Roseți | N. Rîjnoveanu: Dacă evaluăm situația privind taxele și impozitele, ne apropiem de 90%, grad de încasare

Roseți | N. Rîjnoveanu: Dacă evaluăm situația privind taxele și impozitele, ne apropiem de 90%, grad de încasare

Gradul de colectare a impozitelor și taxelor locale, la nivelul comunei Roseți, se apropie, cu mai bine de o lună înainte de finalul anului, de 90%. Primarul Nicolae Rîjnoveanu, un gospodar prin definiție, spune că în visterie există sumele necesare acoperirii coparticipării în cadrul proiectelor de modernizare a comunei aflate îb diferite stadii de implementare.

“Dacă evaluăm situația privind taxele și impozitele, ne apropiem de 90%, grad de încasare. Asta pe matricolă. Și 108% față de buget. E o depășire din acest punct de vedere. Dar noi nu suntem judecați pentru ce am prins la nivel de buget așa cum scrie în această lege 90 privind reducerea cheltuielilor bugetare. Noi trebuie să ne referim la veniturile conform matricolei. Acela este venitul nostru adevărat.”, a declarat primarul Rîjnoveanu care a continuat „Am mai spus-o și cu alte ocazii, ca orice gospodar am făcut vara sanie și iarna, car. În acest mandat, în fiecare an am căutat să mă limitez la ce este necesar. Adică să strâng banii la chimir pentru că știam că mâine, poimâine vom avea foarte multe cheltuieli, mai ales legate de coparticiparea pentru diferitele proiecte. Pot să vă spun că numai pentru proiectul pentru gaze, coparticiparea e de 80 de miliarde de lei vechi. Pentru canalizare, etapa 3, adică partea de jos a localității vreo 8 miliarde ș.am.d. Dacă stau bine să mă gândesc, toți banii pe care-i avem sunt foarte bine echilibrați. În sensul că știm ce excat ce cheltuieli trebuie să facem. Banii care sunt din excedent ne ajung exact pentru a acoperi coparticipările. Adică să nu stau cu mâna întinsă și să cer acești bani cuiva.”

AFM | O nouă sesiune pentru solicitanții persoane fizice în cadrul Programului Rabla Plus

AFM | O nouă sesiune pentru solicitanții persoane fizice în cadrul Programului Rabla Plus

Administrația Fondului pentru Mediu anunță deschiderea unei noi sesiuni de finanțare în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic 2020 – 2024 doar pentru solicitanții persoane fizice, în perioada 23 noiembrie 2023, ora: 10.00 – 08 decembrie 2023, ora: 23.59.

Astfel, începând de joi, 23 noiembrie, ora: 1000, persoanele fizice se pot adresa producătorilor/dealerilor validați, în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere.

”Am hotărât să dechidem o nouă sesiune de finanțare, în urma solicitărilor foarte mari din partea persoanelor fizice. De asemenea, am identificat sume neutilizate din sesiunea anterioară și le-am pus la dispoziție în această sesiune. Acest program contribuie la dezvoltarea unui transport mai puțin poluant și la îmbunătățirea calității aerului în aglomerările urbane. Sumele acordate sunt menite să încurajeze persoanele fizice să-şi achiziţioneze autoturisme noi cu tehnologii nepoluante care oferă o alternativă mai ecologică, economică și convenabilă pentru transport, în special în contextul în care se dorește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a dependenței de combustibili fosili”, a declarat președintele AFM, Laurențiu Adrian NECULAESCU.

Bugetul alocat programului este de 72.655.000 lei.

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat.

Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul finanțării este de:

- 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat;

- 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziționarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate;

- pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară casat, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei.

Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 75.000 euro, cu TVA inclus.

Ecotichetul pentru achiziționarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro , la secțiunile programelor.

M. Ciolacu: În 2024 nu creştem taxele şi impozitele, căutăm soluţii să reducem impozitarea muncii

M. Ciolacu: În 2024 nu creştem taxele şi impozitele, căutăm soluţii să reducem impozitarea muncii

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat astăzi reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social în care au fost discutate mai multe teme aflate în atenţia Guvernului, sindicatelor şi patronatelor.

"Pregătim bugetul pentru anul viitor, asupra căruia ne vom consulta cu partenerii sociali. Vreau să fie foarte clar: în 2024 nu creştem taxele şi impozitele şi nu vom introduce taxe noi care să-i împovăreze pe români şi mediul de afaceri. Căutăm soluţii să reducem impozitarea muncii şi să continuăm măsurile de creştere a veniturilor bugetare prin combaterea evaziunii şi printr-o mai bună colectare, inclusiv îmbunătăţirea managementului la ANAF şi Vămi. Facem la nivel guvernamental toate demersurile pentru a începe anul 2024 cu bugetul adoptat, pentru a avea predictibilitatea necesară mediului de afaceri", a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Consultările cu partenerii sociali, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, vor continua şi cu privire la nivelul salariului minim pe economie garantat în plată.

"Guvernul va lua o decizie privind salariul minim doar după ce va fi agreată cu partenerii sociali", a subliniat şeful Executivului.

La întâlnirea de astăzi cu sindicatele şi patronatele au fost discutate şi alte teme de interes precum asigurarea forţei de muncă, implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi dialogul cu reprezentanţii Comisiei Europene. De asemenea, a fost discutat în primă lectură ordinul ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale privind stabilirea sectoarelor de negociere colectivă şi a fost analizat regulamentul privind colaborarea în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, conform noii Legi a Dialogului Social.

CJ Călărași | Anunţ de publicitate privind achiziţia a 3 apartamente cu 3 sau 4 camere cu destinaţia de locuinţe

CJ Călărași | Anunţ de publicitate privind achiziţia a 3 apartamente cu 3 sau 4 camere cu destinaţia de locuinţe

Consiliul Judeţean Călăraşi, cu sediul în Municipiul Călăraşi, str. 1 Decembrie 1918, nr. 1, jud. Călăraşi, doreşte achiziţionarea, în municipiul Călăraşi, a 3 apartamente cu 3 sau 4 camere, cu destinaţia de apartamente sociale pentru copii şi tineri instituţionalizaţi. În acest context, Consiliul Judeţean Călăraşi invită pe cei interesaţi să depună oferte ţinând cont de următoarele:

Valoarea estimată a achiziţiei: 450.000,00 lei (inclusiv TVA)/apartament;

Criteriul de atribuire: cel mai bun raport calitate-preţ;

Documentaţia de atribuire: se poate descărca de la adresa www.calarasi.ro, secţiunea Anunţuri;

Termen limită de depunere a ofertelor: 05.12.2023, ora 14:00;

Adresa la care se depun ofertele: Registratura Consiliului Judeţean Călărași;

Relaţii suplimentare:

Persoana de contact: Marius NICA

e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., tel: 0242 311 301, interior: 156

luni - joi între orele 08:00-16:30

vineri între orele 08:00 - 14:00

Comisia Europeană a aprobat modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României, în valoare de 28,5 mld de euro

Comisia Europeană a aprobat modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României, în valoare de 28,5 mld de euro

Astăzi, Comisia Europeană a aprobat Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), care, în forma sa modificată, include și capitolul REPowerEU. Alocarea PNRR este, în prezent, de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde euro sub formă de granturi) și acoperă 66 de reforme și 111 investiții.

„Un succes mare pentru România și pentru corecta gestionare și prioritizare a investițiilor din PNRR. Am reașezat obiectivele din Plan pentru a accelera tranziția verde, digitală, asistența medicală, serviciile publice de ocupare a forței de muncă și protecția socială, transporturile, educația și, nu în ultimul rând, fiscalitatea. Suntem prudenți cu banii statului, dar prompți în accesarea fondurilor europene și dezvoltarea României. Le mulțumesc colegilor din MIPE care au lucrat neîncetat la realizarea acestui obiectiv, iar celor care au comentat de pe margine și au prevestit iresponsabil colapsul, periclitându-ne poziția în fața partenerilor externi, le spun doar atât: limitarea de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii nu se mai regăsește în modificarea aprobată astăzi, semn că măsurile Guvernului și cuvântul nostru dat în fața Comisiei au credibilitatea necesară și suficientă că traiectoria pe care merge România este una de construcție sustenabilă și responsabilă”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Prin REPowerEU, România va beneficia de fonduri nerambursabile suplimentare în valoare de 1,4 miliarde euro. Capitolul REPowerEU cuprinde două noi reforme și șapte investiții care se axează pe accelerarea producerii de energie verde, pe creșterea eficienței energetice a clădirilor și pe recalificarea și perfecționarea forței de muncă în domeniul generării de energie verde.

Planul modificat al României pune un accent puternic pe tranziția verde, alocând 44,1% (față de 41% în planul inițial) din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. Totodată, crește alocarea fondurilor pentru tranziția digitală a țării, de la 20,5%, la 21,8%.

Planul revizuit include modificările PNRR în urma aplicării articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul de instituire a Mecanismului de Redresare și Reziliență, care a condus la diminuarea alocării componentei de grant 2,11 mld. euro. De asemenea, sunt incluse ajustări generate de creșterea prețurilor la materiale de construcții și întreruperea lanțurilor de aprovizionare. Totodată, în noul Plan nu se va mai regăsi limitarea de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii.

La începutul lunii decembrie urmează aprobarea revizuirii Planului Național de Redresare și Reziliență al României în cadrul ECOFIN – Consiliul miniștrilor de finanțe, urmând, ca apoi, să fie emisă o nouă decizie de implementare (CID) de către Consiliul Uniunii Europene.

Pompierii militari călărășeni în cooperare cu SVSU au intervenit la mai multe situaţii de urgenţă produse in ultimele 16 ore

Pompierii militari călărășeni în cooperare cu SVSU au intervenit la mai multe situaţii de urgenţă produse in ultimele 16 ore

În urma manifestărilor fenomenelor meteorologice periculoase, la nivelul județului, pentru gestionarea situațiilor de urgență, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Știrbei” al județului Călărași în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor au intervenit astfel:

- 3 degajari de acoperiș în municipiul Călărași (1), municipiul Oltenița (1), sat C-tin Brâncoveanu (1);

- 16 degajari de arbori în Călărași (12) [3 auto avariate] și Oltenița (1), CuzaVodă (1), Dragalina (1), Sapunari (1);

- 5 degajari de stalpi de electricitate în Călărași (3), C-tin Brâncoveanu (1), Valcelele (1);;

- 1 degajare de element de construcție metalică în Tudor Vladimirescu;

- 3 incendii Oltina-Unirea (1), Unirea (1) și Sarulesti (1);

- 3 inundații în Călărași;

În ceea ce privește alimentarea cu energie electrică, următoarele localități au întâmpinat probleme pe anumite zone din cauza vântului puternic: Ciocănești, Pietroiu, Unirea, Perișoru, Ștefan cel Mare, Borcea, Cuza Vodă, Dragalina, Grădiștea, Jegalia, Oltenița, Ulmu, Unirea și Ștefan Vodă.

Pe drumurile naționale sau județene se poate circula fără probleme.

Bacul de trecere - operator Ostrovit S.A. Ostrov a reluat activitatea de traversare a Dunării în zona Chiciu - Regie.

Viteza vântului 12 m/s - 43 km/h din Nord.

Sursa Facebook ISU Călărași

Free Joomla templates by Ltheme