CJ Călăraşi / V. Iliuţă: Directorul SC Ecoaqua are sarcini precise!

iliuta birou

Preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă a pistat pe pagina oficială de facebook a Consiliului Judeţean Călăraşi o declaraţie cu privire la SC Ecoaqua SA precăzând că directorul operatorului regional de apă şi canalizare, Cezar Neagu, va trebui să îndeplinească o serie de indicatori, conform contractului de mandat şi a planului de administrare, ce vor fi monitorizaţi pe parcursul acestui an atât de Adunarea Generală a Acţionarilor cât şi de principalul acţionar al societăţii, CJ Călăraşi. „După nici două luni de zile de la validarea mandatului noului președinte AGA al SC EcoAqua, Eduard Grama, am reuşit să ne atingem câteva dintre obiective, în interesul cetățenilor.

Directorul SC EcoAqua, conform contratului de mandat și planului de administrare, are sarcini precise pentru realizarea unei strategii în ceea ce privește reducerea pierderilor de apă cu 8% pe an, stabilirea unui termen de 3 luni de zile pentru reorganizarea instituției, creșterea fizică a productivității muncii cu 4% pe an.

Acești indicatori vor fi monitorizați permanent de Adunarea Generală a Acționarilor și de către principalul acționar al SC EcoAqua - Consiliul Județean Călărași.” Este mconţinutul declaraţiei postate pe Facebook.

Călăraşi / A fost obținut avizul SNCFR pentru rețeaua de canalizare pluvială pe strada Locomotivei!

A fost obținut avizul SNCFR pentru rețeaua de canalizare pluvială pe strada Locomotivei!

În următoarea ședință ordinară a Consiliului Local Călărași, vor fi supuși aprobării indicatorii tehnico–economici ai investiției.

Investiția presupune realizarea rețelei de canalizare pluvială pe strada Locomotivei, formată din 7 tronsoane, lungimea rețelei de canalizare fiind de 2.870,55 ml, ce reprezintă lungime rețea+lungime conductă de evacuare prin colectarea apelor pluviale din întreaga zonă (suprafața totală de colectare este de 17.415 m2) și înființarea unei stații de colectare-pompare ce va fi amplasată la intersecția străzilor Dacia și Locomotivei.

 

Costurile sunt astfel:

Total rețea colectare=902.793,45 lei fără TVA

Total construcție și montaj SPP=746.146,22 lei fără TVA

Total C+M=1.648.939,67 lei fără TVA

Sursa Facebook Primăria Municipiului Călăraşi

MRP: Nici un român, care are activități lucrative în afara granițelor, nu va avea de suferit ca urmare a proiectului de lege iniţiat de OPNCSB

Cu privire la Proiectul de lege inițiat de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor care prevede, între altele, raportarea sumelor mai mari de 2000 de euro transferate în țară de românii din diaspora prin intermediul sistemelor de transfer rapid de fonduri, de tip Western Union, MoneyGram etc, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni face precizarea că niciun român, care are activități lucrative în afara granițelor, nu va avea de suferit ca urmare a implementării acestei măsuri.

Scopul inițiativei legislative este exclusiv de a preveni, stopa şi combate faptele de terorism și spălarea de bani și nu de a taxa, suprataxa sau confisca fondurile trimise de români celor aflați în țară.

„Vreau să asigur toți românii și toate familiile atât din țară, cât și din străinătate, că această măsură nu urmărește împovărarea lor. Mai mult, este o realitate că românii au plecat dincolo de granițe în căutarea de noi oportunități economice și noi ne dorim să-i susținem în eforturile lor. De aceea, vreau ca românii noștri să știe că banii trimiși de ei în țară sunt în deplină siguranță. Nimic nu s-a schimbat în ceea ce privește procedurile necesare pentru a trimite bani acasă, nici în cele pentru ridicarea banilor. Nu li se confiscă banii, nu se impun proceduri în plus sau mai multă birocrație. Singura modificare constă în reglementarea relației dintre operatorul de transferuri și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Oficiul va primi un raport, bazat pe expertiza și analiza proprie a operatorului prin care se face transferul despre potențialul pericol al unor tranzacții”, a subliniat ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.

Proiectul de lege inițiat de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a fost aprobat în ședința de Guvern de săptămâna trecută și va intra în analiză la Parlament în perioada următoare.

Puteți consulta proiectul de lege prin intermediul link-ului de mai jos:  http://www.onpcsb.ro/pdf/proiect%20LEGE-var.%20aprobata%20Sedinta%20Guvern.pdf

Sursa www.mprp.gov.ro

V. Iliuţă s-a întâlnit, la Călăraşi, cu preşedintele Camerei Franceze de Comerț, Industrie şi Agricultură în România

Iliuta CJ Franta

Liderul Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, a anunţat pe o reţea de socializare că în cursul dimineţii de miercuri s-a întâlnit la Călăraşi cu directorul general al Groupama Asigurări, Francois Coste, președinte al Camerei Franceze de Comerț,Industrie şi Agricultură în România, discuţiile axându-se în principal pe evaluarea situaţiei economice a zonei. “A fost o onoare pentru mine să-l am invitat, în județul Călărași, pe domnul Francois Coste, director general Groupama Asigurări și președinte al Camerei Franceze de Comerț și Industrie în România. Domnia Sa își dorește un dialog cu autoritățile locale vizând consolidarea comunității, dar și o implicare activă în viața județului. Am discutat pe marginea situației economice a zonei noastre, fiind deschis pentru colaborarea cu posibili oameni de afaceri francezi. La finalul întâlnirii am efectuat o vizită la o fabrică de procesare produse de origine animală și la o fermă agricolă. Domnul Francois Coste se află în România din 2012 și are o vastă experiență profesională de peste 34 de ani.” a scris Iliuţă pe pagina personală de Facebook.

Drăgulin: Sunt extrem de dezamăgit de jocurile politice pe care le face o instituție care se clamează a fi apolitică

dragulin 15 oct

Pe 29 martie 2018, Consiliul Local Călărași a aprobat contractarea unei finanțări rambursabile interne în valoare de  42.000.000 lei, pe o perioadă de 15 ani, din care 3 ani perioadă de tragere și 12 ani perioadă de rambursare, bani cu care s-a propus a fi realizate următoarele obiective importante pentru dezvoltarea municipiului Călărași:

 

Nr.

Crt.

Denumire lucrare Valoare
1.

Modernizare str. Varianta Nord (tronson DN21- Prelungirea București):

13.000.000

2.

Modernizare străzi în Cartierul Mircea Vodă:

12.000.000
3.

Rețea canalizare menajeră și pluvială Cartier Măgureni

4.000.000
4.

Modernizare străzi Cartier Măgureni:

6.000.000
5. Modernizare str. Plevna 2.000.000
6. Modernizare str. Rahova 1.800.000
7. Modernizare str. Viitor 1.770.000
  Modernizare str. Prelungirea Independenței ( tronson CF-str. Păcii) 1.280.000
8.. Modernizare str. Aeroportului (Caișilor) 150.000
  TOTAL: 42.000.000

 

La momentul supunerii la vot a acestui proiect, grupul de consilieri locali ai Partidului Social Democrat nu a fost de acord cu acesta.

 

Miercuri, 6 iunie, Consiliul Local Călărași și primarul Daniel Ștefan Drăgulin au fost înștiințați de către Instituția Prefectului-județul Călărași cu privire la acțiunea formulată de această instituție la Tribunalul Călărași prin care se cere anularea Hotărârii Consiliului Local Călărași nr. 56/29.03.2018 privind contractarea finanțării rambursabile interne în valoare de  42.000.000 lei.

 

”Sunt extrem de dezamăgit de jocurile politice pe care le face o instituție care se clamează a fi apolitică. Nevoile călărășenilor sunt efectiv călcate în picioare pentru interesele de partid-PSD.

 

Am primit adresa de chemare în judecată pentru hotărârea împrumutului, am consultat, împreună cu colegii mei, motivele invocate de către Instituția prefectului prin care apreciază că hotărârea de contractare a împrumutului de 42 de milioane de lei este nelegală și ne vom apăra așa cum se cuvine. Este foarte trist că se încearcă, pe căi și pe considerente politice, stoparea oricăror investiții majore în infrastructura din municipiul Călărași. Acest împrumut poate fi suportat de bugetul local cu ușurință și vine în completarea tuturor eforturilor pe care noi le facem pentru găsirea finanțărilor necesare realizării de obiective importante, pe care municipiul Călărași le așteaptă de zeci de ani. Vorbesc de finanțări europene, în special.

 

Vreau să transmit atât grupului de consilieri locali PSD, cât și Instituției prefectului, că dezvoltarea municipiului Călărași, obiectivul principal al echipei din conducerea Primăriei Călărași,  nu va fi umbrit sub nicio formă de această încercare tristă. Mă gândesc serios să inițiez un nou proiect de hotărâre și am încredere în consilierii locali care au fost de acord cu împrumutul de 42 de milioane de lei că vor fi alături de echipa mea în continuare și de călărășeni.

 

Din păcate, atacarea acestui împrumut  înseamnă că acești bani să nu poată fi trași în anul 2019. În cazul unei noi Hotărâri de Consiliu Local, abia în 2020 vom putea avea la dispoziție acești bani. Sunt reguli ale Ministerului de finanțe. Astfel că, investiții majore cum sunt Canalizarea menajeră și pluvială în Cartierul Măgureni, modernizarea unor străzi din Mircea Vodă, modernizarea Variantei Nord, vor mai avea de așteptat, deși documentațiile tehnice sunt avansate. Pentru că nu se pot face minuni cu bugetul local, în afară de minunile ”negative” pe care onor Guvernul PSD le-a făcut deja prin taxarea UAT-urilor care aveau bani în excedent, prin micșorarea cotelor defalcate care ne-au revenit in 2017.  Împrumutul deja contractat va fi anul acesta și anul viitor consumat pe cheltuieli pentru modernizarea străzii Grivița, a bulevardului Nicolae Titulescu și a lotului 1 de străzi din Mircea Vodă” – primar Daniel Ștefan Drăgulin

 

Mai facem mențiunea, încă o dată, că, în cazul în care acest împrumut era contractat anul acesta,  după cei trei ani de tragere a creditului în valoare de 42.000.000 lei, în condițiile contractării cu o dobândă ROBOR 3M(2,09)+marja fixă de 1,5%, gradul de îndatorare cel mai mare, cumulând cele doua credite (25.000.000 lei și 42.000.000 lei) ar fi în anul 2023  de  9,91%, adică serviciul total al datoriei va fi de 7.809 mii lei raportat la o medie veniturilor proprii de 78.811 mii lei. Acest lucru înseamnă că în anul 2023 rata datoriei publice lunare nu va fi mai mare de 651 mii lei. Legea 273/2006 permite un grad de îndatorare de până la 30%.

BIROUL DE PRESĂ

Călăraşi / Consilierii locali, convocaţi miercuri, 6 iunie în şedinţă de îndată. Vezi ordinea de zi!

Călăraşi / Consilierii locali, convocaţi miercuri, 6 iunie în şedinţă de îndată. Vezi ordinea de zi!

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţa extraordinară, convocată de îndată, miercuri, 06.06.2018, ora 16.30, în sala de şedinţe a Consiliului Local Călăraşi, cu următoarea ordine de zi:

1. Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special doamnei Năstăsescu Geta Claudia în vederea exercitării atribuţiilor municipiului Călăraşi în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “ECOMANAGEMENT SALUBRIS”.

2. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Municipiului Călăraşi în Adunarea Generală a Asociaţiei și în Consiliul Director al Asociaţiei Futsal Club Dunărea Călăraşi.

Primar,

Drăgulin Daniel Ştefan

Free Joomla templates by Ltheme