Fondurile disponibile în 2017 pentru investiții în infrastructura de apă și apă uzată au fost solicitate integral înainte de termenul limită al sesiunii

agroinfoFondurile nerambursabile alocate prin submăsura 7.2, componenta de apă/ apă uzată, zona non-montană, aferentă sesiunii anuale 2017, au fost epuizate ca urmare a solicitărilor de finanțare depuse la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

De la deschiderea sesiunii în data de 28 martie 2017 și până în 24 mai, prin această submăsură au fost depuse 134 de proiecte prin care se propun pentru finanțare investiții în construcția, extinderea și modernizarea rețelei publice de apă în localități rurale având între 2.000 și 10.000 de locuitori. Valoarea totală a fondurilor nerambursabile solicitate prin proiectele respective a fost de peste 188 milioane de euro.

Precizăm că AFIR a primit solicitări de finanțare în limita plafonului de depunere a proiectelor (188.402.435 de euro), respectiv 200% faţă de suma alocată pe sesiune.

„Putem discuta cu adevărat despre o localitate civilizată, prosperă abia atunci când a fost pus în funcțiune un sistem de alimentare cu apă și de canalizare. În fapt, dezvoltarea satului românesc este condiționată și de realizarea sau modernizarea infrastructuri de apă, apă uzată. Investițiile propuse pentru finanțare prin submăsura 7.2, reprezintă un pas important pentru asigurarea unor condiții de trai decente pentru locuitorii care vor beneficia de ele. Faptul că fondurile au fost epuizate arată clar că nevoile satului românesc necesită mult mai multă finanțare. Aș vrea să subliniez pe această cale faptul că Agenția va fi în permanență un partener pentru ca aceste proiecte să fie finalizate cu succes”, a declarat Adrian-Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

După încheierea evaluării de către experții AFIR, proiectele vor fi selectate în funcție de punctajul obținut la criteriile de selecție de către fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare. Selecția proiectelor se va realiza în limita alocării disponibile în 2017 pentru sM 7.2, componenta apă/ apă uzată – zona non-montană, care este de 99.719.136 euro.

Sprijin financiar pentru obținerea de produse neagricole cu valoare adăugată

agroinfoAgenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a selectat până în prezent 22 de proiecte cu o valoare de 21,4 milioane euro, pentru finanțare prin Schema de ajutor de stat GBER „Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole”, aferentă Submăsurii 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole.

În prima sesiune de primire a proiectelor, derulată până la 31 ianuarie 2017, AFIR a primit 86 de proiecte, valoarea solicitată pentru finanțare fiind de peste 47 milioane euro. Procesul de selecție este încă în desfășurare, urmând a fi emise rapoartele de selecție pentru ultimele două etape ale sesiunii.

„Acordarea de finanțare prin această Schemă reconfirmă faptul că PNDR este un program complex și complet, care finanțează toate aspectele ce țin de spațiul și de economia rurală. În cele din urmă, afacerile finanțate prin PNDR contribuie la menținerea unei economii naționale stabile. Pentru cei care nu au reuşit să depună Cererile de finanţare în sesiunea deschisă în intervalul august 2016 – ianuarie 2017, o altă perioadă pentru primirea de proiecte va fi disponibilă în cursul acestui an și va fi anunțată din timp.”, a precizat Adrian – Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Activitățile eligibile pe această linie de finanțare din domeniul industriei alimentare cuprind, de exemplu, fabricarea produselor lactate, fabricarea îngheţatei şi a altor produse asemănătoare îngheţatei, cum este sorbetul, fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi a produselor din amidon, fabricarea băuturilor – și anume fabricarea berii.

„Acest tip de finanțare se constituie ca o oportunitate pentru dezvoltarea pe termen lung a unor investiții în procesarea produselor agricole și obținerea unor produse neagricole de înaltă calitate. Conștienți de faptul că beneficiarii fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală sunt partenerii noștri, reconfirm că unul dintre obiectivele Agenției este acela de susține în mod concret demersurile investitorilor de a obține fonduri nerambursabile și de a implementa cu succes proiectele finanțate prin AFIR.” a subliniat Adrian – Ionuț CHESNOIU.

În plus, beneficiarii Schemei GBER au putut accesa Schema de minimis „Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole.” Aceasta acordă sprijin financiar nerambursabil în vederea pregătirii și implementării proiectelor de investiții derulate prin schema GBER. Accesarea Schemei de minimis este opțională și este aplicabilă numai întreprinderilor beneficiare ale Schemei GBER (care au contract semnat cu AFIR). Opțiunea trebuie exprimată la depunerea Cererii de Finanțare pentru sprijin prin schema GBER.

EXEMPLU DE INVESTIȚIEI FINANȚATĂ PRIN PNDR 2020

Una dintre Cererile de finanţare depuse în prima sesiune de primire de proiecte din cadrul Schemei GBER aferente sM 4.2 priveşte finanţarea extinderii şi diversificării capacității de producţie a unei societăţi comerciale care are ca obiect de activitate producerea pâini şi a produselor de panificație şi comercializarea acestora prin intermediul distribuţiei şi a magazinelor proprii.

Investiția consta în extinderea capacității unității existente şi diversificarea producției, prin fabricarea a două noi sortimente de pâine, şi anume pâine albă cu cartofi şi franzelă București. Pentru sortimentele de pâine existente se estimează creșterea producției cu 28% față de capacitatea actuală. Pentru cele două noi sortimente de pâine, care vor fi fabricate după rețete consacrate românești, capacitatea de producție care va fi realizată este estimată la 54.000 de bucăți/ an. Astfel, în urma implementării proiectului se estimează o creştere a producţiei totale cu 29,02% față de capacitatea existentă.

Valoarea totală a proiectului este de 831.000 euro, la care se adaugă 18.000 euro, sumă aferentă Schemei de minimis. Din cei aproximativ 850 mii euro, 700 mii reprezintă valoarea eligibilă – finanţare europeană nerambursabilă.

Alte proiecte depuse în cadrul Schemei GBER privesc de exemplu fabricarea de paste făinoase sau produse de cofetărie .

Ciocăneşti/ Emil Vârban: “Îi îndemn pe cei interesaţi să acceseze Programul Tomate”

vrb 1Pe 1 februarie 2017, Guvernul Grindeanu aproba Hotărârea nr. 39/2017 pentru aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate", beneficiarilor, condițiilor de eligibilitate, modului de acordare a ajutorului de minimis, valorii anuale totale a acestuia, precum și a modalităților de verificare și control. Potrivit acestui act normativ schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru susținerea produsului tomate în spații protejate.
Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de tomate, beneficiarii care solicită ajutoare de minimis conform prevederilor prezentei hotărâri, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
a) să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care să se găsească inscripția "Program susținere tomate, 2017, beneficiar numărul . . . . . . . . . ., Direcția pentru Agricultură a Județului . . . . . . . . . ./Municipiului București";
b) să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2.000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața prevăzută la lit. a);
c) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul 2017.
Toate aceste crietrii au fost respectate şi de Solomon Nicoleta PFA, cu sediul în comuna Ciocăneşti, reprezentată legal de Emil Vârban, tatăl Nicoletei Andreea Solomon. “Solicitarea noastră a fost înregistrată în luna martie la Direcţia Agricolă cu numărul 4. În curând vom vinde roşii de o calitate foarte bună de pe o suprafaţă de 1000 de mp. Cantitatea minima conform HG este de 2 tone. Investiţia ne-a costat în jur de 40 de milioane de lei vechi, din care 30 am cheltuit pentru răsaduri. Suma pe care o vom primi undeva în iunie este de 3.000 de euro. În ceea ce priveşte desfacerea, am încheiat contracte cu 10 societăţi comerciale. Totul legal cu factură, chitanţă şi desigur contract, documente pe care le vom prezenta ulterior şi la Direcţia Agricolă. Roşiile noastre, care repet, sunt foarte bune din punct de vedere calitativ, utilizând în acest sens soiurile hibrid, kiveli, colibri şi siriana, le vom vinde cu 5 lei kg la care se adaugă şi un TVA de 9%. Pot să vă spun că acest program iniţiat de Guvern este bun, încurajator. Îi invit pe toţi cei interesaţi care îndeplinesc condiţiile impuse de HG să acceseze acest program” susţine Emil Vârban
Curtea sa este “imensă”. Pe o suprafaţă de un hectar se află deja 4 solarii, 3 construite în 2012 prin intermediul Programului Micul Fermier. ”Cele 3 solarii au fiecare câte 336 de mp (42mx8m). Fiecare ne-a costat la cheie câte 5.300 de euro. Am primit şi atunci sprijin guvernamental.” povesteşte Emil Vârban care continuă “Intenţionăm să mai construim alte două solarii cu fonduri proprii. E multă muncă dar asta nu ne sperie”
Curtea gospodarului Emil Vârban găzduieşte şi o “splendidă” livadă cu caişi, piersici, meri, pruni, cireşi”, totul întins pe o suprafaţă de 3600 mp.
Emil Vârban este unul din gospodarii etalon din comuna Ciocăneşti. Are o gospodărie extraordinară muncind zilnic de dimineaţă până seară. Omul gospodar, Emil Vârban, a sfinţit locul!

vrb 2vrb 3

România, inclusă pe lista oficială a statelor libere de pestă porcină clasică

România a fost inclusă pe lista oficială a statelor libere de pestă porcină clasică de către Organizația Internațională pentru Sănătate Animală (OIE), ceea ce creează premisele ridicării restricțiilor privind exporturile de carne de porc pe piețe terțe, a anunțat, miercuri, Asociația Română a Cărnii (ARC).

"Asociația Română a Cărnii își exprimă satisfacția cu privire la decizia luată în cadrul Adunării Generale a Organizației Internaționale pentru Sănătate Animală (OIE), care se desfășoară în această săptămână la Paris, de a include România pe lista oficială a statelor libere de pestă porcină clasică. ARC apreciază și felicită pe președintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, și echipa sa, pentru profesionalismul de care au dat dovadă în ultimii 10 ani, în a demonstra forurilor internaționale că România este o țară liberă de pestă porcină clasică", precizează ARC într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, recunoașterea oficială a României, ca țară liberă de pestă porcină clasică, este cu atât mai importantă cu cât în scurt timp devine operațional și Programul 'Carne de porc din fermele românești', pentru care ministrul Agriculturii, Petre Daea, a transmis deja notificarea la Bruxelles.

Oficializarea României ca țară liberă de pestă porcină creează premisele ridicării restricțiilor privind exporturile de carne de porc pe piețe terțe, cum ar fi SUA, Canada, Mexic, Japonia si Coreea.

După patru luni, bugetul are un excedent de 1,35 miliarde de lei

Execuția bugetului general consolidat pe primele patru luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un excedent de 1,35 miliarde de lei, respectiv 0,17% din PIB, iar veniturile de 80,1 miliarde lei, (9,8% din PIB) au fost cu 8,4% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.

S-au înregistrat creșteri față de anul precedent la colectarea impozitului pe salarii și venit (+13,4%), a contribuțiilor sociale (+14,9%), a impozitului pe comerț exterior și tranzacții internaționale (+12,4%) și a veniturilor din capital (+19,1).

Colectarea din alte impozite și taxe pe bunuri și servicii a crescut cu 49,8% față de anul precedent, creșterea fiind determinată, în principal, de evoluția încasărilor aferente contribuției datorate pentru medicamente, precum și pentru contractele finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Colectarea TVA a înregistrat o scădere cu 3,6% față de primele patru luni ale anului 2016, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, măsură care s-a reflectat în colectare din februarie 2016. De asemenea, din februarie 2017 gradul de colectare este influențat de reducerea de la 20% la 19% a cotei standard de TVA. Cu toate acestea, colectarea lunară a TVA a crescut în februarie 2017 cu 2,5% față de februarie 2016, cu 8,9% în martie 2017 comparativ cu martie 2016 și cu 17,9% în luna aprilie 2017 față de aprilie 2016. De asemenea, față de 2016 la impozite şi taxe pe proprietate s-au înregistrat creșteri la nivelul administrațiilor locale cu 48,2%, iar la bugetul de stat cu 16,7%.

Pentru finanțarea proiectelor europene a fost alocată suma de 3,8 miliarde lei, dintre care 3,5 miliarde lei în agricultură, care urmează să fie decontată din sumele primite de la Uniunea Europeană.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 78,8 miliarde lei, au crescut cu 6,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile de personal au crescut cu 18,1% ca urmare a majorărilor salariale acordate angajaților din sănătate și educație, din administrația locală și din instituțiile publice de spectacole sau concerte.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 10,1%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie până la 917,5 lei, majorarea indemnizației acordate adultului cu handicap vizual grav prin majorarea cu 25% a salariului net al asistentului social debutant cu studii medii, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție ș.a.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus cu 4,4% față de aceeași perioadă a anului precedent, înregistrându-se diminuări de 3,2% la bugetul de stat și de 3,8% la nivelul administrațiilor locale.

Subvențiile sunt în creștere cu 20,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, creșterea majoră provenind de la subvențiile pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Pentru investiții au fost alocați 2,9 miliarde de lei, respectiv 0,4% din PIB, care includ cheltuieli de capital şi programe de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe.

Sursa www.mfinante.ro

MADR susţine prelungirea termenului pentru aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare

agroinfoMinisterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că, în urma dezbaterilor publice care au avut loc ca urmare a postării pe site-ul Ministerului a normelor metodologice de aplicare a Legii nr.217/2016, privind diminuarea risipei alimentare, a propunerilor și opiniilor cu valoare de recomandare primite de la reprezentanții sectoarelor aflate sub incidența prezentei Legi, a rezultat necesitatea instituirii unor noi termene. În acest sens, MADR susține prelungirea termenelor până la data de 31 decembrie 2017, prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență. Facem precizarea că aceste măsuri sunt luate din cauza inaplicabilității Legii nr.217/2016 în forma actuală.

Un grup de lucru format din experți ai MADR și din actori ai sectorului de producție agroalimentar, lucrează pentru îmbunătățirea Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.

Sursa www.madr.ro

Free Joomla templates by Ltheme