Peste 600 de mii de cereri depuse în cadrul Campaniei de primire a cererilor unice de plată în 2017

agroinfoAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la acest moment, au fost depuse în cadrul Campaniei de primire a cererilor unice de plată în anul 2017, un număr de 601.172 cereri pentru o suprafaţă de 3.462.500,35 hectare.

Reamintim că în conformitate cu art. 1 lit. a) din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 18/03.02.2017 privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii care se aplică în agricultură, la nivelul MADR şi al APIA, cererile unice de plată aferente Campaniei 2017 se depun la sediile APIA județene/locale, în intervalul 1 martie – 15 mai 2017.

Adresăm rugămintea potenţialiilor beneficiari ai sprijinului financiar să respecte programările realizate de instituția noastră, iar cei care nu au reușit să se prezinte la data programată să contacteze Centrul județean/local APIA.

Sprijinul financiar aferent Campaniei 2017 este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.