AFIR / Precizări privind procedura de achiziţii pentru beneficiarii publici ai PNDR 2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a iniţiat demersurile pentru a permite beneficiarilor proiectelor de utilitate publică (infrastructură de bază şi de acces din mediul rural), finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, achiziţionarea serviciilor de proiectare şi de execuţie lucrări în cadrul unei singure proceduri, procedură numită şi 'licitaţie la pachet'.

AFIR, în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), va armoniza în scurt timp procedura internă de lucru si va pune la dipoziţie fisele de date model specifice care vor putea fi utilizate de beneficiarii publici în cadrul viitoarelor proceduri de achiziţii.

'Întâlnirile de lucru pe care le-am avut până în acest moment cu beneficiarii noştri ne-au permis să colectăm sugestii pe care le putem folosi pentru îmbunătăţirea cadrului procedural specific implementării proiectelor finanţate prin PNDR. Procesul de modificare a procedurilor pentru achiziţii publice, pe care l-am demarat în colaborare cu ANAP, este un foarte bun exemplu în acest sens. Voi continua să am acest dialog, pentru că sunt convins că scopurile AFIR şi ale beneficiarilor nu sunt antagonice, ci dimpotrivă, convergente, pentru dezvoltarea mediului rural românesc.' a declarat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Precizăm că acest tip de procedură va putea fi derulat numai după aprobarea Manualului de procedură privind achiziţiile publice pentru beneficiarii publici ai PNDR 2020 prin ordin semnat de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

AFIR - Direcţia Relaţii Publice, Biroul de Presă

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.