301 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

301 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 301 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Norvegia – 157 locuri de muncă pentru: constructor nave; mecanic industrial; mecanic motoare; sudor; mecanic pentru camioane; muncitor în producţie; farmacist; instalator; electrician; mecanic;

Austria – 77 locuri de muncă pentru: Șofer de autobuz/autocar; sudor TIG pentru construcție țevi; constructor țevi conform ISO; supraveghetor conducte industriale; sudor TIG/MAG pentru construcție și reparații rezervoare; mașinist, montator instalații, mecanic întreținere instalații; sudor autogen; montator țevi de termoficare pentru construcții; constructor panouri de control; tehnician electrician (instalator); supraveghetor construcții și reparații rezervoare; supraveghetor instalații electrice; supraveghetor instalații mecanice; montator hidraulic (Ermeto);

Germania – 17 locuri de muncă pentru: electronist - specializat in mentenanţă; mecanic industrial; operator utilaje şi instalaţii; muncitor în producţie; zidar; mecanic instalații pentru refrigerare;

Irlanda - 15 locuri de muncă pentru: lucrător comercial; finisor beton; îngrijitori copii;

Belgia - 11 locuri de muncă pentru: tehnician industrial automatizări; măcelar

Olanda - 10 locuri de muncă pentru: legumicultor;

Spania – 7 locuri de muncă pentru: electromecanic-bobinator maşini electrice rotative; tehnician mentenanţă mecanică echipamente industriale;

Malta – 5 locuri de muncă pentru: manager de cont ; agenţi de reactivare/retenţie;

Slovenia - 2 locuri de muncă pentru: muncitor turnătorie.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.

Cursul euro la minimul ultimelor 2 luni

Cursul euro la minimul ultimelor 2 luni

Leul a avut o evoluție apreciativă, care s-a accentuat la începutul acestei săptămâni, urmare a majorării ofertei comerciale, care își achită taxele și impozitele la bugetul de stat.

Moneda națională a profitat, de asemenea, de oferta mai mare de valută, din partea străinilor interesați de plasamentele la Bursa de Valori, dar și a intrărilor de la casele de schimb. Din punct de vedere istoric, lunile iulie și august sunt unele în care leul s-a apreciat.

Lunea aceasta, cursul euro a scăzut de la 4,9377 la 4,9245 lei, valoare care nu a mai fost atinsă din 10 mai. Piața valutară s-a deschis la 4,936 lei iar creșterea cererii de lei a coborât cotațiile la închidere până la un minim de 4,919 lei.

În minuta ultimei ședințe de politică monetară a BNR, care s-a desfășurat în 5 iulie, se arată că „riscuri la adresa evoluției cursului de schimb al leului continuă totuși să vină din dimensiunea încă considerabilă a dezechilibrului extern, precum și din creșterea incertitudinilor asociate consolidării bugetare în actuala conjunctură economică și socială (...), vor rămâne probabil dominante influențele de sens opus decurgând din atractivitatea relativă a plasamentelor în monedă națională, dar și din acțiunea unor factori sezonieri și conjuncturali, cu implicații inclusiv asupra așteptărilor privind evoluția cursului de schimb pe orizontul foarte scurt de timp”.

Indicii ROBOR au fost stabili și se află la minime ale ultimului an, în așteptarea deciziilor de politică monetară ale Rezervei Federale americane. În opinia analiștilor BCR, „BNR va menține dobânda cheie la 7% pe tot parcursul anului 2023” iar ei anticipează „primele tăieri de dobândă în a doua jumătate a anului 2024”.

Lunea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,45%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut marginal de la 6,54 la 6,53% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la 6,71%.

Euro a crescut marțea trecută până la 1,1276 dolari, maxim al ultimelor 17 luni, dar a alunecat la începutul acestei săptămâni până la 1,1066 dolari, după ce s-a anunțat contracția sectorului industrial din Germania. Media monedei americane a atins un minim de 4,3915 lei dar a încheiat perioada la 4,4437 lei.

Cursul francului elvețian a fluctuat între 5,1147 și 5,1330 lei și a încheiat perioada la 5,1294 lei, iar tendința este una de apreciere, consecință a cererii, moneda helvetă fiind considerată drept un „refugiu”.

Scăderea inflației anuale din Marea Britanie de la 8,7% în mai la 7,9% în iunie va permite Băncii Angliei să încetinească ritmul de majorare a ratei de referință, ceea ce a depreciat lira sterlină. Cursul acesteia a scăzut de la 5,7529 la 5,69 lei, și a terminat perioada la 5,6993 lei.

Prețul gramului de aur a crescut lunea aceasta la 280,8519 lei, evoluție la care a contribuit aprecierea monedei americane, în timp ce metalul galben scădea ușor la 1.956 – 1.967 dolari.

Aprecierea de luni a monedei americane a provocat scăderea criptomonedelor. Bitcoin a coborât până la 29.106 dolari iar ether a atins un minim de 1.840 dolari.

Analiza cuprinde perioada 17 – 24 iulie

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Cursul euro a scăzut la 4,91 lei

Cursul euro a scăzut la 4,91 lei

Moneda națională și-a continuat tendința apreciativă, manifestată în ultimele zile, iar euro a atins minimul ultimelor patru luni.

Leul a profitat atât de creșterea plasamentelor în activele de la marginea zonei euro, cât și de majorarea ofertei în piața valutară. Media monedei unice a scăzut de la 4,9245 la 4,9198 lei, consecință a scăderii cotațiilor din piață la 4,915 – 4,923 lei.

Dobânzile interbancare au înregistrat scăderi minore, efect al nivelului ridicat de lichiditate din piața monetară, și se mențin la minime ale ultimelor 13 luni.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,45 la 6,44%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,53% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a coborât de la 6,71 la 6,70%.

Luni, Trezoreria a tras 654,1 milioane lei, printr-o emisiune de titluri scadente în aprilie 2031, la un randament mediu de 6,42%. Finanțele profită de interesul arătat pentru obligațiunile românești, având în vedere că nerezidenții dețineau în luna mai un volum de 25,6%.

Marți și miercuri se desfășoară ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane. Majoritatea analiștilor anticipează o majorare cu un sfert de punct procentual la 5,25 – 5,50%, care va fi urmată de o perioadă de stabilitate, după ce inflația an/an din Statele Unite a scăzut în iunie la 3%.

Moneda unică a fost afectată de scăderea indicatorului IFO, care măsoară climatul de afaceri din Germania, în iulie la 87,3 puncte, după creșterea din iunie la 88,6 puncte.

Euro a scăzut la 1,1039 – 1,1087 dolari, față de un maxim al ultimilor 17 luni de 1,1276 dolari, înregistrat marțea trecută. În piața locală, cursul monedei americane a crescut de la 4,4437 la 4,4539 lei.

Media francului elvețian a scăzut la 5,1245 lei iar cea a lirei sterline a crescut la 5,7150 lei.

Prețul gramului de aur a crescut marginal la 280,9445 lei, consecință a aprecierii monedei americane în timp ce uncia stagna la 1.952 – 1.964 dolari.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,4348 zloți/euro iar a celei maghiare la 378,55 forinți/euro.

Bitcoin a scăzut luni până la circa 28.900 dolari, după care a fluctuat în culoarul 29.060 – 29.264 dolari iar ether s-a mișcat între 1.835 și 1.861 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Rezolv Energy va dezvolta cea mai mare centrală solară din Bulgaria, chiar la granița cu România

Rezolv Energy va dezvolta cea mai mare centrală solară din Bulgaria, chiar la granița cu România

Rezolv Energy, producător independent de energie regenerabilă axat pe Europa Centrală și de Sud-Est, Rezolv Energy, care deține deja peste 2 GW de energie curată în curs de pregătire în România, inclusiv ceea ce va fi cel mai mare proiect solar din Europa, a achiziționat drepturile de a construi și exploata o centrală solară de 229 MW în localitatea Silistra din nord-estul Bulgariei, la mai puțin de 10 km de granița cu România de pe teritoriul județului Călărași. Denumită "Sfântul Gheorghe", construcția urmează să înceapă la finalul acestui an; se așteaptă ca centrala să fie finalizată la începutul anului 2025. Odată construită, aceasta va fi cea mai mare centrală solară din Bulgaria.

Rezolv a achiziționat proiectul de la compania bulgară YGY Industries JSC, deținută de Yavor Georgiev.

Proiectul “Sf. Gheorghe” va fi construit pe locul fostului aeroport Silistra, un aerodrom dezafectat care se întinde pe 165 de hectare. Proiectul va cuprinde aproape 400.000 de panouri solare. Cu o producție medie anuală de energie de 313 gigawați oră (GWh), proiectul va produce echivalentul a 13% din energia solară instalată în prezent în Bulgaria.

Centrala va fi conectată la rețeaua principală de transport de 110 kV prin intermediul a două linii de conexiune independente cu o lungime totală de aproximativ 6 kilometri. Energia va fi vândută utilizatorilor comerciali și industriali prin intermediul unor acorduri de achiziție de energie (PPA) pe termen lung.

Proiectul va crea un număr mare de noi locuri de muncă în faza de construcție. Aproximativ 500 de persoane vor fi angajate atât pentru asamblare ușoară – activitate care poate fi efectuată și de bărbați și de femei, atât cu normă întreagă, cât și cu jumătate de normă, cât și în poziții de ingineri, acestea fiind locuri de muncă cu înaltă calificare. Pe termen mai lung, centrala electrică va oferi locuri de muncă locale pentru forța de muncă calificată și semicalificată pe parcursul celor peste 30 de ani de funcționare.

Proiectul “Sf. Gheorghe” va fi proiectat, construit și exploatat în conformitate cu cele mai înalte standarde de mediu, sociale și de guvernanță (ESG).

Rezolv Energy a fost lansată anul trecut de Actis, un investitor global de top în infrastructură durabilă. Rezolv are deja în pregătire proiecte de peste 2 GW de energie curată în România, inclusiv proiectul Dama Solar de 1.044 MW, care va deveni cea mai mare centrală solară din Europa odată ce va fi operațională.

Alastair Hammond, Director de Operațiuni Rezolv Energy, a declarat: "Anul acesta, energia solară va reprezenta aproape 13% din capacitatea totală instalată în Bulgaria, iar estimările sugerează că până în 2030 vor fi generați aproape 6 GW de energie solară. Suntem foarte mândri că proiectul Sf. Gheorghe va fi o parte importantă a acestei creșteri. Asta va ajuta Bulgaria să își atingă obiectivele privind energia regenerabilă. Aflat la nici 10 km de granița cu România, proiectul va deservi și piața românească, contribuind la independența energetică a celor două țări. În mod crucial, pentru sectorul de afaceri, va permite, de asemenea, să furnizăm energie curată extrem de competitivă, fără subvenții, la un preț stabil pentru utilizatorii industriali și comerciali din întreaga țară."

Jaroslava Korpanec, Partener și Șef al departamentului Europa Centrală și de Est al Actis, a adăugat: "Rezolv continuă să meargă din ce în ce mai bine și suntem încântați să finanțăm investiția sa într-un proiect atât de important. Ambiția Actis este de a aduce o contribuție substanțială la tranziția energetică în această regiune prin proiecte majore, de mare anvergură, care sunt construite și operate la cele mai înalte standarde de sustenabilitate. Sf. Gheorghe și parcurile din România sunt exact genul de proiecte pe care l-am avut în vedere atunci când am luat decizia de a susține Rezolv."

***

Despre Rezolv Energy

Rezolv Energy este un producător independent de energie regenerabilă cu o experiență bogată în domeniu. Compania dezvoltă proiecte de energie verde, fără subvenții, la un preț stabil, pe termen lung, pentru utilizatorii industriali și comerciali și pentru alți beneficiari care operează în Europa Centrală și de Sud-Est.

Având un management cu o experiență de 15 ani în domeniul energiei verzi, compania investește în proiecte de energie regenerabilă – eoliene, solare și de stocare – de la stadiul de dezvoltare, până la construcție și operare pe termen lung.

Cu sprijinul investițiilor pe termen lung din partea Actis, unul dintre cei mai importanți investitori în energie din lume, Rezolv Energy construiește un portofoliu de multi-gigawaţi care va ajuta companiile și țările să-și satisfacă nevoile energetice de astăzi și în viitor. Mai multe informații aici: https://rezolv.energy/

Despre Actis

Actis este un investitor global de top în infrastructură durabilă. De la înființare, Actis a atras investiții 24 de miliarde de dolari și are active în administrare de peste 15 miliarde de dolari. O echipă de peste 120 de profesioniști în domeniul investițiilor își desfășoară activitatea în 19 birouri de pe 5 continente. Experiența globală, know-how-ul operațional și cultura puternică a Actis îi permit să construiască și să opereze proiecte de top globale în domeniul sustenabilității, oferind în același timp randamente competitive pentru investitorii instituționali și un impact pozitiv măsurabil pentru țările, orașele și comunitățile în care activează.

Echipa de infrastructură energetică a Actis investește la nivel global în proiecte de producție și distribuție de energie electrică, sprijinind tranziția energetică și accelerând drumul către zero emisii nete. Actis a investit în peste 70 de proiecte de energie regenerabilă până în prezent, cu o capacitate de aproximativ 12GW de energie regenerabilă la nivel global și vizează încă 12,5GW. Cel mai recent, Actis investește din Fondul Energy 5, care reprezintă 6 miliarde de dolari de capital investibil.

Actis este semnatară a Principiilor pentru investiții responsabile (UNPRI), susținute de Organizația Națiunilor Unite, o inițiativă a investitorilor dezvoltată de UNEP FI și UN Global Compact. Compania a primit în mod constant cel mai mare punctaj de rating în cadrul evaluării independente a Principiilor pentru Investiții Responsabile (PRI) ale ONU. Mai multe informații aici: www.act.is  

Euro ar putea crește în decembrie la 4,9894 lei

Euro ar putea crește în decembrie la 4,9894 lei

Leul s-a depreciat față de euro, odată trecută perioada în care companiile își achită taxele și impozitele la bugetul de stat, ceea ce a majorat oferta comercială de valută.

Cursul monedei unice a urcat de la 4,9198 lei, minimul ultimelor patru luni, la 4,9292 lei. Dacă în ședința precedentă cotația a scăzut până la 4,915 lei, tranzacțiile se efectuau miercuri în culoarul 4,923 – 4,931 lei.

Evoluția actuală a monedei naționale a influențat și prognozele membrilor CFA România. Astfel, pentru sfârșitul anului (orizontul de 6 luni) ei anticipează o valoare medie de 4,9894 lei/euro, față de 5,0146 lei/euro la precedentul sondaj, care prognoza media pentru noiembrie. Dacă la precedentul sondaj, cursul mediu al euro pentru mai 2024 era de 5,0719 lei, cel pentru iunie 2024 (orizontul de 12 luni) a coborât la 5,0438 lei.

Dobânzile interbancare au înregistrat noi scăderi minore și se mențin la minime ale ultimelor 13 luni.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,44 la 6,43%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,53 la 6,52% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a scăzut de la 6,70 la 6,69%.

Euro se tranzacționa în culoarul 1,1037 – 1,1078 dolari, înainte de decizia de politica monetară a Rezervei Federale americane, după ce s-a depreciat miercuri la 1,1087 dolari. Media stabilită de BNR a scăzut de la 4,4539 la 4,4515 lei.

Decizia Fed va fi anunțată miercuri seară iar majoritatea analiștilor anticipează o creștere de un sfert de un punct procentual a dobânzii de referință la 5,25 – 5,50%, a 11-a majorare din ultimele 12 reuniuni de politică monetară. Aceasta ar urma să fie ultima creștere din acest an, dar există opinii care văd o altă modificare în septembrie sau noiembrie.

Majorarea cererii de monedă elvețiană, considerată drept un activ sigur, a apreciat-o față de cea unică, astfel că media ei a urcat de la 5,1245 la 5,1666 lei. Cursul lirei sterline a crescut de la 5,7150 la 5,7436 lei.

Prețul gramului de aur a urcat la 282,2047 lei, consecință a aprecierii metalului galben la 1.962 – 1.973 dolari/uncie.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,4248 zloți/euro. În schimb, cea maghiară s-a depreciat la 382,83 forinți/euro.

Înainte de ședința Fed, bitcoin se tranzacționa în culoarul 29.114 – 29.369 dolari iar ether fluctua între 1.849 și 1.865 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

AFIR va utiliza exclusiv semnătură electronică pentru accesarea fondurilor europene şi pentru implementarea proiectelor finanţate prin PS PAC 2023 - 2027

AFIR va utiliza exclusiv semnătură electronică pentru accesarea fondurilor europene şi pentru implementarea proiectelor finanţate prin PS PAC 2023 - 2027

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale va utiliza exclusiv semnătura electronică în relaţia instituţională cu solicitanţii şi, ulterior, cu beneficiarii de fonduri europene acordate pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Această decizie se va aplica tuturor comunicărilor oficiale pe parcursul derulării Planului Strategic pentru Politica Agricole Comună 2023 - 2027 (PS PAC 2027), care va demară în acest an.

Pentru a simplifica fluxurile de lucru din cadrul tuturor etapelor procedurale derulate prin intermediul sistemului informatic, pe întreaga durată de implementare a proiectului de investiţie finanţat prin PS PAC 2027, AFIR a dezvoltat o serie de funcţionalităţi care să permită folosirea semnăturii electronice, fără posibilitatea de semnare şi încărcare a documentelor prin utilizarea semnăturii olografe.

"La nivelul AFIR suntem mereu preocupaţi de simplificarea întregului flux procedural şi de a face cât mai accesibilă obţinerea finanţărilor, precum şi implementarea proiectelor de investiţii. Noi am creat cadrul administrativ care a permis beneficiarilor fondurilor europene gestionate de AFIR să utilizeze semnătura electronică încă din anul 2018, fiind printre primele instituţii publice care a implementat o astfel de măsură. La momentul respectiv a funcţionat în paralel cu cea olografă, însă acum suntem pregătiţi din punct de vedere al sistemului informatic să o folosim exclusiv pe cea electronică, începând cu primele depunerii ale cererilor de finanţare prin intermediul PS PAC 2027", a menţionat George CHIRIŢĂ, Directorul general al AFIR.

Din punct de vedere legal, semnătura electronică calificată este echivalentă cu semnătura olografă. Totodată, este mai sigură, mai rapidă, mai eficientă şi aduce reduceri de costuri. Astfel, prin utilizarea semnăturii electronice calificate se certifică identitatea semnatarului şi nu mai este necesară deplasarea la sediul Agenţiei pentru depunerea cererii de finanţare, pentru semnarea contractului de finanţare sau, ulterior, pentru depunerea dosarului de plată.

Precizăm că pentru documentele şi fluxurile de lucru aferente proiectelor contractate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, se acceptă şi semnătură electronică şi cea olografă.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.