A început depunerea cererilor pentru sprijinirea crescătorilor de bovine, porcine şi păsări, în contextul Covid

A început depunerea cererilor pentru sprijinirea crescătorilor de bovine, porcine şi păsări, în contextul Covid

Marți, 26 aprilie 2022, a început sesiunea de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovine, suine și avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19. Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat este de 20 de zile.

Deschiderea sesiunii de depunere a cererilor coincide cu momentul aprobării de către Comisia Europeană a schemei de ajutor de stat în valoare de 91 de milioane de euro (453,8 milioane de lei) de care vor beneficia peste 95.000 de fermieri.

Reamintim că în data 21 aprilie 2022 a fost aprobată, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ordonanța de Urgență nr. 51/2022 prin care este instituită o schemă de ajutor de stat pentru a compensa o parte din pierderile pe care fermierii le-au înregistrat în ultimii doi ani din cauza perturbării lanţurilor de aprovizionare ca urmare a restricțiilor sanitare.

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 453.899.000 lei şi este repartizată după cum urmează:

a) 170.250.000 lei pentru sectorul bovine;

b) 167.649.000 lei pentru sectorul suine;

c) 116.000.000 lei pentru sectorul avicol.

Plata ajutorului de stat va fi efectuată până la data de 30 iunie 2022 de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Mai multe detalii despre aceste forme de sprijin regăsiți aici: https://bit.ly/39jqsC8

MADR acordă peste 450 de milioane de lei pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovine, suine și avicol

MADR acordă peste 450 de milioane de lei pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovine, suine și avicol

În Ședința Guvernului din 21 aprilie 2022, a fost adoptată Ordonanța de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovine, suine și avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19. Actul normativ reglementează speciile, beneficiarii, criteriile de eligibilitate, documentele justificative, durata schemei şi valoarea ajutorului de stat, precum şi regulile procedurale pentru implementarea schemei de ajutor de stat.

„Sprijinim crescătorii de animale prin acordarea unui ajutor de stat pentru a compensa şi a contracara o parte din pierderile pe care fermierii le-au înregistrat în ultimii doi ani, cauzate de restricțiile sanitare și perturbarea lanțurilor de aprovizionare. Prin acordarea acestui sprijin în valoare totală de aproape 454 de milioane de lei, complementar celorlalte programe de sprijin destinate sectorului zootehnic, oferim fermierilor ajutorul de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea în condiții de normalitate” a declarat Adrian CHESNOIU, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

Ajutorul de stat se acordă pentru următoarele categorii de beneficiari:

a) în sectorul bovine, crescătorilor persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, care, în anul 2022, desfășoară activitate de creștere a bovinelor;

b) în sectorul suine, crescătorilor întreprinderi individuale şi familiale, persoane fizice autorizate, după caz, precum şi persoane juridice care, în anul 2021, au desfăşurat activitate de îngrăşare şi/sau reproducţie a suinelor în exploatații autorizate sanitar veterinar;

c) în sectorul avicol, crescătorilor de păsări întreprinderi individuale şi familiale, persoane fizice autorizate, după caz, precum şi persoane juridice care, în anul 2021, au desfăşurat activitate de reproducţie tineret și adulte și/sau de incubație şi/sau de creştere a păsărilor pentru carne sau de creștere a tineretului de înlocuire și a găinilor adulte pentru ouă consum în exploatații autorizate sanitar veterinar.

Beneficiarii estimativi ai acestei scheme de ajutor de stat vor fi circa 95.000 de crescători de bovine și aproximativ 600 de fermieri din sectoarele suine și avicol.

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 453.899.000 lei şi este repartizată după cum urmează:

a) 170.250.000 lei pentru sectorul bovine;

b) 167.649.000 lei pentru sectorul suine;

c) 116.000.000 lei pentru sectorul avicol.

În sectorul bovine, ajutorul de stat se acordă beneficiarilor, în scopul compensării pierderilor cauzate de pandemie în semestrul I al anului 2022, pentru minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2022, la care se pot adăuga și bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2022, în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în RNE. Cuantumul pe cap de animal se calculează prin raportarea plafonului prevăzut la efectivul total de bovine eligibile.

În sectorul suine, ajutorul de stat se acordă beneficiarilor, astfel:

a) pentru capacitatea de producţie în condiții minime de bunăstare deţinută în anul 2021, echivalent UVM, în funcţie de categoriile de suine, respectiv suine la îngrăşat şi/sau scroafe și scrofițe montate, denumite în continuare animale de reproducţie femele, cu scopul de a menține exploatația în bune condiții tehnologice;

b) pentru efectivele de suine, echivalent UVM, respectiv efectivul mediu anual aferent anului 2021/efectivul mediu anual eligibil în Măsura 14 - Bunăstarea animalelor în anul 2021 pentru categoria de animale de reproducție femele și/sau efectivul livrat în anul 2021/efectivul eligibil în Măsura 14 - Bunăstarea animalelor în anul 2021 pentru categoria de suine la îngrășat.

Cuantumul ajutorului de stat în sectorul suin este de 10 euro/UVM, echivalent în lei pentru capacitatea de producţie în condiții minime de bunăstare. Pentru efectivele de suine, echivalent UVM, acesta se calculează astfel:

(i) din plafonul prevăzut se scade valoarea totală aferentă capacității de producţie în condiții minime de bunăstare, echivalent UVM;

(ii) suma rezultată din calculul de la pct.(i) se împarte la efectivul total de suine eligibile, echivalent UVM.

În sectorul avicol, cuantumul pe UVM se calculează prin raportarea plafonului alocat la efectivul total de păsări eligibile, echivalent UVM, și la capacitatea totală de producţie a stațiilor de incubație, echivalent UVM. Ajutorul de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol se acordă astfel:

a) pentru efectivele de păsări, echivalent UVM, respectiv efectivul mediu anual de găini rase grele/găini ouătoare aferent anului 2021/efectivul mediu anual de găini rase grele/găini ouătoare eligibil în Măsura 14 - Bunăstarea animalelor în anul 2021 și/sau efectivul de pui de carne cu vârsta peste 35 zile și/sau pui de curcă cu vârsta peste 71 zile, livrați în 2021/efectivul eligibil în Măsura 14 - Bunăstarea animalelor în anul 2021 și/sau efectivul mediu anual de tineret de reproducție aferent anului 2021 și/sau efectivul mediu anual de tineret de înlocuire pentru găini ouătoare aferent anului 2021.

b) pentru capacitatea de producţie deţinută în anul 2021, echivalent UVM, aferentă unei serii de pui eclozionați.

Valoarea totală a ajutorului acordat unui beneficiar nu poate depăşi echivalentul în lei a 290.000 euro.

Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat este de 20 de zile, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 30 iunie 2022.

Începând cu data primirii deciziei Comisiei Europene privind aprobarea acordării ajutorului de stat, se stabileşte eligibilitatea beneficiarului şi se poate constitui obligaţia de plată a acestui ajutor de stat.

Sursa text și foto www.madr.ro

APIA primește cereri de intenție pentru accesarea Programul Naţional Apicol (PNA)

APIA primește cereri de intenție pentru accesarea Programul Naţional Apicol (PNA)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 02 mai 2022, primește Cereri de intenție pentru accesarea Programului Naţional Apicol (PNA). Valoarea sprijinului financiar alocat anului 2022 pentru PNA este de  peste 60 milioane lei.

Cererile pot fi depuse de către formele asociative apicole legal constituite care solicită sprijin pentru măsura “Asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori”, dar și de către apicultori pentru acțiunile C.4. „Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie – remorcă apicolă/pavilion apicol şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral”, respectiv D.3. “Achiziționarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare”.

Formularul cererii de intenţie împreună cu alte informaţii detaliate privind accesarea Programului Naţional Apicol se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro, la secțiunea Măsuri de Piață- Apicultură – Anul 2022.

Cererile de intenție împreună cu documentele aferente se depun la sediile Centrelor APIA sau se transmit de către fermieri prin mijloace electronice (poșta electronică, fax etc).

IMPORTANT! Doar solicitanţii care vor depune cererea de intenție pentru măsurile menţionate mai sus au dreptul să depună cererea de plată prin care vor solicita sprijin pentru acelaşi produs/produse din cererea de intenţie până la data de 01.08.2022.

Menționăm că, oricare ar fi momentul depunerii cererii de plată, cu încadrarea în termenul limită, plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după controlul tuturor cererilor de plată și după centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat pentru fiecare măsură.  

Program Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar.

12,3 milioane de euro sprijin nerambursabil pentru procesarea de mazăre, soia sau fasole

12,3 milioane de euro sprijin nerambursabil pentru procesarea de mazăre, soia sau fasole

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor a publicat Raportul de selecţie lunar aferent etapei a doua (8 noiembrie - 7 decembrie 2021) a sesiunii de primire proiecte din anul 2021 pentru submăsura 4.2 - Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole, componenta de sprijin pentru investiţii noi, extindere şi modernizare în procesarea/ marketingul produselor agricole pentru plante proteaginoase (de exemplu mazărea, soia sau fasolea).

În urma procesului de evaluare şi selecţie a cererilor de finanţare, din cele 24 de proiecte depuse în această etapă, 14 proiecte vor primi finanţare în valoare totală de 12,3 milioane de euro. Trei dinte proiectele depuse au fost neconforme, alte cinci proiecte au fost declarate neeligibile pentru finanţare iar două din totalul de 24 de proiecte depuse au fost retrase de către solicitanţi. În această etapă a sesiunii, pragul de calitate a fost de 45 de puncte.

Sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) şi forme asociative, şi de 40% pentru alte întreprinderi. Menţionăm că, în cazul investiţiilor colective, intensitatea sprijinului a putut fi majorată 20%, finanţarea nerambursabilă acordată prin PNDR, fiind astfel de 70% din valoarea totală eligibilă a investitei.

Valoarea fondurilor europene obţinute variază în funcţie de tipul de beneficiar şi de investiţie. Astfel, pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici, sprijinul financiar este de 800.000 de euro/ proiect pentru investiţiile noi şi de 600.000 de euro/ proiect pentru modernizare/ extindere.

De asemenea, solicitanţii constituiţi ca întreprinderi mijlocii au putut accesa fonduri în valoare de 1.200.000 de euro/ proiect pentru investiţiile noi sau de 1.000.000 de euro/ proiect pentru modernizare/ extindere. Pentru alte întreprinderi şi pentru solicitanţii constituiţi în forme asociative, valoarea sprijinului creşte la 1.500.000 de euro/ proiect în cazul investiţiilor noi permise şi la 1.200.000 de euro/ proiect pentru modernizare/ extindere.

Raportul de selecţie lunar este un document public şi poate fi consultat pe pagina oficială de internet a Agenţiei, la secţiunea Rapoarte şi Liste, accesând www.afir.info>> Rapoarte şi liste>> Rapoarte de selecţie.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - AFIR

33 milioane de euro, fonduri europene, plătite către beneficiarii PNDR

33 milioane de euro, fonduri europene, plătite către beneficiarii PNDR

Beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR) au primit în conturi, în perioada 8 – 14 aprilie 2022, o nouă tranșă de bani, în valoare totală de peste 33 milioane de euro (33.349.271 euro). Plățile au fost efectuate pentru a deconta investițiile realizate în mediul rural, prin intermediul PNDR, dar și pentru angajamentele aferente măsurilor de mediu și climă.

Astfel, pentru fermierii, procesatorii, antreprenorii și autoritățile locale care implementează proiecte finanțate prin PNDR, AFIR a efectuat plăți de aproximativ 30 milioane de euro (29.870.647 euro), sumă provenită atât din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cât și din EURI – Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (pentru submăsurile forfetare 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”).

De asemenea, AFIR a transferat fonduri de aproximativ 3,5 milioane de euro (3.478.623 euro) pentru efectuarea plăților compensatorii către fermierii care au accesat măsurile privind agromediu și climă, agricultură ecologică, silvomediu și constrângeri naturale, implementate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Fondurile publice nerambursabile, gestionate de AFIR, sunt plătite ca urmare a cererilor de plată depuse de către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală, în conformitate cu contractele de finanțare încheiate, după ce au fost verificate și autorizate la plată de către experții AFIR.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.