Proiectul privind noua lege a pensiilor publice, aprobat de Guvern

Proiectul privind noua lege a pensiilor publice, aprobat de Guvern

Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege privind sistemul public de pensii. Pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari vor fi recalculate după noua formulă.

Noua lege vine să corecteze inechitățile dintre cei care au muncit la fel dar au ieșit la pensie în ani diferiți, dintre bărbați și femei, între cei care încasează indemnizația minimă socială.

Dreptul la pensie se obține după minim 15 ani de contribuții, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, șomajul, deportarea, prizonieratul sau detenția politică).

Se egalizează treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei și bărbați la 65 de ani.

În cazul femeilor, concediul pentru creșterea copilului este considerat perioadă contributivă, iar vârsta de pensionare se reduce cu 6 luni pentru fiecare copil (până la cel mult 3 ani și 6 luni).

Se vor acorda puncte suplimentare pentru perioadele de cotizare mai mari de 25 de ani după următoarea formulă: +0,5 puncte/an pentru intervalul 26-30 de ani;

+0,75 puncte/an pentru intervalul 31-35 de ani; +1 punct/an începând de la 36 de ani.

De asemenea, sporurile nepermanente pentru care s-au plătit contribuții se iau în calcul la stabilirea pensiei: acord global, al 13-lea salariu, plata cu ora, premii, prime etc.

Pensiile se vor majora anual, la 1 ianuarie, cu rata medie a inflației plus 50% din creșterea reală a salariului mediu brut.

În baza unui contract voluntar de asigurare se pot cumpăra maximum 6 ani de vechime.

Potrivit legii, vor exista următoarele tipuri de pensii: pentru limită de vârstă, de invaliditate, anticipată, de urmaș.

Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere și aprobare Parlamentului. De la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1785 de lei la 2032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

Eliminarea plafonului de 9,4% din PIB care îngheța pensiile românilor până în 2070 este în mod direct legată de adoptare legii în Parlament până pe data de 20 noiembrie.

De asemenea, legea oferă garanția că nicio pensie nu va scădea în baza procesului de recalculare, fiind păstrat în plată cuantumul cel mai favorabil.

M. Ciolacu: Comisioanele bancare NU vor crește în România nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice

M. Ciolacu: Comisioanele bancare NU vor crește în România nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice

Premierul Marcel Ciolacu și reprezentanții Asociației Române a Băncilor au convenit ca, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice, comisioanele bancare să nu fie majorate.

Punerea în aplicare a măsurilor guvernamentale pentru combaterea evaziunii și menținerea comisioanelor bancare la nivelul actual au fost principalele teme discutate la întâlnirea între premierul Marcel Ciolacu și reprezentanții Asociației Române a Băncilor.

Șeful Executivului și reprezentanții Asociației Române a Băncilor au convenit ca, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice, comisioanele bancare să nu fie majorate.

”Comisioanele bancare NU vor crește în România nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice. Acesta este acordul la care am ajuns astăzi cu Asociația Română a Băncilor și cu reprezentanții celor mai importante bănci din România, dar și cu cei ai BNR. Mă bucur că argumentele aduse au fost pe deplin înțelese și le mulțumesc pentru deschiderea la dialog. Dialogul este calea prin care putem găsi cele mai bune soluții atât pentru oameni, cât și pentru economie.”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Reprezentanții Guvernului și cei ai Asociației Române a Băncilor au stabilit un mecanism permanent de consultare, la care să participe și Banca Națională a României.

CJ Călărași pregătește un proiect care vizează crearea unui spațiu multifuncțional în clădirea fostului ”Manej”

CJ Călărași pregătește un proiect care vizează crearea unui spațiu multifuncțional în clădirea fostului ”Manej”

Conducerea CJ Călărași intenționează să demareze un proiect care vizează crearea unui spațiu multifuncțional în clădirea fostului Manej din incinta fostei unități militare a Regimentului 23 Infanterie. În acest sens, miercuri au fost inițiate primele discuții la care au participat și reprezentanți ai instituțiilor abilitate.

”A avut loc ieri o primă întâlnire informativă în vederea pregătirii unui viitor proiect pentru crearea unui spațiu multifuncțional, cu scop educațional și cultural, în clădirea fostului "Manej", din cadrul unității militare a Regimentului 23 Infanterie.

Având în vedere faptul că această clădire posedă o amprentă istorică tragică, locul fiind înscris în arhive drept lagăr pentru evreii aduși de la Iași în 1941, Consiliul Județean, la inițiativa președintelui Vasile Iliuță, a propus ca reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în domeniu să fie prezente la consultări.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Samoilă Ion, împreună cu managerul public, Marius Fulga, au primit o delegație compusă din secretarul de stat Dragoș Hotea, Coordonator al Comitetului Interministerial pentru monitorizarea implementări Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, Alexandru Florian, director general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Florentina Lavi, consilier în cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și Florentina Ivan, de la Partida Romilor Pro-Europa.”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Călărași.

Chirnogi | Ion Ștefan: Programul "Masa Caldă" este în plină desfășurare

Chirnogi | Ion Ștefan: Programul "Masa Caldă" este în plină desfășurare

Primarul Ion Ștefan a anunțat joi că Programul “Masa Caldă” care vizează acordarea unui suport alimentar preșcolarilor și elevilor din comună este în plină desfășurare, în condiții normale.

„Dragi locuitori ai comunei Chirnogi!

Programul "Masa Caldă" programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolari și elevi este în plină desfășurare și la comuna Chirnogi, județul Călărași. În acest sens am vizitat Școala Gimnazială Nr. 3 Chirnogi precum și Localul Nr. 2 al acesteia și așa cum puteți vedea în materialul video de mai jos, totul se desfășoară în cele mai bune condiții. Administrația locală a comunei Chirnogi, în colaborare cu conducerea școlii gimnaziale va sprijini pe tot parcursul anului școlar 2023-2024 programul "Masa Caldă" astfel încât preșcolarii și elevii să primească zilnic acest suport alimentar.”, se arată în mesajul postat de primarul Ion Ștefan pe pagina de Facebook a Primăriei comunei Chirnogi.

Mai multe detalii aici https://www.youtube.com/watch?v=ADBMGbYjjVE

Guvernul României a adoptat în ședința din 28 septembrie, prin Ordonanță de Urgență, derularea în anul 2023, pe durata cursurilor corespunzătoare anului școlar 2023-2024, a Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolari și elevi din 450 de școli de stat.

Beneficiarii vor primi zilnic, gratuit, un suport alimentar constând într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar (în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată), în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv TVA. Bugetul prevăzut pentru finanţarea programului-pilot în anul 2023 este de 195.000 mii lei.

M. Ciolacu: Legea pensiilor a fost adoptată! Nu există "nu vreau" sau "nu pot" atunci când vine vorba de pensionari

M. Ciolacu: Legea pensiilor a fost adoptată! Nu există "nu vreau" sau "nu pot" atunci când vine vorba de pensionari

Legea pensiilor a fost adoptată joi de Guvern, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

"Legea pensiilor a fost adoptată! Legea pensiilor a fost adoptată! Nu există "nu vreau" sau "nu pot" atunci când vine vorba de pensionari. Acest Guvern le va face dreptate!", a transmis Marcel Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Mai multe detalii aici https://www.agerpres.ro/politica/2023/11/09/ciolacu-legea-pensiilor-a-fost-adoptata-nu-exista-nu-pot-atunci-cand-vine-vorba-de-pensionari--1201036

Primăria Călărași | Anunț licitație locuri de parcare de domiciliu

Primăria Călărași | Anunț licitație locuri de parcare de domiciliu

Primăria Municipiului Călărași informează că joi, 09.11.2023, se va organiza procedura de licitație a locurilor de parcare de domiciliu din următoarele parcări:

- Ora 09.00: Parcarea cu 48 de locuri, situată pe strada Zăvoiului, arondată blocurilor F9, F10;

- Ora 09.30: Parcarea cu 25 de locuri, situată pe strada Stadionului, arondată blocurilor N32, N33;

- Ora 10.00: Parcarea cu 24 de locuri, situată pe strada Luceafărului, arondată blocurilor G1, G2;

Solicitanții locurilor de parcare sau reprezentanții acestora sunt invitați să participe la procedura de licitatie.

Absența de la procedura de licitare va duce la pierderea dreptului solicitat.

Free Joomla templates by Ltheme