Liviu Muşat: Anul 2018 a avut în prim-plan derularea Programului Operațional Regional, în regiunea Sud Muntenia

Liviu Muşat: Anul 2018 a avut în prim-plan derularea Programului Operațional Regional, în regiunea Sud Muntenia

Joi, 13 decembrie, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, a organizat, la sediul din Călărași, Conferința de presă destinată reprezentanților mass-media.

Scopul acestui eveniment a constat în prezentarea bilanțului activității derulate de ADR Sud Muntenia pe parcursul anului 2018, privind implementarea POR.

În deschiderea conferinței, Liviu Mușat, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a realizat o prezentare a principalelor aspecte privind situația implementării POR, din acest an: „Anul 2018 a avut în prim-plan, din punctul de vedere al desfășurării activității, derularea Programului Operațional Regional, în regiunea Sud Muntenia. Până la această dată, la nivelul regiunii noastre au fost depuse 1093 de proiecte (inclusiv aplicațiile depuse în cadrul SUERD), prin care se solicită fonduri FEDR şi de la bugetul de stat în valoare de aproximativ 6,5 miliarde de lei. Dintre acestea, s-au semnat până în prezent contractele de finanţare pentru 435 de aplicații, prin care beneficiarii vor obține fonduri nerambursabile ce depășesc 1,46 de miliarde de lei”.

Astfel, situația proiectelor depuse și contractate, la nivelul regiunii Sud Muntenia este următoarea:

Nr. crt

Județ

Nr. proiecte depuse

Valoare nerambursabilă solicitată

- milioane lei -

Nr. contracte semnate

 

Valoare nerambursabilă contractată

- milioane lei -

1

Argeș

231

839,16

134

388,85

2

Călărași

99

826,76

31

187,27

3

Dâmbovița

212

1.415,15

82

410,74

4

Giurgiu

114

618,96

32

33,6

5

Ialomița

73

637,18

23

146,53

6

Prahova

288

1.561,83

99

217,46

7

Teleorman

71

519,42

33

58,72

TOTAL

1.093*

6.477,12

435*

1.456,28

* sunt incluse și proiectele depuse/contractele semnate în cadrul Axei Prioritare 8, cu alocare națională, implementate în mai multe județe, solicitanții fiind Ministerul Sănătății și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Totodată, în ultimul trimestru al anului, Agenția, ca urmare a solicitărilor venite din partea Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional (AMPOR) a evaluat cu prioritate proiectele aferente dezvoltării infrastructurii de sănătate (Axa prioritară 8) și a îmbunătățirii infrastructurii educaționale (Axa prioritară 10) pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene.

De asemenea, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a fost desemnată de AMPOR să efectueze verificarea financiară a cererilor de finanțare depuse în cadrul Axei prioritare 11 – Cadastru, apel cu alocare națională.

2018 a reprezentat și aniversarea a 20 de ani de dezvoltare regională în Sud Muntenia, cel mai semnificativ rezultat fiind implementarea a 1.668 de proiecte cu o valoare totală de aproximativ 1,5 miliarde de euro.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru POR 2014 - 2020 şi are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanţare din POR puteți obține contactând experții Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Anunţ privind prelungirea Apelului de Selecţie nr 4. în cadrul Grupului de Acţiune Locală Bărăganul de Sud-Est, aferent “M1/6B Stimularea dezvoltării teritoriului GAL Bărăganul de Sud-Est

Anunţ privind prelungirea Apelului de Selecţie nr 4. în cadrul Grupului de Acţiune Locală Bărăganul de Sud-Est, aferent “M1/6B Stimularea dezvoltării teritoriului GAL Bărăganul de Sud-Est

Apelul de Selecție se prelungeste de la 30.11.2018 până pe data de 31.01.2019 conform Apelului inițial.

Data lansării apelului de selecţie 30.10.2018 ora 10.00

Măsura lansată prin apelul de selecţie cu tipurile de beneficiari eligibili

(M1/6B). STIMULAREA DEZVOLTĂRII TERITORIULUI GAL BĂRĂGANUL DE SUD-EST

 

Beneficiarii eligibili sunt:

- Autorităţile locale cu responsabilităţi în domeniu, în parteneriat cu actorii sociali relevanţi (prin actori cu expertiză relevantă se întelege acei actori care vor fi implicaţi în derularea uneia/unora dintre acţiunile care contribuie în mod direct la atingerea indicatorilor de realizare/de rezultat solicitati prin prezenta cerere de propuneri de proiecte)

- Furnizori de servicii sociale în condiţiile legii

- Pentru măsurile cu specific educaţional este obligatoriu parteneriatul cu unităţi şcolare locale / Inspectoratul Şcolar Judeţean din judeţul de provenienţă al comunităţii marginalizate aflate în risc de săracie şi excluziune socială.

 

FONDURILE DISPONIBILE, aferente “(M1/6B) STIMULAREA DEZVOLTĂRII TERITORIULUI GAL BĂRĂGANUL DE SUD-EST, pentru  proiecte de infrastructură  socială sunt în valoare de 180.000 euro,

Suma alocată pe sesiune este în valoare de 180.000

Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată este de 180.000 euro

Data limită de primire a proiectelor şi locul unde se pot depune proiectele

Proiectele se vor depune până la data limită 31.01.2019 la sediul GAL Bărăganul de Sud Est din stradă Scolii nr. 32A, comuna Ştefan cel Mare, judeţul Călăraşi, de luni- vinery în intervalul orar 10.00-16.00.

În momentul în care s-au depus proiecte în valoare 120% din valoarea alocată, atunci apelul de selecție se va închide. Excepție de la această situație sunt primele 5 zile, când nu există limită de sumă  pentru depunerea proiectelor.

Informaţii detaliate privind accesarea și derularea măsurii sunt cuprinse în Ghidul solicitantului elaborat de GAL pentru măsura “(M1/6B) STIMULAREA DEZVOLTĂRII TERITORIULUI GAL BĂRĂGANUL DE SUD-EST”, care se poate descărca de pe pagina de internet GAL www.baraganse.ro

Solicitanţii pot obţine informaţii suplimentare astfel:

- La sediul GAL din comuna Ştefan cel Mare, Strada Şcolii nr 32 A, în intervalul orar 10.00-16.00

- Prin poşta electronică- e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

- La telefonul: 0744 667 492 – Mândruţescu Vlad; 0737 444 714 – Manea Cornel Rudolf; 0744 539 132 – Mitulescu Alexandru.

 

LA SEDIUL GAL EXISTĂ PE SUPORT TIPĂRIT INFORMAŢII DETALIATE AFERENTE “(M1/6B). STIMULAREA DEZVOLTĂRII TERITORIULUI GAL BĂRĂGANUL DE SUD-EST”

 

ALTE INFORMAȚII

În momentul în care s-au depus proiecte în valoare de 120% din valoarea alocată, atunci apelul de selecție se va închide. Excepție de la această situație sunt primele 5 zile, când nu există limită de sumă pentru depunerea proiectelor.

ATENȚIE! Perioada de monitorizare a proiectului va fi stabilită prin contractul de finanţare şi va fi de maxim 5 ani de la rambursarea ultimei cereri de plată

Peste 700 milioane euro pentru extinderea și protejarea plajelor de pe litoral

Peste 700 milioane euro pentru extinderea și protejarea plajelor de pe litoral

Ministerul Fondurilor Europene a semnat contractul de finanțare cu fonduri europene pentru proiectul „Reducerea eroziunii costiere Faza a II-a – 2014-2020”, în valoare de 709,1 milioane euro, fără TVA.

Proiectul este derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și cuprinde investiții pentru 10 unități administrativ teritoriale:Mangalia (cu plajele de la Mangalia, Saturn, Venus, Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp), Limanu (cu plaja de la 2 Mai), Eforie, Costinești, Constanța, Năvodari, Agigea, Săcele, Istria, Mihai Viteazu.

Vor fi reabilitatea plajele pe o lungime de 30 de Km, respectiv reabilitarea plajelor/liniei țărmului pe o lungime de 30,54 km, în zonele Mamaia (6,95 km), Tomis-Cazino (0,79 km), Agigea (1,2 km), Eforie (5,75 km), Costinești (2,55 km), Olimp (3,5 km), Neptun-Jupiter (2,55 km), Aurora-Venus-Balta Mangalia (3,1 km), Saturn-Mangalia (2,5 km), 2 Mai (1,65 km);

Proiectul va avea o durată de implementare de 5 ani, lucrările urmând a fi finalizate în 2023.

POR 2014-2020: fonduri europene pentru achiziţia de ambulanţe noi

În perioada 09.07.2018 - 31.08.2018, a fost deschis apelul POR/2018/8/8.1/8.2/1 dedicat achiziţionării ambulanţelor şi echipamentelor aferente acestora, în vederea creşterii capacităţii de reacţie şi răspuns în cazul situaţiilor de urgenţă şi dezastrelor colective.

Aceste echipamente vor permite evaluarea, primul-ajutor calificat, acordarea asistenţei medicale şi transportul pacienţilor atât prin modernizarea infrastructurii existente a sistemului integrat de urgenţă, cât şi prin dezvoltarea de noi structuri în cadrul acestuia.

La sfârşitul lunii august 2018, au fost depuse cele 7 proiecte regionale, apelul fiind destinat regiunilor mai puţin dezvoltate (regiunea Bucureşti-Ilfov nu este eligibilă în cadrul Axei Prioritare 8).

Astfel, au fost depuse proiecte cu o valoare nerambursabilă (fonduri europene şi buget de stat) de 391.232.199 lei pentru achiziţionarea următoarelor tipuri de ambulanţe, distribuite în cele şapte regiuni eligibile (Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Nord-Est, Centru):

- ambulanţe de tip A 2;

- ambulanţe de tip B 4 x 2;

- ambulanţe de tip B 4 x 4;

- ambulanţe de tip C pentru transportul nou-născuţilor în stare critică;

- ambulanţe specializate pentru pacienţii cu risc biologic;

- ambulanţe pentru transport victime multiple;

- posturi medicale avansate;

- unităţi de suport pentru accidente colective;

- ambulanţe pentru acces în zone foarte greu accesibile.

Beneficiarii eligibili ai acestui apel sunt parteneriatele formate din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în calitate de lider de parteneriat, şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă (ISU) din fiecare regiune.

Serviciile de Ambulanţă Judeţene (SAJ-urile), autorităţile administraţiei publice locale (consiliile judeţene şi consiliile locale), instituţiile publice cu atribuţii în domeniul căutării-salvării de persoane în zone montane, greu accesibile, alături de ISU şi IGSU, sunt beneficiari direcţi ai achiziţiilor acestor echipamente.

Grupul ţintă al acestor proiecte este reprezentat de populaţia care va beneficia de servicii medicale şi echipamente care vor permite creşterea capacităţii de răspuns în situaţii de urgenţă, inclusiv în cazul accidentelor cu victime multiple, şi vor creşte eficienţa şi calitatea serviciilor medicale de urgenţă şi a celor de prim-ajutor calificat.

Acest apel de proiecte este organizat în cadrul Axei Prioritare 8 - "Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale", prioritatea de investiţii 8.1. - "Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale şi de recreere, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile prestate de colectivităţile locale".

În cadrul acestei axe, se finanţează, prin apeluri separate, proiecte dedicate serviciilor de sănătate şi proiecte de infrastructură pentru servicii sociale.

Pentru apelurile de proiectele dedicate Obiectivului Specific 8.2 "Îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei îngrijirii medicale de urgenţă", au fost alocate 160.906.014 euro (FEDR şi bugetul de stat), din care 94.906.014 euro reprezintă suma pentru apelul dedicat ambulanţelor.

 

* * *

 

Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele operaţionale din generaţia 2014-2020 implementate în România, cofinanţate din fondurile europene structurale şi de investiţii şi gestionate de MDRAP, în calitate de Autoritate de Management.

POR 2014-2020 are ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să-şi poată gestiona în mod eficient resursele şi să-şi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.

POR 2014-2020: Peste 2.000 de contracte de finantare in sprijinul mediului privat

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional 2014-2020, a semnat 2.062 de contracte de finantare pentru microintreprinderi si intreprinderi mici si mijlocii, valoarea totala a contractelor depasind 4 miliarde de lei.

Proiectele vizeaza investitii in sectorul privat, prin Axa Prioritara 2 (imbunatatirea competitivitatii intreprinderilor mici si mijlocii) - Prioritatea de investitii 2.1 (promovarea spiritului antreprenorial, in special prin facilitarea exploatarii economice a ideilor noi si prin incurajarea crearii de noi intreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri), respectiv Prioritatea de investitii 2.2 (sprijinirea crearii si extinderea capacitatilor avansate de productie si dezvoltarea serviciilor).

Prin finantarea celor peste 2.000 de microintreprinderi si intreprinderi mici si mijlocii, Programul Operational Regional va contribui la crearea a peste 7.000 de noi locuri de munca.

 

* * *

 

Programul Operational Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele operationale din generatia 2014-2020 implementate in Romania, cofinantate din fondurile europene structurale si de investitii si gestionate de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, in calitate de Autoritate de Management.

POR 2014–2020 are ca obiectiv general cresterea competitivitatii economice si imbunatatirea conditiilor de viata ale comunitatilor locale si regionale, prin sprijinirea dezvoltarii mediului de afaceri, infrastructurii si serviciilor, pentru dezvoltarea durabila a regiunilor, astfel incat acestea sa-si poata gestiona in mod eficient resursele si sa-si valorifice potentialul de inovare si de asimilare a progresului tehnologic.

Sursa www.mdrap.ro

Free Joomla templates by Ltheme