Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Indicele preţurilor de consum în luna mai 2024 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 99,89%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,3%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2024 comparativ cu luna mai 2023 a fost 5,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2023 - mai 2024) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2022 - mai 2023) a fost 7,6%", se arată în comunicatul INS.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2024 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 100,03%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2024 comparativ cu luna mai 2023, calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), a fost 5,8%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2023 - mai 2024) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2022 - mai 2023) determinată pe baza IAPC a fost 7,6%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate luna trecută de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Sursa www.agerpres.ro

Euro-alegerile au depreciat moneda unică

Euro-alegerile au depreciat moneda unică

Avântul primit de suveraniști din partea alegătorilor la scrutinul europarlamentar desfășurat duminică, pune sub semnul întrebării perspectiva integrării fiscale şi financiare a Uniunii Europene.

Pierderile suferite de partidele de guvernământ din Germania, Franța, unde au fost anunțate deja alegeri parlamentare anticipate, Olanda, Austria, Spania sau Polonia, au fost primite negativ de piețele financiare.

Euro s-a depreciat de la 1,0802 dolari, la închiderea piețelor americane de vineri, la 1,0732 – 1,0782 dolari, după creșterea de marțea trecută la 1,0916 dolari. În piața locală, media dolarului a crescut lunea aceasta de la 4,5668 la 4,6302 lei.

Reziliența economiei americane la nivelul ridicat al dobânzilor practicate de Rezerva Federală și perspectiva ca prima reducere să fie realizată în septembrie sau chiar noiembrie, suprapus peste pericolele politice din Europa, ar putea deprecia moneda unică la 1,05 dolari, în următoarele luni.

Rezultatul slab obținut de AUR în România s-a reflectat în stabilitatea cursului, care a urcat marginal de la 4,9760 la 4,9765 lei/euro, în timp ce media monedei maghiare s-a depreciat de la 389,64 la 393,09 forinți/euro iar a celei poloneze de la 4,2891 la 4,3197 zloți/euro.

În piața monetară s-au observat mișcări descendente ale indicilor ROBOR, care se apropie de 6%, dobânda cu care BNR remunerează depozitele constituite de bănci. Semn că băncile doresc o tăiere a ratei de referință, la începutul lunii viitoare.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 6,04%, nivel care nu a mai fost atins în ultimele 25 de luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,05% iar cel la 12 luni la 6,06%, valori comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022.

Lipsa tranzacțiilor din piața monetară va afecta valoarea indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), care se va menține aproape de 6%. Până la sfârșitul acestei luni valoarea acestuia se află la 5,90%, pentru ca în următoarele trei luni să se situeze la 5,86%.

Ministerul de Finanțe continuă să profite de excedentul de lei din piață și se împrumută cu sume mai mari decât cele programate.

Trezoreria a atras, la începutul acestei săptămâni, 797 milioane lei, peste valoarea programată de 500 milioane lei, la o dobândă medie anuală de 6,29%, cu scadența în octombrie 2026. La aceasta sumă s-au adăugat 300 milioane lei, împrumutate până în aprilie 2030, pentru care se va plăti o dobândă medie anuală de 6,69%.

Moneda elvețiană a recuperat cu rapiditate pierderile din ultimele săptămâni și s-a apreciat lunea aceasta la 0,9625 – 0,9676 franci/euro, iar cursul din piața locală a urcat la 5,1621 lei. Media lirei sterline a fost stabilită la începutul săptămânii la 5,8813 lei.

Revenirea monedei americane și deprecierea metalului galben la 2.287,30 – 2.302 dolari/uncie au coborât prețul gramului de aur la 341,8121 lei.

Bitcoin a testat vinerea trecută depășirea pragului de 72.000 dolari, însă aprecierea monedei americane a provocat lunea aceasta scăderea la 69.206 – 69.771dolari. Ethereum s-a apropiat la jumătatea săptămânii trecute la 3.900 dolari, dar a scăzut la 3.685 – 3.705 dolari.

Analiza cuprinde perioada 3 – 10 iunie

Text pus la dispozi’ie de dl. Radu Georgescu

Euro a revenit la cursul de la sfârșitul lui mai

Euro a revenit la cursul de la sfârșitul lui mai

La două zile de la alegerile europarlamentare care au zguduit principalele economii din Uniunea Europeană, Germania și Franța, prin victoria partidelor suveraniste, leul s-a decuplat de la mișcările puternic depreciative din regiune.

Cursul euro a crescut marginal de la 4,9765 la 4,9767 lei, medie identică cu cea din 31 mai, într-o piață în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,976 – 4,977 lei, identic cu cel de luni.

În schimb, media monedei poloneze s-a depreciat cu circa 1,5% față de începutul săptămânii trecute la 4,3456 zloți/euro. Pierderea monedei maghiare a fost mai mică în aceeași perioadă, de 1,21%, iar cursul a urcat la 394,89 forinți/euro.

Volumul tranzacțiilor din piața monetară a rămas unul modest, în condițiile existenței unei lichidități în exces.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 6,04%, nivel care nu a mai fost atins în ultimele 25 de luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,05% iar cel la 12 luni la 6,06%, valori comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022.

Deprecierea euro s-a temperat la 1,0725 – 1,0774 dolari, în timp ce a început ședința de politică monetară a Rezervei Federale, care se va încheia miercuri. În piața locală, cursul dolarului a scăzut marginal la 4,6295 lei.

Media monedei elvețiene a coborât marginal la 5,1617 lei. În schimb, a celei britanice a urcat la 5,8931 lei, cu câteva săptămâni înainte de alegerile anticipate care se vor desfășura în Regatul Unit.

Prețul gramului de aur a crescut la 343,0859 lei, în timp ce metalul galben fluctua între 2.296,90 și 2.315,40 dolari/uncie.

Bitcoin a pierdut marți peste 3,5% și fluctua în ultimele 24 de ore în culoarul 66.730 – 69.542 dolari. Evoluția poate fi pusă pe seama marcărilor de profit a celor care au investit în ETF-uri bazate pe bitcoin. O scădere asemănătoare avea și ethereum care se mișca între 3.505 și 3.671 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

MADR | Circa 2,3 miliarde euro absorbite din fonduri europene de la începutul anului pentru agricultură și dezvoltare rurală

MADR | Circa 2,3 miliarde euro absorbite din fonduri europene de la începutul anului pentru agricultură și dezvoltare rurală

2,29 miliarde euro au intrat în conturile fermierilor români de la începutul acestui an și până în prezent, bani europeni rambursați de către Comisia Europeană pentru finanțarea măsurilor de sprijin derulate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

”Folosim integral fondurile europene disponibile pentru a crește capacitatea fermierilor noștri să producă românește. Fermierii, procesatorii, antreprenorii și comunitățile locale au nevoie de acest sprijin pentru a se dezvolta la standarde europene și ne asigurăm că banii puși la dispoziție de Comisia Europeană ajung la timp acolo unde este nevoie de ei”, a declarat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț BARBU.

Valoarea totală a fondurilor europene pe care România le-a absorbit în agricultură și dezvoltare rurală în perioada 2015-2024 (până la 05.06.2024) totalizează 25,4 miliarde euro, cu 15,2% mai mult decât sumele absorbite în perioada ianuarie 2015- iunie 2023.

Reamintim ca MADR gestionează fonduri europene din FEADR, inclusiv EURI 2021-2023; FEGA (inclusiv RICA); FEPAM 2014-2020; FEAMPA 2021-2027 și FEADR PNS 2023-2027.

SURSA WWW.MADR.RO

Plăți de peste 26 milioane lei pentru Campania 2023

Plăți de peste 26 milioane lei pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat astăzi, 11.06.2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 26.298.988,39 lei (5.287.823,14 euro), din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Ca noutate, anunțăm beneficiarii sprijinului cuplat în sectorul vegetal că s-a demarat autorizarea la plată a acestora, dar și plata efectivă, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 523/05.06.2024 a Ordinului prin care se dispune realocarea de sume disponibile și se stabilește cuantumul unitar al plății către beneficiarii intervențiilor aferente sprijinului cuplat în sectorul vegetal/zootehnic și ecoscheme. 

Intervențiile aferente sectoarelor vegetal și zootehnic plătite în această tranșă sunt următoarele:

plăţile directe decuplate:

  • PD-01: sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilităţii - BISS;
  • PD-02: sprijinul redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilităţii - CRISS;
  • PD-03: sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri – CIS-YF;
  • PD-04: practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil;
  • PD-05: practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici, respectiv gospodăriile tradiţionale;
  • PD-06: înierbarea intervalului dintre rânduri în plantaţiile pomicole, viticole, pepiniere şi hameişti.
  1. CIS, sprijinul cuplat pentru venit:
  2. a) intervenții în sectorul vegetal:
  • PD-10: sprijin cuplat pentru venit – lucernă;
  • b) intervenții în sectorul zootehnic:
  • PD-21: sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte;
  • PD-22: sprijin cuplat pentru venit – carne vită;
  • PD-23: sprijin cuplat pentru venit – bivoliţe de lapte;
  • PD-24: sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine.

Reamintim că, pentru Campania 2023, plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro.

Din 10 iunie începe o nouă ediție Tezaur, cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an

Din 10 iunie începe o nouă ediție Tezaur, cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an

Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat TEZAUR cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;

Între 10 iunie 2024 – 5 iulie 2024 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;

Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 în mediul urban și 10 iunie 2024 – 3 iulie 2024 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

„Odată cu această emisiune avem o facilitate nouă, aceea că am implementat plata cu POS direct la sediile unităților de Trezorerie, pentru alimentarea mai facilă a contului de subscriere cu sumele necesare subscrierii. Acolo se efectuează cele mai multe dintre subscrieri. Următorul pas este ca anul acesta să dezvoltăm și o aplicație care să permită achiziția online a titlurilor de stat. Sunt pași firești pentru a facilita achiziția acestui instrument de economisire pe care românii îl apreciază. În cele cinci ediții din anul 2024, 140.000 de persoane au investit peste 6,5 miliarde lei”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Ghid pentru cei care vor să economisească prin intermediul prin intermediul Tezaur.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.