Spitalul din Olteniţa, în sfârşit, pe mâini “bune”!

Spitalul din Olteniţa, în sfârşit, pe mâini “bune”!

De 35 de zile a avut nevoie ministrul, Nelu Tătaru, ca să se convingă de calităţile manageriale ale doctoriţei Smochină. Adică din 2 aprilie, data publicării în Monitorul Oficial a OUG 40, emisă, desigur, în condiţii de pandemie (nu doar de coronavirus ci şi de multă prostie!) şi până pe 7 mai, când s-a decis, în sfârşit, să-şi pună autograful pe Ordinul de suspendare a acesteia din funcţia de manager a Spitalului Municipal Olteniţa. Asta da, realizare!

Şi tot n-ar fi fost îndeajuns dacă după câteva nopţi nedormite, Neluţu nu s-ar fi urcat în maşina Ministerului ca să vină până la Călăraşi unde „s-a consultat” pe marginea acestei „speţe” spinoase cu şeful PNL şi cu prefectul judeţului, jandarm de meserie dar potent profesional şi în ştiinţele managementului spitalicesc.

Ajuns în aceeaşi zi şi la Olteniţa dar cu gândurile limpezite şi cu bileţelul roz în buzunar, ministrului i-au trebuit fix 5 minute, ca să găsească şi motivul pentru care doctoriţa Smochină trebuie musai suspendată: neîndeplinirea sarcinilor de serviciu. Dar care dintre ele? Cele mari sau cele mici? Pardon, cele de dinaintea pandemiei sau din timpul pandemiei? Dacă mai întârzia puţin, se termina şi starea de urgenţă. E de râs? E de plâns?

Doctoriţa Smochină a fost „rasă” de la conducerea spitalului, poziţie în care a ajuns în urma unui concurs şi nu din pix, nu din cauza neîndeplinirii sarcinilor de serviciu. Ca să fie clar! Sunt oamenii infinit mai profesionişti decât ministrul adus de Orban de la Huşi, îndreptăţiţi să aprecieze calitatea muncii prestate de fosta manageră. Motivul este, în realitate, unul eminamente politic. Dacă ar fi fost măcar „prietena”, nu zic „confidenta” lui Milescu, noua stea a PNL-ului local, doctoriţa Smochină n-ar fi avut nicio problemă. Dimpotrivă, ar fi fost lăudată de dimineaţa până seara de trompetele lui Carol de Olteniţa. Pe Facebook ar fi curs fluvii de elogii!

Aşa...locul său a fost luat începând de joi de doctorul Cocoşilă, o mostră autentică de profesionalism, parte componentă a „sistemului”, reînsufleţit cu vitamina „galbenă” de fostul primar care visează din nou la preamărire (de data asta poate-şi dă cu mâna lui un ditamai bulverdu’!). P

Însă potrivit prevederilor legale în vigoare, mult priceputul şi competentul, Cocoşilă are un mandat de doar...7 zile, adică până pe 14 mai când expiră şi prelungirea stării de urgenţă. Păcat, mare păcat! Asta doar dacă între timp, acelaşi ministru Tătaru nu va emite săptămâna viitoare vreun Ordin prin care să-şi prelungească, de data asta în numele stării de alertă, pentru alte câteva luni, influenţa asupra spitalelor pe care să le coordoneze de la minister cu ajutorul marionetelor politice propuse de baronii locali PNL. Să sperăm că cu Cocoşilă în frunte şi mulţi alţi ca el în ţară, aleşi pe sprânceană de Excelenţa sa, Nelu Tătaru vom trece în iarnă prin cel de-al doilea val al pandemiei ca gâsca prin apă. Oamenii ăştia sunt profi şi nu precupeţesc niciun efort ca să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu!

PS Am văzut că Cocoşilă e apreciat pe o reţea de socializare dar nu mi-e limpede dacă în calitate de doctor sau de manager de spital. Dacă pentru prima contează doar părerile doamnelor şi domnişoarelor, pentru a doua „să vorbească” şi cei cu dureri în...cot.

CJCC Călăraşi / Persoanele care au achiziționat bilete pentru evenimentele culturale suspendate pot solicita în scris returnarea banilor de la organizatorul evenimentului

CJCC Călăraşi / Persoanele care au achiziționat bilete pentru evenimentele culturale suspendate pot solicita în scris returnarea banilor de la organizatorul evenimentului

Având în vedere actualul context epidemiologic, pentru evitarea răspândirii infecției cu COVID – 19, Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași și-a suspendat toate evenimentele programate în această perioadă.

Persoanele care au achiziționat bilete pentru evenimentele culturale suspendate pot solicita în scris returnarea banilor de la organizatorul evenimentului după cum urmează:

 - pentru  evenimentele - Doru Octavian Dumitru și concertul Direcția 5 se returnează costul biletelor achiziționate direct de la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași;

 - persoanele care au achiziționat bilete pentru cele două evenimente de pe alte site-uri se pot adresa acestora;

pentru piesele de teatru bilete și abonamente, se va  depune o cerere în scris la care se atașează biletele sau abonamentele în original, urmând ca solicitantul să fie contactat telefonic pentru ridicarea banilor.

Pentru orice alte relații cu privire la returnarea banilor pe bilete/abonamente vă rugăm să ne contactați la numărul: 0784.202.738.

Spitalul Municipal Olteniţa are un nou manager interimar

Spitalul Municipal Olteniţa are un nou manager interimar

Începând de astăzi, Spitalul Municipal Olteniţa are un nou manager interimar. Prin Ordin al ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, dr. Simona Smochină a fost înlocuită cu dr. Constantin Cocoşilă, fost manager al spitalului, puternic susţinut de fostul primar Costinel Milescu în faţa noilor săi colegi din PNL, partid în care a intrat de circa două luni. Iniţial, propunerea de manager interimar îl viza pe Valentin Emanoil, fost manager al SJU Călăraşi.

Potrivit prevederilor OUG 40 / 2020 privind întărirea capacităţii administrative a sistemului sanitar, Cocoşilă ar trebui să ocupe funcţia de manager pe perioada stării de urgenţă.

Vom reveni.

AJPIS Călăraşi / Peste 980 de mii de lei, valoarea plăţilor efectuate pentru indemnizaţia de sprijin COVID-19

AJPIS Călăraşi / Peste 980 de mii de lei, valoarea plăţilor efectuate pentru indemnizaţia de sprijin COVID-19

439 de persoane, din care 384 de liber profesionişti, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau de familie din judeţul Călăraşi, au primit indemnizaţii de sprijin în valoare de 980.536 de lei deoarece activitatea le-a fost afectată de pandemia COVID-19, potrivit unei informări a Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS).

Până la data de 29 aprilie 2020, la nivelul judeţului Călăraşi a fost înregistrat un număr total de 439 de solicitări pentru plata indemnizaţiei de sprijin COVID-19. Valoarea totală a plăţilor efectuate de AJPIS Călăraşi pentru indemnizaţia de sprijin până la data mai sus - menţionată este de 980.536 lei.

Din totalul dosarelor aprobate, 384 sunt plăţi efectuate către persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II) şi familiale (IF), profesii liberale (PF). Totodată, au existat şi 49 de persoane fizice care obţineau venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe.

Printre cei care au mai solicitat sprijin s-au aflat şi 6 structuri sportive.

Călăraşi / Al 3-lea deces provocat de coronavirus

Călăraşi / Al 3-lea deces provocat de coronavirus

Încă cinci persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul celor decedaţi ajungând la 886, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Printre acestea figurează şi o femeie de 71 de ani din judeţul Călăraşi. Confirmată cu Covid – 19 pe 22 aprilie, femeia mai suferea de tumoră de colon multiplu operată, carcinoma metastatic, fibrilaţie atrială, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială. Este al 3-lea deces înregistrat în judeţul Călăraşi din cauza pandemiei de coronavirus. Primele două au fost consemnate pe 25 şi respectiv 29 aprilie

7 mai / Al treilea deces

Deces 885 - Femeie, 71 ani, judeţ Călăraşi. Data confirmării: 22.04.2020. Dată deces: 07.05.2020. Comorbidităţi: tumoră de colon multiplu operată, carcinoma metastatic, fibrilaţie atrială, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială;

29 aprilie / Al doilea deces

Deces 692 - Bărbat, 40 ani, din judeţul Călăraşi. În data de 24.04.2020 merge la medic cu simptome de boală, primeşte tratament, dar simptomele nu cedează. Pe 26.04.2020 se prezintă la spital Lehliu cu pneumotorax masiv. Se transferă la Călăraşi - UPU-ATI pe 27.04.2020. Ulterior este transferat la Spitalul TBC, unde frotiu BK intens pozitiv. Dată internare: 26.04.2020. Dată recoltare: 26.04.2020 cu rezultat negativ, 27.04.2020 cu rezultat pozitiv. Dată rezultat: 29.04.2020 (INBI Matei Balş). Dată deces: 29.04.2020. Consumator de alcool. Nu era înscris la medic de familie.

25 aprilie / Primul deces

Deces 580 - Bărbat, 50 ani din judeţul Călăraşi. Data internării: 27.03.2020 în INBI Matei Balş-ATI. Data recoltării probelor pentru COVID-19: 27.03.2020. Data confirmării: 28.03.2020. Data decesului: 25.04.2020. Comorbidităţi: HTA, Obezitate, Ulcer gastric cu un episode de hemoragie digestivă în 2008.

COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ CĂLĂRAȘI

INFORMARE DE PRESĂ / 07.05.2020, ora 14.00

⚫️În contextul informării privind situația generată de răspândirea virusului COVID-19, astăzi, 7 mai, la nivelul județului Călărași sunt monitorizate 254 de persoane aflate în autoizolare la domiciliu, iar 197 de persoane se află în carantină instituționalizată.

Menționăm că, în ultimele 24 de ore, 17 persoane au finalizat perioada de izolare de 14 zile și 34 de persoane au ieșit din carantină.

În prezent, la nivelul județului sunt 61 de cazuri confirmate pozitiv cu COVID-19, dintre care 46 au fost declarate vindecate și 2 persoane au decedat.

⚫️Forțele de ordine constituite din polițiști, jandarmi și polițiști locali continuă să acționeze integrat pentru verificarea respectării normelor impuse în contextul stării de urgență și de ordonanțele militare în vigoare, precum și asigurarea pazei locațiilor de carantinare.

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au aplicat 21 de sancțiuni în valoare de 45.000 lei persoanelor care nu au respectat măsurile/restricțiile stabilite de Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020, referitoare la condiţiile în care se poate realiza circulaţia.

❗️Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia alocată lor +4021.320.20.20.

❗️ÎN CONTINUARE VĂ RUGĂM SĂ RESPECTAȚI REGULILE ELEMENTARE DE CONDUITĂ ȘI DE IGIENĂ ȘI MĂSURILE TRANSMISE DE CĂTRE AUTORITĂȚI!

M. Vela: Puteţi să mergeţi, să părăsiţi localitatea fără a ţine cont de limita de municipiu sau de judeţ

M. Vela: Puteţi să mergeţi, să părăsiţi localitatea fără a ţine cont de limita de municipiu sau de judeţ

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, miercuri, că după data de 15 mai vor fi permise deplasările fără a ţine cont de limita de municipiu sau de judeţ.

"Puteţi să mergeţi, să părăsiţi localitatea fără a ţine cont de limita de municipiu sau de judeţ. Aşadar, nu este impusă o limită, pentru că era foarte dificil de impus limita în zonele metropolitane şi în consecinţă nu va exista o limită teritorială administrativă în cadrul căreia să vă puteţi sau să nu vă puteţi deplasa", a spus Vela, într-o înregistrare video pe pagina sa de Facebook.

Free Joomla templates by Ltheme