CJCC | Vernisajul expozitiei de icoane, ouă încondeiate și ornamente de Paști, intitulată ”Lumină din Lumina Învierii”, ediția a XVI-a

CJCC | Vernisajul expozitiei de icoane, ouă încondeiate și ornamente de Paști, intitulată ”Lumină din Lumina Învierii”, ediția a XVI-a

Duminică, 9 mai, a avut loc la Biserica “Sfântul Nicolae” din Oltenița vernisajul Expozitiei de icoane, ouă încondeiate și ornamente de Paști, intitulată ”Lumină din Lumina Învierii”, ediția a XVI – a, proiect organizat de către Protopopiatul „Sfântul Ierarh Antim Ivireanu” Oltenița în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași”, cu sprijinul Consiliului Județean Călărași la inițiativa domnului Consilier Județean Meseșeanu Răzvan.

vernisaj2

La această expoziție au participat cu lucrări aproximativ 160 de copii din Municipiul Oltenița și împrejurimi cu icoane pe sticlă, icoane pe lemn, icoane pe carton, ouă încondeiate și aranjamente de Paști.

Felicităm organizatorul proiectului, Pr. Protopop Dr. Necula Marian, pentru cultivarea și promovarea tradițiilor pascale în rândul copiilor, și vă invităm să vizitați expoziția care va fi deschisă publicului zilnic, între orele 09.00-16.00, în sala de sedințe a Protopopiatului „Sfântul Ierarh Antim Ivireanu” Oltenița, până la data de 30 mai, când va avea loc premierea.

vernisaj3

vernisaj4

vernisaj5

MDJ | Atelierele muzeului: 26 – 28 aprilie 2021

MDJ | Atelierele muzeului: 26 – 28 aprilie 2021

Muzeul Dunării de Jos Călăraşi, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, vă invită să participați în perioada 26-28 aprilie 2021 la Atelierul de creație care se va desfășura la Secția Arheologie (Demisolul Consiliului Județean Călărași), între orele 900-1200.

La acest atelier de lucru, dedicat Sărbătorilor Pascale, sunt invitați să participe toți cei care doresc să decoreze ouă pentru zilele de sărbătoare.

Programările se fac la numărul de telefon 0746.051.267.

Grupurile vor cuprinde maxim 20 persoane.

Preț participare: 2 lei/persoană/atelier.

Datorită contextului epidemiologic actual, activitățile se vor derula respectând condițiile impuse de pandemia de Covid-19. Toți participanții vor păstra o distanță de cel puțin 1 m față de celelalte persoane și vor purta mască de protecție. Muzeul va pune la dispoziția participanților doar materiale dezinfectante. În același timp, nu vor putea participa la activități persoanele care prezintă febră, tuse sau rinoree.

Vă aşteptăm cu drag !

Remember to resist. Memoria Genocidului Romilor din România

Remember to resist. Memoria Genocidului Romilor din România

Miercuri, 28 aprilie 2021, de la ora 11:00, va avea loc deschiderea expoziției „Remember to Resist. Memoria Genocidului Romilor din România” la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 26 aprilie - 9 mai 2021 la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași cu programare la numărul de telefon 0726 119 328.

Proiect derulat de Asociația Plural și Bildungswerk für Friedensarbeit în parteneriat cu Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel. Partenerii la nivel local sunt Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași și Inspectoratul Școlar Județean Călărași.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, naziștii și aliații lor au ucis câteva sute de mii de romi. Aceștia au fost privați de drepturile lor, deportați, gazați, împușcați și uciși prin înfometare. Autoritățile române au deportat peste 25.000 de romi în Transnistria, zona dintre Nistru și Bug, ocupată de autoritățile române între anii 1941-1944. Mai mult de 10.000 de romi au murit atunci acolo. Deși au existat atât de multe victime, acest genocid este, astăzi, aproape uitat. Există prea puține studii despre această traumă istorică și aproape deloc monumente comemorative.

Expoziția documentează în special memoriile celor câțiva supraviețuitori și martori încă în viață ai acestor crime. Conceptul expozițional cuprinde informații istorice, imagini cu documente, memorii, fotografii personale ale supraviețuitorilor. Expoziția prezintă nu doar contextul istoric, dar și analizează modul în care autoritățile statelor implicate, comunitatea romă și rudele supraviețuitorilor se raportează la acest trecut.

Expoziția face parte dintr-un proiect mai larg, anume „Conservarea și vizibilizarea memoriei genocidului romilor din Ucraina și România - program educațional pentru a doua și a treia generație 2019-2021". Proiectul are ca principal obiectiv creșterea nivelului de informare și cunoaștere cu privire la Memoria Holocaustului și a Deportării Romilor din România. Demersul contribuie la crearea unei rețele care să le permită rudelor supraviețuitorilor Genocidului Romilor din România să se implice în activități de comemorare a istoriei.

Ne dorim ca acest proiect să fie o oportunitate de reflecție și sensibilizare cu privire la excluziunea romilor și combaterea romafobiei din prezent. Comemorarea genocidului împotriva romilor poate servi urmașilor generației Holocaustului drept prilej pentru a-și aminti de propria răspunderea pe care o au față de societate și pentru a-i sensibiliza în legătură cu orice formă de rasism și discriminare.

Handbal | S-a făcut primul pas în direcția constituirii AHM Călărași 2021
Featured

Handbal | S-a făcut primul pas în direcția constituirii AHM Călărași 2021

Se naște, la Călărași, o nouă echipă de handbal masculin. Prima piatră de temelie a fost pusă marți după ce a fost adoptat în plenul ședinței ordinare a Consiliului Local municipal Călărași Proiectul de hotărâre privind constituirea Asociației de Handbal a Municipiului Călărași 2021.

“Scopul asociaţiei îl constituie desfăşurarea de activităţi sportive handbalistice respectiv selecţionarea, iniţierea şi pregătirea de sportivi în domeniu, participarea la competiţiile interne şi internaţionale, precum şi la alte activităţi conexe acestora. Prin realizarea scopului asociaţia îşi propune să contribuie la dezvoltarea handbalului de performanţă în plan local şi naţional.”, se arată în Referatul de aprobare.

Potrivit Statutului asociației membrii asociați sunt Consiliul Local municipal Călărași,l Consiliul Județean Călărași și Serviciul Public Pavaje Spații Verzi, instituție subordonată Consiliului Local Călărași.

Bugetul echipei care se va înscrie din toamnă la startul Diviziei A va fi de cel puțin 2 milioane de lei. Din punct de vedere sportiv, proiectul va fi condus de Eremia Pîrîianu (45 de ani), fost jucător, antrenor și manager al defunctei AHC Dunărea Călărași care va avea la dispoziție un lot format în cea mai mare parte din jucători călărășeni.

Proiectul de hotărâre privind asocierea Municipiului Călăraşi cu Judeţul Călăraşi şi Serviciul Public Pavaje Spații Verzi Călărași în vederea constituirii Asociaţiei de Handbal a Municipiului Călărași 2021, inițiat de primarul Marius Dulce, a primit marți 17 voturi, inclusiv din zona Opoziției. S-au înregistrat 4 voturi împotrivă (2 de la PNL și câte unul de la USR și PRO România).

Cel mai probabil luna viitoare, proiectul de hotărâre mai sus-menționat va fi supus dezbaterii și adoptării în Consiliul Județean.

Lansare de carte: ”TREPTE ȘI REPERE SPRE ÎNĂLȚIMI. Slavici, Eminescu și Caragiale” de Victor V. Cutuș-Mureșan

Lansare de carte: ”TREPTE ȘI REPERE SPRE ÎNĂLȚIMI. Slavici, Eminescu și Caragiale” de Victor V. Cutuș-Mureșan

Biblioteca Județeană ''Alexandru Odobescu'' din Călărași are bucuria de a vă invita la un eveniment cultural organizat cu sprijinul Consiliului Județean Călărași, prilejuit de apariția volumului ”TREPTE ȘI REPERE SPRE ÎNĂLȚIMI. Slavici, Eminescu și Caragiale” al autorului local Victor V. Cutuș-Mureșan, personalitate marcantă a învățământului călărășean, profesor de limba și literatura română al C.N.B.S., fost inspector școlar, Cetățean de Onoare al municipiului Călărași și autor a peste 20 de opere și nenumărate articole și studii de publicistică.

Începând cu ora 16.00, în data de 14 mai 2021, în Sala Perspective a Bibliotecii Județene ”Alexandru Odobescu”, Călărași, vom fi onorați să îi avem în mijlocul nostru pe autorul volumului, care ne va încânta cu ultimul său produs editorial despre viața unor mari personalități din literatura română, bazat pe o minuțioasă documentare.

Cartea reprezintă o resursă educativă formativă și informativă indispensabilă elevilor, profesorilor și cititorilor pasionați de biografii.

Sunt așteptați la eveniment utilizatori ai bibliotecii, profesori, jurnaliști, elevi, studenți, scriitori și toți cei interesați, în limita locurilor disponibile și cu respectarea măsurilor de prevenire a pandemiei actuale

CJCC | Invitație la film: Femeia Fantastică 1984 – 2D

CJCC | Invitație la film: Femeia Fantastică 1984 – 2D

Centrul Județean de Creație și Cultură Călărași, instituție subordonată Consiliului Județean Călărași, vă invită la film. Puteți viziona Femeia Fantastică 1984 – 2D, după cum urmează:

04 – 13 mai 2021

Ora: 18:00

Luni, filmul nu va fi proiectat

Femeia Fantastică 1984 – 2D

Regia: Patty Jenkins

Cu: Gal Gadot, Chris Pine, Kristen Wiig

Gen film: Acțiune, Aventuri, Fantastic

Durata: 151 minute

Rating: AP 12

Diana Prince trăiește în liniște printre muritori în perioada vibrantă a anilor 1980 – o perioadă a excesului în care țelul e să ai tot. Deși și-a recăpătat complet puterile, ea își ține identitatea ascunsă lucrând drept curator pentru artefacte antice. Însă curând, Diana trebuie să se lupte cu un coleg de muncă și un om de afaceri, a cărui dorință de bogăție extremă trimite lumea pe o cale de distrugere, după ce un artefact antic care acordă dorințe dispare.

Purtarea măștii este obligatorie în incinta Cinematografului, iar sala se va ocupa la o capacitate de maxim 50% când rata de incidență Covid-19 pe municipiu este sub 1,5 la mia de locuitori, și pâna la 30% când rata de incidență Covid-19 pe municipiu este între 1,5 și 3 la mia de locuitori.

Vă așteptăm la film!

PROGRAM CASIERIE

MARȚI – JOI: 16.00 - 21.00

VINERI: 12.30 – 21.00

SÂMBĂTĂ – DUMINICĂ: 9.00 – 21.00

LUNI, CINEMATOGRAFUL ESTE ÎNCHIS.

wonderwoman

Free Joomla templates by Ltheme