Euro încă așteaptă să atingă pragul de 5 lei

Euro încă așteaptă să atingă pragul de 5 lei

Începutul de an a fost unul liniștit pentru pentru moneda națională iar media euro s-a menținut la valori apropiate de cele de la sfârșitul lui decembrie.

Euro a început prima săptămână din an cu o medie de 4,9731 lei iar lunea aceasta ea a fost stabilită la 4,9720 lei. În ultimele luni, cotațiile monedei unice au fluctuat între 4,965 și 4,975 lei

Liniștea din piață poate fi pusă și pe seama faptului că la sfârșitul anului trecut, rezerva valutară a BNR a atins un nou record de 59,77 miliarde euro iar rezervele internaţionale (valute plus aur) au crescut, la rândul lor, la 65,983 miliarde euro.

O analiză a companiei iBanFirst anticipează o depreciere minimă a monedei naționale în primele trei luni ale acestui an, la 4,99 lei/euro, respectiv 4,70 lei/dolar. Tendința se datorează încetinirii activității economice din zona euro, care se află la limita recesiunii tehnice, ceea ce va afecta companiile locale, dar și măsurile fiscale (introducerea de noi taxe şi impozite) care vor fi luate de guvern într-un an electoral.

Cu câteva zile înainte de ședința de politică monetară a BNR, care se va desfășura vineri, 12 ianuarie, dealerii bancari erau prudenți, doar dobânzile interbancare la șase luni cunoscând o scădere marginală.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a consolidat la 6,21%, valoare comparabilă cu cea de la sfârșitul lui iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,27 la 6,26%, valoare care se mai înregistra în data de 8 iunie 2022. Indicele la 12 luni s-a oprit la 6,27%.

Săptămâna trecută, Trezoreria a atras 847 de milioane lei la un randament mediu anual de 6,27%, prin intermediul unei emisiuni de obligațiuni cu scadența în mai 2027. Lunea aceasta, Finanțele s-au împrumutat cu 800,4 milioane de lei la un randament mediu anual de 6,49%, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat scadente în aprilie 2030 care a avut o valoare programată de 500 de milioane lei, și cu 703 milioane lei, scadente la sfârșitul lunii iulie, printr-o emisiune de certificate de trezorerie care a avut o valoare inițială de 400 milioane lei, la un randament mediu de 6,03%,

Euro a crescut la începutul perioadei la 1,1046 dolari și s-a consolidat la sfârșitul ei la 1,0922 – 1,0953 dolari, înainte de publicarea în cursul acestei săptămâni a unor date economice din zona euro și Statele Unite. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut lunea aceasta de la 4,5599 la 4,5449 lei.

Media francului elvețian s-a menținut sub maximul istoric de 5,3666 lei atins în ultima ședință din 2023 și a început această săptămână la 5,3402 lei, iar cursul lirei sterline a urcat de la 5,7711 la 5,7747 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut lunea aceasta la 296,2069 lei, evoluție datorată deprecierii metalului galben la 2.020 – 2.036 dolari/uncie.

Bitcoin a crescut la începutul anului la aproape 46.000 dolari și s-a retras miercuri, pe fondul marcărilor de profit, la circa 4a1.200 dolari.

Lunea aceasta, în așteptarea deciziei SEC referitoare la „legalizarea” unor ETF-uri care au ca bază bitcoin, criptomoneda a crescut la 43.277 – 45.165 dolari. La rândul său, ethereum a urcat la 2.171 – 2.276 dolari.

Analiza cuprinde perioada 2 – 8 ianuarie

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.