AFIR lansează în consultare publică primele Ghiduri ale solicitantului aferente PS PAC 2023 – 2027

AFIR lansează în consultare publică primele Ghiduri ale solicitantului aferente PS PAC 2023 – 2027

În vederea pregătirii sesiunilor de primire a cererilor de finanțare pentru investiții în agricultură și dezvoltarea mediului rural, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunile consultative ale ghidului solicitantului pentru șase domenii de intervenție finanțate cu fonduri europene din cadrul Planului Strategic PAC 2023 – 2027 (PS PAC 2027).

Versiunile consultative ale ghidurilor aferente DR 20 – Investiții în sectorul zootehnic, DR 25 – Modernizarea infrastructurii de irigații, DR 26 – Înființarea sistemelor de irigații, DR 28 – Crearea/ modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural, DR 30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri și DR 37 – Transfer de cunoștințe sunt publicate pe pagina oficială de internet a Agenției www.afir.ro, la secțiunea Dezbatere publică.

Perioada de consultare publică este de 15 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv 1 august 2023. Toți cei interesați pot transmite sugestii și observații pe marginea ghidurilor publicate pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

După analiza tuturor sugestiilor primite, AFIR va publica versiunile finale ale Ghidului solicitantului în timp util, astfel încât toți solicitanții de fonduri europene să pregătească documentația aferentă depunerii online a cererilor de finanțare prin PS PAC 2027.

Sprijin financiar în valoare de peste 1,5 milioane lei pentru crescătorii de animale

Sprijin financiar în valoare de peste 1,5 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai 2023.

Suma autorizată la plată este în valoare de 1.519.687,60 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

AFIR va utiliza exclusiv semnătură electronică pentru accesarea fondurilor europene şi pentru implementarea proiectelor finanţate prin PS PAC 2023 - 2027

AFIR va utiliza exclusiv semnătură electronică pentru accesarea fondurilor europene şi pentru implementarea proiectelor finanţate prin PS PAC 2023 - 2027

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale va utiliza exclusiv semnătura electronică în relaţia instituţională cu solicitanţii şi, ulterior, cu beneficiarii de fonduri europene acordate pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Această decizie se va aplica tuturor comunicărilor oficiale pe parcursul derulării Planului Strategic pentru Politica Agricole Comună 2023 - 2027 (PS PAC 2027), care va demară în acest an.

Pentru a simplifica fluxurile de lucru din cadrul tuturor etapelor procedurale derulate prin intermediul sistemului informatic, pe întreaga durată de implementare a proiectului de investiţie finanţat prin PS PAC 2027, AFIR a dezvoltat o serie de funcţionalităţi care să permită folosirea semnăturii electronice, fără posibilitatea de semnare şi încărcare a documentelor prin utilizarea semnăturii olografe.

"La nivelul AFIR suntem mereu preocupaţi de simplificarea întregului flux procedural şi de a face cât mai accesibilă obţinerea finanţărilor, precum şi implementarea proiectelor de investiţii. Noi am creat cadrul administrativ care a permis beneficiarilor fondurilor europene gestionate de AFIR să utilizeze semnătura electronică încă din anul 2018, fiind printre primele instituţii publice care a implementat o astfel de măsură. La momentul respectiv a funcţionat în paralel cu cea olografă, însă acum suntem pregătiţi din punct de vedere al sistemului informatic să o folosim exclusiv pe cea electronică, începând cu primele depunerii ale cererilor de finanţare prin intermediul PS PAC 2027", a menţionat George CHIRIŢĂ, Directorul general al AFIR.

Din punct de vedere legal, semnătura electronică calificată este echivalentă cu semnătura olografă. Totodată, este mai sigură, mai rapidă, mai eficientă şi aduce reduceri de costuri. Astfel, prin utilizarea semnăturii electronice calificate se certifică identitatea semnatarului şi nu mai este necesară deplasarea la sediul Agenţiei pentru depunerea cererii de finanţare, pentru semnarea contractului de finanţare sau, ulterior, pentru depunerea dosarului de plată.

Precizăm că pentru documentele şi fluxurile de lucru aferente proiectelor contractate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, se acceptă şi semnătură electronică şi cea olografă.

Fermierii au obligația respectării GAEC 3 - Interdicția de a incendia miriștile, vegetația uscată și resturile vegetale pe terenurile arabile

Fermierii au obligația respectării GAEC 3 - Interdicția de a incendia miriștile, vegetația uscată și resturile vegetale pe terenurile arabile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că începând cu anul de cerere 2023 se pun în aplicare normele privind condiţionalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și a unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală.

Fermierii și alți beneficiari care primesc sprijin prin intervențiile din Planul Strategic 2023-2027 trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă și pe tot parcursul anului de cerere.

Astfel, standardul GAEC 3 este aplicabil pentru toate exploatațiile agricole, pentru toți fermierii care au la dispoziție terenuri arabile, având ca cerință obligatorie interzicerea arderii miriştilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile.

Fermierii care utilizează terenuri arabile, inclusiv pajişti temporare, nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapiţă ş.a.), inclusiv iarba/vegetația rămasă după cosirea/recoltarea pajiştilor temporare.  

Pentru a întări măsurile de verificare în vederea respectării standardului GAEC 3, de către fermieri, APIA a încheiat Protocolul de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în baza căruia părţile se angajează să colaboreze pentru creşterea eficienţei acţiunilor de control.

APIA, GNM și IGSU, elaborează materiale informative (afișe, pliante, postere, comunicate de presă etc.) cu privire la interdicția arderii miriștilor și vegetației uscate pe terenurile arabile, precum și transmiterea lor către structurile județene ale APIA, GNM și IGSU, în vederea diseminării către populație, în cadrul campaniilor de informare publică.

Standardul GAEC 3 are ca obiectiv principal menținerea nivelului de materie organică din sol, prin interdicția arderii miriştilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile. Fermierii care respectă standardul GAEC 3, contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) provenite din agricultură.

În cazul în care se constată că o anumită suprafaţă a exploataţiei a fost arsă, dar arderea se datorează unor cauze necunoscute, pentru a nu fi sancționati, fermierii pot prezenta în cel mai scurt timp la Centrul APIA la care a depus cererea, copia Procesului verbal de intervenție întocmit de către Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau copia după sesizarea (plângerea) depusă de acesta la secția de Poliție pe raza căreia s-a produs incidentul, iar după finalizarea cercetărilor trebuie să prezinte și copia documentului de soluționare a sesizării făcute.

Pentru mai multe informații privind normele de conditionalitate, vă rugăm să consultați:

  • Ordinul MADR/MMAP/ANSVSA nr. 54/570/32/2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiționalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023.
  • Ghidul fermierului privind condiţionalitatea, postat pe site-ul APIA: www.apia.org.ro .
APIA primește cereri de solicitare aferente schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022

APIA primește cereri de solicitare aferente schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 9 august 2023, inclusiv, se depun cereri de solicitare aferente schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022 în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Beneficiarii sunt crescătorii de animale, care au în posesie permanentă bovine înscrise în BND, în calitate de proprietar de animale și/sau proprietar de exploatație, respectiv:

  • Persoane fizice;
  • Persoane fizice autorizate;
  • Întreprinderi individuale;
  • Întreprinderi familiale;
  • Persoane juridice;
  • Societăți agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare.

Cererile de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se depun/ transmit la Centrele APIA, însoțite și de declarația pe propria răspundere că nu se află în reorganizare, lichidare sau faliment, la data de 24 februarie 2022, conform modelului prevăzut în anexa nr.1 pct.III din Ordonanța de urgență nr. 3/2023.

În cazul în care solicitanții nu dețin cod unic de înregistrare în Registrul Unic de Identificare al APIA (RUI), înainte de depunerea cererii, au obligația să solicite la Centrele APIA înregistrarea, prin depunerea Formularului de solicitare a codului unic de identificare în RUI, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 1 a OMADR 22/2011 privind reorganizarea Registrului fermelor, care devine Registrul Unic de Identificare, în vederea accesării măsurilor reglementate de politica agricolă comună, cu modificările și completările ulterioare.

Documentele atașate cererii de solicitare a ajutorului de stat și criteriile de eligibilitate sunt prezentate în ANEXĂ.

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023.

Legislație:

♦ O.U.G nr.3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

♦ Legea nr. 110/2023 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Free Joomla templates by Ltheme