Sărbătoarea de astăzi are o semnificaţie deosebită, căci astăzi este pomenit de Biserică marele împărat de la care libertatea religioasă este garantată în toate ţările din lume. Sfântul Constantin şi mama sa, Elena, sunt apostolii creştinismului din secolul IV, prin ei a dobândit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinţii Apostoli şi apărată de mulţimea mucenicilor.
Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337) s-a născut în cetatea Naissus (astăzi, Niş, în Serbia), din provincia romană Moesia Superior. Tatăl său, Constanţiu Chlor, care la acea vreme era general, a ajuns mai târziu la conducerea imperiului cu titlul de "cezar", iar cu un an înaintea morţii sale a preluat titlul de "august".
După moartea acestuia, în anul 306, armata l-a proclamat drept "august" pe Constantin (306-337).
Confruntarea pe care Constantin cel Mare a avut-o în 312, cu fiul fostului împărat Maximian, Maxenţiu, care stăpânea Roma, la Pons Milvius (Podul Vulturului), a marcat convertirea sa la creştinism. În acest loc, împăratul Constantin a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui, cu inscripţia: "Întru aceasta vei învinge".
Împăratul cât şi oamenii săi, comandanţi şi soldaţi care văzuseră minunea, au fost destul de tulburaţi şi înfricoşaţi. "Cei mai mulţi dintre dânşii au început a se teme, deoarece, la neamuri, chipul Crucii era semn de nenorocire şi de moarte, fiindcă tâlharii şi făcătorii de rele se pedepseau cu răstignirea pe cruce. Deci, ostaşii se temeau toţi ca nu cumva războiul lor să fie fără izbândă, iar împăratul Constantin era întru nepricepere mare" (Vieţile Sfinţilor).
Noaptea însă, în timpul somnului, i s-a arătat Iisus Hristos cu semnul crucii, pe care-l văzuse ziua pe cer, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaţilor, spre a-i servi drept semn protector în lupte.
Cu semnul crucii pe arme, pe steaguri, şi pe echipamentul soldaţilor, bătălia de-a doua zi a fost câştigată de Constantin, care a intrat biruitor în Roma, iar Maxenţiu s-a înecat în apele Tibrului.
Un an mai târziu (313), Constantin a emis Edictul de la Mediolanum (Milan), prima recunoaştere oficială a creştinismului, prin care se punea capăt persecuţiilor împotriva creştinilor şi se garanta libertatea credinţei şi a cultului.
Din anul 324, Constantin a rămas singur la conducerea Imperiului Roman, poziţie pe care şi-a menţinut-o până la sfârşitul vieţii (337). În această perioadă, Biserica a cunoscut o mare înflorire pe tot întinsul imperiului.
Mama sa, Sfânta Elena, a fost ataşată mult de valorile religiei creştine. Prin râvna ei pentru descoperirea relicvelor sfinte a fost descoperit locul Golgotei şi s-a găsit lemnul crucii pe care a fost răstignit Hristos. Sfânta împărăteasă Elena a ridicat lăcaşuri de închinare pentru creştini atât la Ierusalim, cât şi la alte sfintele locuri. Mai întâi însă a dorit să se zidească la Ierusalim Biserica Învierii, construită deasupra Sfântului Mormânt.
Pentru marea contribuţie la răspândirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa, Elena, au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor şi sunt socotiţi "întocmai cu apostolii". (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; vol. "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhimandrit Ilie Cleopa, 1996)
sursa www.agerpres.ro
