76 persoane selectate pentru a ocupa un loc de muncă și alte 17 persoane încadrate pe loc, la Bursa Generală organizată de AJOFM Călărași

Astăzi, 20 aprilie 2018, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi a organizat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la sediul CRFPA Călărași precum și la sediul Agenției Locale Oltenița.

Pentru organizarea acestui eveniment au fost contactaţi 365 agenţi economici care au oferit un număr de 862 locuri de muncă adresate atât persoanelor calificate cât și celor necalificate, cele mai multe dintre acestea fiind disponibile în domenii de activitate precum: confecţii textile, alimentaţie publică, servicii și comerț, transporturi, construcții, agricultură precum și alte activități.

Acțiunea s-a bucurat de prezența a 21 agenți economici, 16 la bursa organizată în Călărași și 5 la Oltenița. Numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prezente la acțiune, s-a ridicat la 207 participanți, din care 102 la Călărași și 105 la Oltenița.

În urma desfăşurării interviurilor cu angajatorii, 76 persoane au fost selectate pentru a ocupa un loc de muncă, aceștia urmând a se prezenta în zilele următoare la sediile angenților economici.

Alte 17 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au fost încadrate pe loc în meserii/ocupații precum: mechanic agricol, sudor, tractorist, paznic, laborant, șef secție, necalificat agricultură, necalificat confecții, asistent manager, coafor.

Persoanele participante la Bursă care nu dețineau nicio calificare au avut posibilitatea de a se înscrie la unul dintre programele de formare profesională oferite gratuit de AJOFM Călărași.

Obiectivul principal al acestei măsuri active de combatere a şomajului îl constituie creşterea gradului de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin intermedierea unui dialog direct între agenţii economici interesaţi şi solicitanţii de loc de muncă.

Compartimentul  Comunicare, Secretariatul Consiliului Consultativ și EURES

Clarificări privind lucrările de construcții realizate în regie proprie prin proiectele pentru înființarea de activități neagricole în zonele rurale

agroinfo

Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale aduce clarificări privind implementarea proiectelor de investiții pentru înființarea de activități neagricole în zonele rurale, finanțate prin submăsura 6.2 a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Precizăm că, în cazul proiectelor care prevăd lucrări de construcții, beneficiarii pot realiza aceste lucrări și în regie proprie cu respectarea legislației în vigoare din domeniul construcțiilor.

De asemenea, în conformitate cu prevederile Anexei III la Contractul de finanțare (instrucțiuni de plată), pentru proiectele finanțate prin submăsura 6.2, care conțin lucrări de construcții executate în regie proprie, trebuie prezentate următoarele documente specifice: autorizația de construire, ordinul de începere al lucrărilor și procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Menționăm că atât etapele parcurse în executarea lucrărilor de construcții, cât și toate documentele prezentate trebuie să respecte prevederile Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și cele ale Legii 10/1995 privind calitatea în construcții – republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Sursa www.afir.info

Plusul de deficit comercial pe primele două luni ale anului, echivalentul a două zile de export!

În lunile ianuarie şi februarie ale acestui an, deficitul balantei comerciale este mai mare cu aproximativ 400 de milioane de euro decât în aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în perioada aferentă lunilor ianuarie şi februarie 2017, deficitul commercial a fost cifrat la 1,259 miliarde de euro iar în 2018, pentru aceeaşi perioadă, deficitul comercial s-a ridicat la 1,657 miliarde de euro.  În procente este mai ridicat cu 30%.

Ar trebui să fim îngrijoraţi? Ei bine, deficitul comercial este un fenomen firesc pentru această perioadă de dezvoltare economică. Pe de o parte, România exportă mai mult  dar și importă mai mult, mai ales pentru a produce dar și pentru consumul populației.

Plusul de deficit (circa 400 mil euro) din primele două luni reprezintă doar 3,6% din valoarea lunară a exportului românesc, adică echivalentul a DOUĂ ZILE DE EXPORT. Deci, realitatea este departe de a fi îngrijorătoare! 

Sunt trei argumente esențiale care au determinat un deficit comercial mai consistent:

 

1. Dinamica şi structura exportului.

 

România exportă!  În primele două luni din acest an exportul s-a majorat cu 11,6% faţă de 9,2% în primele două luni din 2017 şi numai 4,1% în primele două luni 2016.

Peste 80% din export reprezintă maşini, echipamente şi alte produse manufacturate, deci produse industriale a căror fabricare necesită importuri de materiale şi semifabricate, fapt naturat care a condus la creşterea importului și implicit a deficitului comercial.

 

2. Importul de bunuri de capital pentru investiţiile publice şi private.

 

Au crescut peste medie importurile de maşini şi echipamente de transport (+14,8%) şi articole manufacturate diverse (+15,1%). Aceste două grupe reprezintă aproximativ 50% din importurile realizate în primele două luni.  Se adaugă materiale necesare producţiei autohtone (din fier, oţel, cauciuc, materiale de construcţii) care deţin o pondere de 20% în importuri.

 

3. Cheltuielile cu înzestrarea militară.

 

Guvernarea PSD-ALDE a alocat 2% din PIB pentru armată, pentru achiziții de tehnică militară  și repornirea/retehnologizarea industriei de apărare. Investițiile în acest domeniu, inclusiv componenta offset a contractelor militare externe  este încă în curs de implementare – efectele economice se vor vedea în timp, implicit influențele în balanța comercială.

Remarcabil este faptul că deficitul din primele două luni ale anului este cel mai scăzut din martie 2017 și până-n prezent. Pentru comparaţie, în permanenţă începând cu luna martie 2017 deficitele comerciale lunare au depăşit 1 miliard de euro. Corelat cu producţia industrială deficitele comerciale arată că sunt deplin sustenabile.

Prin comparaţie, SUA au în prezent cel mai ridicat deficit comercial din ultimii 9 ani, dar economia americană merge mai bine decât oricând și încrederea este la cele mai înalte cote din ultimii 17 ani.

MFP pune în dezbatere publică Normele de aplicare a Codului Fiscal

Proiectul are ca scop clarificarea modificărilor aduse cadrului fiscal, ca urmare a intrării în vigoare a mai multor acte normative de modificare şi completare a Legii nr. 227/ 2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Actul normativ stabileşte metodologia de aplicare unitară a noilor prevederi în vederea clarificării acestora, precum şi pentru asigurarea unei abordări corecte a legislaţiei fiscale, reducerea costurilor de conformare a contribuabililor şi administrarea coerentă a sistemului de impozite şi taxe.

Documentul cuprinde prevederi referitoare la impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii, impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi, taxa pe valoarea adăugată, accize şi alte taxe speciale, impozite şi taxe locale.

 

Principalele modificări vizează:

 

Impozitul pe profit:

revizuirea regimului fiscal aplicabil cheltuielilor reprezentând valoarea creanţelor înstrăinate, potrivit legii;

introducerea unor precizări referitoare la aplicarea Capitolului III1 - Norme împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, în legătură cu limitarea cheltuielilor cu dobânzile.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor:

actualizarea referinţelor la noul plafon de 1.000.000 euro;

clarificarea luării în considerare a contractelor pentru care a intervenit suspendarea, potrivit legii, în stabilirea numărului de salariaţi;

posibilitatea de a opta pentru aplicarea prevederilor Titlului ÎI -Impozitul pe profit din Codul fiscal, în cazul în care o microîntreprindere îndeplineşte condiţia privind subscrierea unui capital social de cel puţin 45.000 lei şi are cel puţin 2 salariaţi, în sensul că opţiunea poate fi exercitată în cursul oricărui trimestru ulterior datei de 1 aprilie 2018, care reprezintă data intrării în vigoare a acestei prevederi.

 

Impozitul pe venit şi contribuţii sociale:

 

A) noul mecanism de stabilire a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale inclus în declaraţia unică:

aplicarea sistemului de autoimpunere;

modul de efectuare a plăţilor privind obligaţiile fiscale, respectiv impozit pe venit şi contribuţii sociale pentru care termenul de plată este dată de 15 martie a anului următor celui de realizare a veniturilor;

calculul bonificaţiilor la plata obligaţiilor fiscale cu anticipaţie, până la termenul de plată al acestora;

eliminarea plăţilor anticipate ale impozitului pe venit şi contribuţiilor sociale în cazul persoanelor fizice care obţin venituri din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;

ajustarea normei anuale de venit de către contribuabil care obţin venituri din activităţi independente şi cedarea folosinţei bunurilor;

obligaţiile contribuabililor persoane fizice în legătură cu stabilirea venitului net anual din activităţi agricole pe bază de norme de venit;

exemplificarea modului de încadrare a veniturilor, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală, în plafonul reprezentând nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară, pentru stabilirea obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale pentru anul 2018, în contextul noului sistem de contribuţii sociale;

în contextul noului sistem de contribuţii sociale, exemplificarea modului de încadrare a veniturilor în plafonul reprezentând nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară pentru stabilirea obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2018, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, asocieri cu persoane juridice, cedarea folosinţei bunurilor, investiţii şi din alte surse;

 

B) susţinerea entităţilor nonprofit:

condiţiile în care contribuabilii persoane fizice pot opta pentru direcţionarea cotei de 2% din impozitul datorat, atât pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii cât şi a unităţilor de cult şi respectiv, pentru acordarea de burse private sau a entităţilor; condiţiile în care contribuabilii persoane fizice pot opta pentru direcţionarea cotei de 3,5% din impozitul datorat către entităţile nonprofit şi unităţile de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi în condiţiile legii;

exercitarea opţiunii, ca direcţionarea cotei de 2% sau de 3,5%, după caz, din impozitul pe venit datorat, să se efectueze de către plătitorul de venit, aceasta fiind valabilă pentru o perioadă de cel mult 2 ani fiscali consecutivi, pentru veniturile din salarii, drepturi de proprietate intelectuală sau obţinute în baza contractelor de activitate sportivă;

 

C) alte măsuri:

reglementarea regimului fiscal al veniturilor obţinute în baza contractelor de activitate sportivă definite prin Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/ 2000, în sensul introducerii sistemului de reţinere la sursă a impozitului şi a contribuţiilor sociale;

reglementarea veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală într-o categorie distinctă de venituri pentru care se aplică regimul de reţinere la sursă a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale;

•          eliminarea obligaţiei de înregistrare la ANAF a contractelor de închiriere;

introducerea unui capitol nou, capitolul VIII' Contribuţia asiguratorie pentru muncă', prin care se aduc clarificări referitoare la contribuabilii care datorează contribuţia asiguratorie pentru muncă, precum si la veniturile pentru care se datorează contribuţia;

 

Taxa pe valoarea adăugată:

detalierea regulilor aplicabile din punct de vedere al includerii în sfera TVA şi al exercitării dreptului de deducere a taxei pentru operaţiunile de cercetare - dezvoltare, având în vedere principalele situaţii ce se pot întâlni în practică;

introducerea prevederilor din care rezultă cu claritate faptul că organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe sunt persoane impozabile din perspectiva TVA. În ceea ce priveşte regimul TVA aferent colectării remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, se clarifică regulile aplicabile, atât pe relaţia titularii de drepturi de autor - organism de gestiune colectivă, cât şi pe relaţia organism de gestiune colectivă - utilizator de drepturi de autori, în sensul că această remuneraţie nu reprezintă contrapartida unei prestări de servicii în sfera TVA.

 

Accize şi alte taxe speciale

Corelarea prevederilor din normele metodologice referitoare la autorităţile competente care efectuează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistraţi, a expeditorilor înregistraţi şi a importatorilor autorizaţi, cu prevederile din Legea nr. 227/ 2015 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare;

acordarea dreptului de a beneficia de scutire de la plata accizelor pentru produsele accizabile achiziţionate pentru/ sau în numele forţelor NATO şi pentru achiziţiile efectuate de către structurile cu personalitate juridică aflate în subordinea Ministerul Apărării Naţionale;

actualizarea formulei de denaturare completă a alcoolului etilic în concentraţie pe hectolitru de alcool pur, ca urmare a adoptării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/ 2236 al Comisiei din 5 decembrie 2017 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 3199/ 93 privind recunoaşterea reciprocă a procedurilor pentru denaturarea completă a alcoolului în scopul scutirii de la plata accizelor.

 

Impozite şi taxe locale:

reglementarea regulilor pentru acordarea scutirii impozitului pe clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, care au faţada stradală şi/ sau principală renovată sau reabilitată conform prevederilor Legii nr. 422/ 2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

actualizarea exemplelor de calcul a impozitului pe teren, ca urmare a abrogării impozitării suprafeţelor de teren, înregistrate în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, precum şi terenuri înregistrate în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, în suprafaţa de până la 400 m2.

Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal este publicat pe site-ul MFP, la secţiunea Transparenţă decizională şi poate fi consultat aici.

Biroul de presă

Au fost aprobate plafoanele pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal

agroinfo

În ședința de Guvern din 18 aprilie 2018 s-a aprobat Hotărârea privind plafoanele alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal precum şi pentru stabilirea cuantumului pe unitatea de măsură aferent acestora pentru anul de cerere 2017.

Astfel, acestea se vor încadra în suma maximă de 79.161,650 mii euro, în echivalent 364.088,177 mii lei care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2018 și modalitatea de stabilire a cuantumului pe unitatea de măsură, aferent acestora.

Plafoanele notificate Comisiei Europene se modifică, prin mecanismul de transfer de fonduri între măsurile de sprijin cuplat, în condițiile prevederilor art. 53a din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014.

 

Măsurile de sprijin cuplat implicate în transferul de fonduri sunt:

a) măsuri de la care se transferă fonduri: lucernă, castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp și cartof timpuriu pentru industrializare;

b) măsuri care beneficiază de fonduri transferate: sfeclă de zahăr, tomate pentru industrializare cultivate în câmp și legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;

 

Decizia de a transfera fonduri către aceste măsuri, a fost luată din mai multe considerente:

Astfel, în cazul sfeclei de zahăr, în ultima perioadă de timp, prețul zahărului pe piața mondială și europeană a scăzut dramatic, indicele prețurilor la zahăr a înregistrat o scădere cu peste 30% față de anul anterior, determinând scăderea prețului de achiziție a sfeclei de zahăr de la cultivatori, sub prețul de producție.

Având în vedere situația descrisă, de asemenea s-a considerat necesară suplimentarea plafonului financiar care se alocă măsurii de sprijin cuplat pentru sfecla de zahăr, pentru a da un semnal pozitiv cultivatorilor, în sensul motivării acestora de a menține în cadrul asolamentului această cultură. Se are în vedere astfel reducerea riscului de abandonare a producției și asigurarea aprovizionării fabricilor de zahăr recunoscute de MADR.

În cazul sprijinului pentru tomatele cultivate în câmp destinate industrializării, este necesară suplimentarea plafonului financiar alocat măsurii, întrucât ținta de suprafață notificată nu a fost încă atinsă și, prin urmare, nu se poate asigura aprovizionarea în fiecare an a industriei locale de prelucrare, pentru a se evita consecinţele sociale şi economice negative ale unui eventual proces de restructurare a acestora.

În ceea ce privește sprijinul pentru legume cultivate în sere și solarii, se consideră necesară suplimentarea plafonului financiar alocat măsurii, deoarece acest sector încă nu înregistrează creșteri semnificative, cu impact în aprovizionarea piețelor cu legume.

Totodată, precizăm că din cauza evoluției factorilor climatici care diferă de la un an la altul, în special în primul trimestru al anului, se constată o majorare a costurilor de producție pentru spațiile protejate.

Transferurile de fonduri între măsurile de sprijin cuplat s-au făcut astfel încât cuantumul pe unitatea de măsură să asigure profitabilitatea culturii și totodată să nu fie sub cel calculat ca raport dintre plafonul fixat pentru finanţarea măsurii şi limita cantitativă de suprafață, notificate Comisiei.

Plafoane aferente măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal, inclusiv cele rezultate în urma transferului de fonduri, care se aprobă, sunt următoarele:

a) 31.602,000 mii euro pentru soia;

b) 11.873,070 mii euro pentru lucernă;

c) 400,000 mii euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe;

d) 179,760 mii euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;

e) 4.699,000 mii euro pentru orez;

f) 823,200 mii euro pentru sămânţă de cartof;

g) 126,880 mii euro pentru hamei;

h) 20.666,910 mii euro pentru sfeclă de zahăr;

i) 2.067,066 mii euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;

j) 23,410 mii euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;

k) 4.479,740 mii euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;

l) 480,000 mii euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre;

m) 1.740,614 mii euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal, se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin raportarea plafoanelor aprobate la suprafețele  eligibile pentru anul 2017.

Plăţile pentru măsurile de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 29 septembrie 2017.

 

Sursa www.madr.ro

Bursa Generală a Locurilor de Muncă, vineri 20 aprilie, la Călăraşi şi Olteniţa

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași (AJOFM Călărași)  organizează vineri 20 aprilie 2018, Bursa Generală a Locurilor de Muncă.

Acțiunea se va desfășura începând cu ora.9.30, în următoarele locații:

Călărași – Centrul Regional pentru Formare Profesională a Adulților Călăraşi, str. Sloboziei, nr.4 Bis;

Oltenița - Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Oltenița, str. Argeșului, nr.111. 

Până la această dată, au fost contactați 343 agenți economici, iar dintre aceștia 17 și-au anunțat participarea la bursă, locurile de muncă comunicate de angajatori ajungând la un număr de aproximativ 273 posturi vacante.   

Principalele domenii de activitate în care sunt oferite locurile de muncă sunt următoarele:

construcții - 126 locuri disponibile în meseriile/ocupaţiile: operator pe mașini de alezat și frezat, frezori pe mașini cu comandă numerică, strungari pe mașini cu comandă numerică, rectificatori, operatori de mașini adânc, lăcătuș mecanic, sudori, electrician, lăcătuș mecanic, muncitor necalificat, zidar, dulgher, ambalator;

confecţii textile - 66 locuri disponibile în meseriile/ocupaţiile: controlor calitate,

confecționer articole textile, muncitor necalificat în confecții-ucenicie, muncitor necalificat în confecții, călcător, femeie de serviciu;

transporturi – 35  locuri în meseria/ocupaţia: casier, șofer D, șofer B, șofer C+E, mecanic auto, contabil, electrician auto, coordonator transport persoane, tinichigiu auto, muncitor necalificat, electromecanic auto, dispecer taxi, manager transport persoane, director general;

agricultură – 23 locuri disponibile în meseriile/ocupaţiile: operator activități de sortare și reciclare deșeuri, mecanici agricoli, tractorist, muncitor necalificat;

servicii și comerț – 10 locuri disponibile în meseriile/ocupaţiile: secretară, manipulant marfă, muncitor necalificat, contabil evidență primară;

alte activităţi – 7 locuri în meseriile/ocupaţiile: inspector ITP, agent asigurări, șofer, operator calculator, femeie de serviciu, muncitor necalificat;

alimentaţie publică – 6 locuri disponibile în meseriile/ocupaţiile: brutar, cocător, modelator.

Relații suplimentare cu privire la Bursa locurilor de muncă se pot obține la telefon 0242/318.375, 0242/318.376 sau e-mail : Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

 

Compartimentul  Comunicare, Secretariatul Consiliului Consultativ și EURES

                

Free Joomla templates by Ltheme