AGROINFO / Beneficiarii care aparţin de o formă asociativă trebuie să menţină acest statut pe tot parcursul perioadei contractuale cu AFIR

AGROINFO / Beneficiarii care aparţin de o formă asociativă trebuie să menţină acest statut pe tot parcursul perioadei contractuale cu AFIR

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale face o serie de precizări privind condiţiile pe care trebuie să le respecte beneficiarii finanţărilor acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) constituiţi ca grupuri de producători, în urma modificării Legii cooperaţiei agricole nr. 566 /2004.

Conform prevederilor legale, persoanele fizice şi juridice care se asociază în cooperative agricole trebuie să fie fermieri activi în concordanţă cu legislaţia în vigoare sau să aibă cod CAEN principal din diviziunea 01 a secţiunii A ŤAgricultură, silvicultură şi pescuitť, din diviziunile 10, 11 şi 12 ale secţiunii C ŤIndustria prelucrătoareť.

'O condiţie esenţială asupra căreia doresc să atrag atenţia este faptul că beneficiarii care au primit punctaj suplimentar pentru principiul apartenenţei la o cooperativă agricolă, trebuie să menţină calitatea de membru în cooperativa agricolă pe toată perioada de implementare şi de monitorizare a proiectului. Actuala modificare a Legii cooperativelor aduce şi avantaje consistente pentru beneficiarii noştri constituiţi în aceste forme asociative, printre care aş menţiona scutirea de la plata impozitului agricol a cooperativelor agricole pentru primii 5 ani de la constituire sau reducerea impozitului pe profit cu 20% în primii 5 ani de activitate. De asemenea, scutirea de la plata taxelor vamale pentru importurile de tractoare, maşini şi utilaje agricole, echipamente de irigat şi alte echipamente, sunt măsuri concrete în sprijinul fermierilor care se asociază în cooperative', a menţionat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Grupurile de producători din sectorul agricol şi pomicol pot depune la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) solicitări de finanţare pentru decontarea costurilor de înfiinţare şi funcţionare. Cererile de finanţare se pot depune prin submăsurile 9.1 (pentru sectorul agricol) si prin 9.1a (pentru sectorul pomicol) din PNDR 2020, în limita fondurilor disponibile, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2019, ora 16:00.

Fondurile totale disponibile pentru sectorul agricol (submăsura 9.1 'Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol') sunt de 7.729.354 euro iar pentru sectorul pomicol (submăsura 9.1a 'Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol') sunt de 5.300.811 euro. Finanţarea acordată prin PNDR este 100% nerambursabilă, dar nu poate depăşi suma maximă de 100.000 euro/ an şi 10% din valoarea producţiei comercializate anual, în primii cinci ani de la recunoaşterea grupului de producători.

Până în prezent, AFIR a finanţat 57 de proiecte depuse de beneficiari constituiţi în diverse forme asociative. Finanţarea PNDR alocată pentru aceste proiecte este de 40.234.620 euro, iar valoarea plăţilor efectuate de AFIR către formele asociative se ridică la 11.215.632 euro. Prin PNDR 2020, formele asociative au fost sprijinite financiar direct prin sM 9.1 şi 9.1a şi prin prioritizare la finanţare prin submăsurile 4.1a (Investiţii în exploataţiile pomicole), 4.1 (Investiţii în exploataţiile agricole), 4.2 (Investiţii pentru procesarea/ marketingul produselor agricole), 4.2a (Investiţii pentru procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol), 16.4 şi 16.4a (Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol) şi prin LEADER.

AGROINFO / Fermierii vor putea beneficia de câte 15.000 euro pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole de mici dimensiuni

AGROINFO / Fermierii vor putea beneficia de câte 15.000 euro pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole de mici dimensiuni

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare pentru dezvoltarea fermelor mici, prin submăsura 6.3 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fermierii pot depune solicitările on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, începând din 22 iulie 2019, ora 9:00 și până cel târziu 31 decembrie 2019, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune este de 45.900.000 euro, din care 13.770.000 euro sunt alocați doar pentru fermele din zona montană.

„Luni, 22 iulie 2019, lansăm o nouă sesiune de primire a cererilor pentru dezvoltarea fermelor mici, pentru care sunt disponibile aproape 46 milioane de euro, fonduri insuficiente, din păcate, dacă raportăm la nevoia de finanțare a micilor fermieri. Cei 3.060 de mici fermieri care vor beneficia de finanțare prin PNDR în această sesiune, vor putea utiliza cei 15.000 de euro pe care îi vor primi pentru îmbunătățirea managementului fermei, pentru orientarea spre piață a producției, dar și pentru creșterea veniturilor de pe urma eficientizării activității la nivelul fermei. Ulterior lansării acestor sesiuni, ne vom concentra întregul efort administrativ pe gestionarea modului de implementare a proiectelor depuse și contractate la nivelul AFIR, astfel încât să nu existe niciun risc de întârziere sau de dezangajare a sumelor.”, a menționat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Finanțarea acordată prin intermediul submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” este 100% nerambursabilă și este în valoare fixă de 15.000 euro. Acest sprijin se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului la momentul finalizării obiectivelor propuse de beneficiar prin Planul de afaceri.

Pragul minim de selecție a cererilor de finanțare depuse la AFIR prin submăsura 6.3 (pentru teritoriul național, inclusiv zona ITI Delta Dunării și pentru zona montană) este de 15 puncte. Totodată, precizăm că pragurile de calitate lunare sunt următoarele:

85 de puncte (valabil în perioada 22.07 – 31.08.2019);

80 de puncte (valabil în perioada 01.09 – 30.09.2019);

75 de puncte (valabil în perioada 01.10 – 31.10.2019);

70 de puncte (valabil în perioada 01.11 – 30.11.2019);

15 de puncte (valabil în perioada 01.12 – 31.12.2019).

Toți cei interesați în vederea depunerii cererilor de finanțare pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente, disponibile pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR, în pagina submăsurii 6.3.

AGROINFO / Situaţia la zi privind adeverinţele eliberate pentru beneficiarii Campaniei 2019

AGROINFO / Situaţia la zi privind adeverinţele eliberate pentru beneficiarii Campaniei 2019

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)  informează că până la data curentă a eliberat un număr de 6781 adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată SAPS, plata redistributivă şi plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, respectiv un număr de 4908 adeverinţe pentru beneficiarii măsurilor de mediu şi climă - M10, M11, M13 implementate de Agenţie în cadrul Campaniei 2019, în baza convenţiilor încheiate de APIA cu instituţiile financiar-bancare şi nebancare.

Valoarea creditului este de până la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA.

Până în prezent APIA a încheiat 20 convenţii tripartite cu instituţiile bancare şi nebancare, respectiv fondurile de garantare (Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SĂ (FNGCIMM), astfel:

APIA -BCR - FGCR / FNGCIMM

APIA-BRD- FGCR

APIA -CEC Bank - FGCR / FNGCIMM

APIA-Creditcoop - FGCR

APIA-Exim Bank -FNGCIMM/ FGCR

APIA - First Bank -FGCR /FNGCIMM

APIA-Goodbee

APIA-Libra Internet Bank - FGCR

APIA-Intesa-FGCR

APIA -OTP Bank - FGCR / FNGCIMM

APIA- Patria Bank - FGCR

APIA - Procredit - FGCR

APIA- Raiffeisen Bank- FGCR

APIA- Banca Transilvania - FGCR

APIA - Unicredit - FNGCIMM/ FGCR

APIA - Credit Agricole - FGCR

APIA - Alpha Bank - FGCR

APIA - Banca Feroviară - FGCR

APIA - Idea Bank - FGCR / FNGCIMM

APIA- Banca Româneasca - FGCR

Toate convenţiile încheiate între APIA, instituţiile bancare şi nebancare şi FGCR/ FNGCIMM sunt postate pe site-ul instituţiei, la adresa: www.apia.org.ro, în secţiunea Convenţii, Acorduri, Protocoale.

AGROINFO / Sprijin acordat fermierilor pentru refacerea potenţialului de producţie agricolă

AGROINFO / Sprijin acordat fermierilor pentru refacerea potenţialului de producţie agricolă

Prin intermediul Măsurii 5 - Refacerea potenţialului de producţie agricolă afectat de dezastre naturale şi de evenimente catastrofale şi instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare, respectiv a sub-măsurii 5.1 - Sprijin pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile şi ale evenimentelor catastrofale probabile, fermierii au avut posibilitatea de a accesa, în intervalul 01 aprilie - 30 iunie 2019, o sesiune de primire proiecte destinată investiţiilor pentru prevenirea şi combaterea Pestei Porcine Africane (PPA) în România.

Interesul fermierilor pentru a accesa această submăsură a fost deosebit, fiind depuse 174 proiecte (105 proiecte aferente solicitanţilor publici şi 69 proiecte aferente solicitanţilor privaţi), la nivel naţional, în valoare de 15.739.108 euro, dintr-un total disponibil de 14.775.003 euro pentru selecţia proiectelor. În prezent, cele 174 proiecte depuse la nivel naţional se află în analiză la nivelul AFIR.

Beneficiarii eligibili în cadrul acestor sesiuni au fost: fermieri, cooperative, grupuri de producători, constituite în baza legislaţiei naţionale în vigoare care deservesc interesele membrilor, cât şi entităţi publice cu atribuţii în domeniul sanitar-veterinar, autorităţi publice care au în administrare punctele de trecere a frontierei, drumurile publice şi administratori/ gestionari publici ai fondurilor cinegetice.

Prin Sm 5.1 sunt finanţate proiectele a căror valoare maximă eligibilă va fi de la 20.000 euro până la 250.000 euro, în funcţie de tipul operaţiunii şi de sub-măsura accesată. Sprijinul acordat prin acestă sub-măsură contribuie la:

- Creşterea capacităţii operaţionale de prevenire a apariţiei epidemiilor şi combaterea acestora, inclusiv prin diminuarea timpului de reacţie din partea autorităţilor sau

- Reducerea efectelor dezastrelor naturale, a evenimentelor adverse şi catastrofale asupra potenţialului de producţie agricolă.

Pentru a fi eligibile la finanţare în cadrul acestei sesiuni, operaţiunile/acţiunile trebuie să vizeze:

- Investiţii în instalaţii de dezinfectare şi dezinsecţie;

- Investiţii în creşterea capacităţii operaţionale pentru reducerea timpilor de diagnostic prin dotarea laboratoarelor şi achiziţia de mijloace de transport a probelor;

- Achiziţionarea de camere frigorifice pentru depozitarea temporară a animalelor sălbatice ucise până la primirea rezultatelor probelor prelevate;

- Investiţii în instalaţii, echipamente şi infrastructura sanitară şi garduri de protecţie, inclusiv repelenţi, în cadrul fermelor, pentru asigurarea biosecurităţii.

O noutate în cadrul acestei sesiuni este faptul că vor putea fi decontate cheltuielile eligibile stabilite în cadrul proiectului, inclusiv cele efectuate înainte de depunerea cererii de finanţare, dar nu mai devreme de data recunoaşterii oficiale de către autorităţile competente a producerii fenomenului epizootiei de pestă porcină africană, respectiv data de 31.07.2017.

Alte informaţii sunt disponibile pe paginile web ale AFIR (www.afir.info) şi MADR (www.madr.ro).

AGROINFO / Fermierii mici au la dispoziție varianta finală a ghidului pentru obținerea unei finanțări nerambursabile de 15.000 de euro prin PNDR 2020

AGROINFO / Fermierii mici au la dispoziție varianta finală a ghidului pentru obținerea unei finanțări nerambursabile de 15.000 de euro prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Ghidul publicat astăzi pe pagina oficială de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR, este valabil pentru sesiunea de primire a cererilor de finanțare care se va deschide. 

„Versiunea finală a ghidului solicitantului este deja disponibilă pe site-ul AFIR în vederea pregătirii documentației de solicitare a fondurilor europene acordate pentru finanțarea fermelor mici. Sesiunea pentru depunerea proiectelor va fi lansată în cursul acestei luni, conform calendarului stabilit în cadrul Comitetului de Monitorizare pentru PNDR. Avem la dispoziție o alocare de aproximativ 46 de milioane de euro pentru această sesiune, sumă care, din păcate, este insuficientă pentru numărul foarte mare de potențiali beneficiari care ar dori să acceseze aceste fonduri pentru a-și dezvolta fermele. Din informațiile pe care le avem, la nivelul fiecărui județ sunt foarte multe proiecte care așteaptă să fie depuse, fapt ce ne demonstrează că există atât o dorință foarte mare de a investi în agricultura românească, cât și o nevoie, și mai mare, de finanțare a acestui sector”, a menționat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Micii fermieri pot primi prin intermediul submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” finanțare nerambursabilă în procent de 100% în valoare de 15.000 euro. Această sumă de bani se acordă în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în momentul în care finalizează obiectivele propuse printr-un plan de afaceri.

Cheltuielile propuse prin Planul de afaceri, inclusiv capitalul de lucru, achiziția de teren sau material biologic, efectuare de studii, precum cel pentru sectorul pomicol, sau cel privind potenţialul agricol, precum şi activităţile relevante pentru implementarea corectă a Planului de afaceri aprobat, pot fi eligibile atâta timp cât susțin obiectivele propuse pentru dezvoltarea fermei.

Submăsura 6.3 din PNDR 2020 a beneficiat de o atenție foarte mare din partea solicitanților de fonduri, fiind una dintre cele mai accesate. Până în acest moment, AFIR a finanțat efectiv 26.859 de ferme mici, în valoare de peste 203 milioane euro din care 2.209 proiecte, în valoare de peste 33 de milioane de euro, vizează zona montană.

Plățile făcute de AFIR în conturile micilor fermieri, până în acest moment, au depășit 154 de milioane de euro.

Free Joomla templates by Ltheme