AGROINFO / Terenuri de la ADS pentru tinerii fermieri

AGROINFO / Terenuri de la ADS pentru tinerii fermieri

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că tinerii fermieri vor beneficia în acest an, în premieră, de terenuri concesionate de la ADS.

"Pentru prima dată, în 2020, pentru tinerii fermieri, pe lângă banii alocaţi acestui program de sprijin, vom încerca să alocăm şi câte 50 de hectare de teren agricol, hectare pe care le-am identificat în contractele de concesionare care expiră în anul acesta şi care nu vor mai fi prelungite. Considerăm că este foarte important ca de acest teren să beneficieze şi cei care se încadrează în această categorie de tineri fermieri, ţinând cont de fenomenul de îmbătrânire a fermierilor şi a forţei de muncă din agricultură", a spus Adrian Oros.

El a menţionat că Agenţia Domeniilor Statului gestionează 319.390 ha, terenul statului român, din care 111.640 ha sunt cadastrate. "De asemenea, avem 230.000 de hectare suprafaţă concesionată, din care niciun hectar pentru tinerii fermieri", a arătat Adrian Oros.

Potrivit acestuia, vor fi modificate şi redevenţele obţinute de pe aceste terenuri concesionate, despre care spune că sunt "ridicole", fiind cuprinse între 300 şi 800 kg grâu/ ha, în condiţiile în care se obţin 10.000 - 12.000 kg de grâu/hectar.

"Sunt terenuri concesionate către firme din ţări ale UE şi extra UE, care sunt şi beneficiare de subvenţii", a completat ministrul Adrian Oros.

sursa www.agerpres.ro

ALDIS4

Fermierii pot depune până la 31 ianuarie cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru motorină

Fermierii pot depune până la 31 ianuarie cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru motorină

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2020 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 octombrie - 31 decembrie 2019 (trim. IV al anului 2019).

Cererile se depun la Centrele Judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,8959 lei/litru.

Pentru sectorul vegetal, cererile de plată pentru rambursare se depun însoţite de următoarele documente:

a) documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;

b) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9;

c) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;

d) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare;

e) adeverinţă în original de la Registrul agricol, cu suprafeţele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare;

f) adeverinţă în original de la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană, pentru suprafeţele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare.

Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată pentru rambursare se depun însoţite de următoarele documente:

a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare;

b) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;

c) situaţia privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar şi vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare;

d) copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;

e) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare.

Pentru sectorul înbunătăţiri funciare, cererile de plată pentru rambursare se depun însoţite de următoarele documente:

a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru irigaţii, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare;

b) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;

c) situaţia centralizatoare a cantităţilor de apă pentru irigaţii, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 11 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare;

d) copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigaţii, întocmit de către orice furnizor de apă de irigaţii;

e) situaţia suprafeţelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;

f) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare;

g) dovadă cont trezorerie dacă au intervenit modificari ale coordonatelor bancare faţă de cererea iniţială.

Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însuşite prin semnatură şi vor purta sintagma "conform cu originalul".

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

ALDIS4

Firmele au doar 20 de zile lucrătoare la dispoziţie ca să crească salariul minim în registrul Regis / Revisal

Firmele au doar 20 de zile lucrătoare la dispoziţie ca să crească salariul minim în registrul Regis / Revisal

Modificarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru angajaţi trebuie realizată de agenţii economici în registrul Reges/Revisal în termen de 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a măsurii creşterii salariului minim - 1 ianuarie 2020, menţionează şeful Inspecţiei Muncii, Dantes Nicolae Bratu, într-un comunicat al instituţiei remis marţi AGERPRES.

"În conformitate cu art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, modificarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată se transmite în registrul general de evidenţă a salariaţilor - REGES/REVISAL în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării, respectiv de la data de 1 ianuarie 2020", precizează inspectorul general de stat.

Inspecţia Muncii aminteşte că începând de la 1 ianuarie 2020, potrivit deciziei Guvernului, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la suma de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,327 lei/oră, fără a include sporuri şi alte adaosuri.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2020, toate drepturile şi obligaţiile stabilite potrivit legii se determină prin raportare la nivelul de 2.230 lei al salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, subliniază Inspecţia Muncii.

De asemenea, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, se stabileşte, începând de la 1 ianuarie 2020, la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se mai precizează în comunicatul Inspecţiei Muncii.

ALDIS6

Studiu BeKid.ro: Ce au cumpărat părinții pe Internet pentru copiii lor în 2019?

Studiu BeKid.ro: Ce au cumpărat părinții pe Internet pentru copiii lor în 2019?

Începând cu luna noiembrie 2019, părinții au comandat cel mai frecvent de pe Internet, pentru copiii lor, triciclete (13,08%), cărucioare (11,22%), biciclete (10,87%) și scaune auto (8,70%), se arată într-un nou studiu realizat de BeKid.ro, unul dintre cele mai mari magazine online din România pentru bebeluşi şi copii. Totodată, scutecele, trambulinele, toboganele, jucăriile, costumele pentru serbare și spațiile de joacă sunt și ele la mare căutare de către părinți.

Potrivit aceluiași studiu, cei mai mulți cumpărători online în materie de articole pentru copii sunt din: București, Ilfov, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Iași, Arad, Suceava, Craiova și Alba Iulia, iar valoarea medie a unei comenzi este de 318 lei. Metoda de plată utilizată de majoritatea (79,86%) cumpărătorilor online este cea clasică, prin plată ramburs la livrare, iar numai un procent de 14,20% dintre aceștia fac plata cu cardul. Totodată, un procent de 4,03% achita contravaloarea produselor comandate sub formă de rate, un procent de 1.41% dintre utilizatori achită prin ordin de plată, iar 0.5% dintre comenzi sunt achitate prin celebra monedă virtuală Bitcoin. BeKid.ro a fost primul magazin online din România din nișa sa care a implementat plata prin Bitcoin dar și primul magazin online din România care a implementat plata prin Ethereum, a doua cea mai folosită monedă digitală la nivel mondial. 

“Observăm de la an la an că românii sunt tot mai încrezători în tranzacțiile pe care le fac online, pentru cumpărarea produselor, iar dintre cei mai încrezători sunt părinții. Acest lucru nu poate decât să ne bucure și să claseze România printre țările cu cele mai sigure tranzacții online din Uniunea Europeană”, declară Iulian Ghişoiu, General Manager al BeKid.

Top 10 cele mai amuzante căutări pe www.bekid.ro:

  1. mașinuțe pentru copii cu mâner
  2. pătuț pentru copii cu picioare cu rotile
  3. ce mănâncă păpușile barbie
  4. cărucior pt copi de un an cu livrare mangalia
  5. păpușa care face piși
  6. mașinuță pentru băieți cu telecomandă
  7. cutie depozitare copii
  8. ghejeturi copii
  9. încălzitoare picioare noi
  10. mașină scubi du bi du
AGROINFO / Stadiul plăților regulare – Campania 2019

AGROINFO / Stadiul plăților regulare – Campania 2019

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de data de 2 decembrie și până în prezent, au fost autorizați pentru efectuarea plăților regulare aferente anului de cerere 2019, un număr de 719.895 fermieri (ceea ce reprezintă 85,25 % din numărul fermierilor eligibili la plata regulară) cu suma totală de 597,2 milioane euro, astfel:

- 520,5 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

- 63,98 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

- 12,72 milioane euro cofinanțare de la Bugetul Național.

Plățile se vor derula în același ritm susținut, astfel încât toți beneficiarii să primească în timp util banii cuveniți.

Reamintim faptul că, în perioada 16 octombrie – 29 noiembrie 2019, au fost autorizate plăți în avans aferente Campaniei 2019 în suma de 1,319 miliarde euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima dată plata în avans.

ALDIS6

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

- 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

- 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.