500 de cărți au fost donate de deputatul Cristian Sefer

Deputatul, Cristian Sefer, împreună cu Editura Delfin din București, a demarat campania de donare de carte didactică pentru școlile din județul Călărași.

Sefer donatie carti 1

Marți, deputatul PMP a vizitat Școala Gimnazială ”Nicolae Petrescu” din comuna Crivăț și Școala Gimnazială din comuna Perișoru unde a donat cărți pentru peste 250 de elevi. De asemenea, s-au purtat discuții cu profesorii din cele două instituții de învățământ pentru identificarea căilor de colaborare viitoare dintre instituția de învățământ și demnitar.

Joi, domnul deputat, alături de domnul Alexandru Popa de la Editura Delfin,  a participat la festivitatea de închidere a anului școlar de la Școala Gimnazială Răzvani din orașul Lehliu Gară, ocazie cu care au mai fost oferite încă 250 cărți pentru elevii acestei școli.

De asemenea domnul deputat a recompensat rezultatele excepționale ale celor mai buni elevi ai claselor a VIII-a din cele trei instituții de învățământ, dorind astfel să sublinieze importanța stimulării performanței școlare.

Campania de donare de carte școlară va continua la începutul anului școlar 2018-2019.

Biroul de presă a domnului deputat Cristian Sefer

Sefer donatie carti 2

Sefer donatie carti 3

Senatul a adoptat Codul administrativ!

Senatul a adoptat în şedinţa plenului de luni, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul Codului administrativ, în baza raportului de admitere dat săptămâna trecută de comisia specială care a luat în discuţie acest act normativ.

Proiectul, care are peste 600 de articole, a fost iniţiat de parlamentarii PSD şi a întrunit, în plenul Senatului, 85 de voturi "pentru", 21 - "împotrivă" şi 11 abţineri.

Din cele 176 de amendamente respinse, incluse în raportul comisiei, plenul nu a adoptat niciunul, dar a adoptat patru amendamente formulate în plen de social-democratul Marcel Ciolacu, preşedinte al Comisiei de Cod administrativ, care au vizat corelări şi reformulări ale amendamentelor din comisie.

Sursa www.agerpres.ro

Guvernul a aprobat modificările la Legea salarizării

Guvernul a aprobat, recent, ordonanţa de urgenţă privind modificările la Legea salarizării convenite cu sindicatele de care vor beneficia angajaţi din Sănătate şi Educaţie.

“Niciun venit net, adică salariu plus sporuri, în mână, din sistemul bugetar, nu va fi mai mic față de luna februarie 2018.” declară preşedintele PSD Călăraşi, Ciprian Pandea.

În toate situațiile punctuale privind anumite categorii de bugetari care, în luna martie au cunoscut scăderi de venituri (salarii+sporuri) ca urmare a limitării sporurilor la maxim 30% pe unitate, vor primi o sumă compensatorie care va acoperi integral diferența. Prin urmare nu vor mai fi cazuri, nici măcar izolate, de bugetari care să reclame scăderi de venituri. Există o singură excepție, cea a bugetarilor de lux, ale căror venituri erau mult prea mari înainte de intrarea Legii salarizării în vigoare și care nu încăpeau în niciun fel în grila de salarizare programată pentru 2022. “De asemenea, se rezolvă toate problemele punctuale din sănătate. Astfel, gărzile nu vor mai fi incluse în calculul pentru stabilirea plafonului de 30% pentru sporuri. La spitalele mono-specialitate și la serviciile de ambulanță se va putea admite depășirea plafonului de 30% în situații bine fundamentate. Activitatea moașelor va fi asimilată celei a asistentelor, ceea ce va însemna și o salarizare similară.” a mai spus Ciprian Pandea, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

În domeniul educaţiei OUG prevede, între altele, "acordarea indemnizaţiei de hrană şi pentru personalul din cadrul învăţământului superior care a beneficiat de tichete de masă în anul 2017, majorarea gradului I pentru funcţia de contabil-şef din învăţământul preuniversitar şi corelarea nivelului de salarizare pentru funcţia director casa corpului didactic cu cel pentru funcţia de inspector şcolar".

Agariciul, Filipescu şi liberalii cinstiţi!

FELIPE MIC

„Ecoaqua are Consiliu de Administraţie, are un AGA, are un director care este ales, ce să discutăm de Ecoaqua? Cancanurile care le face agariciul ăla?” Aceste vorbe, exact aşa cum le vedeţi au fost rostite în ultima conferinţă de presă susţinută de senatorul liberal, domnul Răducu Filipescu, fost preşedinte timp de 12 ani al Consiliului Judeţean, după ce a fost întrebat pur şi simplu ce părere are despre ultimele evenimente petrecute în curtea operatorului regional de apă şi canalizare.

Ei bine aceste vorbe „doare” şi conţin şi două mari „inadvertenţe”. Prima se referă la faptul că directorul, invocat de domnul Filipescu, n-a fost ales ci „selectat” în urma unui concurs pentru ocuparea funcţiei de manager general. Altfel spus, a promovat un examen doar că una a scris în Declaraţia de intenţie cu care s-a prezentat în concurs şi a fost admis şi alta în Componenta de management cu care s-a prezentat, după concurs, în faţa Consiliului de Administraţie pentru elaborarea planului de management. Asta, pentru cunoscători, pentru că nu prea se înghesuie nimeni să mai citească şi OUG 109 / 2011. A doua eroare se referă la lipsa prepoziţiei „pe”, imediat după „cancanuri”. Râdem de dimineaţă până seara de „premieră” dar avem şi noi, aici, la Călăraşi, „Dăncilii” noştri. Şi nu-s puţini şi chiar de top level!

Dar nu asta e problema! M-aşteptam din partea domnului senator la un limbaj decent sau măcar la nişte ironii fine. Pentru că se descurcă bine în domeniul ăsta. Dar...n-a fost să fie. E limpede că şi pe politicienii de marcă îi cam lasă nervii apelând, în momente de...supărare, la tot soiul de jigniri. N-am să precizez acum şi aici despre ce „agarici” e vorba pentru că nici domnul Filipescu n-a făcut-o. Şi nu e corect să-l nominalizăm acum. Dar e clar că de la înălţimea funcţiei sale de senator dar şi de fost preşedinte al CJ Călăraşi, timp de 3 mandate, ar fi trebuit să explice şi motivele pentru care „agariciul” lansează cancanuri, umbrind nu doar activitatea SC Ecoaqua ci şi imaginea directorului său. Să ne fi spus măcar, ce articole din Ordonanţă a încălcat „agariciul”… De ce n-ori fi reuşit oare distinşii membri ai Consiliului de Administraţie, în frunte cu domnul Bica, un profesionist autentic după cum ni s-a spus sau măcar cei din stafful Ecoaqua să-l convingă până acum pe “agarici” că bate câmpii şă dreptatea e de partea lor? Şi atunci i-am fi dat crezare domnului senator Filipescu că „agariciul” e preocupat de cancanuri şi nu de întronarea legii!

Domnul Filipescu, sigur că nu e străin de ceea ce se întmplă la Ecoaqua. Şi nu-i este nici indiferent, mai ales că-l leagă şi o relaţie puternică de amiciţie cu directorul contestat de „agariciul” invocat în faţa presei. Surse credibile au dezvăluit că problema a devenit una „de viaţă şi de moarte”, căpătând şi o puternică nuanţă politică. În loc să se urmărească, cu calm, modul în care membrii Consiliului de Administraţie au respectat paşii procedurali prevăzuţi de OUG 109 / 2011 pentru confirmarea în funcţie de către AGA a directorului – câştigător al concursului, se invocă de la „vârful” PNL tot felul de acuze sterile la adresa „agariciului”, suspectat prosteşte că ar face jocurile PSD-ului. N-ar fi exclus ca această chestiune să ajungă şi pe biroul lui Ludovic Orban aşa cum s-a întâmplat şi cu directoarea de la Protecţia Copilului despre care domnul Filipescu a şi mărturist că a luat-o de mână, a dus-o în biroul preşedintelui PNL, pârându-l pe Vasile Iliuţă că nu ţine cu...casa. Şi a rămas cu...pâra!

PMP / C. Sefer: Recunoștință pentru eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară

Sefer 2

Domnul deputat PMP Cristian George Sefer a depus joi, 17 mai, o coroană de flori la Monumentul Eroilor din municipiul Călărași în semn de recunoștință față de eroii călărășeni căzuți pe câmpul de luptă.

„O zi pe care să o dedicăm aducerii aminte și recunoștinței pentru cei care și-au jertfit viața pentru neatârnarea și reîntregirea țării este o datorie de suflet a fiecăruia dintre noi.” a declarat Cristian Sefer cu această ocazie.

Azi, în zi de sărbătoare creștină, deputatul PMP a fost alături de tinerii și seniorii prezenți la evenimentul dedicat cinstirii eroilor, prezența în număr mare a elevilor călărășeni dând o semnificație deosebită momentului.

Glorie eternă Eroilor Neamului!

Sefer 1

Free Joomla templates by Ltheme