Călărași | Consiliul Local, convocat luni, 12 ianuarie 2026, în ședință extraordinară

Călărași | Consiliul Local, convocat luni, 12 ianuarie 2026, în ședință extraordinară

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţă extraordinară, luni, 12.01.2026, ora 13.00, care se va desfăşura prin mijloace electronice, respectiv aplicaţia whatsapp/SMS, cu următoarea ordine de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea acoperirii definitive a deficitului secţiunii de dezvoltare, din excedentul bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2025.

2. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al municipiului Călărași pe anul 2025.

Sărbătoarea Bobotezei, la Independența!

Sărbătoarea Bobotezei, la Independența!

Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine de la începutul anului, este prăznuită pe 6 ianuarie și este precedată de Ajunul Bobotezei, zi cu o semnificație aparte pentru credincioșii ortodocși.

Primăria comunei Independența va organiza și în acest an această sărbătoare, anunțând pe o rețea de socializare că “înscrierile pentru concursul de Bobotează vor avea loc în data de 05.01.2026, la ora 13:00, la sediul Consiliului Local, urmând să fie organizată si ședința tehnică.”

Concursul va cuprinde două probe, spre deosebire de anii anteriori:

• Frumusețe cal

• Frumusețe cal + atelaj

“Evenimentul va începe după încheierea slujbei religioase.”, se mai arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei.

Inaugurarea Palatului Socio-Cultural Călărași | 15 ianuarie 2026

Inaugurarea Palatului Socio-Cultural Călărași | 15 ianuarie 2026

Consiliul Județean Călărași va inaugura joi, 15 ianuarie 2026, Palatul Socio-Cultural Călărași, clădire emblematică a patrimoniului Local, recent restaurată.

Evenimentul marchează redeschiderea unui edificiu cu profundă semnificație istorică, ce astăzi își asumă o nouă vocație culturală, dedicată comunității, ca spațiu al educației, creativității și formării tinerelor generații.

 palat1

PALATUL ADMINISTRATIV ŞI JUDECĂTORESC

La 14 aprilie 1833, guvernatorul rus Kiseleff hotărăște mutarea capitalei fostului județ Ialomița de la Urziceni la Călărași, calitate pe care Călărașiul o păstrează până în anul 1950, când se înființează regiunile pe teritoriile administrative ale fostelor județe, astfel că în perioada 1950-1952 Călărașiul este capitala Regiunii Ialomița.

După septembrie 1952 și până în februarie 1968, când se reînființează județele, Călărașiul este investit drept reședință a Raionului Călărași, care făcea parte

din marea Regiunea București. Consecință a deciziei lui Kiseleff, sediile ocârmuirii de județ, tribunalului județean și poliției județene se stabilesc în Călărași. Dar târgușorul Călărași, dezvoltat pe moșia Spitalului Colțea din

București și investit acum cu calitatea de oraș reședință de județ nu dispunea de clădiri publice de nici un fel, iar casele mai acătării erau încă ocupate de trupele rusești stabilite aici pentru a ține sub observare mișcările trupelor turcești din jurul Silistrei. În aceste condiții greu s-au găsit clădiri atât pentru Ocârmuire, cât și pentru Tribunal și Poliție.

Ocârmuirea județului, devenită Prefectură prin Legea comunală din 1864, a funcționt, până în anul 1875, în mai multe localuri închiriate de la localnici. Mai apoi, timp de 21 ani(1875-1896), a funcționat în Casa Doicescu, de pe str. Știrbei, colț cu Valter Mărăcineanu, la parterul căruia a fost instalată Tipografia județului unde în urmă cu 145 de ani(martie 1875) se tipărea ziarul IALOMITZA, prima gazetă călărășeană.

În dorința de a avea un local propriu, pe 19 iulie 1891 Prefectura cumpără de la Primăria Călărași un teren în suprafață de 26.999 m.p., identificat pe planul orașului drept Piața Carol I, “cu obligaţiunea pentru judeţ ca pe locul vândut să construiască Palatul Administrativ şi Judecătoresc, a face grădină

publică pe locul ce ar rămânea neocupat cu facerea Palatului.”

Prefectura Călărași cu sprijinul Ministerului de Interne, face apel în anul 1894 la vestitul arhitect mehedințean Alexandru Săvulescu, nimeni altul decât cel de pe ale cărui planuri a fost ridicat în anul 1900 Palatul Poștei din București, actualul sediu al Muzeului Național de Istorie, pentru a face planurile Palatului administrativ și judecătoresc de la Călărași, precum și a Casei prefectului, care urma să facă parte din același ansamblu arhitectural. Cum arhitectul știa că orașul Călărași se dezvoltase pe o fostă proprietate a Spitalului Colțea din București, a ținut ca o parte din arhitectura exterioară a Palatului de

la Călărași să reproducă elemente arhitecturale ale clădirii Spitalului Colțea, după cum avea să remarce și marele nostru istoric Nicolae Iorga în anul 1904, când făcea prima deplasare la Călărași.

Licitația de construire a Palatului de la Călărași este adjudecată de antreprenorul italian Giuseppe D. Ciconi, devenit ulterior călărășean prin căsătorie. Pe data de 11 iunie 1895, începeau oficial lucrările de construcție a Palatului administrativ și judecătoresc, precum și a Casei prefectului, lucrările fiind finalizate deja în octombrie 1896, când se face recepția provizorie, după care Prefectura

și Tribunalul se instalează în noul sediu. Recepția definitivă a Palatului avea să se facă pe 21 ianuarie 1898.

Proiectată în stil neoclasic, clădirea era compusă din demisol parțial, parter și etaj, având în totalitate 58 de camere. De o frumusețe deosebită erau Sala mare de judecată, cu ornamente interioare și lampadare din cleștar, intrarea principală cu holul, scările de acces la etaj și loggia.

Clădirea a fost reabilitată în mai multe rânduri. O primă lucrare importantă a avut loc în anii 1957-1958, când s-au introdus ancorajele de oțel pentru consolidarea rezistenței. Afectată serios de cutremurul din martie 1977, partea de sud, în care funcționa Tribunalul și Sala mare de ședințe, a fost reabilitată până în anul 1980. Acum s-a refăcut stucatura originală a clădirii și s-a

aplicat o foiță de aur, conform planurilor originale, care din păcate azi nu se mai păstrează. O ultimă lucrare de consolidare și reabilitare a fost începută în anul 2005, în baza unui grant în valoare de 2 milioane de dolari, acordat de Banca Mondială, lucrări finalizate parțial în anul 2008 doar pentru aripa de Sud, în care a fost instalată Instituția Prefectului. În anul 2022, grație intervenției Consiliului Județean Călărași, Compania Națională de Investiții a aprobat un proiect

de reabilitare complete a clădirii și transformarea aripei de Nord + Corpul Central în CENTRU SOCIO-CULTURAL, lucrare a cărei recepție provizorie a fost deja efectuată la finele anului 2025.

De la darea în folosință și până astăzi, în Palatul administrativ și judecătoresc au funcționat următoarele instituții și organizații:

-Prefectura județului Ialomița(1896-1949)

-Comitetul provizoriu al județului Ialomița(1949-1950)

-Sfatul popular al Regiunii Ialomița(1950-1952)

-Sfatul popular al raionului Călărași(1952-1968)

-Consiliul popular al municipiului Călărași(1968-1981)

-Comitetul municipal PCR Călărași(1968-1981)

-Consiliul popular al județului Călărași(februarie 1981-22 decembrie 1989)

-Comitetul județean PCR Călărași(februarie 1981-decembrie 1989)

-Primăria județului Călărași(27 decembrie 1989 – martie 1990)

-Prefectura județului Călărași(martie 1990 – prezent)

-Consiliul județean Călărași(martie 1992 – noiembrie 1997)

-Tribunalul județului Ialomița(1896-1950)

-Tribunalul Regiunii Ialomița(1950-1952)

-Tribunalul raionului Călărași(1952-1968)

-Tribunalul județului Ialomița(1968-1977).

-Judecătoria Călărași(1951-1977).

În Casa Prefectului, după 1949, au funcționat următoarele instituții:

-Casa Pionierilor Călărași(1954-1976)

-Casa Căsătoriilor(1976-1980)

-Comitetul județean UTC Călărași(1981-1989)

-Institutul FORDOC(1993-2013)

-Compartiment al Agenției de Dezvoltare Sud Muntenia(2013-2022)

-Sediul Organizației Județene PSD Călărași (2022 – în prezent)

palat2

Călărași | Taxele și impozitele locale aferente anului 2026, majorate cu până la 82%

Călărași | Taxele și impozitele locale aferente anului 2026, majorate cu până la 82%

Consiliul Local Călărași a aprobat la mijlocul lunii decembrie 2025, nivelul taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026, în conformitate cu prevederile ordonanței de guvern prin care au fost actualizate bazele de impozitare.

Astfel, valoarea impozabilă a locuințelor crește cu 82% de la 1472 lei / mp la 2677 lei / mp, în acest an, cota de impozitare menținându-se la 0,104% din valoarea impozabilă.

Cota impozitului/taxei pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice prevăzute la art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se stabileşte prin aplicarea procentului de 0,832% asupra valorii care poate fi:

- valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă;

- valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă;

- valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă;

În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform prevederilor art. 458, alin. (1), impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2,08% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;

Cota impozitului/taxei pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice prevăzute la art. 460 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal se stabileşte prin aplicarea procentului de 0,208% calculate la valoarea impozabilă a clădirii.

Pentru clădirile nerezidenţiale prevăzute la art. 460, alin. (2) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, se stabileşte în procent de 1,56% inclusiv, asupra valorii impozabile a clădirii;

În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este de 5,20 %.

Potrivit noilor reglementări, 2026 aduce creșterea cu 75% a valorii impozabile pentru terenul intravilan (altă categorie de folosință decât curți-construcții), iar pentru terenul amplasat în extravilan majorarea e de 76%.

La mijloacele de transport cu o capacitate sub 1.600 centimetri cubi, s-a aprobat o creștere a impozitului cu procente de 35-62,5%, iar în cazul mijloacelor de transport cu o capacitate cuprinse între 1.600 - 2.000 centimetri cubi, o scădere de până la 13%, în funcție de norma de poluare.

La mijloacele de transport cu capacitate cuprinsă între 2.000 - 2.600 centimetri cubi impozitul scade cu procente între 19,8 – 32,34%, în cazul celor cu capacitate între 2.600 - 3.000 centimetri cubi impozitul scade cu procente între 15-25%, iar la cele peste 3.000 centimetri cubi impozitul scade cu procente cuprinse între 20-34%, în funcție de norma de poluare.

Pentru autoturisme, atât pentru persoane fizice, cât și juridice, impozitarea este identică.

Codul Fiscal obligă autoritățile locale să indexeze anual impozitele și taxele cu un indice comunicat de Ministerul Finanțelor Publice. Inflația pe 2024 aplicată pentru 2026 este 5,6% aplicată pentru unele impozite și taxe, altele decât cele modificate de noul cadrul legal.

Primăria Municipiului Călărași informează contribuabilii, persoane fizice și juridice, asupra posibilității achitării impozitelor și taxelor locale aferente anului în curs, începând cu data de 12.01.2026.

Plata obligațiilor față de bugetul local se poate realiza prin:

- decontare bancară;

- în numerar/card bancar la punctele de încasare situate la sediul Primăriei Municipiului Călărași;

- utilizarea unor metode alternative de plată, prin accesarea aplicațiilor AVANSIS Mobile și AVANSIS Online (https://primariacalarasi.ro/index.php/avansis-online), precum și a Sistemului Național de Plată Online-Ghișeul.ro (https://primariacalarasi.ro/.../directia.../plata-on-line). Aplicațiile menționate oferă siguranță utilizatorilor în privința confidențialității datelor.

Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a impozitului pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului în curs, se acordă o bonificaţie de 10%, stabilită prin Hotărârea Consiliului Local nr. 241/2025.

 

 

 

 

 

 

Oltenița | Finanțare europeană pentru extinderea și dotarea Ambulatoriului în vederea derulării programelor de screening

Oltenița | Finanțare europeană pentru extinderea și dotarea Ambulatoriului în vederea derulării programelor de screening

Primăria Oltenița continuă să investească în modernizarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal. În ședința ordinară din 18 decembrie 2025, Consiliul Local Oltenița a adoptat Hotărârea privind aprobarea depunerii proiectului “EXTINDERE ȘI DOTARE AMBULATORIU ÎN VEDEREA DERULĀRII PROGRAMELOR DE SCREENING”, a cheltuielilor legate de proiect, a studiului de fezabilitate, a devizului general şi a indicatorilor tehnico-economici.

Hotărârea vizează obținerea finanțării investiției în cadrul Programului Sănătate, Obiectiv specific RSO4.5 - FEDR - RSO4.5_Asigurarea accesului egal la asistență medicală şi asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce priveşte asistența medicală primară, precum şi promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate (FEDR), nr. apelului de proiecte PS/720/PS_P1/OP4/RSO4.5/PS_P1_RSO4.5_A2 - Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor implicate în implementarea de programe de screening.

Valoarea totală a proiectului este de 19.689.201,84 lei (inclusiv TVA), defalcată după cum urmează: 19.689.201,84 lei (inclusiv TVA), reprezintă valoarea cheltuielilor eligibile iar 19.295.417,79 lei (inclusiv TVA), valoare cheltuielilor nerambursabile 98%. Contribuția proprie a Primăriei Oltenița reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului în cuantum de 0 lei (inclusiv TVA), cât şi a contribuției de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 393.784,05 (inclusiv TVA), reprezentând cofinanțarea proiectului “EXTINDERE ŞI DOTARE AMBULATORIU ÎN VEDEREA DERULĂRII PROGRAMELOR DE SCREENING".

Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului se vor asigura din bugetul propriu al UAT MUNICIPIUL OLTENIȚA.

Sumele reprezentând cheltuieli de funcționare, mentenanță şi întreținere ale proiectului pe întreaga perioadă de durabilitate a acestuia se vor suporta de către SPITALUL MUNICIPAL OLTENIŢA.

Perioada de implementare a proiectului care va demara în iunie 2026 este de 43 de luni. Durata de execuție C+M + Dotări: 24 luni.

Indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții - și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementarile tehnice în vigoare:

Suprafață teren: 30.483,00 mp

Regimul de înălţime: P

H max: 4,90 m

SC totală existentă: 4421.90 mp

SCD totală existentă: 11109.60 mp

SC totală propusă: 210,44 mp

SCD totală propusă: 210,44 mp

Suprafața utilă totală este de 173,28 mp.

Grădiștea | Primăria, invitație la Bobotează!

Grădiștea | Primăria, invitație la Bobotează!

Primăria Comunei Grădiștea organizează în data de 6 ianuarie 2026 – Boboteaza, deschiderea pentru manifestarea tradițională de sfințire a apei, la sediul firmei Piscicola Prod Com din Rasa și aruncarea Crucii, începând cu ora 11.30, iar concursul cabalin cu probele de frumusețe și viteză, începând cu ora 13.00, pe izlazul comunal, în zona podului “La Gili”, în satul Rasa.

Precizări:

Caii ce vor participa la concurs trebuie să fie înscriși în Registrul Agricol al comunei.

Participanții la recuperarea Crucii să fie cetățeni ai comunei Grădiștea.

Participanții la concursuri trebuie să completeze, între orele 11.30 – 12.00, la membrii juriului de la locul desfășurării manifestației, declarația pe propria răspundere, în baza Cărții de Identitate, ce în mod obligatoriu trebuie să o aibă asupra lor.

Vă așteptăm la manifestare!

Primar, Vasile Matei

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.