Călărași | Mii de hectare afectate de secetă. V. Diaconu: Până la jumătatea lunii octombrie vom avea imaginea întregului dezastru

Călărași | Mii de hectare afectate de secetă. V. Diaconu: Până la jumătatea lunii octombrie vom avea imaginea întregului dezastru

Subprefectul, Virgiliu Diaconu, a anunțat joi că până în acest moment în jur de 3500 de hectare sunt afectate de secetă la nivelul județului.

“Legat de secetă, vreau să vă spun că există o comisie în cadrul Ministerului Agriculturii care inventariază terenurile afectate de secetă. La această oră sunt 2400 ha cultivate cu porumb afectate, 800 ha cu grâu și 300 ha cu rapiță.”, a declarat Diaconu care a continuat “Aceasta nu e suma totală, până la jumătatea lunii octombrie vom avea imaginea întregului dezastru, provocat de seceta pedologică în care ne aflăm, poate cea mai mare din ultimii 50 de ani.”

La nivel național, suprafaţa agricolă afectată de secetă a ajuns, joi, la 429.240 de hectare în 34 de judeţe, conform raportării centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit sursei citate, din această suprafaţă, 206.815 de hectare au fost cultivate cu grâu şi triticale, 33.316 de hectare cu orz, orzoaică, ovăz, secară, 31.714 de hectare cu rapiţă, 88.174 de hectare cu porumb, 6.323 de hectare cu soia, 870 de hectare cu mazăre, 42.842 de hectare cu floarea soarelui, 9.696 de hectare cu plante furajere şi 9.242 de hectare cu alte culturi.

Judeţele care au raportat până în prezent suprafeţe afectate de secetă sunt: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.