De ce a considerat Prefectura ca fiind nelegală HCL 207 / 2017 privind aprobarea delegării gestiunii serviciului public de prestare a activităţilor dezinsecție, dezinfecție și deratizare

De ce a considerat Prefectura ca fiind nelegală HCL 207 / 2017 privind aprobarea delegării gestiunii serviciului public de prestare a activităţilor dezinsecție, dezinfecție și deratizare

Vinerea trecută, Executivul Primăriei Călăraşi a primit o nouă „lovitură” din partea Instituţiei Prefectului – judeţul Călăraşi. De data asta, Prefectura a formulat o cerere de chemare în judecată a Consiliului Local al Municipiului Călăraşi solicitând anularea Hotărârii nr. 207 / 21.12.2017 (cu anexe) privind aprobarea delegării gestiunii serviciului public de prestare a activităţilor dezinsecție, dezinfecție și deratizare în municipiul Călăraşi. „Primăria Municipiului Călărași anunță faptul că tratamentele de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, programate a avea loc, atât avio, cât și terestru, începând cu 9 iunie 2018, au fost suspendate, din cauza atacării la Tribunalul Călărași de către Instituția prefectului a Hotărârii Consiliului Local nr. 207/21.12.2017 privind aprobarea delegării gestiunii serviciului public de prestare a activităților de dezinfecție, dezinsecție și deratizare în municipiul Călărași.” a declarat prin intermediul unui comunicat de presă primarul Dan Drăgulin care a continuat „Facem precizarea că vom căuta toate soluțiile legale pentru înlăturarea posibilelor probleme cauzate de atacarea HCL 207/21.12.2017 la Tribunalul Călărași de către Instituția prefectului. Acest fapt poate duce la rezilierea contractului încheiat între Primăria Municipiului Călărași și o firmă specializată de dezinsecție, dezinfecție și deratizare.”

Şi de data asta, Prefectura consideră că Hotărârea conţine încălcări ale legilor în vigoare aşa cum s-a întâmplat şi cu HCL 56 / 2018 privind contractarea finanțării rambursabile interne în valoare de  42.000.000 lei pe care a contestat-o la instant de contencios administrative.

 

Iată mai jos motivele pentru care Instituţia Prefectului – judeţul Călăraşi apreciază că HCL 207 / 2017 este nelegală:

 

„Apreciem că hotărârea este nelegală pentru următoarele motive:

1.Se încalcă prevederile Legii 24 / 2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel:

- Art. 8, alin. 4 din Legea 24 / 2000 stipulează că: Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prjudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor”

- Art. 36, alin. 1 din Legea 24 / 2000 ce prevede că: „Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru care să excludă orice echivoc”

Legislaţia specială în materia achiziţiilor publice la art. 68, alin. 1 din Legea 98 / 2016 privind achiziţiile publice reglementează procedurile aplicabile pentru atribuirea contractelor respectiv sunt inserate ca şi procedură la lit. a) – licitaţia deschisă iar la lit. i) – procedura simplificată.

La art. 1 din Hotărârea nr 207 / 21.12.2017 se aprobă delegarea serviciului public de salubrizare pentru activitatea de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare în municipiul Călăraşi prin licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului de achiziţie.

La art. 2 din Hotărârea 207 / 21.12.2017 se aprobă Studiul de oportunitate privind delegarea serviciului public de salubrizare pentru activitatea de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare în Municipiul Călăraşi, conform Anexei 1 care face parte integrantă din preezenta hotărâre. La ultimul alineat din studiul de oportunitate „se consideră ca fiind oportună delegarea activităţii de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare prin organizarea unor proceduri de achiziţie publică în  baza Legii nr. 98 / 2016 şi încheierea unui contract de achiziţie publică prin procedura simplificată.”

Procedura licitaţiei deschise este prevăzută la art. 1 din proiectul de hotărâre pentru ca în anexa acestuia ce reprezintă proiectul studiului de oportunitate să fie menţionată procedura simplificată.

În aceste condiţii se poate constata în mod clar că în aceeaşi şedinţă a Consiliului local, prin aceeaşi hotărâre au fost adoptate două proceduri distincte pentru desfăşurarea licitaţiei şi ulterior pentru încheierea contractului, la iniţiativa primarului. Consiliul local nu a făcut nicio dezbatere cu privire la acest aspect.

2. Se încalcă prevederile art. 44 din Legea 215 / 2001, republicată, Legea administraţiei publice locale, în sensul că proiectele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului local, într-o şedinţă ordinară, nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului precum şi de Raportul comisiei de specialitate al consiliului.

Cum proiectul de hotărâre nu este datat iar Raportul de specialitate nr. 35965 / 11.09.2017 precum şi Raportul comisiei pentru servicii publice, comerţ, promovarea liberei iniţiative fac referire numai la aprobarea delegării gestiunii serviciului rezultă că doar delegarea îndeplineşte condiţiile pentru a fi supusă dezbaterii Consiliului local. Celelalte articole ale hotărârii au fost adoptate nelegal, fiind încălcat textul de lege enunţat mai sus.

Mai mult, Expunerea de motive a primarului, persoana care este şi iniţiatorul proiectului de hotărâre, se referă doar la aprobarea delegării de gestiune, nu şi la Studiul de oportunitate, Regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciului public şi respectiv a Caietului de Sarcini

3. Se încalcă prevederile art. 43 din OG nr. 35 / 2002 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, modificată şi completată, ce prevede: „Asupra proiectelor de hotărâri au loc dezbateri generale şi pe articole, consilierii putând formula amendamente de fond sau de redactare. Amendamentele formulate se supun votului Consiliului local în ordinea formulării lor.”

Din procesul verbal al şedinţei din data de 21.12.2017 nu rezultă faptul că au avut loc dezbateri asupra tuturor articolelor din Hotărârea nr. 207 / 21.12.2017.

4. Nu se face dovada existenţei serviciului public de salubrizare, cu obiect de activitate dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea pentru ca în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 101 / 2016 să se poată dispune asupra modului de gestiune a serviciului. Potrivit art. 8 din Legea 51 / 2006 autorităţile administraţiei publice locale au competenţă exclusivă, în condiţiile legii, în tot ceea ce priveşte înfiinţarea serviciului public de utilităţi publice.

5. Prin Hotărârea de Consiliu Local nu a fost stabilită perioada pentru care se încheie contractul de delegare a gestiunii pentru a se putea calcula o valoare estimată a contractului şi respectiv procedura de achiziţie.

6. Nu sunt respectate prevederile Ordinului ANRSC NR 82 / 2015 privind aprobarea Regulamentului – cadru al serviciului de salubrizare al localităţilor în sensul că Regulamentul...aprobat prin art. 3 din HCL 207 / 2017 este incomplet. Exemple:

a) Art. 1 din Anexa 1 la Ordinul mai sus menţionat stipulează:

„Prevederile prezentului regulament – cadru se aplică serviciului public de salubrizare a localităţilor, denumit în continuare serviciu de salubrizare, înfiinţat, organizat la nivelul comunelor, oraşerlor, municipiilor, judeţelor, municipiului Bucureşti şi al sectoarelor municipiului Bucureşti pentru satisfacerea nevoilor de salubrizare ale populaţiei, ale instituţiilor publice şi al operatorilor economici de pe teritoriul respectivelor unităţi administrativ – teritoriale”. Operatorul are exclusivitate în ceea ce priveşte prestarea serviciului de salubrizare pentru toţi utilizatorii din raza unităţii administrativ teritoriale.

Astfel, în Regulamentul aprobat de Consiliul local trebuie să se regăsească prevederi pentru satisfacerea nevoilor de salubrizare ale populaţiei, ale instituţiilor publice şi ale operatorilor economici de pe teritoriul respectivelor unităţi administrativ – teritoriale şi nu doar pentru suprafeţe de teren ce se află în administrarea Consiliului local.

b) Programul unitar de acţiune de combatere a vectorilor prevăzut la art. 12 din Regulamentul..., aprobat prin HCL trebuie să corespundă cu art. 103 din Anexa la Ordin. Totodată Regulamentul...nu cuprinde toate obiectivele în care se efectuează dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea, respectiv cine confirmă documentele.

c) Art. 15 din Regulament...este în contradicţie totală cu art. 106 din Anexa la Ordin, în sensul că deratizarea nu se efectuează doar în cazul constatării unui focar de infestare. Nu sunt inserate în Regulament prevederile art. 109 alin. 1 şi 3 din Anexa la Ordin în sensul că nu sunt cuprinse obligaţiile persoanelor fizice şi juridice.

d) Nu se regăsesc toate drepturile şi obligaţiile operatorului serviciului de salubrizare şi respectiv ale utilizatorilor.

e) Totodată, potrivit art. 129, alin. 3 din Anexa la Ordinul 82 / 2015, Regulamentul...trebuie să cuprindă contravenţiile în domeniul serviciului de salubrizare pentru utilizatori, precum şi pentru operatori, cu specificarea acestora şi cuantumul amenzilor aplicate.

7. Nu sunt respectate prevederile Ordinului ANRSC nr. 111 / 2007 privind aprobarea Caietului de sarcini – cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor, în sensul că, Caietul de sarcini...aprobat prin art. 4 din HCL nr 207 / 2017 este incomplet. Totodată acesta nu cuprinde indicatorii de performanţă, aprobaţi de Consiliul local, aşa cum prevede art. 6 din Anexa 1 la Ordinul ANRSC nr 82 / 2015.

Exemple de nerespectare a Anexei 1 la Ordinul ANRSC nr. 111 / 2007:

a) „Obiectivele şi suprafeţele unde se vor aplica activităţile de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare sunt specificate în anexele 1 şi 2 (se vor completa tabelele nr. 20 şi 21, anexe la caietul de sarcini – cadru, cu obiectivele, clădirile, suprafeţele, etc ce se iau în calcul pentru operaţiile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare)”

Analizând Anexa la Caietul de sarcini, aprobat prin art. 4 din HCL nr. 207 / 2017 se constată că aceasta nu respectă prevederile legale enunţate mai sus, în sensul că obiectivele şi suprafeţele unde se vor aplica activităţile de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare nu sunt clar evidenţiate

b) Art. 104 din Ordin prevede:”Materialele ce se folosesc şi consumurile specifice sunt precizate în anexa 3 (se va completa tabelul nr. 22, anexă la caietul de sarcini – cadru cu tipurile de materiale folosite şi normele de consum). Această anexă lipseşte din Anexa la Caietul de sarcini, aprobat prin HCL nr. 207 / 2017.

c) Totodată art. 7 din Ordin prevede că „Obligaţiile şi răspunderile personalului operativ al operatorului sunt cuprinse în Regulamentul serviciului, anexă la prezentul caiet de sarcini...”

De unde rezultă faptul că anexa la Caietul de sarcini, aprobat prin art. 4 din HCL nr. 207 / 2017 ar trebui să fie şi Regulamentul...aprobat prin art. 3 din HCL nr. 207 / 2017 ceea ce nu se întâmplă în prezenta situaţie. În subsidiar, cum Regulamentul nu respectă prevederile legale nici Caietul de sarcini nu le îndeplineşte.

8. Nu sunt respectate prevederile Legii 98 / 2016 privind achiziţiile publice şi ale HG 389 / 2016 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică / acordului cadru din Legea 98 / 2016 privind achiziţiile publice

Art. 154 din Legea 98 / 2016 prevede că autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire pentru ca la art. 20 din HG 395 / 2016 să se precizeze în ce constă documentaţia de atibuire.

În prezenta speţă, nu se face dovada faptului că, Consiliul local Călăraşi a aprobat documentaţia de atribuire. Caietul de sarcini aprobat prin art. 4 din HCL nr. 207 / 2017 nu cuprinde menţiuni specifice achiziţiilor.

În concluzie, apreciem că la eniterea acestei hotărâri nu au fost respectate normele legale ce reglementează această materie, ceea ce face ca hotărârea să fie nelegală.”

Întâlnire de lucru între conducerea CJ Călăraşi şi reprezentanţii Spitalelor de Psihiatrie Săpunari și Pneumoftiziologie Călărași

CJ Spital 1

Pentru dezbaterea aplicării prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în data de 07.06.2018 la sediul Consiliului Județean Călărași a avut loc o ședință de lucru la care au participat: Vasile Iliuță, președinte al Consiliului Județean Călărași, Valentin Barbu, vicepreședinte al Consiliului Județean Călărași,  Bogdan Georgescu, administrator public al județului Călărași, Emil Mușat, secretarul județului Călărași, Paraschiva Mureșanu, director executiv economic al Direcției Economice, Florica Vîlcu, consilier în cadrul Compartimentului Sănătate și Spiridon Dumitrescu, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Călărași, Marilena Dediu, director financiar – contabil, Spitalul de Pneumoftiziologie Călărași, Iuliana Nicolae, lider de sindicat.

Din partea Spitalului de Psihiatrie Săpunari au luat parte la discuții: Daniela Brăileanu, managerul Spitalului, Ion Gavrilă, director financiar – contabil, Aneta Maria Tudose, director medical și Nicolae Motică, lider de sindicat.

 

În urma discuțiilor privind aplicarea Articol unic, pct. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:

"(6) Pentru ordonatorii principali de credite prevăzuți la alin. (2) se depășește, după caz, plafonul prevăzut la respectivul alineat, astfel încât, pentru unitățile sanitare de monospecialitate, serviciile județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București – Ilfov, să se asigure limita minimă a sporurilor stabilită conform prevederilor art. 23. Unitățile sanitare de monospecialitate includ unități sanitare cu și fără paturi care acordă servicii medicale într-o specialitate, în conexiune, după caz, cu alte specialități complementare ",

s-a hotărât:

1. Trimiterea de către conducerea celor două unități sanitare de monospecialitate a solicitării pentru comunicarea din partea Consiliului Județean Călărași a condițiilor reale privind evaluarea sporurilor pe ordonator principal de credite raportat la aplicarea Articol unic, pct.3 alin  (6) din Ordonanța de Urgență nr. 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

2.Trimiterea de către organizațiile sindicale de la nivelul celor două unități sanitare de monospecialitate a propunerilor privind modificarea legislației astfel încât să fie satisfăcute cerințelor sindicatelor de profil, pentru a fi analizate și transmise factorilor de decizie.

Biroul de presă al Consiliului Județean Călărași

Prefectura, despre anularea în instanţă a HCL 56 / 29.03.2018: Nu sunt motive pentru a se aproba un nou împrumut!

Prefectura, despre anularea în instanţă a HCL 56 / 29.03.2018: Nu sunt motive pentru a se aproba un nou împrumut!

Joi, 7 iunie, prin intermediul unui comunicat de presă, primarul muncipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, a declarat că Instituţia Prefectului – judeţul Călăraşi a decis să atace în contencios administrativ HCL 56 / 29.03.2018 privind contractarea finanțării rambursabile interne în valoare de  42.000.000 lei, solicitând anularea acesteia în instanţă. „Am primit adresa de chemare în judecată pentru hotărârea împrumutului, am consultat, împreună cu colegii mei, motivele invocate de către Instituția prefectului prin care apreciază că hotărârea de contractare a împrumutului de 42 de milioane de lei este nelegală și ne vom apăra așa cum se cuvine. Este foarte trist că se încearcă, pe căi și pe considerente politice, stoparea oricăror investiții majore în infrastructura din municipiul Călărași. Acest împrumut poate fi suportat de bugetul local cu ușurință și vine în completarea tuturor eforturilor pe care noi le facem pentru găsirea finanțărilor necesare realizării de obiective importante, pe care municipiul Călărași le așteaptă de zeci de ani. Vorbesc de finanțări europene, în special.” a spus Drăgulin care şi-a exprimat dezamăgirea faţă de  ”jocurile politice pe care le face o instituție care se clamează a fi apolitică.” Evident pe lista vinovaţilor alături de prefectul George Iacob se află, în opnia sa, şi consilierii locali PSD. „Nevoile călărășenilor sunt efectiv călcate în picioare pentru interesele de partid-PSD. Vreau să transmit atât grupului de consilieri locali PSD, cât și Instituției prefectului, că dezvoltarea municipiului Călărași, obiectivul principal al echipei din conducerea Primăriei Călărași,  nu va fi umbrit sub nicio formă de această încercare tristă. Mă gândesc serios să inițiez un nou proiect de hotărâre și am încredere în consilierii locali care au fost de acord cu împrumutul de 42 de milioane de lei că vor fi alături de echipa mea în continuare și de călărășeni.” a mai susţinut Drăgulin.

Evident că municipiul reşedinţă de judeţ are nevoie de investiţii masive în infrastructură şi nu numai dar şi de Proiecte de Hotărâri bine întocmite în baza cărora să fie aprobate şi împrumuturile solicitate fie din sistemul bancar, fie de la Trezoreria statului. Cel puţin aşa susţine Instituţia Prefectului care arată mai jos şi motivele pentru care Hotărârea 56 / 29.03.2018, mai sus – menţionată este „nelegală”.

 

 

„Apreciem că Hotărârea este nelegală pentru următoarele motive:

1.Deşi se invocă în preambulul hotărârii avizele comisiilor de specialitate, acestea nu au fost transmise instituţiei noastre, ba mai mult, în procesul verbal de şedinţă se consemnează faptul că Comisia de specialitate nr. 2 avizează nefavorabil proiectul de hotărâre.

La hotărâre a fost anexat Raportul Comisiei de buget finanţe, studii, prognoze, dezvoltare economico – socială dar acesta este nedatat şi din conţinutul acestuia nu rezultă dacă proiectul este oportun sau nu şi nici felul avizului dat de membrii comisiei, respectiv favorabil sau nefavorabil.

2. Actul administrativ atacat este dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 52 / 2003 republicată privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Prezentul act administrativ este un act normativ, aşa cum este definit de art. 3 lit. a, din Legea 52 / 2003 fiind adoptat de o autoritate publică şi având aplicabilitate generală pentru întreaga populaţie a municipiului Călăraşi, atât sub aspectul contractării, respectiv a rambursării finanţării cât şi sub aspectul investiţiilor ce sunt alese pentru a fi finanţate din acest împrumut.

Hotărârea nr. 56 / 29.03.2018 adoptată de Consiliul local al municipiului Călăraşi este de interes public special astfel că pentru adoptarea sa trebuie respectate prevederile art. 7 din Legea 52 / 2003 republicată.

3. Actul administrativ nu respectă prevederile Legii 24 / 2000 republicată prinvind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Art. 36 alin. 1 din Legea 24 / 2000 prevede că „Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie”.

Anexa la HCL nr 56 / 29.03.2018 poartă denumirea de Propuneri de investiţii din municipiul Călăraşi ce pot fi finanţate din contractarea unui împrumut bancar în sumă de 42.000.000 lei astfel că din anexă nu rezultă faptul că acele investiţii au fost şi aprobate ci doar faptul că sunt nişte propuneri.

4. Hotărârea nr. 56 / 29.03.2018 adoptată de Consiliul local al municipiului Călăraşi nu respectă legislaţia specială privind aprobarea contractării unei finanţări.

Cadrul general al prezentei hotărâri îl constituie art. 9 pct. 8 din Cartea europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg, la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea 199 / 1997 ce prevede: „În scopul finanţării cheltuielilor lor de investiţii, autorităţile administraţiei publice locale trebuie să aibă acces, în conformitate cu legea, la piaţa naţională a capitalurilor”. În dreptul intern, acest deziderat a fost încorporat în prevederile art. 61 alin. 1 din Legea 237 / 2006 ce stipulează: „Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al unicipiului Bucureşti, după caz, pot aproba contractarea sau garantarea unor împrumuturi interne ori externe pe termen scurt, mediu şi lung pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale.”

Aceleaşi principii sunt reiterate şi de art. 1 alin. 1 din HG 9 / 2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale ce prevede următoarele: „Se constituie Comisia de autorizare a împrumuturilor locale, denumită în continuare Comisia, pentru examinarea şi avizarea contractării / garantării de către unităţile administrativ – teritoriale, în calitatea acestora de persoane juridice, de împrumuturi interne şi externe pe termen scurt, mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale”.

Din textele de lege enunţate mai sus rezultă ca şi condiţie obligatorie că împrumutul se poate aproba numai pentru realizarea unei investiţii publice de interes local sau pentru refinanţarea datoriei publice locale.

Art. 2 din Hotărârea nr. 56 / 2018 a Consiliului local al municipiului Călăraşi stipulează că „Contractarea finanţării rambursabile prevăzute la art. 1 se face pentru realizarea obiectivelor de investiţii publice de interes local, nominalizate în Anexa care face parte integrantă din prezenta Hotărâre”

Anexa la HCL nr. 56 / 29.03.2018 poartă denumirea de Propuneri de investiţii din municipiul Călăraşi ce pot fi finanţate din contractarea unui împrumut bancar în sumă de 42.000.000 lei, de unde rezultă faptul că anexa conţine doar nişte propuneri generale de investiţii fără ca organul deliberativ să fie pronunţat asupra eligibilităţii lor. Acest fapt se desprinde din Raportul Direcţiei Economice / Direcţia Tehnică nr. 7997 / 26.02.2018, Expunerea de motive nr. 7998 / 26.02.2018 cât şi din Procesul – verbal al şedinţei Consiliului Local din data de 29.03.2018.

Mai mult, în Anexă, la rubrica „denumirea lucrării” sunt inserate cu titlu mult prea general 8 obiective. De exemplu: Modernizare străzi Cartierul Mircea Vodă şi Modernizare străzi Cartierul Măgureni, fără a cuprinde denumirea străzilor, lungimea acestora şi în ce constau aceste modernizări; Reţea canalizare menajeră şi pluvială Cartier Măgureni, fără a cuprinde elemente de identificare a investiţiei ce ar putea justifica valoarea investiţiei înscrisă în Anexă. Temeinic şi legal, toate aceste elemente sunt incluse în documentaţiile tehnico – economice ale obiectivelor de investiţii noi, documentaţie ce se aprobă de autorităţile deliberative conform art. 44 alin. 1 din Legea 273 / 2006, modificată şi completată.

Nu există nicio notă de fundamentare a obiectivelor de investiţii care să cuprindă elemente referitoare la necesitatea, oportunitatea şi alţi indicatori caracteristici fiecărei investiţii, supuse aprobării Consiliului local.

Modelul de Hotărâre a autorităţii deliberative pentru aprobarea garantării împrumutului, aprobat prin HG nr. 9 / 2007 cuprinde următoarele: „constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru realizarea investiţiilor publice de interes local / refinanţarea datoriei publice locale, a căror documentaţie tehnico – economicî / notă de fundamentare a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.../ 20...privind....prevăzută în anexa la prezentă.”

Depunem cu titlu de exemplu HCL Sector 6 Bucureşti nr. 10 / 2018 care în anexa la hotărârea de aprobare a împrumutului inserează hotărârile prin care au fost aprobaţi indicatorii investiţiilor pentru care se doreşte a se efectua împrumutul.

În concluzie, în prezenta speţă, asupra investiţiilor ce urmează a fi finanţate prin împrumutul ce se doreşte a fi contractat, nu s-a purtat nicio dezbatere şi nici nu au fost aprobate de Consiliul local. Drept urmare, la momentul actual, nu sunt aprobate investiţiile pentru finanţarea cărora se doreşte contractarea unui împrumut.

Ceea ce rezultă cu claritate din Raportul Direcţiei Economice / Direcţia Tehnică nr. 7997 / 26.02.2018, Expunerea de motive nr 7998 / 26.02.2018 este faptul că mai există un împrumut în valoare de 25.000.000 lei contractat la BCR, în anul 2016 şi cu o perioadă de tragere de 3 ani, din care până în prezent s-a tras suma de 5.928.104,76 lei, astfel că la momentul actual există bani pentru investiţii.

Potrivit art. 48 din Legea 273 / 2006: „(1) În situaţia în care, pe parcursul execuţiei bugetare, din motive obiective implementarea unui proiect de investiţii nu se poate realiza conform proiecţiei bugetare, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pot propune autorităţilor deliberative, până la data de 31 octombrie, aprobarea redistribuirii fondurilor între proiectele înscrise în programul de investiţii.

(2) Ordonatorii principali de credite sunt responsabili de utilizarea eficientă a fondurilor alocate investiţiilor, precum şi de realizarea obiectivelor de investiţii incluse în programele de investiţii”

În concluzie, nu sunt motive pentru a se aproba un nou împrumut în condiţiile în care, din împrumutul contractat în 2016 şi care are o perioadă de tragere de 3 ani, mai există o sumă de aproximativ 19.000.000 lei nefolosită.

.

Consilierii judeţeni, convocaţi miercuri, 13 iunie, în şedinţă extraordinară. Iată ordinea de zi!

Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi, în şedinţă extraordinară, la data de 13 iunie 2018, ora 13.00, în sala de şedinţe a acestuia din municipiul Călăraşi, str. 1 Decembrie 1918, nr. 1, cu următoarea ordine de zi:

1. Proiect de hotărâre pentru aprobarea modificării și completării structurii organizatorice și aprobarea Organigramei, Statului de funcții și Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian” Călărași

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea dezmembrării în 3 loturi a imobilului cu număr cadastral 9203 reprezentând DJ 402, situat în județul Călărași, UAT Nana

3. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Nr.90/2018 privind declanșarea procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administrație la Societatea DRUMURI și PODURI S.A. Călărași

4. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune pentru cumpărarea imobilului situat în municipiul Călărași, str. Eroilor Revoluției 22 Decembrie 1989, nr.38, județul Călărași 

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de parteneriat între Județul Călărași și Municipiul Oltenița în vederea realizării obiectivului de investiții "Reabilitare energetică, Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu, Municipiul Oltenița”

6. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de parteneriat între Județul Călărași și Municipiul Oltenița în vederea realizării obiectivului de investiții "Reabilitare energetică, Școala Gimnazială Spiru Haret, Municipiul Oltenița”

7. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de parteneriat între Județul Călărași și    Municipiul Oltenița în vederea realizării obiectivului de investiții "Reabilitare energetică, Grădinița cu Program Normal nr. 5, Municipiul Oltenița"

8. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de parteneriat între Județul  Călărași și Comuna Ştefan Vodă în vederea realizării obiectivului de investiții "Reabilitare energetică, Școala Gimnazială Ștefan Vodă, Comuna Ștefan Vodă"

Primăria Călăraşi / Au demarat lucrările de modernizare a Parcului Năvodari

Parcul Navodari

Conducerea Primăriei Călăraşi anunţă prin intermediul unei postări pe pagina oficială de facebook că au demarat lucrările de modernizare a Parcului Năvodari. „Dat în folosință în anul 2007, parcul Năvodari situat pe strada cu același nume, a intrat luna aceasta într-un proces de modernizare total. Lucrările cuprind schimbarea a 617 ml de borduri, 650 mp pavele din beton, înlocuire mobilier (bănci și coșuri de gunoi), montare pavimente speciale la locurile de joacă și refacerea acestora. Termenul de execuție al lucrărilor este estimat la trei luni. Parcul Năvodari este unul dintre cele mai aglomerate locuri din oraș fiind preferatul tuturor copiilor din cartier.” este mesajul transmis pe Executivul primăriei.

Călăraşi / Primăria continuă prezentarea proiectelor cu finanţare europeană

Primăria Municipiului Călărași continuă prezentarea proiectelor pentru care vor fi depuse aplicații în vedere finanțării, în cadrul Axei prioritare 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile din cadrul POR 2014-2020, începând cu acest an.

După prezentarea proiectelor ce vizează modernizarea străzii București, dar și a centrului pietonal, proiecte ce vor fi primele depuse spre finanțare, începând cu lunile viitoare, a venit rând proiectului cu titlul „ÎMBUNĂTĂȚIREA TRANSPORTULUI PUBLIC DE CĂLĂTORI ÎN MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI  ȘI CREȘTEREA PERFORMANȚELOR ACESTUIA PRIN CREAREA UNUI SISTEM INTELIGENT DE MANAGEMENT AL TRAFICULUI ȘI MONITORIZARE VIDEO, BAZAT PE INSTRUMENTE INOVATIVE ȘI EFICIENTE”

 

Primăria Municipiului Călărași își propune să redefinească structură necesară mobilității și utilizarea ei în scopul satisfacerii necesitătilor de mobilitate ale populației din municipiu. Mobilitatea urbană definește ansamblul deplasărilor persoanelor pentru activităti cotidiene legate de muncă, activităti și/sau necesităti sociale (sănătate, învățământ, etc), cumpărături și activităti de petrecere a timpului liber înscrise într-un spațiu urban sau metropolitan.

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, în cadrul căruia se va solicita finanțarea proiectului,  este unul din programele europene de importantă strategică pentru intervențiile în zonă mobilității urbane.

 

Prin acest proiect se va realiza un sistem inteligent de management al traficului care va face uz de echipamente moderne de comunicații pentru citirea și transmiterea periodică la distantă a unor parametrii, și care, spre deosebire de sistemele tradiționale de semaforizare care constau în fixarea timpilor de verde pentru fiecare sens de mers în funcție de măsurători de trafic (timpi de verde care răman constanți pe o perioadă foarte lungă de timp), va lua în calcul valorile de trafic auto precum și adaptarea în permanentă a tîmpilor de verde la aceste condiții. 

 

În final, proiectul va conduce la creșterea atractivitătii utilizării transportului public și a siguranței utilizării modurilor nemotorizate de transport, va oferi o soluție complexă pentru scăderea tîmpilor de deplasare și scăderea costurilor de transport atât în zonă privată cât și în cea publică, reducerea poluării și a consumului de energie, descongestionarea traficului precum și îmbunătățirea siguranței în trafic. 

Actualul sistem de semaforizare, funcțional de altfel, este amplasat în cea mai mare parte pe stradă București dar nu are o eficientă suficientă, datorită utilizării unor programe de semaforizare cu ciclu fix, neavând capacitatea de a culege date în timp real asupra volumelor de trafic existențe și de a adapta parametrii de semaforizare în consecintă.

Conform datelor statistice analizate, ponderea accidentelor în care sunt implicați cetăteni este mare, ceea ce conduce la necesitatea introducerii unor măsuri suplimentare prin care să fie crescută siguranță deplasării acestora. O soluție o vor reprezintă trecerile de pietoni semaforizate, cu buton, care, prin integrarea într-un sistem adaptiv de management al traficului, vor avea un efect pozitiv și asupra parametrilor generali de trafic de pe rețeaua rutieră a municipiului.

În viziunea de dezvoltare a municipiului este inclusă și transformarea vechiului sistem de dirijare al circulației într-un nou sistem eficient, corespunzător unui oraș modern urmând a fi executate elemente de infrastructura care să conducă la realizarea și integrarea unui sistem avansat de dirijare a circulației. 

 Intervențiile propuse prin acest proiect constau în: 

 •        sisteme de monitorizare video, mai ales în intersecții; sisteme de semnalizare și semaforizare adaptivă și sincronizată, ce pot asigură prioritizarea mijloacelor de transport în intersecțiile semnalizate/semaforizate; sisteme de localizare a vehiculelor de transport public urban și de managementul flotei (prin GPS, AVL, etc.); sisteme de informare în timp real a pasagerilor, amplasate în mijloacele de transport în comun și/sau în stațiile de transport public; amplasarea de senzori de detectare a vehiculelor; realizarea unui centru de comandă pentru managementul traficului, cu componente specifice software și hardware, prin lucrări de construcții și instalații și dotare; lucrări punctuale de reabilitare/modernizare infrastructură rutieră din zonă intersecțiilor, necesare pentru a reconfigura fluxurile de trafic corespunzătoare noilor planuri de semaforizare/management de trafic.

 

În prezent proiectul se află în etapă de pregătire, solicitarea finanțării fiind planificată pentru luna octombrie 2018. Acesta este estimat la o valoare de aproximativ 3,8 milioane de euro.

BIROUL DE PRESĂ

Free Joomla templates by Ltheme