CJCC | Invitație la film: Colectiv – 2D

CJCC | Invitație la film: Colectiv – 2D

Centrul Județean de Creație și Cultură Călărași, instituție subordonată Consiliului Județean Călărași, vă invită la film. Puteți viziona Colectiv – 2D, după cum urmează:

13-15 aprilie 2021, Ora 17:00

Colectiv – 2D

Regia: Alexander Nanau

Cu: Narcis Hogea, Cătălin Tolontan, Mirela Neag, Răzvan Luțac, Camelia Roiu, Tedy Ursuleanu, Vlad Voiculescu, Nicoleta Ciobanu

Gen film: Documentar

Durata:109 minute

„Colectiv” oferă în premieră o privire în culisele momentelor-cheie care au avut loc după evenimentul tragic din clubul Colectiv din București. Urmărind jurnaliști, avertizori de integritate, pacienți arși și oficiali din Guvern, filmul dezvăluie fără compromisuri o întreagă rețea a corupției, minciunii și manipulării.

Purtarea măștii este obligatorie în incinta Cinematografului, iar sala se va ocupa la o capacitate de până la 30% când rata de incidență Covid-19 pe municipiu este între 1,5 și 3 la mia de locuitori.

Vă așteptăm la film!

PROGRAM CASIERIE

MARȚI – JOI: 16.00 - 21.00

VINERI: 12.30 – 21.00

SÂMBĂTĂ – DUMINICĂ: 9.00 – 21.00

LUNI, CINEMATOGRAFUL ESTE ÎNCHIS.

colectivfilm

 

Biblioteca Judeţeană suspendă accesul pentru public în sălile de împrumut și lectură, începând din 30 martie

Biblioteca Judeţeană suspendă accesul pentru public în sălile de împrumut și lectură, începând din 30 martie

Având în vedere contextul epidemiologic actual, Hotărârea internă nr.41 /29 martie 2021 adoptată la Călărași de Prefectura Călărași, în vederea prevenției în raport cu utilizatorii de bibliotecă și cu echipa bibliotecii se decid următoarele:

  • Începând din data de 30.03.2021, biblioteca suspendă accesul pentru public în sălile de împrumut și lectură.
  • Rămâne funcțional serviciul de împrumut de documente la domiciliu pentru copii, adulți și adolescenți, în zona Recepție a sediului principal din Str. 1 Decembrie 1918 și Filiala Orizont, cu program între orele 8.00-18.00.

Conducerea instituției dispune respectarea următorului set de măsuri:

  • Utilizatorii au acces doar în zona RECEPȚIEI, circuitul documentelor fiind realizat exclusiv la birourile amenajate temporar la parter, prin intermediul bibliotecarilor și a bazei de date puse la dispoziție, prin Catalogul on-line disponibil pe pagina web a instituției: https://www.bjcalarasi.ro
  • Utilizatorii sunt rugați să nu intre în instituție dacă:

- prezintă simptomele: tuse, febră, respirați greu

- au călătorit în ultimele 14 zile în afara României

- au intrat în contact cu persoane care au călătorit în străinătate, au diagnostic sau suspiciune de infecție cu COVID-19, se află în izolare

  • La intrarea în instituție toți utilizatorii sunt obligați:

- să poarte mănuși și mască de protecție

- să-și dezinfecteze mâinile cu soluțiile puse la dispoziție

- să respecte triajul epidemiologic- măsurarea temperaturii (valoarea maximă acceptată fiind de 37,5 grade C)

- să păstreze distanța de minim 1,5 m între persoane, conform marcajelor aplicate pe pardoseală

- să nu intre mai mult de 3 persoane în încăpere.

Pentru detalii suplimentare:

Manager Cristina Laura Munteanu

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Tel: 0242/316757, 0787552160

MDJ | Florin Vasilescu, personalitatea lunii aprilie

MDJ | Florin Vasilescu, personalitatea lunii aprilie

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului

PERSONALITATEA LUNII APRILIE - FLORIN VASILESCU - matematician

S-a născut la Călărași, la 3/15 aprilie 1897, ca fiu al profesorului de liceu de limba română Constantin Vasilescu. A urmat școala primară la Buzău, cursul inferior de liceu la ,,Unirea" din Focsani, iar cursul superior la liceul ,,Petru si Pavel" din Ploiești.

În anul 1915 intră la Facultatea de matematici a Universității din București. Ca licean, apoi ca student, a colaborat la ”Gazeta matematică” unde a fost imediat remarcat.

A participat la războiul din 1916-1918 ca sublocotenent într-o companie de aerostație creată de misiunea generalului francez Berthelot. În 1918 Florin Vasilescu își trece licența în matematici, la Universitatea din Iași. Demobilizat în mai 1918, el a funcționat pentru scurt timp la Iasi ca asistent al profesoarei Vera Myller. Pentru a-și pregati teza de doctorat în matematici, îl găsim la Paris, la Sorbona. Între timp obține o bursă și trece pe la universitățile germane pentru a studia noutățile din creația matematică germană. S-a reîntors la Paris, alege pentru doctorat una din cele mai interesante   și moderne noutăți matematice pentru acel timp: Funcțiile multiforme de variabile reale.

Teza de doctorat în matematici o susține la 28 mai 1925, având ca titlu: Essai sur les fonctions multiformes de variables reelles, obținând din partea comisiei de examinare calificativul ”tres honorables”. După susținerea doctoratului, Vasilescu se întoarce în România, unde este numit asistent al profesorului Emil A. Pangrati.

În această calitate funcționează până la 1 octombrie 1926, când a demisionat. În toamna anului 1926 obține bursa de studii la Paris și apoi bursa la Harvard SUA. În vara anului 1930, Vasilescu se întoarce în țară și este numit profesor titular de geometrie superioară și diferențială la Facultatea de Șțiințe a Universității din Cernăuți.

Prima însărcinare în învțământul universitar francez a avut-o în calitate de conferențiar de matematici la Universitatea din Montpellier în anul 1937 și este titularizat în 1938, iar la 1 ianuarie este înaintat ca profesor fără catedră. De la Montpellier a trecut la Universitatea din Lille, unde preia catedra de mecanică rațională. Între anii 1943-1958 a funcționat ca profesor fără catedră la Facultatea de Știinte a Universității din Rennes, ținând cursuri de mecanică fluidelor, precum și un curs special de calcul simbolic.

În activitatea didactică, Florin Vasilescu a fost un conferențiar plăcut. În afară de însărcinările didactice din România și Franța și conferințele ținute în 1928-1930 în SUA, în palmaresul său sunt trecute multe prelegeri la Paris și Geneva, tratând despre cercetări personale în domeniul mecanicii fluidelor, aplicații în fizica matematică.

În 1956 s-a îmbolnăvit de astenie, fiind spitalizat, apoi odihnindu-se câteva luni. A revenit în învățământ. În dimineața zilei de 15 octombrie 1958, în timp ce era în vizită la un prieten a avut un acces cardiac în urma căruia a decedat. A fost înmormântat la Vienne-le Chateau. Opera de frunte în care, pe timpul său nu a avut rival șțiințific, este aceea realizată în domeniul teoriei potențialului.

Bibliografie:

http://www.fizchimarad.ro/doc/18-19/Florin%20Vasilescu_biografie.pdf

florinvasilescu

MDJ | Invitație la vernisajul expoziției CUCERIRI SPAȚIALE

MDJ | Invitație la vernisajul expoziției CUCERIRI SPAȚIALE

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Călărași, vă invită la vernisajul expoziției CUCERIRI SPAȚIALE. Evenimentul va avea loc vineri, 9 aprilie 2021, ora 12.00.

Expoziția este organizată în colaborare cu Asociația ”Muzeul Jucăriilor”, București, la sediul muzeului din Str. Progresul, nr. 4 și va putea fi vizitată, respectând condițiile impuse de pandemia de Covid-19, până în luna iunie a acestui an.

Manifestarea este prilejuită de împlinirea, pe 12 aprilie, a 60 de ani de când Iuri Alexeevici Gagarin a devenit primul om care a ajuns în spațiu și pe orbita Pământului.

Vor fi expuse o serie de obiecte care să ducă vizitatorul cu gândul la activitate din spațiu, cum ar fi: binocluri, planșe și manual școlare, jucării din anii 1960-1970.

Un loc aparte în expoziție îl ocupă documente referitoare la viața și activitatea lui Dumitru Prunariu, primul roman care la 14 mai 1981 a ajuns în spațiul cosmic cu nava Soyuz-40 în cadrul programului spatial ”Intercosmos”.

Muzeograf,

Sorina Nedelcu

cuceririspatiale

CJCC Călăraşi anunţă reluarea evenimentelor culturale!

CJCC Călăraşi anunţă reluarea evenimentelor culturale!

Având în vedere hotărârea Comitetului Județean pentu Situații de Urgență Călărași cu numărul 46/08.04.2021, ART. 2, prin care se ridică restricțiile prevăzute de hotărârea CJSU Călărași cu nr. 41/2021, începând cu data de 09 aprilie 2021, Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași anunță reluarea activităților cu publicul atât în Sala Barbu Știrbei cât și în Cinematograful 2D/3D, cu 30% capacitate sală, în conformitate cu Ordinul nr. 3.245/1.805/2020.

Astfel, vă invităm în perioada următoare să participați la evenimentele noastre:

23 aprilie ora 19.00 – piesa de teatru “Terapie in 3”

14 mai ora 19.00 – piesa de teatru “Bărbatul perfect, defect”

23 mai ora 19.30 – La cererea publicului călărășean, Concert Direcția 5

24 aprilie ora 19.00 – piesa de teatru CAFEAUA DOMNULUI MINISTRU

04 iunie ora 19.00 – piesa de teatru “Soț de vânzare”

Biletele se pot achiziționa de pe site-ul www.iabilet.ro și de la Sediul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, de luni până joi între orele 08.30-16.00 și vineri intre orele 08.30-13.30.

Luna aceasta la Cinematograful 2D/3D puteți viziona următoarele proiecții:

COLECTIV – 2D, 13 aprilie – 15 aprilie 2021, Orele: 17:00

CORPHUS CRISTI – 2D, 13 aprilie – 15 aprilie 2021, Orele: 19:30

SCOOB – 2D (variantă dublată) 16 și 23.04.2021, ora: 12:30; 17 – 18.04.2021 și 24 – 25.04.2021, orele 10:00 și 12:30

COPILUL PROBLEMĂ – 2D 16 – 21aprilie 2021 Ora: 18:00

Pentru mai multe detalii vizitați pagina noastra de facebook si site-ul instituției www.culturalcl.ro.

Manager,

TEODORESCU Georgiana Iuliana

Atelierele muzeului

Atelierele muzeului

Muzeul Dunării de Jos Călăraşi, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, vă invită să participați în zilele de 26, 29, 30 și 31 martie la Atelierul de modelaj în lut care se va desfășura la Secția Arheologie (Demisolul Consiliului Județean Călărași), între orele 900-1200.

Programările se fac la numărul de telefon 0722270848.

Grupurile vor cuprinde maxim 20 persoane.

Preț participare: 2 lei/persoană/atelier.

Datorită contextului epidemiologic actual, activitățile se vor derula respectând condițiile impuse de pandemia de Covid-19. Toți participanții vor păstra o distanță de cel puțin 1 m față de celelalte persoane și vor purta mască de protecție. Muzeul va pune la dispoziția participanților doar materiale dezinfectante. În același timp, nu vor putea participa la activități persoanele care prezintă febră, tuse sau rinoree.

Vă aşteptăm cu drag!

Manager,

Dr. Valentin PARNIC

aTELIERELUT

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.