judeţean, Răzvan Meseşeanu care, cel mai probabil, va fi şi candidatul pentru şefia CJ Călăraşi, a anunţat după Convenţia Naţională a partidului că PRO România, în plan local, nu va face alianţe până la alegeri.

Perişoru / Viceprimarul, “curtat” de marile partide
Featured

Perişoru / Viceprimarul, “curtat” de marile partide

Odată cu trecerea lui Ciprian Pandea în solda tandemului Drăgulin – Filipescu s-a speculat, mai ales în PSD, că primarul localităţii Perişoru l-ar urma pe fostul lider al social – democraţilor de la Călăraşi, în PNL, mai ales că cel care a câştigat pur şi simplu la mustaţă mandatul în urmă cu vreo 4 ani, Cătălin Bucur era „creaţia” acestuia. Dar, după 3 ani şi jumătate de mandat, Bucur e pe tobogan şi potrivit unor sondaje interne de partid s-ar afla momentan pe locul 4 în topul preferinţelor alegătorilor din Perişoru. Asta ar însemna că nici măcar PSD nu mai e interesat de el. Motivele sunt multiple dar nu le vom dezvolta acum!

Noua vedetă a viitoarelor alegeri locale a devenit viceprimarul UNPR, Mihăiţă Diaconeasa, curtat nu doar de PNL ci şi de PSD. Ambele se bat acum pe „semnătura” lui deşi în iunie 2016, Diaconeasa avea să se claseze pe 3 în competiţia pentru Primărie, cu 462 de voturi (18,53%), fiind devansat, la mare distanţă, de Cătălin Bucur (PSD) care a strâns 781 de voturi (31,34%) şi de Tudorel Damian (PNL), la vremea aceea primar în funcţie din 2004 fără întrerupere, cu 780 de voturi (31,30%). Cum de a devenit Diaconeasa atât de atractiv pentru cele două mari partide? Simplu. Omul a profitat de „carenţele” primarului care nu-s puţine şi care au devenit „enervante” până şi pentru susţinătorii săi cei mai apropiaţi.

Momentan, Diaconeasa care şi-a încercat norocul la Primărie şi în 2008, dar tot fără succes, adunând atunci doar 146 de voturi (7, 17%) sub sigla Partidului Conservator, e în tratative cu cei doi „coloşi”, evitând să lea acestora dea un răspuns.

Din 2000 şi până în 2016, comuna Perişoru a fost un fief al dreptei, reprezentată de Vasile Bucur (CDR, tatăl actualului primar, Cătălin Bucur / 2000-2004) şi Tudorel Damian (PNL / 2004-2016).

În acest moment, PNL şi PSD deţin fiecare câte 5 mandate de consilier local, fiind urmate de UNPR, cu 3 mandate şi ALDE, cu 2.

Rezultate alegeri 2016 / Primar

Total alegători înscrişi în liste: 4243

Total alegători prezenţi la urne: 2577 / 60,74%

Total voturi valabil exprimate: 2492

Total voturi nule: 83

Cătălin Bucur (PSD): 781 voturi (31,34%)

Tudorel Damian (PNL): 780 voturi (31,30%)

Mihăiţă Diaconeasa (UNPR): 462 voturi (18,53%)

Iulian Filipoiu (ALDE): 380 VOTURI (15,24%)

Nicuşor Minciulescu (PSRo): 89 voturi (3,57%)

Parlamentul se va reuni luni, în şedinţă, pentru a se pronunţa asupra învestirii noului Guvern Orban
Featured

Parlamentul se va reuni luni, în şedinţă, pentru a se pronunţa asupra învestirii noului Guvern Orban

Parlamentul se va reuni luni, 24 februarie, în şedinţă, pentru a se pronunţa asupra învestirii noului Guvern Orban.

Cabinetul Orban instalat în noiembrie anul trecut a fost demis pe 5 februarie, după ce Parlamentul a adoptat moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democraţiei româneşti", iniţiată de PSD. Moţiunea a fost depusă ca urmare a asumării răspunderii Guvernului pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

După consultări cu formaţiunile politice parlamentare, preşedintele Klaus Iohannis l-a propus din nou pe liderul PNL, Ludovic Orban, pentru funcţia de prim-ministru.

Ludovic Orban i-a propus ca membri ai Cabinetului pe foştii miniştri, care au fost audiaţi în comisiile parlamentare de specialitate pe 17, 18 şi 19 februarie. Doar patru miniştri dintre cei 16 care au obţinut un aviz pozitiv din partea parlamentarilor, restul fiind avizaţi negativ. Au primit aviz pozitiv Nicolae Ciucă - Apărare, Bogdan Aurescu - Externe, Virgil Popescu - Economie şi Adrian Oros - Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Avizele primite în comisii sunt consultative.

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că parlamentarii social-democraţi nu vor participa la şedinţa plenului reunit în care Parlamentul urmează să se pronunţe asupra învestirii Guvernului Orban II. "Motivarea este clară: aşteptăm răspunsul Curţii Constituţionale, dacă este constituţional, chiar dacă este demis, un premier rămas interimar să fie iar desemnat", a explicat Ciolacu, miercuri, la finalul unei şedinţe a conducerii PSD.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat că orice formaţiune care va boicota şedinţa prin care se învesteşte Guvernul "va fi taxată grav de cetăţenii României".

El a precizat, marţi, că parlamentarii PNL vor fi prezenţi la şedinţa Parlamentului pentru asigurarea cvorumului, dar nu vor vota.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că parlamentarii partidului nu vor participa la "şarada" Guvernului Orban II. "Nu vom participa la şarada Guvernului Orban II şi nu vom fi parte la mascarada pusă la cale de cei cărora le pasă doar de interesul lor. Vom arăta tot atâta interes faţă de audierile sau votul din Parlament pe cât interes arată ei poporului român", a susţinut, la începutul săptămânii, Tăriceanu.

Pro România nu va vota învestirea Guvernului Orban II, a anunţat preşedintele partidului, Victor Ponta. "Nu votăm Guvernul Orban. Exact ceea am făcut la votul iniţial la Guvernul Orban: nu participăm la ceea ce este o piesă de teatru de prost gust", a declarat Ponta, duminică, la finalul Convenţiei anuale a Pro România.

sursa www.agerpres.ro

Senatul a respins, în şedinţa plenului de miercuri, OUG privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate
Featured

Senatul a respins, în şedinţa plenului de miercuri, OUG privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate

Senatul a respins, în şedinţa plenului de miercuri, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, OUG 26/2020 privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Comisia juridică a Senatului a acordat, marţi, un raport de admitere pentru respingerea acestei OUG. Senatorii jurişti au adoptat un amendament propus de UDMR, amendament însuşit miercuri de plen, prin care a fost modificat titlul actului normativ din "proiect pentru aprobarea OUG" în "proiect pentru respingerea OUG".

Proiectul de respingere a ordonanţei a fost adoptat cu voturi 86 de voturi "pentru" (PSD, UDMR şi ALDE) şi 34 "împotrivă" (PNL şi USR).

Actul normativ iniţiat de Guvern prevede, printre altele, trei zile de vot în diaspora, dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora şi posibilitatea de a vota la orice secţie. Ordonanţa reduce unele termene - termenul prevăzut pentru anunţarea datei alegerilor după dizolvarea Parlamentului este de 50 de zile, iar acest anunţ poate fi făcut în termen de cinci zile de la dizolvarea Legislativului.

Ordonanţa urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, for legislativ decizional în acest caz.

Sursa www.agerpres.ro

Senat / Comisia juridică: Raport de admitere pentru respingerea OUG privind organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen
Featured

Senat / Comisia juridică: Raport de admitere pentru respingerea OUG privind organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen

Comisia juridică a Senatului a acordat, marţi, un raport de admitere pentru respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen.

Comisia a adoptat un amendament propus de UDMR prin care a fost modificat titlul actului normativ din "proiect pentru aprobarea OUG" în "proiect pentru respingerea OUG".

Preşedintele Comisiei juridice, Şerban Nicolae, a propus un raport de admitere a actului normativ de respingere a ordonanţei, "având în vedere avizul negativ al Consiliului Legislativ". Raportul a fost adoptat cu opt voturi "pentru" şi trei "împotrivă".

"În preambulul acestei ordonanţe se spune aşa: 'având în vedere criza politică actuală', 'întrucât dizolvarea Parlamentului subîntinde o urgenţă proprie dată de necesitatea reinstituirii acestuia ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare'. Eu vă rog să observaţi că în preambulul acestei OUG se fac afirmaţii neconforme cu realitatea, mai degrabă politicianiste. Dacă ştiţi să se fi dizolvat Parlamentul, eu sunt de acord", a afirmat Nicolae.

Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, a explicat că motivarea raportului pentru respingerea OUG ţine de "matematica parlamentară" şi nu de avizul Consiliului Legislativ.

Proiectul de respingere a ordonanţei urmează să fie dezbătut şi votat în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată.

Actul normativ iniţiat de Guvern prevede, printre altele, trei zile de vot în diaspora, dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora şi posibilitatea de a vota la orice secţie. Ordonanţa reduce unele termene - termenul prevăzut pentru anunţarea datei alegerilor după dizolvarea Parlamentului este de 50 de zile, iar acest anunţ poate fi făcut în termen de cinci zile de la dizolvarea Legislativului.

Sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme