Un an de implementare a Proiectului Mystical Danube

Un an de implementare a Proiectului Mystical Danube

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) organizează, în perioada 28 – 29 Mai 2025, în orașul Călărași, evenimentul de prezentare a rezultatelor primului an de implementare a proiectului Mystical and Green Danube.

Ruta transnațională cultural-turistică Mystical and Green Danube valorifică patrimoniul cultural imaterial și natural din 9 țări dunărene.

În cadrul evenimentului, au fost organizate și ateliere de lucru ce vizează stimularea parteneriatelor între diverși stakeholderi locali pentru:

dezvoltarea de noi produse turistice – rute cultural–turistice, destinații ecoturistice;

conștientizarea autorităților locale cu privire la modalitățile de valorificare prin turism a patrimoniului cultural și natural;

implicarea tinerilor din comunitatea locală în interpretarea și promovarea patrimoniului.

La eveniment participă secretarul de stat din cadrul MEDAT, Bogdan Ștețco, alături de reprezentanți ai Consiliului Județean Călărași și ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) – Parteneri Strategici în proiect, precum și reprezentați ai autorităților publice locale, instituții de cultură, antreprenori locali, Organizația locală de management a destinației „Dunărea călărășeană”.

MEDAT, alături de partenerii strategici MDLPA și Consiliul Județean Călărași, implementează în perioada 01.01.2024 – 30.06.2026, proiectul MYSTICAL DANUBE – GREEN AND MYSTICAL DANUBE STORYTELLING ROUTE – Transnational valorisation of natural and intangible cultural heritage for socio-economic development of rural areas in the Danube region. Scopul proiectului este de a dezvolta o rută cultural-turistică transnațională Mystical and Green Danube și de a amenaja un Punct de informare al rutei în viitorul Port turistic Călărași.

Proiectul contribuie la implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării – Aria prioritară 3 – „Cultură, turism şi contacte directe între oameni” și este finanțat prin Programul Interreg Regiunea Dunării 2021 – 2027, având la bază parteneriatul transnațional încheiat între liderul de proiect Agenția de Dezvoltare Rurală Zadar – Croația și instituții din 9 țări dunărene, respectiv România, Slovenia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Slovacia, Muntenegru, Ungaria și Bulgaria.

Sursa www.economie.gov.ro

mysticaldanube

58 milioane euro pentru infrastructura medicală critică: MIPE finanțează dotarea spitalelor care tratează AVC

58 milioane euro pentru infrastructura medicală critică: MIPE finanțează dotarea spitalelor care tratează AVC

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță deschiderea unui nou apel de proiecte prin Programul Sănătate 2021-2027, în valoare totală de 58.495.873 euro, destinat unităților sanitare publice care tratează pacienți critici cu patologie vasculară cerebrală acută.

'Acest apel este o intervenție strategică, acolo unde fiecare minut poate face diferența între viață și moarte. AVC reprezintă a doua cauză de mortalitate la nivel global, după boala cardiacă ischemică, și principala cauză de dizabilitate. Lipsa dotărilor, mai ales în spitalele din afara marilor centre universitare, face ca mulți pacienți să nu beneficieze la timp de intervenții care le-ar putea salva viața sau mobilitatea. Tocmai de aceea, am vrut să oferim unităților sanitare posibilitatea să achiziționeze echipamente de diagnostic, tratament și monitorizare, inclusiv angiografe biplane, aparate CT și RMN cu softuri dedicate AVC, echipamente de imagistică intervențională și infrastructură IT necesară integrării datelor clinice', a subliniat ministrul Marcel Boloș.

În cadrul apelului, sunt eligibile acele cheltuieli care contribuie direct la atingerea obiectivului investiției, respectiv dotarea cu echipamente și sisteme necesare creșterii accesului populației la servicii medicale de calitate, incluzând mijloace fixe și obiecte de inventar destinate activității medicale, echipamente medicale specifice (precum angiograf biplan, aparate RMN și CT cu softuri dedicate AVC, echipamente de monitorizare și tratament pentru pacientul critic cu AVC acut), sisteme IT (hardware și software) relevante pentru acest tip de îngrijire, servicii de instalare și punere în funcțiune, taxe și costuri pentru autorizare, precum și, cu titlu excepțional, materiale consumabile strict necesare testării și funcționării echipamentelor, pentru o perioadă de maximum 3 luni.

Se încadrează în categoria solicitanților eligibili unitățile sanitare publice prevăzute la art. 24 din Ordinul ministrului sănătății nr. 450/2015 privind tratamentul intervențional al pacienților cu AVC acut, unitățile administrativ-teritoriale definite potrivit Codului administrativ care au în coordonare, subordonare sau administrare aceste unități, Primăria Municipiului București (inclusiv ASSMB și sectoarele Capitalei) și instituțiile publice centrale - inclusiv din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și Academia Română - care dețin, coordonează sau administrează astfel de unități sanitare.

Valoarea totală eligibilă a unui proiect finanțat în cadrul prezentului apel trebuie să fie de minimum 200.001 euro și nu poate depăși suma maximă de 5.849.587 euro, inclusiv TVA.

Cererile de finanțare în cadrul acestor apeluri pot fi depuse până la 23.06.2025, ora 17:00, prin intermediul platformei MySMIS2021.

Informații suplimentare și condițiile de finanțare sunt disponibile în ghidurile solicitantului, publicate pe site-ul MIPE, în secțiunea dedicată Programului Sănătate: https://mfe.gov.ro/minister/perioade-de-programare/perioada-2021-2027/autoritatea-de-management-pentru-programul-sanatate/noutati/.

MIPE | Oportunități de 2 miliarde de euro în 2025 pentru incluziune socială

MIPE | Oportunități de 2 miliarde de euro în 2025 pentru incluziune socială

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță lansarea unor apeluri de proiecte în valoare totală de peste 2 miliarde euro prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, reprezentând una dintre cele mai importante inițiative de finanțare europeană din acest an. Calendarul acestor apeluri este disponibil aici.

Programul vizează sprijinirea categoriilor vulnerabile și promovarea incluziunii sociale prin măsuri integrate care vor aduce beneficii concrete cetățenilor, contribuind semnificativ la reducerea disparităților sociale și la îmbunătățirea calității vieții persoanelor defavorizate.

'Aceste fonduri reprezintă o oportunitate fără precedent pentru România de a investi în capitalul său uman și de a crea condițiile necesare pentru o dezvoltare socială durabilă și echitabilă. Prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, ne propunem să transformăm fundamental modul în care abordăm problema vulnerabilității sociale în România, oferind nu doar asistență, ci și instrumente concrete pentru integrarea socială și profesională a tuturor cetățenilor. Peste 450.000 de oameni din mediul rural vor fi sprijiniți din măsurile finanțate prin apelurile deschise în acest an. Investițiile sunt esențiale pentru viitorul țării noastre și pentru asigurarea unei societăți mai incluzive, în care fiecare român poate beneficia de șanse reale de dezvoltare și participare activă la viața economică și socială', a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Apelurile de proiecte lansate în 2025 vor genera rezultate concrete și măsurabile, printre care:
- 450.000 persoane vulnerabile din mediul rural vor avea acces mai bun la servicii de sănătate, sociale și educaționale;
- 61.601 copii din grupuri vulnerabile din mediul rural, inclusiv din minoritatea roma, vor avea o situație îmbunătățită;
- peste 10.000 vârstnici vor fi într-o situație mai bună decât înainte;
- aproape 6.400 profesioniști din serviciile sociale vor dobândi o calificare suplimentară;
- aproape 10.000 persoane cu dizabilități (copii și adulți), familiile și îngrijitorii lor vor fi într-o situație mai bună;
- 1.770 copii și tineri care părăsesc sistemul de protecție special, sprijiniți;
- va fi creat un cluster de inovare și incluziune pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități, prin facilitarea accesului la tehnologie asistivă, formare în domeniul accesibilității, dezvoltarea de hub-uri regionale și susținerea inovării prin mini-granturi pentru soluții și produse accesibile.

Beneficiile acestor fonduri europene vizează multiple dimensiuni ale vieții sociale și economice:
- Integrare socio-profesională: fondurile vor facilita accesul pe piața muncii pentru persoanele din grupuri vulnerabile, contribuind la reducerea dependenței de sistemele de asistență socială și la creșterea autonomiei personale.
- Inovare socială: clusterul de inovare și incluziune va sprijini abordarea integrării persoanelor cu dizabilități prin crearea unui ecosistem de soluții tehnologice accesibile și adaptate nevoilor specifice ale acestora.
- Îmbunătățirea serviciilor sociale: programul va contribui la modernizarea și extinderea rețelei de servicii sociale, crescând calitatea și accesibilitatea acestora.

Calendarul fondurilor europene 2025: Peste 400 apeluri de proiecte, în valoare de 12,80 miliarde euro, vor fi deschise în acest an

Calendarul fondurilor europene 2025: Peste 400 apeluri de proiecte, în valoare de 12,80 miliarde euro, vor fi deschise în acest an

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat calendarul apelurilor de proiecte care vor fi lansate în acest an în cadrul programelor prin care este implementată Politica de Coeziune 2021-2027: 432 apeluri în valoare totală de 12,80 miliarde de euro. Vor fi finanțate proiecte în domeniul educației, sănătății, pentru dezvoltarea mediului de afaceri, a antreprenoriatului și a tehnologiilor strategice pentru Europa.

„Pentru anul acesta ne-am setat un obiectiv ambițios, dar bine fundamentat: să lansăm apeluri în valoare de 12,8 miliarde de euro. Cu un orizont clar pentru lansarea ghidurilor și apelurilor, beneficiarii – autorități publice, companii private, ONG-uri și alți actori economici – pot planifica și pregăti din timp documentația pentru proiecte de succes. Pentru economia României va fi un impuls vital pentru modernizare și sustenabilitate. Fie că vorbim despre investiții în școli, spitale, transport public, inovare sau incluziune socială, ne angajăm să asigurăm nu doar un cadru de implementare bine definit, ci și sprijin concret în toate etapele proiectelor”, a subliniat ministrul Marcel Boloș.

Fondurile aferente Politicii de Coeziune sunt atrase prin 16 programe (8 naționale și 8 regionale), care au un buget total de 44,43 miliarde euro. Prin programele naționale gestionate, MIPE va lansa 241 de apeluri în valoare de peste 9 miliarde euro. În cadrul celor 8 programe regionale, gestionate de Agențiile pentru Dezvoltare Regională, vor fi lansate 191 apeluri cu un buget total de 3,77 miliarde euro.

2,34 miliarde euro pentru educație

În acest an, în cadrul Programului Educație și Ocupare vor fi lansate 38 apeluri de proiecte, însumând 2,34 miliarde euro. Vor fi asigurate finanțări pentru proiecte ce vor viza asigurarea unei educații incluzive pentru copiii din învățământul primar, diversificarea oportunităților de formare și dezvoltare a competențelor elevilor, programe remediale pentru elevii din primul an de liceu, alături de programele de formare profesională, dar și măsuri pentru prevenirea abandonului școlar.

De asemenea, vor fi acordate finanțări pentru a sprijini potențialul antreprenorial al tinerilor, respectiv pentru dezvoltarea economiei sociale. Concomitent, vor fi continuate măsuri finanțate anterior, precum Programul național „A doua șansă”.

Incluziune socială: peste 2 miliarde euro

Pentru finanțarea intervențiilor prin care este sprijinită incluziunea socială vor fi deschise aproape 28 apeluri de proiecte în valoare de peste 2 miliarde euro. Finanțările asigură dezvoltarea serviciilor sociale în comunitățile rurale, servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice, măsuri pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilități.

Alte proiecte finanțate vor asigura sprijin pentru victimele violenței domestice și ale traficului de persoane, pentru persoanele fără adăpost sau pentru cei dependenți de jocurile de noroc.

Sănătate: 1,71 miliarde euro

Dezvoltarea biotehnologiei și a tehnologiilor digitale, sprijinirea proiectelor pentru soluții de cercetare pe aceste segmente, precum și formarea/actualizarea competențelor personalului medical/nemedical pentru aplicarea acestor tehnologii vor fi finanțate prin Programul Sănătate, în cadrul a trei apeluri cu buget de aproape 440 milioane de euro.

Alte apeluri, din totalul de 97 în valoare de 1,71 miliarde euro ce vor fi deschise în acest an, vor asigura investiții în infrastructura publică a unităților sanitare, măsuri de screening/diagnosticare precoce și tratament pentru prevenirea/tratarea de boli transmisibile sau afecțiuni oncologice, programe de vaccinare.

Investiții pentru viitor

55 apeluri de proiecte, în valoare de 1,43 miliarde euro, prin Programul Tranziție Justă, vor asigura finanțări pentru dezvoltarea economică și creșterea numărului de locuri de muncă în 6 județe vizate de aceste intervenții: Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș. Finanțările europene vor sprijini dezvoltarea infrastructurii de afaceri pentru IMM-uri, dezvoltarea de capacități de producție, precum și măsuri pentru protejarea mediului prin reducerea poluării.

Totodată, finanțări în valoare de aproape 854 milioane de euro vor fi asigurate prin Programul Dezvoltare Durabilă pentru proiecte ce vor asigura în principal: reabilitarea clădirilor, producerea de energie regenerabilă, modernizarea rețelelor de energie electrică, îmbunătățirea sistemului de răspuns la riscuri naturale cauzate de schimbările climatice, creșterea eficienței energetice și modernizarea rețelelor de termoficare.

Prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare vor fi asigurate finanțări în valoare de peste 623 milioane euro care vor sprijini creșterea gradului de maturitate tehnologică și inovare prin asigurarea transferului de cunoștințe și tehnologie pentru facilitarea utilizării rezultatelor din cercetare, dezvoltare și inovare în piață. Va fi sprijinită și creșterea performanței IMM-urilor, prin facilitarea transferului de cunoștințe și tehnologie de la întreprinderile mari.

Dezvoltare regională

Apelurile de proiecte care vor fi deschise în acest an prin programele regionale, în valoare totală de 3,77 miliarde euro, vor finanța proiecte pentru digitalizare, cercetare, dezvoltare, inovare, dezvoltarea IMM-urilor și a antreprenoriatului. Vor fi finanțate, de asemenea, investiții în turism, energie și eficientă energetică, mobilitate și regenerare urbană.

 Regio 2021-2027 investește peste 77 de milioane de euro în modernizarea drumurilor județene din Călărași

Regio 2021-2027 investește peste 77 de milioane de euro în modernizarea drumurilor județene din Călărași

Miercuri, 23 octombrie 2024, Liviu Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, a participat alături de Vasile Iliuţă, președintele Consiliului Județean Călăraşi la conferinţa de lansare a celui mai mare proiect ce vizează modernizarea drumurilor judeţene din judeţ.

La evenimentul desfăşurat la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi a mai participat Andreea-Mirela Tache, ofiţer de comunicare PR SM 2021-2027 şi director al Cabinetului Directorului General din cadrul ADR Sud-Muntenia, alături de primarii localităţilor străbătute de drumurile judeţe modernizate prin proiect.

Proiectul „Modernizarea şi reabilitarea drumurilor judeţene DJ201B tronson DN31 - Ulmeni - Lunca (Ostrovu) - Frăsinet km 49+730 - km 81+290, DJ305 tronson Lunca (Ostrovu) - Lehliu Sat - Săpunari km 0+000 - km 33+529, DJ 313 tronson Săpunari - limită judeţ Ialomiţa km 28+700 - km 30+500 și DJ 309 - tronson Bogata – DJ 307A – Alexandru Odobescu – N. Bălcescu – Zimbru (DJ 304) – Făurei – Dănești (DJ 303) – Nucetu (DN3)”, finanţat în cadrul Programul Regional (PR) Sud-Muntenia (SM) 2021-2027, Prioritatea 4 - „O regiune mai accesibilă”, componenta dedicată drumurilor judeţene, are o valoare totală de peste 77,3 milioane de euro.

Consiliul Judeţean Călăraşi, în calitate de beneficiar, va reconstrui şi moderniza peste 100 kilometri drumuri judeţene, din afara TENT-T şi aproape 24 kilometri de piste de biciclete.

Numărul anual de utilizatori de drumuri nou construite, reconstruite, reabilitate sau modernizate va fi de peste 248 milioane de pasageri-km/an, iar durata de implementare este de 48 de luni de la momentul semnării contractului.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia este Autoritate de management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și gestionează peste 1,57 miliarde de euro pentru cetățenii din județele componente ale regiunii - Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 este publicat pe site-ul Agenției, www.adrmuntenia.ro, în secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Dezvoltare regională > 2021-2027 > PR Sud ‐ Muntenia 2021‐2027, link: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/program/static/60

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.