Schema de ajutor de stat „Creditul fermierului” a fost modificată, iar bugetul a fost majorat

Schema de ajutor de stat „Creditul fermierului” a fost modificată, iar bugetul a fost majorat

În Ședința Guvernului din 09 octombrie 2024 a fost aprobată Ordonanța de urgență pentru modificarea OUG nr. 7 privind aprobarea schemei de ajutor de stat „Creditul fermierului”, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum și pentru modifcarea art. 12 alin (1) din legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit și afaceri maritime, gestionate de MADR, prin instrumente financiare de garantare și creditare, precum și pentru susținerea obiectivelor naționale de politcă agricolă.

Prin OUG nr.7/2024 beneficiarii care îşi desfăşoară activitatea doar în cadrul agriculturii primare beneficiază de un grant care acoperă componenta de dobândă reprezentând partea de ROBOR la 3 luni pe perioada creditului, dar nu mai mult de 60 de luni și fără a depăşi plafonul maxim de 280.000 euro/beneficiar pentru toate ajutoarele de stat acordate în temeiul Cadrului Temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Modificarea actului normativ vizează extinderea schemei de ajutor de stat și pentru plata datoriilor restante către furnizori/distribuitori de inputuri, iar în cazul beneficiarilor care prezintă Procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole pentru anul 2024 stabilite de comisiile de constatare, din care rezultă că este afectată minim 50% din suprafața exploatată, gradul de calamitare reprezentând media gradului de calamitare a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare, creditul poate fi utilizat și pentru rambursarea ratelor aferente altor credite/linii de credit/finanţări tip leasing financiar sau operaţional contractate de către beneficiarii prevăzuți la lit. a), numai dacă destinaţia acestor finanţări este în strânsă legătură cu activitatea desfășurată de beneficiar în sectorul producţiei agricole.

Bugetul schemei de ajutor de stat se majorează la maximum 1.861,5 milioane lei, iar prin implementarea acesteia se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 7.500 beneficiari.

Sprijinul se acordă pentru beneficiarii care nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanţările tip leasing, sau, dacă înregistrează restanțe, acestea sunt încadrate în categoriile A, B şi C în baza de date a Centralei Riscului de Credit. În cazul beneficiarilor care prezintă Procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole pentru anul 2024 stabilite de comisiile de constatare, se poate acorda ajutorul de stat sub formă de grant și dacă aceştia înregistrează credite restante încadrate în categoriile D şi E în baza de date a Centralei Riscului de Credit.

Beneficiarii pot solicita acordarea unui ajutor sub formă de garanție de până la 100% din valoarea creditului, acordată de către Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA, care este administratorul schemei de ajutor de stat, din sumele puse la dispoziție de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Utilaje pentru agricultura de precizie și dezvoltare sustenabilă prin Baza de date cu prețuri de referință creată de AFIR

Utilaje pentru agricultura de precizie și dezvoltare sustenabilă prin Baza de date cu prețuri de referință creată de AFIR

Fermierii, procesatorii și antreprenorii din mediul rural, care solicită finanțare prin intermediul AFIR, pot achiziționa direct prin Baza de date a AFIR – fără parcurgerea procedurilor specifice achizițiilor – mașini, utilaje, echipamente specializate, silozuri, sere, hale, grajduri și mobilier pentru proiectele de investiții finanțate cu fonduri europene nerambursabile.

Baza de date cu prețuri de referință, realizată și gestionată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), este disponibilă beneficiarilor fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală pe durata implementării Planului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) și a Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

În prezent, în Baza de date online există o categorie de peste 5.000 de echipamente destinate agriculturii de tip low, strip sau no tillage, prin care se urmărește protejarea mediului și conservarea solului prin aplicare unor lucrări minime ale solului, în benzi sau chiar însămânțarea directă, fără lucrarea prealabilă a solului. De asemenea, sunt afișate tot mai multe tractoare și combine care au în dotare pachetul pentru agricultura de precizie (sisteme de ghidare prin satelit), semănători de precizie, dar și alte echipamente pentru agricultura de precizie, de tipul mașinilor de erbicidat, dronelor agricole, stațiilor meteo, distribuitoarelor de îngrășăminte, combinatoarelor, prăsitoarelor etc.

Pentru susținerea digitalizării activităților zootehnice, amintim faptul că în Baza de date a AFIR se regăsesc roboți de alăptat, roboți pentru muls, roboți pentru furajare, roboți pentru curățarea dejecțiilor etc., precum și peste 100 de echipamente destinate abatoarelor (inclusiv linii de abatorizare complete) aflate la dispoziția beneficiarilor noștri.

Baza de date este actualizată în mod constant și completată cu noi elemente, astfel că în acest moment cuprinde prețuri de referință pentru mai mult de 45.000 de elemente, multe dintre acestea fiind îndreptate către practicarea unei agriculturi sustenabile și minim invazive asupra mediului.

Baza de date cu prețuri de referință este un instrument de lucru unic la nivel național, prin care AFIR facilitează și simplifică în mod concret accesul fermierilor și antreprenorilor la fondurile europene acordate pentru investiții în agricultură și pentru dezvoltarea mediului rural.

Simplificarea realizată de AFIR constă în faptul că prin această Baza de date se permite beneficiarilor să achiziționeze produsul pe care îl doresc, în mod direct fără a mai trece prin procedura de achiziții, conform prevederilor procedurale în vigoare. Această modalitate de lucru reduce considerabil timpul de achiziționare și îi dă posibilitatea fermierului să își aleagă exact echipamentul de care are nevoie pentru eficientizarea investiției.

Modalitatea de actualizare și de completare a Bazei de date a AFIR se realizează conform Ghidului Bazei de date cu prețuri de referință disponibil pe site-ul AFIR, accesând următorul link Prețuri de referință AFIR - Portalul AFIR - informații PS 2027 și depunere proiecte Online.

Până la 30 septembrie fermierii sunt aşteptaţi la APIA să semneze cererile de plată

Până la 30 septembrie fermierii sunt aşteptaţi la APIA să semneze cererile de plată

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte fermierilor că, până la data de 30 septembrie 2024, sunt aşteptaţi la Centrele APIA unde au depus cererile de plată aferente Campaniei 2024, în vederea semnării acestora (excepţie fac fermierii care s-au prezentat la APIA în perioada legală de depunere şi au depus cererile de plată fizic, precum şi fermierii care folosesc semnătura electronică şi care au semnat electronic cererea la depunere).

Cererile, incluzând angajamentele generale şi cele specifice intervenţiilor/ măsurilor solicitate la plată, este obligatoriu să fie însuşite prin semnătură de către solicitanţi.

Cererile de plată tipărite la Centrele judeţene/locale APIA, inclusiv angajamentele şi declaraţiile la cerere, împreună cu Declaraţia privind completarea şi asumarea, precum şi închiderea cererii de plată 2024 transmisă prin mijloace electronice (e-mail, IPA-Online) (Anexa nr. 3 la Instrucţiuni de completare a formularului de cerere de plată 2024 aprobată prin Ordinul MADR nr. 127/2024), vor fi semnate de către solicitanţi, nu mai târziu de data de 30 septembrie 2024.

Foarte important este ca, înainte de semnarea Cererii de plată 2024, solicitanţii să verifice încă o dată informaţiile înscrise şi documentaţia depusă!

Plăți rentă viageră agricolă - Campania 2024

Plăți rentă viageră agricolă - Campania 2024

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat autorizarea la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 01 martie – 02 septembrie 2024. Astfel, a fost autorizat la plată un număr total de 23.603 rentieri agricoli cu suma totală de 31,56 milioane lei.

Suma plătită până la acest moment este de 28,62 milioane lei, având ca sursă de finanţare bugetul național, pentru un număr de 21.062 beneficiari.

Diferența de 2,9 milioane lei urmează să fie plătită în perioada imediat următoare.

Conform prevederilor art.6 alin.1 şi alin.2, din Legea 247/2005 Titlul XI, plata rentei viagere agricole, se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie 2024, prin mandat poştal sau virament bancar.

În cazul în care sumele virate de APIA către rentieri, sunt returnate în contul agenției din diverse motive, APIA poate relua plata acestora în termen de 3 ani de la data-limită anuală de plată (30 noiembrie a fiecăruia an), inclusiv în caz de deces al rentierului, către moștenitorii legali ai acestora având la bază documentele justificative aferente.

Precizăm că data limită până la care moștenitorii pot solicita să încaseze renta datorată rentierului până la data decesului, este 15 octombrie 2024, cu condiţia respectării prevederilor art.8 din Legea 247/2005 Titlu XI, și a depunerii, la oricare Centru APIA, a cererii de moștenitor însoțită de următoarele documente justificative:

  • carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu în original);
  • copie a certificatului de deces;
  • copie a actului doveditor privind calitatea de moștenitor (certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune învestită cu formula „definitivă”);
  • copie după B.I/C.I./paşaport al moştenitorului;
  • împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original);
  • extras de cont pe numele moștenitorului.
AFIR va finanţa 511 proiecte pentru achiziţia de utilaje în fermele agricole

AFIR va finanţa 511 proiecte pentru achiziţia de utilaje în fermele agricole

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecţie intermediar aferent submăsurii 4.1, pachetul 4.1.1. Achiziţii simple de utilaje la nivelul fermei - sector vegetal, componenta toate culturile exceptând sfecla de zahăr şi formele asociative, pentru proiectele depuse în prima etapă lunară (25 iunie - 24 iulie 2024) a sesiunii din acest an.

În urma procesului de evaluare şi de analiză a cererilor de finanţate depuse online au fost declarate eligibile în vederea finanţării 511 proiecte prin care fermierii au solicitat finanţare nerambursabilă pentru achiziţia de utilaje. Valoarea proiectelor selectate este de 147,4 milioane de euro.

Totodată, prin acest Raport intermediar, 10 proiecte sunt eligibile rămase în aşteptare cu o valoare de 2,6 milioane de euro. Alte 22 de cereri de finanţare sunt neconforme, în valoare de 4,5 milioane de euro, iar 8 proiecte însumând 2,4 milioane de euro sunt declarate neeligibile în urma evaluării.

Raportul de selecţie intermediar pachetul 4.1.1. Achiziţii simple de utilaje la nivelul fermei este disponibil pe pagina Agenţiei, www.afir.ro, în cadrul secţiunii Rapoarte >> Selecţie sau accesând direct linkul: Selectie - Portalul AFIR - informaţii PS 2027 şi depunere proiecte Online.

Free Joomla templates by Ltheme