Accesarea fondurilor europene acordate prin PNDR 2020 pentru investiţii agricole

agroinfo

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că pentru accesarea fondurilor nerambursabile prin intermediul submăsurilor agricole din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), solicitanţii de finanţări europene vor respecta criteriile generale de eligibilitate aplicabile în sesiunile anterioare.

Astfel, fermierii care au în vedere depunerea unei cereri de finanţare pentru a dezvolta o investiţie în sectorul agricol vor folosi la calculul dimensiunii economice a exploataţiei agricole Coeficienţii de producţie standard 2013, conform Reţelei de Informaţii Contabile Agricole (RICA). Subliniem faptul că nu se va folosi pentru calcularea dimensiunii exploataţiilor versiunea din 2010 a listei coeficienţilor de producţie standard.

De asemenea, solicitanţii vor avea în vedere aceleaşi specii prioritare valabile în sesiunile 2017, ele fiind prevăzute în fişele măsurilor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

'În această perioadă se depun la APIA cererile de plată şi sunt fermieri interesaţi să ştie cum să declare exploataţiile agricole în vederea accesării fondurilor europene pentru investiţii agricole care urmează a fi disponibile în acest an. Astfel, condiţiile generale de depunere nu se vor schimba faţă de sesiunea din anul precedent, însă vor fi câteva modificări în ceea ce priveşte alocarea, pragurile de calitate şi acordarea punctajului aferent fiecărui criteriu de selecţie. Toate aceste elemente le vom stabili împreună cu Autoritatea de Management pentru PNDR în urma consultării Comitetului de Monitorizare şi le vom comunica în cel mai scurt timp. Aşadar, încurajăm fermierii eligibili pentru finanţare prin PNDR să facă toate eforturile pentru a depune în timp util cererea unică de plată la APIA, respectiv până pe 15 mai', a precizat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Lista coeficienţilor de Producţie Standard 2013 poate fi consultată pe pagina de internet www.madr.ro, secţiunea Agricultură - Reţeaua de Informaţii Contabile Agricole (RICA) - Coeficienţi pentru calculul Unităţii de Dimensiune Economică şi a tipologiei exploataţiei agricole. De asemenea, menţionăm că Lista coeficienţilor de Producţie Standard 2013 va fi disponibilă în cadrul cererii de finanţare pentru fiecare submăsură în parte, la momentul publicării acesteia pe pagina de internet a Agenţiei (www.afir.info) în secţiunea Consultare Publică şi, ulterior, în pagina fiecărei submăsuri deschise pentru finanţare.

AFIR - Direcţia Relaţii Publice, Biroul de Presă

Piața auto, la cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani

Vânzările de mașini noi au crescut puternic, cu 20%, în primul trimestru al anului. 36.000 de mașini noi au cumpărat românii în primul trimestrul al anului 2018. Cele mai multe – 70% - au fost achiziționate de companii, ceea ce denotă încrederea lor în perspectiva economică și faptul evident că afacerile merg bine.

“Românii au mai mulți bani, o duc mai bine, puterea lor de cumpărare a crescut. Este evident acest lucru, inclusiv prin achizițiile de mașini noi. Se face astfel dovada concretă că angajamentul PSD ”mai mulți români în clasa de mijloc” n-a rămas o vorbă goală, ci se îndeplinește. Pentru mediul de business politica economico-fiscală a PSD-ALDE se dovedește benefică, productivă. Este o realitate susținută în întreaga industrie, atât prin creșterea cifrei de afaceri (+16%), a comenzilor noi (+19%), cât și a producției (+7%). Încredere în viitor au si persoanele fizice....o arată faptul că numărul celor care au decis să-și cumpere mașină nouă a crescut cu 76% față de aceiași perioadă a anului trecut.” a declarat liderul PSD Călăraşi, Ciprian Pandea care a conchis “Este clar, pentru orice om de bună credință, că viața reală bate filmul propagandei, care, deși s-a acoperit de ridicol în nenumărate rânduri, nu încetează să proclame că PSD duce țara de râpă.”

APIA / Au fost stabilite cuantumurile schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal

agroinfo

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la faptul că au fost stabilite cuantumurile schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal aferente cererilor de plată depuse în Campania 2017, în conformitate cu Hotărârea nr. 228 din 18.04.2018 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naționale tranzitorii și schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de plată 2017.

Astfel, potrivit art. 1, alin 6 din Hotărârea mai sus menționată “Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează prin raportarea plafoanelor prevăzute la alin. (5) la suprafețele eligibile pentru anul 2017”, au fost stabilite următoarele cuantumuri:

- sprijinul cuplat - cânepă pentru ulei și/sau fibră – 172,3490 euro/ha;

- sprijinul cuplat - cartof timpuriu pentru industrializare – 719,9998 euro/ha;

- sprijinul cuplat - castraveți pentru industrializare – 519,9911 euro/ha;

- sprijinul cuplat - fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre -  197,7644 euro/ha;

- sprijinul cuplat - hamei – 519,8509 euro/ha;

- sprijinul cuplat - leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe – 52,4109 euro/ha;

- sprijinul cuplat - lucernă – 89,9000 euro/ha;

- sprijinul cuplat - orez – 665,1238 euro/ha;

- sprijinul cuplat - legume cultivate în sere și solare: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă – 7059,8228 euro/ha;

- sprijinul cuplat - sfeclă de zahăr – 764,1754 euro/ha;

- sprijinul cuplat - soia – 191,8550 euro/ha;

- sprijinul cuplat - sămânță de cartof – 1364,0657 euro/ha;

- sprijinul cuplat - tomate pentru industrializare – 1420,0003 euro/ha.

Plățile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană la data de 29 septembrie 2017 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329 din 30 septembrie 2017.

Clarificări privind decontarea TVA pentru proiectele de investiţii în infrastructura de irigaţii finanţate prin PNDR 2020

agroinfo

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale prezintă o serie de clarificări privind depunerea proiectelor de investiţii în infrastructura de irigaţii de către Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) prin submăsura (sM) 4.3 Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).

'Rolul principal al Agenţiei este de a facilita accesul solicitanţilor la fonduri europene, contribuind prin intermediul proiectelor finanţate la dezvoltarea pe termen lung a mediului rural, obiectivul comun al Agenţiei şi al beneficiarilor PNDR 2020. În acest sens, venim acum cu o serie de clarificări privind declararea şi decontarea TVA pentru OUAI-urile care doresc să obţină finanţare prin submăsura 4.3 şi care ne-au semnalat anumite neclarităţi în înţelegerea prevederilor legale care reglementează aspectele de ordin tehnic', a menţionat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Beneficiarii componenţei infrastructură de irigaţii din cadrul sM 4.3, respectiv Organizaţiile sau Federaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii, sunt persoane juridice de utilitate publică fără scop patrimonial, ce se constituie şi funcţionează în conformitate cu prevederile Legii nr. 138/ 2004 a îmbunătăţirilor funciare, republicată.

'Beneficiarii pot să fie înregistraţi în scopuri de TVA, însă aceasta este opţiunea acelei organizaţii, conform legislaţiei fiscale din România. Trebuie ţinut cont de faptul că înregistrarea în scop de TVA nu este o condiţie obligatorie pentru OUAI-urile care intenţionează să depună proiecte prin submăsura 4.3 - infrastructura de irigaţii', a precizat Adrian CHESNOIU.

Conform fisei sM 4.3 din PNDR 2020, printre cheltuielile neeligibile, în conformitate cu prevederile Regulamentului 1303/ 2013, se numără şi taxa pe valoare adăugată, cu excepţia cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA-ul si a prevederilor specifice pentru instrumente financiare.

În cazul în care OUAI-ul solicită ANAF decontarea TVA (fiind plătitor de TVA), valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile purtătoare de TVA este cheltuială neeligibilă din FEADR şi, de asemenea, nu se încadrează în mecanismul de plată prevăzut de OUG nr. 49 /2015.

Dacă solicitantul este neplătitor de TVA, valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile purtătoare de TVA poate fi trecută în coloana cheltuielilor eligibile din bugetul indicativ al cererii de finanţare, proporţional cu intensitatea sprijinului financiar nerambursabil şi în limita sprijinului public nerambursabil maxim admis conform ghidului solicitantului.

În situaţia în care beneficiarii se încadrează în prevederile art. 43 alin. 1 din OUG nr. 49/ 2015 cu modificările şi completările ulterioare, pot beneficia de rambursarea TVA din bugetul statului, proporţional cu intensitatea sprijinului financiar nerambursabil prevăzut în Contractul de finanţare. În acest caz, este necesară încheierea unui act adiţional la Contractul de finanţare pentru angajarea sumelor reprezentând valoarea maximă a TVA ce poate fi rambursată de AFIR din bugetul statului.

Menţionăm că OUAI-urile constituite conform legii, care au încheiat contracte de finanţare cu AFIR, se încadrează în prevederile art. 43 alin. (1) litera h) din OUG nr.49/ 2015 şi pot beneficia de rambursarea TVA din bugetul statului. Potrivit art. 43 alin. (3), în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, dacă această categorie de beneficiari îşi exercită dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanţate prin PNDR, au obligaţia să restituie la bugetul de stat sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată dedusă, a cărei contravaloare a fost plătită beneficiarilor potrivit ordonanţei de urgenţă amintite, în condiţiile stabilite prin normele metodologice.

 

AFIR - Direcţia Relaţii Publice, Biroul de Presă

004 031 860 27 24/ 25 00; Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; www.afir.info

APIA / Data limită de depunere a Cererilor Unice de Plată este 15 mai

agroinfo

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul județean Călărași informează că, pentru a veni în sprijinul fermierilor și pentru a asigura continuitatea procesului de primire a cererilor unice de plată aferente Campaniei 2018, Centrele judeţene și locale, precum şi direcţiile de specialitate din cadrul APIA - Aparat central vor avea PROGRAM NORMAL DE LUCRU în zilele de 30 aprilie  şi 01 mai 2018, cu recuperarea timpului lucrat, în condiţiile legii.

Până la acest moment a fost depus un număr de 558.183 cereri, pentru o suprafaţă de 2.384.445,67 hectare.

Precizăm că data limită de depunere a Cererilor Unice de Plată este 15 mai 2018, iar pentru utilizarea eficientă a timpului de lucru rugăm fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite.

Sprijinul financiar acordat în cadrul schemelor şi măsurilor de plăți derulate de APIA este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 

DIRECTOR EXECUTIV

Florin STOIA

Free Joomla templates by Ltheme