Călărași | Peste 500 de firme au fost radiate în 2023

Călărași | Peste 500 de firme au fost radiate în 2023

Un număr de 71.241 de firme au fost radiate la nivel naţional, în 2023, cu 3,26% mai puţine comparativ cu anul anterior, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în Municipiul Bucureşti - respectiv 11.820 (în scădere cu 3,66 faţă de 2022) şi în judeţele Cluj (3.726, -3,73%), Timiş (3.113, -2,78%), Constanţa (2.949, -8,98%) şi Iaşi (2.769, +4,06%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (416, în scădere cu 28,4% faţă de anul precedent), Giurgiu (554, -24,32%), Călăraşi (555, -8,42%) şi Covasna (572, -3,7%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Sălaj (+22,45%), Bacău (+18,36%) şi Dâmboviţa (+17,43%).

Mai multe detalii aici https://www.agerpres.ro/economic-intern/2024/02/11/onrc-peste-71-000-de-firme-au-fost-radiate-in-2023--1246868

Sprijin pentru achitarea energiei electrice consumată în irigații

Sprijin pentru achitarea energiei electrice consumată în irigații

În ședința de Guvern din 8 februarie 2023 a fost aprobată Hotărârea de Guvern ce modifică alineatul (5) al articolului 81 din Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătățirilor funciare nr.138/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1872/2005.

Prin aprobarea acestui act normativ se stabilește modalitatea de decontare a cheltuielilor, în cotă de până la 50%, aferente consumului de energie electrică, necesare funcționării agregatelor sau echipamentelor pentru irigații, care se suportă de la bugetul de stat, cheltuieli înregistrate în anul anterior și neplătite, din sumele alocate pentru anul următor.

În acest mod, în funcție de valoarea maximă a plafonului anual alocat cu această destinație, se stabilește procedura de aprobare, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, a cotei de până la 50%, fără a limita la anul în curs, fiind creată posibilitatea decontării cheltuielilor din anul anterior din bugetul alocat pentru anul următor.

Soluția legislativă privind decontarea pentru anul 2023 din bugetul alocat pentru anul 2024 are în vedere redresarea economică a producătorilor, urmare a lipsei resurselor financiare necesare pentru continuarea activităților agricole și generarea riscului de a fi în imposibilitatea de achitare a datoriilor către furnizori, salarii, credite, utilități, la termenele scadente.

Astfel, prin decontarea cheltuielilor aferente consumului de energie electrică pentru irigații pentru anul 2023 este vizată diminuarea efectelor fenomenului de secetă asupra producției agricole, cât și pentru reducerea impactului asupra anului agricol următor.

A fost aprobată schema de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

A fost aprobată schema de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

În ședința Guvernului din 08 februarie 2024 a fost adoptată Ordonanța de urgență privind aprobarea schemei de ajutor de stat Creditul Fermierului, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Prezentul act normativ vizează creșterea accesului la finanțare pentru fermieri, prin instituirea unei scheme de ajutor de stat „Creditul Fermierului”, prin care MADR acordă un ajutor de stat, sub formă de grant, care acoperă componenta de dobândă, reprezentând partea de ROBOR la 3 luni, acordată pe o perioadă de maximum 60 luni, fără a depăși cuantumul nominal stabilit prin acordul de finanțare, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 280.000 de euro/beneficiar. Rata dobânzii aferentă creditelor este formată din ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 1,95% pe an.

Bugetul schemei de ajutor de stat are o valoare de maximum 815,5 milioane lei, echivalentul a 164,1 milioane euro şi se asigură în limita sumelor disponibile din contul „Fondul pentru creditare și garantare a creditelor”, precum și a prevederilor bugetare anuale aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Beneficiarii eligibili sunt operatorii economici care își desfășoară activitatea în sectorul producției agricole primare definite prin Codurile CAEN 011 - Cultivarea plantelor nepermanente; CAEN 012 - Cultivarea plantelor din culturi permanente; CAEN 013 - Cultivarea plantelor pentru înmulțire; CAEN 014 - Creșterea animalelor și CAEN 015 - Activități în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor), indiferent de mărimea acestora.

Prin implementarea schemei se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 3.500 de beneficiari.

Monitorizarea şi controlul beneficiarilor în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat se efectuează în mod transparent, nediscriminatoriu, prin publicarea lunară a înscrierilor şi beneficiarilor, pe site, de către FGCR, cu respectarea reglementărilor aplicabile instituțiilor de credit şi instituțiilor financiare nebancare.

MF acordă subvenție la acciza pentru combustibil pentru transportatorii și distribuitorii din România

MF acordă subvenție la acciza pentru combustibil pentru transportatorii și distribuitorii din România

Ministerul Finanțelor propune, printr-un proiect de hotărâre de guvern, o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creșterii prețului la combustibil, pentru a veni în sprijinul operatorilor de transport rutier. Valoarea ajutorului este de 13 bani pe litrul de combustibil și se acordă până la 31 decembrie 2024.

Ajutorul de stat va fi acordat sub forma unui grant acordat operatorilor economici licențiați în România, care desfășoară activități de transport rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost și transport de persoane.

Bugetul schemei de ajutor de stat este de 180 de milioane de lei pentru un număr estimat de 4000 de operatori economici.

„Sunt tot mai multe firme de transport care nu au posibilitatea absorbției creșterii costurilor de operare, presiunea prețului la carburant aducând costuri suplimentare imediate care pot determina insolvența sau chiar falimentul. Este o măsură temporară de sprijin, în contextul în care, în imaginea de ansamblu, ele sunt interconectate cu alte sectoare economice, cum sunt producția, comerțul, agricultura și turismul. Este un mod prin care, indirect, facilităm transportul materiilor prime, produselor finite, echipamentelor și persoanelor, pentru a asigura funcționarea eficientă a întregii economii. Avem o viziune clară în a construi scheme pentru investiții care să stimuleze dezvoltarea și să susțină progresul economic. Însă, în același timp, trebuie să recunoaștem importanța echilibrului și a abordării integrate, acolo unde putem lua decizii care generează efect multiplicator”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Sunt eligibili pentru compensarea creșterii accizei la motorină operatorii economici care îndeplinesc cumulativ la momentul depunerii cererii de compensare a creșterii accizei la motorină, următoarele condiții:

a) dețin licență comunitară eliberată în România;

b) dețin cel puțin un vehicul eligibil;

c) nu sunt declarați inactivi potrivit prevederilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, sau nu se află în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerțului, potrivit legii;

d) nu beneficiază de alte compensații pentru activitatea de transport desfășurată cu vehiculele eligibile, cu excepția celor care efectuează transport public local de persoane;

e) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate conform prevederilor legale în vigoare;

f) alimentează vehiculele eligibile de la stațiile de distribuție ale operatorilor economici înregistrați potrivit Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de comercianți en détail de produse energetice sau de la parteneri contractuali care au ca furnizori stațiile de distribuție anterior menționate, utilizând un card de gestiune a alimentărilor sau un inel emițător/receptor sau din rezervoarele pentru consum propriu deținute la punctele lor de alimentare sau de parteneri contractuali care dețin rezervoare, prin intermediul unor dispersoare electronice pentru distribuție.

Operatorul economic poate depune o cerere de compensare a creșterii accizei la motorină pentru un trimestru calendaristic, în primele 30 zile ale trimestrului următor celui pentru care se solicită plata ajutorului de stat.

Se poate solicita ajutor de stat pentru toate vehiculele eligibile deținute în cursul trimestrului pentru care se solicită compensarea, în baza unei cereri de compensare, depusă la Autoritatea Rutieră Română, începând cu prima zi a trimestrului următor celui pentru care se emite cu 30 de zile lucrătoare înaintea publicării în Monitorul Oficial a prezentei hotărâri.

Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, vor încheia un protocol de colaborare pentru transmiterea informațiilor referitoare la operatorii economici, necesare pentru evaluarea cererii.

Proiectul de Hotărâre de Guvern este publicat la rubrica Transparență.

Sondaj eJobs: 81% dintre angajatori au în plan extinderea echipei, în 2024

Sondaj eJobs: 81% dintre angajatori au în plan extinderea echipei, în 2024

81% dintre respondenții celui mai recent sondaj derulat de eJobs.ro au declarat că au în plan recrutări pentru 2024, iar 65% le-au început deja. 10% nu știu încă în ce direcție va merge strategia de recrutare pentru acest an și dacă va fi nevoie să angajeze oameni noi, în timp ce 9% au răspuns că nu au niciun plan în acest sens.

Aproape jumătate (47,1%) dintre angajatorii participanți la studiu spun că majoritatea pozițiilor pe care va trebui să le ocupe în 2024 vor fi din segmentul entry level, iar 48,2% vor avea nevoie de specialiști. 4,7% încă nu știu din ce categorie vor recruta.

Întrebați dacă au bugetat majorări salariale pentru acest an, 26,7% au răspuns afirmativ, 19,8% au spus că vor fi acordate, însă nu pentru toată lumea, ci doar pentru anumiți angajați pe care vor să-i securizeze. 14,9% au în plan majorări salariale, dar nu mai devreme de a doua jumătate a anului, iar 6,9% vor face acest lucru doar dacă va exista un context economic favorabil. 18,8% nu știu deocamdată dacă vor fi mărite salariile angajaților.

„Vorbim despre creșteri salariale care, în cea mai mare parte, nu vor depăși 10%. 35,2% dintre angajatorii participanți la sondaj au spus că au planificat majorări cuprinse între 5% și 10%, 11,4% le vor crește între 10% și 20%, 8% vor acorda măriri mai mici de 5%, iar 4,5% spun că le vor actualiza cu inflația. 18,2% au declarat că fiecare manager va decide pentru fiecare angajat în parte, în funcție de performanță, iar 22,7% nu știu încă”, spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Pentru 2024, specialiștii par să fie categoria de candidați care își va găsi cel mai ușor job, mai bine de o treime dintre angajatorii participanți la sondaj indicând acest răspuns. 23,2% îi menționează pe tinerii fără experiență, iar 21,2% pe muncitorii calificați. 10,1% cred că, în continuare, pentru IT-iști va fi cel mai simplu să se angajeze. 8,1% mizează pe muncitorii necalificați, 2% pe manageri și tot atâți pe freelanceri.

„Vedem deja de mai bine de un an că numărul de joburi remote este în scădere și angajatorii preferă să posteze preponderent joburi care cer prezența la birou, astfel că, pentru acest an, 55,6% dintre respondenți au spus că în 2024 se va lucra de la birou. 40,4% au optat pentru modelul hibrid, iar 4% de acasă”, mai spune Ana Călugăru.

De la începutul anului și până acum, au fost postate 32.000 de locuri de muncă pe eJobs.ro. Dintre acestea, 1.400 au fost remote. 1,3 milioane de aplicări au fost înregistrate pentru toate joburile. Dacă joburile remote reprezintă 4% din numărul total de joburi, în ceea ce privește aplicările, procentul crește la 14% din total.

Sondajul a fost derulat în luna ianuarie a acestui an, pe un eșantion de 170 de companii respondente.

Indicii ROBOR se apropie de IRCC

Indicii ROBOR se apropie de IRCC

În piața monetară se observă o tendință constantă de scădere a indicilor ROBOR și apropierea acestora de pragul de 6%. Această evoluție a început în noiembrie 2022, când Consiliul Concurenţei a anunţat controale la cele zece bănci comerciale care formează „coșul” folosit de BNR la calcularea indicilor.

Decizia băncii centrale din 2023 de a renunța la sterilizarea excesului de lei din piață reprezintă un alt motiv al scăderii dobânzilor interbancare care ar putea egala, în următoarele luni, valoarea indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) care este de 5,97%, până la sfârșitul lui martie.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,10 la 6,09%, cea mai mică valoare începând cu data de 8 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, și cel la 12 luni s-au consolidat la 6,13%, cel mai mic nivel începând cu 31 mai 2022, respectiv 22 mai 2022.

De la începutul acestei luni, Finanțele s-au împrumutat cu aproape 5 miliarde de lei (1 miliard de euro) prin mai multe licitații de titluri de stat și a acoperit aproape în întregime volumul de circa 6,2 miliarde lei propus pentru februarie.

Joi, Trezoreria a atras 685,6 milioane lei cu scadența octombrie 2033 și 818,4 milioane lei scadente în ianuarie 2026 la randamente anuale de 6,45%, respectiv 6,03%.

Evoluția leului este influențată în prezent de factorii externi, cei locali, precum anul electoral și uriașul deficit bugetar fiind ignorați în această perioadă de piață.

Reducerea aversiunii față de risc a coborât media euro de la 4,9769 la 4,9764 lei iar tranzacțiile se realizau la 4,974 – 4,977 lei, valori apropiate de cele de la jumătatea lunii trecute.

Euro avea o ușoară tendință de apreciere și se tranzacționa în culoarul 1,0762 – 1,0789 dolari, iar media monedei americane a scăzut de la 4,6228 la 4,6195 lei.

Media francului elvețian a scăzut la 5,2893 lei iar cea a lirei sterline la 5,8296 lei.

Prețul gramului de aur a crescut la 302,4425 lei și se apropie tot mai mult de recordul istoric de 303,8212 lei, atins la începutul lui decembrie trecut, iar metalul galben fluctua între 2.2029 și 2.037 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare se deprecia marginal la 387,84 forinți/euro iar a celei poloneze se întărea la 4,3449 zloți/euro.

Bitcoin se aprecia la 44.329 – 44.874 dolari iar ethereum la 2.414 – 2.443 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme