Dr. Mihaela Vintilă, manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi

Dr. Mihaela Vintilă, manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi

Conducerea Consiliului Judeţean Călăraşi anunţă pe pagina oficială de Facebook că începând din 5 mai, Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi are un nou manager interimar, în persoana dr. Mihaela Vintilă. Director medical interimar a fost numită, tot prin Ordin al Ministrului Sănătăţii, dr. Georgiana Mihaela Enache.

„Începând cu data de 05.05.2020, prin Ordinul Ministerului Sănătății, nr. 568/05.05.2020, în funcția de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Călărași este numită dr. Mihaela Vintilă.

Tot din data de 05.05.2020, prin Ordinul Ministerului, doamna Daniela Mihai se revocă din funcția de manager interimar al Spitalului Județean Călărași.

Noul manager are 47 de ani, este medic primar în specialitatea Radiologie și Imagistică Medicală, cu atestat de studii complementare în imagistică prin rezonanță magnetică și în tomografia computerizată, cu competență în ecografie generală, vasculară și cardiacă, ecografia șoldului la copil, precum și în ecografia sânului.

A fost director medical al Spitalului Județean de Urgență Dr. Pompei Samarian Călărași în perioada noiembrie 2017- iunie 2019 și director medical al Spitalului Județean de Urgență Slobozia în perioada mai-iulie 2010.

În prezent este medic șef al Laboratorului de radiologie și imagistică medicală al Spitalului Județean de Urgență Dr. Pompei Samarian Călărași.

În funcţia de director medical interimar al Spitalului Judeţean de Urgență Pompei Samarian Călăraşi este numită doamna dr. Enache Georgiana-Mihaela, medic primar Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice.

Noua conducere a purtat astăzi discuții cu președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, și a efectuat o vizită la blocul ANL destinat medicilor.” se arată în mesajul postat pe Facebook. 

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.