Profesorul Constantin Tudor va lansa joi, 14 aprilie, chiar în ziua în care va împlini vârsta de 70 de ani Albumul fotodocumentar “Călărașiul Ieri și Azi”, realizat împreună cu șeful Muzeului Municipal Călărași, Florin Rădulescu. Cartea care cuprinde nu mai puțin de 500 de imagini fotografice reprezintă istoria ilustrată a municipiului nostru pe o perioadă de peste un secol.
Domnule profesor, din capul locului felicitări pentru acest ultim demers editorial. Împreună cu dl Florin Rădulescu, „sufletul” Muzeului municipal Călăraşi, veți lansa în curând Albumul fotodocumentar „Călăraşiul Ieri şi Azi” care conţine peste 500 de imagini fotografice însoţite de adnotări care să faciliteze, după cum susţineţi, parcurgerea unei adevărate pagini de istorie locală pe o perioadă de peste un secol. Ce înseamnă pentru dvs., un mare iubitor de istorie, acest volum?
Constantin Tudor: Imediat după pensionare, mi-am deschis un Blog intitulat PAGINI DE ISTORIE LOCALĂ unde până în momentul de față am publicate peste 125 de articole care surprind aspecte din trecutul istoric al municipiului și județului Călărași, multe dintre aceste articole fiind însoțite de imagini care reproduc fie documente, fie fotografii de epocă. De asemenea, pe pagina mea de Facebook am publicat alte sute de fotografii din trecutul Călărașiului, însoțite de scurte adnotări și comentarii istorice. Atât pentru materialele publicate pe blog, cât și pentru postările mele de pe Facebook am primit mii de mesaje de mulțumire din partea celor care îmi lecturaseră postările. Mai mult, unii cititori îmi sugerau chiar să adun într-o carte imaginile fotografice publicate în mediul virtual, idee care îmi surâdea și mie. Rămânea însă problema banilor necesari realizării acestui proiect. Dar cum există un Dumnezeu, la începutul acestui an avea să se rezolve și această problemă. În fapt, prietenul meu mai tânăr, Florin Rădulescu, custodele Muzeului Municipal, mi-a propus să realizez un Album fotodocumentar despre Călărași pe care îl va finanța un călărășean stabilit în SUA, anume Alain Ionescu, care și virase suma de bani necesară în contul Asociației “Volna” din Călărași. O asemenea propunere nu se putea refuza și pe loc, în Biblioteca Muzeului Municipal, împreună cu Florin, pe care l-am luat partener în demersul meu, am proiectat conținutul Albumului și am stabilit ca până pe 15 martie să intrăm în tipografie cu Albumul. Eu am elaborat textele și adnotările explicative și am asigurat tehnoredactarea, Florin punându-mi la dispoziție fotografiile din Colecția personală și din colecțiile Muzeului Municipal, fiind, în același timp, sfătuitorul meu în ceea ce privește aranjarea fotografiilor în pagină și aspectul general al Albumului. Am reușit să atragem în demersul nostru și patru tineri artiști fotografi călărășeni care ne-au oferit spre publicare imagini de azi ale Călărașiului. Îi amintesc aici, mulțumindu-le în același timp, pe Cosmin Șuțu, Alexandru Botezatu, Virgil Ene și Florin Ioniță. Aceleași mulțumiri le datorez prietenului Nicolae Țiripan, fostul meu coleg de la Arhivele Naționale, care cu multă amabilitate mi-a pus la dispoziție fotografii cu valoare istorică din Colecția personală. Nu pot să nu-i mulțumesc și lui Valentin Parnic, directorul Muzeului Dunării de Jos, care mi-a oferit, în format digital, aproape 1000 de fotografii din perioada 1946-1985. Am reușit astfel să realizăm o adevărată Carte de istorie ilustrată a Călărașiului pe o perioadă de peste un secol.
Care ar fi perioada care v-a surprins foarte mult parcurgând sutele de fotografii avute la dispoziţie?
Constantin Tudor: Mai întâi o mică precizare. Am avut la dispoziție peste 4000 de fotografii aflate în Colecția mea digitală. Am făcut această precizare ca să înțelegeți ce dificil a fost pentru mine să selectez în jur de 500, pe care, după discuțiile firești cu partenerul meu, să decidem includerea lor în Album. Și ca să răspund punctual la întrebarea ta, perioada care m-a surprins ca abundență de imagini a fost cea a Regimului comunist, despre care aveam informații că este săracă în imagini fotografice. Numai că, în ultimii 2-3 ani atât Muzeul Municipal, cât și Muzeul Dunării de Jos au reușit să adune în colecțiile lor mii de imagini fotografice din perioada anilor 1945-1989. Merită amintite aici Colecțiile personale Nicolae Scăunaș, Aurel Elefterescu și Dumitru Simionescu, care însumate reprezintă aproape 5000 de cadre de negative, transpuse în fotografii în format digital de Muzeul Municipal.
Lansaţi acest album pe 14 aprilie, de ziua dvs. de naştere. La Mulţi ani sănătoşi şi fericiţi în continuare! Care ar fi reperele cele mai importante dintr-o viaţă de 70 de ani?
Constantin Tudor: Se zice că temelia unei vieți împlinite se bazează pe triada „să faci un copil, să zidești o casă și să sădești un pom”. Dacă ar fi să mă refer numai la aceste aspecte aș putea să spun că sunt un om ale cărui deziderate minime au fost împlinite. Numai că Dumnezeu a fost mult mai generos cu mine și mi-a scos în cale o femeie deosebită, care îmi este prieten adevărat de peste 52 de ani și soție de 49 de ani și care mi-a dăruit doi copii deosebiți. În cei aproape 50 de ani de activitate înscriși în dosarul meu de pensie, am învățat și am muncit pe rupte, cum se spune, chiar dacă pentru unii a fi director la Arhivele Naționale, prefect de județ și inspector școlar general nu înseamnă cine știe ce efort. Îi asigur că se înșeală. Gândiți-vă doar ce a însemnat să constitui fondul arhivistic al noului județ Călărași. La 1 februarie 1981 când am fost numit director al Filialei Călărași nu aveam nimic, nici sediu, nici salariați și nici fond documentar. Am cărat, cu ajutorul soldaților de le Pompieri, sute de mii de dosare de la Slobozia și de la București, aducând la Călărași fondurile documentare ale tuturor localităților care intrau în componența nou înființatului județ. Și este doar un exemplu. Poate că este bine de știut, acum când au fost reluate lucrările de reabilitare la Palatul Prefecturii, că primele 2 milioane de dolari de la Banca Mondială, sumă de bani cu care au fost demarate lucrările în anul 2005, au fost atribuite Prefecturii ca urmare a eforturilor depuse de mine. De asemenea mă mândresc cu un doctorat obținut după toate regulile academice în urmă cu 23 de ani, avându-l ca îndrumător pe regretatul academician Dan Berindei, teza mea abordând atunci (în anul 1999) în premieră națională după 1945 problema administrației românești în Cadrilater (1913-1940). La vremea când m-am înscris la doctorat aveam 14 cărți publicate și zeci de articole și studii de specialitate, iar astăzi se fac unii doctori fără să fi publicat un rând!
Nu sunteţi doar un pasionat de istorie. Aţi făcut, aţi scris istorie de-a lungul anilor fie în calitate de consilier şef al Inspectoratului pentru Cultură, prefect, parlamentar, inspector general şcolar şi lista poate continua. Încotro credeţi că se îndreaptă oraşul Călăraşi, despre care spuneţi în această carte – document că ar fi un dar al Braţului Borcea?
Constantin Tudor: Știu că mulți dintre concitadinii mei sunt nerăbdători și ar dori ca orașul nostru de suflet să-și schimbe înfățișarea în bine cât mai urgent. Însă ca unul care cunosc bine evoluția istorică și edilitar-urbanistică a acestui oraș în cei 170 de ani de viață urbană vă pot spune că orașul nostru a pornit practic de la zero în anul 1852, când ca oraș liber i se întocmea primul Plan urbanistic și începea construcția primelor clădiri, conturându-se astfel prima trama stradală care pentru zona centrală a orașului se menține identică și astăzi. E bine de știut că primele lucrări de pietruire a străzilor s-au realizat după 1890, iar străzi de pământ în zona centrală s-au menținut până în anii ’60! Începutul dezvoltării industriale a Călărașiului a adus și prima mare nenorocire urbanistică, în sensul că pentru a face loc noilor blocuri care să asigure locuințe pentru detașamentul muncitoresc care se forma la Călărași a început marea demolare a vechiului Centru civic care dăduse o notă aparte Călărașiului în perioada interbelică. Odată cu începerea lucrărilor de construcție a Combinatului Siderurgic populația orașului crește accelerat, ajungând la aproape 100.000 de locuitori în anul 1989! Imaginați-vă că acestor oameni le trebuiau locuințe. Se construiește mult și prost, în mai puțin de 10 ani Călărașiul ajungând să aibă în blocuri peste 20.000 de apartamente. Firesc apar și străzi noi, cele mai multe dintre ele betonate. De la mai puțin de 35 de km de străzi în 1948, Călărașiul s-a trezit în anul 1990 cu peste 250 de km de străzi care trebuie întreținute. Dacă mai adăugăm și nebunia din ultimii ani în ceea ce privește lipsa spațiilor de parcare înțelegem cu ce probleme se confruntă astăzi administrația locală, care are la dispoziție un buget modest. După părerea mea, singura șansă a Călărașiului o reprezintă fondurile europene și din acest punct de vedere lucrurile cred că s-au mișcat bine în ultimii ani. Va trebui însă să știm exact cum putem pune în valoare aspectul urbanistic foarte eterogen al Călărașiului de astăzi, îmbinând tradiționalul, atât cât a mai rămas, cu elementele novatoare specifice vremurilor în care trăim.
Ce mesaj transmiteţi generaţiilor care vin din urmă?
Constantin Tudor: Să iubească orașul în care s-au născut, cu luminile și umbrele lui și să aibă grijă de curățenia spațiilor publice, așa cum știu să aibă grijă de propria locuință! Să nu uite că un pom plantat de municipalitate și rupt de te miri cine, sub privirile nepăsătoare ale trecătorilor, poate însemna mâine oxigenul de care avem nevoie fără să apelăm la dozatoarele de pe străzi!
Mulțumesc. Succes și multă sănătate în continuare!
