O nouă ediție TEZAUR începe pe 7 octombrie, cu dobânzi neimpozabile de până la 7%

O nouă ediție TEZAUR începe pe 7 octombrie, cu dobânzi neimpozabile de până la 7%

Începând de luni, 7 octombrie, românii pot investi în titluri de stat TEZAUR cu maturități de 1,3 sau 5 ani, cu dobânzi anuale avantajoase de 5,85%, 6,60%, respectiv 7%.

Cifrele înregistrate în cadrul edițiilor precedente confirmă atât interesul și încrederea românilor în programul de titluri de stat TEZAUR, cât și succesul acestui program: în cadrul celor 10 emisiuni derulate încă de la începutul anului 2024, peste 240.000 de persoane au investit, deja, peste 12 miliarde lei.

Unde și cum pot fi cumpărate titlurile de stat

Online, în perioada 7 octombrie 2024 – 31 octombrie 2024, doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;

La sediul unităților Trezoreriei Statului, pe toată durata perioadei de subscriere, între 7 octombrie 2024 – 1 noiembrie 2024;

Prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A., astfel:

- Între 7 octombrie 2024 – 31 octombrie 2024, în mediul urban;

- Între 7 octombrie 2024 – 30 octombrie 2024, în mediul rural.

Avantajele investiției în Programul TEZAUR

Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

ANAF organizează seminare online dedicate facilităţilor prevăzute de OUG 107/2024

ANAF organizează seminare online dedicate facilităţilor prevăzute de OUG 107/2024

ANAF organizează seminare web dedicate facilităţilor fiscale prevăzute de OUG nr. 107/2024 în următoarele date: 30.09.2024, 10.10.2024, 16.10.2024, 22.10.2024 şi 25.10.2024.

Contribuabilii care vor să afle condiţiile ce trebuie întrunite pentru a beneficia de prevederile OUG nr. 107/2024 se pot înscrie la seminarele susţinute de structurile de asistenţă pentru contribuabili, durata acestora fiind de 2 ore.

Înscrierea este facilă, direct pe portal, şi se poate efectua până la data şi ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile, de maximum 500 de participanţi.

De la începutul anului şi până în prezent, la seminarele organizate de ANAF au participat aproape 10.000 de persoane.

MOL Călărași: O destinație prietenoasă atât pentru clienții B2B, cât și pentru cei B2C

MOL Călărași: O destinație prietenoasă atât pentru clienții B2B, cât și pentru cei B2C

MOL România a deschis trei stații noi de servicii în Brăila, Oradea și Călărași, în ultimele 30 de zile

Noua identitate a stațiilor și serviciile oferite în fiecare locație reflectă angajamentul MOL de a oferi o experiență îmbunătățită clienților

În stațiile de servicii MOL, clienții B2B și B2C se vor bucura de îndrăgita cafea Fresh Corner, de oferta variată de preparate delicioase și de carburanții de înaltă calitate MOL EVO, dar și de toate beneficiile oferite prin platforma de loialitate MOL MOVE

MOL România își extinde rețeaua națională cu trei noi stații de servicii în Brăila, Oradea și Călărași, inaugurate astăzi în cadrul unui eveniment la Călărași. Odată cu deschiderea noilor stații de servicii, MOL România își consolidează prezența locală în parteneriat cu comunitățile locale. Investițiile dedicate deschiderii acestor stații fac parte din angajamentul continuu al MOL România în economia locală – compania a investit în infrastructură 300 milioane RON (peste 60 de milioane de euro) în ultimii trei ani.

 

Noile deschideri subliniază angajamentul companiesi de a crește în regiuni cheie și de a servi comunitățile locale și extind prezența MOL în regiunea de sud a României. În plus, acestea reprezintă un pas important în dezvoltarea continuă a companiei și în consolidarea statutului său ca partener regional de încredere.

Având o identitate vizuală nouă, care se observă imediat prin gama largă de servicii și designul modern al pompelor, noile stații reflectă angajamentul MOL de a folosi cunoștințele și tehnologia pe care le are la dispoziție pentru a oferi o experiență îmbunătățită clienților.

„MOL România are o strategie de creștere organică, iar stațiile nou deschise joacă un rol important în consolidarea prezenței noastre pe piața locală. Cu un design modern și servicii variate în fiecare loc, aceste stații reflectă angajamentul nostru de a deveni prima alegere pentru clienți, ca retailer de bunuri de consum cu soluții digitalizate și ca furnizor integrat de servicii de mobilitate. Stațiile noastre de servicii sunt mai mult decât simple puncte de realimentare. Acestea sunt destinații practice unde clienții pot găsi o gamă diversificată de servicii, se pot bucura de cafea și produse gastro, având o experiență de calitate în timpul oricărei vizite,” a declarat Gábor Mozga, CEO al MOL România.

MOL Călărași: o destinație prietenoasă atât pentru clienții B2B, cât și pentru cei B2C

Noua stație, situată pe str. Prelungirea Sloboziei, nr.1-1 C., include mai multe elemente noi care adresează nevoile diverse ale clienților. Pentru prima dată la nivel local, clienții pot găsi în stația de servicii MOL o spălătorie auto manuală cu mai multe compartimente, care permite spălarea simultană a mai multor vehicule, inclusiv spălarea șasiului. Aceasta reduce timpii de așteptare și oferă o soluție rapidă și eficientă pentru curățarea mașinilor. De asemenea, toate beneficiile oferite de platforma de loialitate MOL MOVE sunt disponibile și în noua stație, inclusiv reduceri pentru serviciile de spălătorie auto, oferte speciale și alte recompense.

Stația de servicii din Călărași dispune de două pompe multiprodus care integrează cele mai noi tehnologii de carburanți și GPL, oferind carburanții de înaltă calitate MOL EVO și MOL EVO Plus, certificați pentru efectul triplu complex de performanță sporită, durată de viață prelungită a motorului și emisii de carbon reduse. Pentru vehiculele de mare tonaj, stația din Călărași dispune de o pompă cu debit mare, care asigură realimentarea rapidă și reducerea timpului de așteptare. Stația include și o pompă AdBlue, iar clienții au la dispoziție o zonă dedicată cu un skid GPL, care oferă acces ușor și sigur.

Experiența Fresh Corner este disponibilă complet la MOL Călărași

În cadrul stației, clienții vor descoperi produsele Fresh Corner, precum hot dog, sandvișuri, băuturi răcoritoare și savuroasa cafea Fresh Corner, 100% arabica preparată la espresoarele barista din locație, de care se pot bucura în zona de luat masa sau pe terasă sau pur și simplu pot lua produsele la pachet. Conceptul Fresh Corner este o componentă esențială a strategiei MOL de a îmbunătăți experiența clienților, reunind în același loc opțiuni multiple de alimentare și de cumpărături. De asemenea, clienții vor găsi o gamă variată de produse alimentare, iar fiecare achiziție aduce puncte care pot debloca noi beneficii în platforma de loialitate MOL MOVE.

Declaraţia privind impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare - formular 216

Declaraţia privind impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare - formular 216

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași informează contribuabilii cu privire la Declaraţia privind impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare" - formular 216:

Declarația se completează și se depune, la organul fiscal central competent, de către următorii contribuabili:

a) persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri rezidențiale situate în România, dacă valoarea impozabilă a clădirii, calculată potrivit art.457 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, depășește 2.500.000lei;

b) persoanele fizice și persoanele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei.

Termenul de depunere este:

a) în cazul contribuabililor prevăzuți la pct.1 lit.a) declarația se depune la organul fiscal central competent până la data de 30 septembrie inclusiv a anului fiscal curent.

b) în cazul contribuabililor prevăzuți la pct.1 lit.b) declarația se depune la organul fiscal central competent până la data de 31 decembrie inclusiv a anului fiscal curent.

Totodată vă informăm că pe portalul ANAF în secțiunea Asistență contribuabili - Servicii oferite contribuabililor - Ghiduri curente si alte materiale informative a fost publicată Broșura privind impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare și Declaraţia privind impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare – formular 216.

Aceasta poate fi accesată la următorul link : https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Brosura_impozit_special.pdf

Ministerul Finanțelor dă startul unei noi ediții Tezaur, cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an

Ministerul Finanțelor dă startul unei noi ediții Tezaur, cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an

Românii pot cumpăra, începând de astăzi, 08 iulie a.c, titluri de stat TEZAUR cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

- Între 08 iulie 2024 – 08 august 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;

- Între 08 iulie 2024 – 09 august 2024 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;

- Între 08 iulie 2024 – 08 august 2024 în mediul urban și 08 iulie 2024 – 7 august 2024 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

 

Free Joomla templates by Ltheme