Misiune inedită iniţiată de reprezentanţi ai Primăriei şi IJJ Călăraşi

Negoiu

Joi, 13 septembrie, două instituții călărășene au pornit, prin reprezentanți curajoși și entuziaști, într-o misiune inedită pentru Călărași.

Primăria Municipiului Călărași și Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași, la inițiativa primarului Daniel Ștefan Drăgulin și a inspectorului-șef al IJJ Călărași, col. Marcu Ionel, au ales să omagieze Anul Centenarului prin ridicarea unei Cruci pe Vârful Negoiu, al doilea vârf muntos ca înălțime din țară.

Ridicarea Crucii se va realiza, cu binecuvântarea PS Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, chiar în zi cu însemnătate religioasă deosebită, și anume vineri, 14 septembrie, când creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci.

Fondurile pentru construcția crucii, care e confecționată din bare de inox și are o înălțime de 3 metri, provin din donații.

BIROUL DE PRESĂ

S-a semnat contractul de finanţare pentru proiectul “Integritate prin proceduri, instruire şi prevenire – IPIP”

Primăria Municipiului Călărași a semnat la sfârșitul lunii august contractul de finanțare pentru proiectul „Integritate prin proceduri, instruire și prevenire - IPIP” . Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, Axa prioritară 2 : „Administrație și sistem judiciar accesibile și transparente” a Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Obiectivul specific 2.2: „Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice”. 

Valoarea totala a proiectului este de 259.408,67 lei, din care contribuția proprie a UAT Municipiul Călărași, în cotă de 2% din valoarea eligibilă, este de 5.188,17 lei. Implementarea proiectului se va desfășura în perioada 29 august 2018 – 28 noiembrie 2019.

Obiectivul general al proiectului este consolidarea integrității la nivelul Primăriei Municipiului Călărași și Serviciilor Publice Locale aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Călărași în vederea creșterii calității serviciilor publice locale. De asemenea, proiectul își propune :

Creșterea gradului de implementare a măsurilor de prevenire a corupției și a indicatorilor de evaluare la nivelul Primăriei Municipiului Călărași și Serviciilor Publice Locale, aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Călărași;

Creșterea gradului de conștientizare a efectelor corupției la nivelul personalului din Primăria Municipiului Călărași și Serviciilor Publice Locale, aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Călărași, precum și a aleșilor locali;

Îmbunătățirea cunoștințelor și a competențelor personalului din Primăria Municipiului Călărași și Serviciilor Publice Locale, aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Călărași, precum și a aleșilor locali în ceea ce privește prevenirea corupției.

Proiectul se adreseaza salariaților cu funcție publică precum și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Călărași și al serviciilor publice locale aflate în subordonarea Consiliului Local al Municipiului Călărași, precum și aleșilor locali, primar, viceprimari, consilieri locali.

BIROUL DE PRESĂ

E. Grama: Din punctul meu de vedere, nu cred că existe motive să aprobăm suma aferentă primei anuale pentru directorul SC Ecoaqua

E. Grama 12 septembrie

Vineri, 14 septembrie, pe ordinea de zi a şedinţei AGA a SC Ecoaqua SA Călăraşi ar putea figura şi propunerea Consiliului de Administraţie de acordare a unei prime anuale managerului societăţii, Cezar Neagu, în cuantum de 150 de mii de lei, contravaloarea a 12 salarii lunare. Miercuri, preşedintele AGA, Eduard Grama, directorul  Direcţiei Dezvoltare Regională şi Relaţii Externe din cadrul Consiliului Judeţean, acţionar principal al operatorului de apă şi canalizare mai sus menţionat a declarat că propunerea daca va fi înaintată AGA, va fi riguros analizată, considerând că din punctul său de vedere nu ar exista motive plauzibile ca suma să fie aprobată în condiţiile în care profitul înregistrat la 31 decembrie 2017 a fost de nici 300 de mii de lei. „La validarea situaţiilor financiare din luna mai, după cum ştiţi s-a constituit un provizion în sumă de 150 de mii de lei. Cel puţin pe mandatul meu, validarea ei acestei indemnizatii de către AGA va fi făcută după o analiză riguroasă. Din punctul meu de vedere nu cred că există motive, la acest moment, să aprobăm această sumă pentru că la finele anului trecut Ecoaqua a înregistrat un profit de 294.000 lei. Asta înseamnă că prima acoperă cam 50% din profit. La mijloc e şi o chestie de moralitate.” a declarat într-o conferinţă de presă Grama care a mai precizat „Consiliul de Administraţie împreună cu directorul general pot stabili aceste sume dar AGA poate valida sau nu eliberarea acestora”

CJ Călăraşi / E. Grama: Din punctul meu de vedere, nu cred că există motive să aprobăm suma aferentă primei anuale pentru directorul SC Ecoaqua

Eduard Grama: Pe mandatul meu, nu voi fi sub nicio formă de acord ca preţul apei să crească!

Grama EDUARD 14 AUGUST 2018

Preşedintele Adunării Generale a Acţionarilor SC Ecoaqua SA Călăraşi, Eduard Grama, a declarat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă că principalul obiectiv al mandatului său este să reducă sau cel mult să menţină preţul actual al apei potabile subliniind că împreună cu conducerea operatorului de apă şi canalizare precum şi cu membrii Consiliului de Afdministraţie va face o analiză strictă pentru identificarea cauzelor care au condus la pierderile de apă înregistrate de societate în proporţie de circa 53%. „Pe mandatul meu, nu voi fi sun bicio formă de acord ca preţul la apă să crească. Dimpotrivă. Vom face o analiză împreună cu ceilalţi acţionari şi cu Direcţia Economică din cadrul Ecoaqua pentru ca preţul la apă să fie redus şi în acelaşi timp calitatea apei să fie la un nivel superior în raporte cu alte judeţe. Ştim cu toţii că sunt probleme din acest punct de vedere la Ialomiţa, Giurgiu şi chiar Constanţa” a spus Eduard Grama care a continuat „Ne dorim ca populaţia să nu mai plătească coeficientul de repartiţie a pierderilor de la Ecoaqua. Ne dorim ca populaţia să nu mai suporte aceste costuri sub nicio formă pe factură. Cred că vom găsi împreună cu domnul director Neagu şi cu cei din Consiliul de Administraţie toate pârghiile pentru ca cetăţenii să plătească costul corect al apei.”

Grama a mai susţinut că în nu se justifică în acest moment o creştere a preţului apei în ciuda majorării preţului energiei. „Nu se justifică o creştere a preţului apei în acest moment chit că se invocă a creştere a preţului energiei ori a altor factori. Putem reduce  preţul apei prin eficientizarea reţelei de apă” a continuat Grama care a precizat că pierderile de apă înregistrate de Ecoaqua, în acest moment, sunt estimate la circa 53%. „După analiza făcută în momentul în care a fost stabilită scrisoarea de intenţie, pierderile dimensionate sunt de circa 53%. N-aş putea să precizez sursele acestor pierderi dar încercăm să le identificăm în urma unei analize pe care o vom face în perioada imediat următoare.”  a conchis preşedintele AGA, Eduard Grama.

CJ Călăraşi / V. Iliuţă: Le urez succes copiilor, răbdare părinților și înțelepciune corpului profesoral!

Vasile Iliuta scoala

Reprezentanții Consiliului Județean Călărași au participat la festivitățile prilejuite de deschiderea noului an școlar, transmițându-le copiilor și cadrelor didactice succese și realizări la toate competițiile educative. Pre;edintele Vasile Iliuţă a ales să fie alături de elevii şi cadrele didactice din cadrul Şcolii cu nevoi special decâarând prin intermediul unei postări pe pagina personală de facebook. “Astăzi, în prima zi de școală, am ales să fiu alături de micuții elevi ai Școlii cu nevoi speciale, să-i privesc în ochi și să le salut hotărârea și curajul de a păși în tainele învățăturii. Le urez succes copiilor, răbdare părinților și înțelepciune corpului profesoral!”

Free Joomla templates by Ltheme