Ministerul Finanțelor Publice vine în sprijinul contribuabililor și al mediului de afaceri

Ministerul Finanțelor Publice vine în sprijinul contribuabililor și al mediului de afaceri cu Legea nr.177/2017 care aduce modificări importante Codului fiscal. Legea publicată în Monitorul Oficial nr. 0584 din 21 iulie 2017, clarifică unele măsuri, reformulează și reglementează mai exact condițiile de desfășurare a activităților economice. Dintre acestea enumerăm câteva:

    Eliminarea din sfera contribuabililor plătitori de impozit pe profit a asociațiilor de proprietari care efectuează doar încasarea cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari;

   Abonamentele de sănătate suportate de angajator nu vor mai fi supuse impozitării pe venitul din salarii dacă au o valoare maximă de 400 de euro anual;

   Crearea unui regim fiscal unitar pentru persoanele juridice care realizează venituri sub 500.000 de euro prin aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, scopul fiind acela de aducere în acest sistem și a persoanelor juridice care desfășoară activitățile aflate sub incidența impozitului specific. Măsura se aplică începând cu 1 august, fiind prevăzute reguli tranzitorii;

   La înregistrarea în scopuri de TVA a unei persoane impozabile se va avea în vedere o analiză a riscului fiscal pe care aceasta îl prezintă și nu a intenției și capacității persoanei impozabile de a desfășura activitate economică. Aceleași principii vor fi avute în vedere și în cazul anulării/înregistrării în scopuri de TVA.

Sursa www.mfinante.gov.ro

Propuneri pentru implementarea în cele mai bune condiţii a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, avizate favorabil de Guvern

agroinfoGuvernul a aprobat un Memorandum cu propuneri de modificări legislative și procedurale pe care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale le-a identificat ca fiind necesare implementării în cele mai bune condiţii a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Propunerile au fost făcute pornind de la o serie de dificultăți constatate din experienţa de până acum în derularea programului și care țin de activitatea unor autorități ale statului de care depinde bunul mers al proiectelor finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală împreună cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), instituție aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au făcut toate diligențele necesare în vederea lansării de sesiuni de primire de proiecte pentru toate măsurile/sub-măsurile ce pot concura la atingerea țintei de absorbție a fondurilor europene în cadrul PNDR 2014-2020. Până în prezent, au fost licitate aproximativ 5,54 mld. Euro din fondurile disponibile pentru investiţii, din care 2,215 mld. Euro reprezintă sume selectate spre contractare prin rapoarte de selecţie.

Propunerile de modificări legislative și procedurale incluse în memorandum vizează sfera de competență a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), a Ministerului Mediului – respectiv a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului/Gărzii Naționale de Mediu - și cea a Ministerului Finanțelor Publice.

Astfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în calitate de initiator al memorandumului, propune:

- În cadrul procedurilor de achiziții publice, comunicarea rezultatului evaluării ofertelor de proiecte într-o singură etapă – cea finală, cu posibilitatea de contestare doar în cadrul acestei etape, și scurtarea termenelor de avizare prin prioritizarea licitațiilor din fonduri europene;

- Înființarea în cadrul ANAP a unui compartiment pentru analiză ex-ante a documentației aferente achizițiilor publice a căror sursă de finanţare este asigurată din fonduri europene și eliminarea participării obligatorii a observatorilor ANAP la fiecare întâlnire a comisiilor de evaluare;

- Analizarea tuturor proiectelor cu finanţare europeană printr-un mecanism stabilit de comun acord cu Ministerul Mediului/Agenția Națională pentru Protecția Mediului, care să asigure emiterea documentului ”clasificarea notificării” în termen cât mai rapid, precum și scurtarea tuturor celorlalte termene administrative de emitere a documentelor specifice etapei de încadrare:

- Emiterea avizelor/acordurilor pentru ariile protejate care nu au planuri de management sau custode să fie realizată prin extrapolarea soluțiilor aplicabile ariilor fără constrângeri;

- Emiterea unui act normativ prin care garanția aferentă avansurilor beneficiarilor publici să fie asigurată de către Ministerul Finanțelor Publice;

- Crearea posibilității de plată eșalonată a comisioanelor percepute de instituțiile financiare care emit scrisori de garanție bancară.

Biroul de presă al Guvernului

Noutăţi legislative privind acordarea subvenţiilor pentru ucenici şi stagiari

Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călărași informează că, în luna iulie 2017, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 164/2017 pentru modificarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă și a Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior.

Conform prevederilor actului normativ menţionat, în funcție de nivelul de calificare pentru care se face perioada de ucenicie, contractele nu vor putea dura mai puțin de:

-12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;

-24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3;

-36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.

Angajatorii care încadrează ucenici sau absolvenţi de învăţământ superior primesc, la cerere, pe toată perioada derulării contractului de ucenicie/stagiu, pentru fiecare ucenic angajat, o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună, iar pentru fiecare stagiar angajat, câte 1.350 lei/lună, sume alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în limita fondurilor alocate cu această destinaţie.

Prevederile din lege referitoare la angajarea stagiarilor au intrat în vigoare la data publicarii în Monitorul Oficial (11 iulie 2017), dar nu și cele referitoare la contractele de ucenicie, care vor intraîn vigoare în 30 de zile de la data publicării actului (10 august 2017).

Contractele de ucenicie și stagiu, care sunt încheiate la acest moment, își produc în continuare efectele în același fel, nefiind afectate de noile prevederi.

Compartimentul Comunicare şi Secretariatul Consiliului Consultativ

Termen limită pentru absolvenţii promoției 2017

25 Iulie este ultima zi în care absolvenții de liceu - promoția 2017 se pot înregistra în evidențele Agenției Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru ca, ulterior, să poată beneficia de indemnizație de șomaj. Acest drept se acordă la cerere pe o perioadă de 6 luni, în cuantum de 250 de lei/lună, indiferent dacă a fost promovat sau nu examenul de bacalaureat.

Potrivit Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, persoanele care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale și sunt înregistrați la structurile ANOFM din raza de domiciliu/reședință, pot solicita acordarea indemnizației de șomaj dacă:

-         -  nu urmează o formă de învățământ,

-         -  nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare (500 lei).

În cazul depășirii termenului de 60 de zile de la terminarea studiilor, absolvenții au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, beneficiază de toate serviciile oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, dar pierd dreptul la indemnizație de șomaj.

Absolvenții sunt așteptați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă din raza de domiciliu/reședință pentru a putea beneficia de informare și consiliere profesională în vederea identificării unui loc de muncă, precum și de facilități financiare. De asemenea, aceștia pot beneficia și de cursuri de formare profesionale gratuite pentru sporirea gradului de absorbție pe piața forței de muncă.

Persoanele interesate pot obține informații suplimentare la agențiile pentru ocuparea forței de muncă din raza de domiciliu sau reședință, ale căror date de contact sunt disponibile la adresa: http://www.anofm.ro/contacteaza-ne.

Serviciul de Comunicare și Secretariatul Consiliului de Administrație

Se prelungește sesiunea de primire a proiectelor pentru exploatațiile pomicole

agroinfoAgenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanțare aferentă submăsurii 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Astfel, depunerea proiectelor pentru investiții în sectorul pomicol se poate face până la 30 septembrie 2017, ora 16.00.

Alocarea financiară stabilită pentru sesiunea din acest an aferentă submăsurii (sM) 4.1a este de 100 milioane de euro. Depunerea proiectelor se face în limita a 200% din alocarea pentru sesiune. Până în prezent au fost depuse on-line 82 de cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de peste 34,5 de milioane de euro.

„Am primit numeroase solicitări de la potențialii beneficiari care ne-au semnalat faptul că sunt în imposiblitate de a finaliza Dosarul Cererii de finanțare din cauza faptului că alcătuirea documentației poate dura chiar și câteva luni bune, un exemplu fiind studiul pedologic care necesită minim 3 luni. Proiectele pentru sectorul pomicol sunt cu adevărat complexe, iar prelungirea sesiunii va permite mult mai multor solicitanți de fonduri să depună cereri de finanțare.” a declarat directorul general al AFIR, Adrian – Ionuț CHESNOIU.

Sprijinul acordat prin PNDR 2020 pentru exploatațiile pomicole poate ajunge până la 1.050.000 de euro pentru un proiect, finanțarea nerambursabilă fiind în proporție de maximum 90%. Pragul de calitate stabilit pentru perioada de depunere 1 – 30 septembrie 2017 este de 10 puncte, pentru fiecare din cele două luni de prelungire.

Modalitatea de depunere a cererilor de finanțare este cea on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info. Toți cei interesați să depună proiecte pentru dezvoltarea producției pomicole, prin sM 4.1a, pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”.

ANAF propune ca anumite declarații fiscale să fie depuse obligatoriu, numai electronic

În vederea simplificării procesului de conformare voluntară a contribuabililor în procesul de îndeplinire a obligaţiilor fiscale, o atenţie deosebită a fost acordată extinderii metodei de depunere a declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

Astfel, prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.2520/2010 a fost introdusă obligația depunerii declarațiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pentru contribuabilii mari şi contribuabilii mijlocii, precum şi posibilitatea utilizării acestei metode de către celelalte categorii de contribuabili, ca metodă alternativă de depunere a declarațiilor.

Începând cu anul 2011, potrivit prevederilor Codului fiscal, formularul 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă de către toate persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau entităţi asimilate angajatorului, potrivit legii.

Prin dispozițiile art.103 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, s-a creat cadrul legal pentru introducerea obligației depunerii declarațiilor fiscale prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanță, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central. Declaraţiile fiscale care se transmit obligatoriu prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Având în vedere cele de mai sus, prin prezentul proiect de ordin, se propune introducerea obligației depunerii prin intermediul internetului, pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a principalelor declarații fiscale, de către toate categoriile de contribuabili.

Fac excepție de la obligația transmiterii prin mijloace electronice, declarațiile de impunere depuse de către persoanele fizice și utilizate în procesul de stabilire a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii.

Free Joomla templates by Ltheme