Inflația rămâne mare în 2024

Inflația rămâne mare în 2024

Miercuri, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a declarat că, la sfârșitul anului, prețurile vor crește cu 4,9%, de la 4,7% la estimarea precedentă, față de decembrie 2023, ceea ce va influența momentul „când şi cu cât vom reduce rata de politică monetară”. Inflația ar putea scade la 3,5% la sfârşitul lui 2025 și ar intra astfel în culoarul țintă al BNR de 2,5%±1 punct procentual.

Tot miercuri, INS a anunțat o încetinire a creșterii economice a României. PIB-ul din primul trimestru a crescut cu 0,5%, comparativ cu ultimele trei luni din 2023, însă avansul față de perioada similară a anului trecut s-a redus la 0,1%.

Încetinirea a fost observată deja de FMI, care în raportul „World Economic Outlook” din aprilie a revizuit în jos estimările sale privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8%, cât estima în octombrie, la 2,8%.

Cu toate acestea, Mugur Isărescu a precizat că „noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi. Toţi indicatorii cu putere de prognoză, cum se spune în terminologia de specialitate, arată o revenire şi mai ales consumul”.

Nivelul ridicat al dobânzii de referință continuă să atragă fonduri străine care vor să profite de randamente cât mai bune, influențate și de stabilitatea cursului euro. Acesta a revenit miercuri la valoarea de luni de 4,9765 lei, în timp ce culoarul de tranzacționare s-a îngustat la 4,976 – 4,977 lei.

Segmentul monetar a fost la fel de calm, fără ca indicii ROBOR să cunoască modificări, însă guvernatorul BNR a atras atenția asupra costurilor ridicate la care se împrumută România. „Avem prima de risc cea mai mare din UE şi nu coboară. Investitorii nu se uită numai la deficit, se uită şi la discuţiile din ţară, respectiv modul de luare a deciziilor. Împrumuturile rămân scumpe chiar dacă noi facem eforturi să avem lichiditate în piaţă. Corecţia fiscală este absolut necesară”.

Indicele prețurilor de consum din Statele Unite a scăzut de la 3,5% în martie la 3,4% în aprilie și au înmulțit plasamentele în euro, care a urcat la 1,0813 – 1,0869 dolari. Această evoluție a fost înglobată în previziunile pieței, după ce Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, a declarat că inflația nu a încetinit, motiv „de a menţine politica la ritmul actual mai mult decât se credea”. În piața locală, cursul dolarului a scăzut de la 4,6109 la 4,5960 lei.

Media francului elvețian a scăzut de la 5,0812 la 5,0773 lei, însă cea a lirei sterline a crescut de la 5,7827 la 5,8018 lei.

Prețul gramului de aur a crescut la 350,0728 lei, efect al aprecierii metalului galben la 2.355,20 – 2.380,20 dolari/uncie.

Monedele din regiune au profitat de evoluția celei unice iar mediile lor s-au apreciat la 4,2635 zloți/euro, respectiv la 386,30 forinți/euro.

Scăderea inflației din SUA a apreciat bitcoin la 61.346 – 64.032 dolari, iar ethereum a crescut la 2.865 – 2.955 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Plăți de peste 80 milioane euro realizate de APIA și AFIR în intervalul 8-10 mai 2024

Plăți de peste 80 milioane euro realizate de APIA și AFIR în intervalul 8-10 mai 2024

În perioada 8 – 10 mai 2024, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăți pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 333.712.555,81 lei (67.110.538,76 euro), astfel:

320.986.417,16 lei (64.539.341,94 euro) din Bugetul Național (BN);

10.118.052,05 lei (2.044.257,41 euro) din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

2.006.042,44 lei (405.302,04 euro) cofinanțare de la Bugetul Național (BN1);

602.044,16 lei (121.637,37 euro) din Instrumentul de redresare al Uniunii Europene (EURI).

Intervențiile plătite sunt aferente Ajutoarelor Naționale Tranzitorii - ANT vegetal (ANT 1, 4, 6 și ANT 9) și ANT zootehnic (ANTZ 7 și ANT 8), Măsurii 10 (Pachetul 1, 2, 3, 4, 6, 7 și Pachetul 9 varianta 9.2.1), Măsurii 11 (Submăsura 11.1 – Pachet 1, 2, 3, 4, 5, 6 și Submăsura 11.2 – Pachet 1, 3, 4, 5) și Măsurii 13 (Submăsura 13.1 și 13.3).

Pentru Campania 2023, plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA și BN se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar plăţile pentru măsurile/intervențiile finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro.

În ceea ce privește plățile efectuate de AFIR, din FEADR, acestea sunt în sumă de peste 13 milioane de euro pentru bunăstarea animalelor.

Beneficiarii fondurilor europene acordate prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale au primit fonduri nerambursabile în valoare totală de 13,26 milioane de euro. Plățile au fost realizate de AFIR în tranșele din 8 și 9 mai 2024 pentru decontarea cheltuielilor aferente intervenției DR-06 Bunăstarea animalelor.

Astfel, AFIR a plătit 6,7 milioane de euro fermierilor care au beneficiat de plăți în favoarea bunăstării porcinelor (DR-06 Pachetul A), precum și 6,56 milioane de euro fermierilor care au solicitat plățile compensatorii pentru bunăstarea păsărilor (DR-06 Pachetul B).

Din suma totală plătită de AFIR în conturile fermierilor, 11,27 milioane de euro provin din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, iar diferența de 1,99 milioane euro reprezintă contribuția de la Bugetul Național.

Reamintim că fondurile publice nerambursabile sunt acordate în urma verificării și autorizării la plată de către experții AFIR a cheltuielilor realizate, în baza cererilor de plată primite de la beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în conformitate cu contractele de finanțare încheiate, precum și cu angajamentele asumate.

Sursa www.madr.ro

Inflația ridicată a menținut rata de referință la 7%/an

Inflația ridicată a menținut rata de referință la 7%/an

Lunea aceasta, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR, unde s-a decis, „în condițiile incertitudinilor ridicate”, cum se arată în comunicatul de presă, menținerea ratei de referință la 7%/an, valoare stabilită în ianuarie 2023. Rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) a rămas la 8%/an iar cea a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6%/an.

În comunicatul de presă se precizează că „în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse”.

Este posibil ca nivelul ratei de referință de 7%/an să fie menținut și la ședința din 5 iulie, în condițiile în care „rata anuală a inflației este așteptată să se situeze în decembrie 2024 peste valoarea previzionată anterior și să coboare doar marginal în interiorul intervalului țintei la finele orizontului prognozei (martie 2026). Prețurile au crescut în martie cu 6,61%, față de 7,23% în februarie

Prognoza de primăvară a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză anticipează pentru sfârșitul acestui an o scădere a ratei inflației la 4,6%, cu o medie anuală de 5,6%.

În așteptarea deciziilor BNR, piața valutară a rămas deosebit de stabilă pe parcursul perioadei analizate. Cursul euro s-a mișcat între 4,9753 și 4,9765 lei, valoarea stabilită lunea aceasta, în timp ce tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,975 – 4,977 lei, care s-a conturat de la începutul lunii aprilie.

Indicii ROBOR au cunoscut din aprilie o cvasistabilitate, după ce s-au apropiat foarte mult de pragul de 6%. Lunea aceasta, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, și cel la 12 luni s-au oprit la 6,07%.

Trezoreria a continuat să se împrumute, profitând de lichiditatea excesivă. La începutul acestei săptămâni, Finanțele au atras 626 milioane lei cu scadența ianuarie 2026, față de o valoare programată de 400 milioane lei, la un randament mediu anual de 6,09%. La a doua licitație cu scadența iulie 2024, cu o valoare inițială de 400 milioane lei, statul s-a împrumutat cu 458 milioane lei la un randament mediu de 6,79%/an.

Deteriorarea pieței muncii din Statele Unite în martie, așa cum au arătat-o datele publicate la sfârșitul săptămânii trecute, și scăderea în aprilie a indicelui general al încrederii consumatorilor americani, măsurat de Universitatea din Michigan, la 67,4 puncte, minim al ultimelor șase luni, au afectat performanța monedei americane.

În perioada analizată, euro a fluctuat între 1,0726 și 1,0791 dolari, iar media monedei americane s-a mișcat între 5,6134 și 5,6364 lei.

Săptămâna aceasta atenția piețelor este îndreptată către Statele Unite de unde se așteaptă publicarea unor date economice importante dar și declarațiile unor oficiali ai Rezervei Federale, inclusiv a președintelui ei, Jerome Powell.

Lunea aceasta, media francului elvețian a scăzut de la 5,0909 la 5,0892 lei, cea a lirei sterline de la 5,7832 la 5,7819 lei iar prețul gramului de aur a coborât la 347,3272 lei, consecință a deprecierii metalului galben la 2.337,90 – 2.365,20 dolari/uncie.

Bitcoin a testat vinerea trecută scăderea sub pragul de 60.000 dolari, dar a crescut lunea aceasta până la 63.225 dolari, în timp ce ethereum fluctua între 2.868 și 2.993 dolari.

Analiza cuprinde perioada 6 – 13 mai

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie la 5,9%

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie la 5,9%

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Indicele preţurilor de consum în luna aprilie 2024 comparativ cu luna martie 2024 a fost 100,08%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2024 comparativ cu luna aprilie 2023 a fost 5,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2023 - aprilie 2024) faţă de precedentele 12 luni (mai 2022 - aprilie 2023) a fost 8,1%", se arată în comunicatul INS.

Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna aprilie 2024 comparativ cu luna martie 2024 a fost 100,36%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2024 comparativ cu luna aprilie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 6,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2023 - aprilie 2024) faţă de precedentele 12 luni (mai 2022 - aprilie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 8,0%.

Sursa www.agerpres.ro

Piața locală a rămas în vacanță

Piața locală a rămas în vacanță

La o zi după ce BNR a menținut dobânda de referință la 7%/an, valoare stabilită în ianuarie 2023, una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, piața monetar-valutară părea a se afla încă în vacanța de la începutul lunii.

Decizia este una firească, atâta vreme cât inflația se află la un nivel aproape dublu față de ținta BNR de 2,5%±1 punct procentual.

INS a anunțat marți că rata anuală a inflaţiei a scăzut în aprilie la 5,9% comparativ cu aprilie 2023. În martie rata s-a situat la 6,61%. Față de decembrie 2023 prețurile au crescut luna trecută cu 2,4%.

Culoarul de tranzacționare a euro s-a îngustat la 4,975 – 4,976 lei iar media euro a alunecat insesizabil de la 4,9765 la 4,9763 lei, în ciuda faptului că în regiune se manifesta un sentiment optimist, care a apreciat monedele de la marginea zonei.

Lichiditatea excesivă din piața monetară, de care profită Trezoreria Statului pentru a se împrumuta, a stabilizat nivelul indicilor ROBOR, de la sfârșitul lui martie.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,07% iar cel la 12 luni a revenit de la 6,07 la 6,08%.

Indicele principal al sentimentului economic din Germania, măsurat de Institutul ZEW, a crescut de la 42,9 în aprilie la 47,1 în mai. Această evoluție a ridicat cotațiile euro la 1,0775 – 1,0799 dolari și a depreciat media monedei americane de la 4,6156 la 4,6109 lei.

Cursul francului elvețian a coborât la 5,0812 lei iar cel al lirei sterline a crescut marginal la 5,7827 lei.

Prețul gramului de aur a crescut marginal la 347,7572 lei, după ce metalul galben s-a apreciat la 2.334,30 – 2.348,60 dolari/uncie.

Media monedelor din regiune s-a apreciat la 386,64 forinți/euro, respectiv 4,2812 zloți/euro.

În ciuda deprecierii monedei americane, bitcoin scădea marți de la 63.095 dolari la 61.400 dolari. Ethereum fluctua în culoarul 2.882 – 2.959 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziíe de dl. Radu Georgescu

BNR ar putea menține dobânda de referință la 7%

BNR ar putea menține dobânda de referință la 7%

Luni se va desfășura a patra ședință de politică a BNR din acest an. Decizia referitoare la nivelul ratei de referință, care se află din ianuarie 2023 la 7%, va fi luată în funcție de modul în care scade inflația.

Prognoza de primăvară a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză anticipează pentru sfârșitul acestui an o scădere la 4,6%, cu o medie anuală de 5,6%.

Rata anuală a inflaţiei a coborât în martie la 6,61%, de la 7,23% în februarie, valoare mult prea ridicată pentru a permite o primă tăiere a dobânzii.

De altfel, la ultimul sondaj realizat în martie de CFA România, 36% dintre participanţii au anticipat prima reducere de dobândă în iulie 2024, față de 29% care au estimat că decizia va fi luată în ședința de luni.

Această așteptare a fost reflectată și de piața monetară, unde indicii ROBOR au cunoscut de la începutul lui aprilie o cvasistabilitate, după ce aceștia s-au apropiat foarte mult de pragul de 6%, care reprezintă dobânda primită de băncile comerciale din partea BNR pentru depozitele plasate.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,07% iar cel la 12 luni a crescut marginal de la 6,07 la 6,08%.

Aceeași stabilitate s-a manifestat și în piața valutară, unde cursul euro a crescut vineri de la 4,9753 la 4,9757 lei, față de 4,9757 lei, în cea de marți. Tranzacțiile s-au realizat în cele mai multe zile între 4,975 și 4,977 lei, cu excepția primei ședințe după minivacanța de Paște, 4,971 – 4,976 lei.

Deteriorarea pieței muncii din Statele Unite în martie, așa cum au arătat-o datele publicate la sfârșitul săptămânii, și scăderea în aprilie a indicelui general al încrederii consumatorilor americani, măsurat de Universitatea din Michigan, la 67,4 puncte, minim al ultimelor șase luni, au afectat performanța monedei americane.

Euro a închis vineri pe piețele americane la 1,0772 dolari, zi în care a fluctuat între 1,0760 și 1,0791 dolari, valori comparabile cu cele de la începutul săptămânii, după deprecierea de joi până la 1,0726 dolari. Aceasta a făcut ca media dolarului să scadă vineri de la 4,6364 la 4,6134 lei.

Chiar dacă economia Regatului Unit a crescut în primele trei luni ale acestui an cu 0,6%, cea mai bună performanță a ultimilor aproape trei ani, lira sterlină nu și-a îmbunătățit consistent performanța față de euro iar media ei a scăzut de la 5,7883 la 5,7832 lei. La rândul ei, moneda elvețiană s-a depreciat de la 5,0974 la 5,0909 lei.

Metalul galben a crescut la sfârșitul săptămânii la 2.359,10 – 2.371,20 dolari/uncie, valori maxime ale ultimelor trei săptămâni, ceea ce a apreciat prețul gramului de aur la 351,8267 lei, în ciuda evoluției descendente a monedei americane.

Bitcoin a testat vineri scăderea sub pragul de 60.000 dolari, dar a crescut la sfârșitul săptămânii la 60.649 – 61.098 dolari. După o scurtă scădere sub pragul de 2.900 dolari, ethereum a urcat la 2.902 – 2.929 dolari.

Analiza cuprinde perioada 6 – 10 mai

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme