România a înregistrat a doua mare creştere economică din UE în T3

România a înregistrat a doua mare creştere economică din UE în T3

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană în trimestrul al treilea 2018 comparativ cu trimestrul al doilea, statele membre cu cele mai puternice ritmuri de creştere fiind Malta (3,6%) şi România (1,9%), arată datele preliminare publicate vineri de Eurostat.

Comparativ cu trimestrul al treilea al anului trecut, PIB a crescut cu 1,6% în zona euro şi cu 1,8% în UE.

Consumul final al gospodăriilor a avut o contribuţie pozitivă la creşterea PIB atât în zona euro cât şi în UE, în ambele zone fiind vorba de o contribuţie de 0,1 puncte procentuale, iar contribuţia formării brute de capital a fost uşor pozitivă în ambele zone. Contribuţia balanţei externe la creşterea PIB a fost negativă în zona euro (minus 0,3 puncte procentuale) în zona euro şi neutră în UE. De asemenea, contribuţia stocurilor la creşterea PIB a fost pozitivă atât în zona euro cât şi în UE.

Numărul persoanelor ocupate a crescut cu 0,2% atât în zona euro cât şi în UE în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu trimestrul al doilea. Comparativ cu trimestrul al treilea al anului trecut, numărul persoanelor ocupate a crescut cu 1,3% în zona euro şi cu 1,2% în UE.

În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri ale ratelor de ocupare în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul al doilea au fost înregistrate în Malta (0,9%), Cipru şi Lituania (0,8%), Luxemburg şi Slovenia (0,7%), iar cele mai semnificative scăderi ale ratelor de ocupare au fost înregistrate în Estonia (minus 0,8%), Bulgaria şi Italia (minus 0,3%), Croaţia şi Polonia (minus 0,2%) şi România (minus 0,1%).

Eurostat estimează că în trimestrul al treilea erau 239,3 milioane persoane ocupate în UE, dintre care 158,3 milioane persoane în zona euro, acestea fiind cele mai mari cifre înregistrate vreodată în ambele zone. Concret, numărul persoanelor ocupate a crescut cu 9,6 milioane în zona euro şi cu 15,2 milioane în UE comparativ cu cele mai scăzute nivele înregistrate în 2013, după criza financiară.

Datele provizorii publicate vineri dimineaţa de Institutul Naţional de Statistică arată că în trimestrul trei 2018, avansul economiei a fost de 4,3% pe seria brută şi 4,1% pe seria ajustată sezonier comparativ cu perioada similară a anului trecut. Faţă de trimestrul doi al acestui an, PIB a consemnat o creştere de 1,9% în termeni reali. De asemenea, în perioada ianuarie - septembrie 2018, Produsul intern brut a crescut cu 4,2%, atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier, faţă de perioada similară a anului trecut.

Sursa www.agerpres.ro

AGROINFO / Cererile de plată și aprobarea acestora se vor realiza on-line pentru toate submăsurile PNDR 2020 gestionate de AFIR

AGROINFO / Cererile de plată și aprobarea acestora se vor realiza on-line pentru toate submăsurile PNDR 2020 gestionate de AFIR

Începând cu data de 1 decembrie 2018, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale extinde primirea cererilor de plată ale beneficiarilor de finanțare europeană nerambursabilă prin intermediul noului modul on-line destinat autorizării plăților pentru toate proiectele de investiții finanțate prin PNDR 2020.

În cea de-a doua etapă de implementare a modulului, vor putea solicita rambursarea cheltuielilor prin depunerea on-line a documentelor necesare beneficiarii submăsurilor 4.1 Investiții în exploatații agricole, 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri), 6.3 (Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici),  4.1a (Investiții în exploatații pomicole), 4.2 (Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole), 4.2a (Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol), Schemele de ajutor de stat GBER și de minimis aferente, Schemele de ajutor de stat GBER și de minimis aferente 4.2a, 9.1 (Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol) , 9.1a (Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol), 16.4 și 16.4a (Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol).

 „Finalizăm acum încă o etapă în care beneficiarii erau nevoiți să aducă personal  documentele la sediile noastre.  În acest moment, experții AFIR vor realiza evaluarea dosarelor de plată depuse on-line, doar în sistemul informatic al Agenției, pentru toate submăsurile PNDR gestionate. Dezvoltarea acestui modul al sistemului electronic este încă un pas important realizat în simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene.” a declarat Adrian CHESNOIU, directorul general AFIR.

Reamintim faptul că din data de 5 noiembrie 2018 se pot depune on-line cererile de plată aferente submăsurilor 6.2 (Sprijin pentru înființarea de activităţi neagricole în zone rurale), 6.4 (Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole), 7.2 (Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică), 7.6 (Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural) și 4.3 (Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice), din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Facem precizarea că beneficiarii care au depus proiectul în format letric, înainte de digitalizarea completă a depunerii, vor depune și dosarele de plată în mod fizic.

Până în acest moment, AFIR a efectuat plăți în valoare de 3,90 miliarde de euro către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale, beneficiari ai PNDR 2020.

Start-Up Nation 2018, ultimul pas înainte de depunerea proiectelor

Start-Up Nation 2018, ultimul pas înainte de depunerea proiectelor

Forma actualizată a documentelor procedurale necesare înscrierii online în programul Start-Up Nation, ediţia 2018, a fost publicată pe site-ul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Aceste documente includ modelul planului de afaceri şi declaraţiile de eligibilitate.

Fişierele pot fi găsite accesând unul dintre link-urile: http://www.imm.gov.ro/2018/10/10/start-up-nation-2018-in-dezbatere-publica/

http://www.aippimm.ro/articol/programe/proiecte-proceduri-implementare-2018/proiect-actualizat-schema-de-ajutor-de-minimis-start-up-nation-/

"Încurajăm antreprenorii să elaboreze planurile de afaceri, pe baza documentelor publicate, şi să fie gata să le înregistreze în momentul deschiderii platformei, în a doua decadă a lunii decembrie. Lucrăm pe mai multe planuri: adoptarea proiectului de Ordonanţă de către Guvern, în şedinţa Executivului de săptămâna aceasta, şi publicarea procedurii de implementare a schemei de minimis în Monitorul Oficial,' a declarat ministrul Ştefan Radu Oprea.

Alocaţia Financiară Nerambursabilă, de maximum 200.000 lei/beneficiar, poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului.

Înscrierea în program, solicitarea acordului de principiu pentru finanţare şi completarea planului de afaceri în vederea obţinerii finanţării se fac on-line.

Calcularea punctajului planului de afaceri se face în timp real şi transparent conform grilei de evaluare. Punctajul minim pentru a fi acceptat de principiu în vederea verificării administrative şi a eligibilităţii este de 50 de puncte din maximum 100 de puncte posibile.

Aplicaţia va rămâne deschisă timp de 30 de zile. Pot beneficia de prevederile Programului Start-Up Nation 2018 societăţile înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producţiei, industriilor creative, serviciilor şi comerţului. Pentru a participa la program, societăţile trebuie să creeze cel puţin un loc de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată şi să menţină locul de muncă ocupat cel puţin doi ani după finalizarea implementării proiectului.

Biroul de Presă al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

AGROINFO / FGCR reduce valoarea comisionului unic de garantare de la 3,8% la 1,6 %, începând cu 1 ianuarie 2019

AGROINFO / FGCR reduce valoarea comisionului unic de garantare de la 3,8% la 1,6 %, începând cu 1 ianuarie 2019

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale salută iniţiativa Fondului de Garantare a Creditului Rural IFN SA (FGCR) de a reduce valoarea comisionului unic de garantare.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2019, FGCR va practică un comision unic de garantare de 1,6%, atât la soldurile garanţiilor aflate în portofoliu, cât şi cele ce se vor acorda începând cu această dată.

Excepţie fac beneficiarii care au garanţii în sold la data de 31 decembrie a fiecărui an sau pentru care se solicită prelungirea garanţiei, a căror capacitate de plată depinde de existenţa unor condiţii favorabile durabile sau sunt în incapacitate de plată sau în pragul incapacităţii de plată. Pentru aceştia, nivelul comisionului va fi de 6,3%, inclusiv în cazul celor pentru care s-a descris procedura insolvenţei (în prezent există în şold doar două garanţii la care nivelul comisionului nu poate fi redus, începând cu anul 2019).

Potrivit Programului de Guvernare una dintre priorităţi este acordarea de garanţii de stat în procent de 80% din valoarea creditului de reproducţie pentru realizarea producţiei agricole şi procesarea produselor agricole, pentru realizarea investiţiilor cu finanţare europeană, realizarea altor investiţii în ferme, precum şi pentru achiziţia de teren agricol.

În vederea îndeplinirii acestor obiective, atât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cât şi Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA au depus eforturi considerabile pentru a identifica modalităţi care vizează facilitarea accesului la finanţare a producătorilor agricoli, realizând analize privind problemele din acest sector, mecanismele şi procedurile aferente garantării. Una din problemele identificate de către instituţiile finanţatoare şi beneficiari a fost nivelul comisioanelor practicate de fondurile de garantare.

Potrivit estimărilor efectuate de către FGCR, circa 10.000 de societăţi din agricultură zootehnie şi acvacultură ar putea beneficia de această măsură. Printre efectele aşteptate în urma acordării de garanţii cu comision redus, se regăsesc creşterea producţiei şi calităţii acesteia, sporirea volumului de marfă destinată pieţei interne şi externe, cu impact pozitiv asupra produsului intern brut, precum şi creşterea veniturilor la bugetul de stat.

Subvenţii lunare de 2.250 lei pentru angajatorii care încadrează în muncă şomeri

Subvenţii lunare de 2.250 lei pentru angajatorii care încadrează în muncă şomeri

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă aplică o serie de măsuri active ce vizează integrarea pe piaţa muncii a şomerilor şi persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Printre măsurile destinate creşterii şanselor de ocupare a şomerilor se numără acordarea de subvenţii în vederea stimulării angajatorilor de a încadra pe piaţa muncii persoane aparţinând unor categorii dezavantajate sau cu acces mai dificil pe piaţa muncii.

Astfel, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri peste 45 ani sau părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEETs primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

De aceeaşi subvenţie beneficiază şi angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective.

De facilităţile menţionate anterior (subvenţie în cuantum de 2.250 lei) beneficiază şi angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

În situaţia încadrării în muncă pe durată nedeterminată a absolvenţilor, ANOFM acordă angajatorilor subvenţii în cuantum de 2.250 de lei/lună pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent angajat. În cazul în care sunt încadraţi absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap subvenţiile se acordă pe o perioadă de 18 luni.

În primele zece luni ale acestui an, prin intermediul ANOFM, 19.669 de persoane au fost încadrate prin acordarea de subvenţii angajatorilor (conform Legii nr. 76/2002 cu modificările şi completările ulterioare).

Toate aceste subvenţii sunt asigurate de ANOFM prin implementarea de proiecte finanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, urmărindu-se astfel creşterea oportunităţilor de încadrare în muncă a persoanelor aflate în dificultate din punct de vedere al ocupării.

Facilităţile se acordă la solicitarea angajatorilor pentru persoanele din categoriile menţionate şi înregistrate în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Serviciul Comunicare şi Secretariatul Consiliului de Administraţie

Anunţ privind prelungirea Apelului de Selecţie nr 4. în cadrul Grupului de Acţiune Locală Bărăganul de Sud-Est, aferent “M1/6B Stimularea dezvoltării teritoriului GAL Bărăganul de Sud-Est

Anunţ privind prelungirea Apelului de Selecţie nr 4. în cadrul Grupului de Acţiune Locală Bărăganul de Sud-Est, aferent “M1/6B Stimularea dezvoltării teritoriului GAL Bărăganul de Sud-Est

Apelul de Selecție se prelungeste de la 30.11.2018 până pe data de 31.01.2019 conform Apelului inițial.

Data lansării apelului de selecţie 30.10.2018 ora 10.00

Măsura lansată prin apelul de selecţie cu tipurile de beneficiari eligibili

(M1/6B). STIMULAREA DEZVOLTĂRII TERITORIULUI GAL BĂRĂGANUL DE SUD-EST

 

Beneficiarii eligibili sunt:

- Autorităţile locale cu responsabilităţi în domeniu, în parteneriat cu actorii sociali relevanţi (prin actori cu expertiză relevantă se întelege acei actori care vor fi implicaţi în derularea uneia/unora dintre acţiunile care contribuie în mod direct la atingerea indicatorilor de realizare/de rezultat solicitati prin prezenta cerere de propuneri de proiecte)

- Furnizori de servicii sociale în condiţiile legii

- Pentru măsurile cu specific educaţional este obligatoriu parteneriatul cu unităţi şcolare locale / Inspectoratul Şcolar Judeţean din judeţul de provenienţă al comunităţii marginalizate aflate în risc de săracie şi excluziune socială.

 

FONDURILE DISPONIBILE, aferente “(M1/6B) STIMULAREA DEZVOLTĂRII TERITORIULUI GAL BĂRĂGANUL DE SUD-EST, pentru  proiecte de infrastructură  socială sunt în valoare de 180.000 euro,

Suma alocată pe sesiune este în valoare de 180.000

Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată este de 180.000 euro

Data limită de primire a proiectelor şi locul unde se pot depune proiectele

Proiectele se vor depune până la data limită 31.01.2019 la sediul GAL Bărăganul de Sud Est din stradă Scolii nr. 32A, comuna Ştefan cel Mare, judeţul Călăraşi, de luni- vinery în intervalul orar 10.00-16.00.

În momentul în care s-au depus proiecte în valoare 120% din valoarea alocată, atunci apelul de selecție se va închide. Excepție de la această situație sunt primele 5 zile, când nu există limită de sumă  pentru depunerea proiectelor.

Informaţii detaliate privind accesarea și derularea măsurii sunt cuprinse în Ghidul solicitantului elaborat de GAL pentru măsura “(M1/6B) STIMULAREA DEZVOLTĂRII TERITORIULUI GAL BĂRĂGANUL DE SUD-EST”, care se poate descărca de pe pagina de internet GAL www.baraganse.ro

Solicitanţii pot obţine informaţii suplimentare astfel:

- La sediul GAL din comuna Ştefan cel Mare, Strada Şcolii nr 32 A, în intervalul orar 10.00-16.00

- Prin poşta electronică- e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

- La telefonul: 0744 667 492 – Mândruţescu Vlad; 0737 444 714 – Manea Cornel Rudolf; 0744 539 132 – Mitulescu Alexandru.

 

LA SEDIUL GAL EXISTĂ PE SUPORT TIPĂRIT INFORMAŢII DETALIATE AFERENTE “(M1/6B). STIMULAREA DEZVOLTĂRII TERITORIULUI GAL BĂRĂGANUL DE SUD-EST”

 

ALTE INFORMAȚII

În momentul în care s-au depus proiecte în valoare de 120% din valoarea alocată, atunci apelul de selecție se va închide. Excepție de la această situație sunt primele 5 zile, când nu există limită de sumă pentru depunerea proiectelor.

ATENȚIE! Perioada de monitorizare a proiectului va fi stabilită prin contractul de finanţare şi va fi de maxim 5 ani de la rambursarea ultimei cereri de plată

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.