Câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Călăraşi, în luna februarie 2024 a fost de 6.696 lei, cu 0,1% mai mare decât în luna precedentă.
Câştigul salarial mediu nominal net în judeţul Călăraşi, a fost de 4.127 lei, mai mare cu 0,3% comparativ cu luna precedentă (4.116 lei). Valorile cele mai mici ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în industrie şi construcţii (3679 lei), în agricultură, silvicultură şi pescuit (3693 lei), iar cele mai mari în servicii (4.598 lei).
Efectivul salariaţilor
Luna februarie 2024, comparativ cu luna precedentă, a fost caracterizată de creşterea numărului de salariaţi (+71). Efectivul salariaţilor din judeţul Călăraşi la sfârşitul lunii februarie 2024 a fost de 48.985 persoane, înregistrând o creştere de 0,1% faţă de luna precedentă şi respectiv de 1,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 4927 persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 16693 persoane în industrie şi construcţii şi de 27365 salariaţi în servicii.
Sursa www.calarasi.insse.ro