Înregistrare prin sistem video în SPV şi plata cu cardul pentru 30 de impozite şi contribuţii

Înregistrare prin sistem video în SPV şi plata cu cardul pentru 30 de impozite şi contribuţii

Persoanele înregistrate în Spaţiul Privat Virtual vor putea face plata obligaţiilor fiscale la buget direct cu cardul bancar prin interconectarea cu ghiseul.ro, soluţie care va permite achitarea a peste 30 de impozite şi contribuţii.

Totodată, Ministerul Finanţelor Publice implementează înrolarea în SPV cu ajutorul identificării în sistem video a persoanelor sau reprezentanţilor unor companii sau entităţi fără personalitate juridică.

În spaţiul virtual, la accesarea serviciului "Plata obligaţiilor fiscale", se va afişa pagina de pornire, în care trebuie ales CNP-ul pentru care se doreşte plata. În cazul persoanelor care se autentifică în SPV cu NPOTP (nume, parola si OTP), în listă apare doar CNP-ul titularului de cont.

La apăsarea butonului "Afişare obligaţii restante", se afişează lista obligaţiilor ce pot fi plătite prin platforma ghiseul.ro, şi care cuprinde peste 30 de poziţii, de la impozitul pe venituri, la contribuţii, accize colectate şi până la plata unor penalităţi.

La apăsarea butonului "Plăteşte", utilizatorul va fi direcţionat către serviciul de plată online al platformei ghiseul.ro, unde are de bifat căsuţa "Aprob plata şi sunt de acord cu termenii şi condiţiile de utilizare" şi butonul "PLATESTE". Din această pagină nu mai există posibilitatea întoarcerii la serviciul disponibil în SPV.

În acelaşi timp, populaţia va avea opţiunea să se înregistreze online în SPV printr-o verificare video în baza documentelor transmise şi/sau informaţiilor comunicate pe baza acordului privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Dacă informaţiile referitoare la datele de identificare ale persoanei juridice, ale entităţii fără personalitate juridică sau ale persoanei fizice sunt validate, dar informaţiile referitoare la calitatea de reprezentant sau calitatea de împuternicit nu se pot verifica ori informaţiile furnizate sunt insuficiente sau din verificarea documentelor justificative prezentate opţional rezultă că acestea conţin date incomplete sau incorecte, se notifică solicitantul la adresa personală de e-mail, în termen de 5 zile de la înregistrare, cu privire la completarea informaţiilor sau cu privire la faptul că aprobarea cererii de înregistrare se face la ghişeu ori prin identificare vizuală online.

În cazul în care aprobarea cererii de înregistrare se face prin identificarea vizuală online, organul fiscal iniţiază procesul de recunoaştere prin sistem video cu persoana care a desemnat sau împuternicit solicitantul, în scopul confirmării calităţii atribuite acestuia. În acest sens, organul fiscal notifică atât solicitantul, cât şi entitatea care l-a desemnat/împuternicit la adresele de e-mail, completate în cererea de înregistrate, în termen de 5 zile de la înregistrare.

După aprobarea cererii de înregistrare prin identificare vizuală online, reprezentantul legal/reprezentantul desemnat/împuternicitul utilizează sistemul video oferit pe platforma informatică dedicată. În această situaţie, persoana fizică trebuie să se programeze online, prin intermediul aplicaţiei disponibile pe site-ul ANAF selectând data şi ora la care este disponibilă pentru a fi iniţiată procedura de identificare vizuală online.

În cazul în care identificarea vizuală online s-a realizat cu succes, se procedează la aprobarea cererii şi se transmite un mesaj contribuabilului pe adresa personală de e-mail.

Biroul de presă

APIA / Continuitate în adoptarea de măsuri necesare pentru prevenirea COVID-19

APIA / Continuitate în adoptarea de măsuri necesare pentru prevenirea COVID-19

În contextul prevenirii riscului de răspândire la nivel național a infecţiei cu virusul COVID-19 și având în vedere declanșarea stării de urgență, informăm că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a restricționat accesul vizitatorilor de orice fel la toate sediile Aparatului central, ale Centrelor județene APIA/Centrelor locale APIA și al Centrului Municipiului București. Activitatea de relații cu publicul se desfășoară online prin intermediul adreselor de e-mail, telefonic sau prin servicii de poștă/curierat, iar datele de contact se regăsesc pe site-ul www.apia.org.ro.

ACTIVITĂȚI SUSPENDATE până la acest moment în relația cu beneficiarii/publicul larg:

-  activitatea de vizare a carnetelor de rentier agricol s-a suspendat în perioada 12.03.2020 - 04.05.2020;

-     conducerea Agenției susținută de MADR a suspendat activitatea de primire a cererilor unice de plată pentru perioada 16.03.2020 - 06.04.2020;

-     controalele la faţa locului s-au suspendat, până la data de 31.03.2020, pentru măsurile: acordarea  ajutorului  financiar FEGA  în cadrul Programului pentru şcoli  al României, acordarea ajutorului financiar pentru programele de reconversie/ restructurare a plantaţiilor viticole, asigurarea recoltei plantaţiilor viticole cu soiuri de struguri de vin, acordarea sprijinului financiar pentru Măsura de investiţii în sectorul vinicol;

- s-a prelungit perioada de depunere a cererilor de sprijin în cadrul sesiunii nr. 4 aferentă submăsurii 8.1 „Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite” și sesiunii nr. 3 aferentă submăsurii 15.1 ”Plăți pentru angajamente de silvomediu”, similar cu prelungirea perioadei de depunere a cererii unice de plată pentru anul 2020;

- s-a prelungit perioada de depunere a cererilor de plată pentru submăsura 8.1 ”Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, sesiunile 1, 2 și 3 și submăsura 15.1 ”Plăți pentru angajamente de silvomediu” , sesiunile 1 și 2, similar cu prelungirea perioadei de depunere a cererii unice de plată pentru anul 2020;

-  s-a prelungit perioada de depunere a deconturilor justificative aferente trimestrul I pentru beneficiarii Măsurii 14 „Bunăstarea animalelor” cu o lună, respectiv până la data de 31.05.2020, urmând a fi propuse măsuri suplimentare în funcție de evoluția restricțiilor impuse pe fondul epidemiei;

-   s-a suspendat efectuarea controalelor pe teren pentru anexa 17 B sau alte tipuri de controale, ca urmare a unor sesizări, reclamații, controale specifice măsurilor de agromediu, acolo unde se impune prezența fermierului;

-  s-a suspendat deplasarea în teren a consilierilor Direcției Antifraudă Control Intern și a auditorilor APIA (în baza delegațiilor, ordinelor de control/serviciu).

ACTIVITĂȚI CARE SE DESFĂȘOARĂ ÎN CONTINUARE:

- documentele privind schemele de sprijin cuplat în sector vegetal 2019 se vor depune la sediul APIA (Centre județene și Centre locale), la intrarea în instituție și vor fi ridicate de către funcționarii implicați;

- activitatea de eliberarea a adeverinţelor privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către beneficiarii Măsurii 14 – Bunăstarea animalelor pachet a) și pachet b) anul de angajament 2020 se va realiza în condițiile date, conform solicitărilor, funcționarii implicați vor prelua solicitările și vor preda adeverințele la intrarea în instituție.

Transmitem rugămintea ca beneficiarii direcți ai tuturor formelor de sprijin financiar acordate prin APIA să se solidarizeze cu eforturile Agenției pentru a reduce expunerea în fața acestui virus, asigurându-i de faptul că le vor fi respectate toate drepturile.

APIA transmite angajaților și fermierilor să respecte cu strictețe toate normele impuse în aceste momente și le dorește tuturor multă sănătate.

MFP: Primul termen de plată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport va fi prorogat până la 30 iunie

MFP: Primul termen de plată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport va fi prorogat până la 30 iunie

Primul termen de plată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, respectiv a impozitului pe mijloacele de transport, aferente acestui an, va fi prorogat de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020 în prima şedinţă de Guvern, au anunţat vineri, pe Facebook, ministrul interimar al Finanţelor, Florin Cîţu şi MFP într-un comunicat de presă.

"Mesaj important pentru toţi contribuabilii! Pentru a veni in sprijinul contribuabililor, în contextul riscului de răspândire a epidemiei cu COVID-19, se prorogă primul termen de plată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, respectiv a impozitului pe mijloacele de transport, aferente acestui an de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020", se arată în comunicat.

De asemenea, pentru anul 2020, contribuabilii care achită integral, până la 30 iunie 2020, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport beneficiază de bonificaţia stabilită de Consiliul Local.

Potrivit documentului, aceste modificări urmează să fie reglementate prin ordonanţă de urgenţă în prima şedinţă de guvern.

ANOFM: 67 programe de formare profesională vor începe în luna ianuarie 2020, la nivel naţional

ANOFM: 67 programe de formare profesională vor începe în luna ianuarie 2020, la nivel naţional

1.010 persoane vor participa la cursurile gratuite organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă în luna ianuarie 2020.

Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: lucrător în comerţ - 215 persoane, Operator introducere validare şi prelucrare date - 70 persoane, agent de securitate - 56 persoane, competenţe cheie în limba română - 56 persoane, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze - 56 persoane, electrician electronist exploatare medie şi joasă tensiune - 42 persoane, frizer, coafor, manichiură, pedichiură - 40 persoane, bucătar - 28 persoane, cameristă - 56 persoane - 28 persoane, expert achiziţii publice - 28 persoane.  

Judeţele în care, în luna IANUARIE 2020, se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt: Braşov (126 persoane) şi Bucureşti (140 persoane).

Pentru detalii, cei interesaţi se pot adresa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa sau pot vizualiza oferta de cursuri pe www.anofm.ro, la secţiunea "Persoane fizice/Cursuri de formare profesională".

Serviciul Comunicare şi Secretariatul Consiliului de Administraţie

ANAF a vândut ARO care i-a aparținut lui Ceaușescu

ANAF a vândut ARO care i-a aparținut lui Ceaușescu

Agenția Națională de Administrare Fiscală a valorificat, prin licitație, automobilul de teren ARO 304 culoare GRI, an de fabricație 1977, care i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu.

Reamintim faptul că bunul mobil a fost evaluat la suma de 137.500 lei, iar în luna ianuarie a fost organizată prima licitație, la care nu s-a prezentat niciun ofertant.

Licitația a fost reluată în data de 18 decembrie 2019, prețul de pornire fiind diminuat conform prevederilor legale cu 25% față de prețul de evaluare, respectiv 103.125 lei.

Cei cinci ofertanți participanți la cea de-a doua licitație au supralicitat 16 pași, bunul fiind valorificat la prețul de 189.180 lei.

Direcţia generală executări silite cazuri speciale din cadrul ANAF desfășoară periodic numeroase licitaţii, iar detaliile privind  organizarea acestora le puteţi vizualiza pe portalul A.N.A.F. și pe pagina de Facebook dedicată anunțurilor - ANAF - Anunțuri valorificare bunuri.

ALDIS7

Free Joomla templates by Ltheme