Pandemia de coronavirus n-avea cum să ocolească şi comuna Spanţov. De 8 ani la conducerea Primăriei, liberalul, Niki Silviu Gheorghescu, vorbeşte în prima parte a interviului, pe care o prezentăm mai jos, despre problemele sociale, în acest context de coronavid, existente la nivelul comunei în condiţiile în care 32% din populaţia totală a comunei este de etnie romă. Gheorghescu susţine că încă de la preluarea mandatului de primar, în 2012, a dezvoltat o amplă politică de integrare a romilor care, din fericire, a dat şi roade. Niki Gheorghescu a devenit primar în urma alegerilor locale din 2012. Primul mandat l-a obţinut cu un procent de 65,15% (votat de 1576 de spanţoveni) iar pe cel de-al doilea, în iunie 2016, cu 71,96% (a primit 1558 de voturi).
Domnule primar, nu cred că ne-am fi imaginat vreodată să traversăm astfel de vremuri grele. Aş vrea să vă întreb cum vă descurcaţi în această perioadă critică, aici, la Spanţov?
Situaţia e foarte delicată. Nu discutăm probleme financiare, că-s generale, dar astea sunt cele mai presante la ora asta. Problemele sociale n-au depăşit încă un anumit prag, ca să zic aşa. Încă le putem gestiona bine, în sensul că oamenii care au venit din afară mai au ceva rezerve. Primăria mai are şi ea mijloacele ca să-i poată ajuta. Dar cred că în maxim 2 săptămâni dacă nu se produce o schimbare în sensul să se mai relaxeze măsurile, să poată o parte din ei să plece afară, atunci situaţia ar putea deveni una fără ieşire.
Ca să vă dau o cifră, sunt vreo 300 de persoane care lucrează afară de ani de zile. Nu, ocazional. Ci cu contract de muncă, sunt oameni apreciaţi acolo care şi-au făcut un mod de trai. Asta-i situaţia! Şi-au făcut casă, şi-au educat copiii...Singura soluţie pe care o văd ar fi relaxarea în aşa fel încât să le permită acestor oameni să-şi asigure nevoile minime, traiul de zi cu zi până la urmă.
Eu am o situaţie mai delicată puţin, ţinând cont şi de structura etnică a populaţiei.
Avem o populaţie de 4700 locuitori, dintre care 1500 sunt etnici romi. Spun că e mai delicată, dar să nu se înţeleagă că ar fi nişte probleme în sensul că ar fi aici un fel de Ferentari sau ghetou. Sunt oameni care au o educaţie mai precară şi resurse mai puţine. Probabil că asta se datorează şi unor condiţii care vin, să zic aşa, din trecut, în sensul că toate administraţiile anterioare, inclusiv dinainte de ’89, nu s-au prea implicat în treaba asta.
Eu îi cunosc foarte bine şi consider că dacă nu ne implicăm la momentul ăsta, în maxim 20-30 de ani, pare o perioadă lungă la momentul ăsta, o să avem mari probleme sociale dacă nu reuşim să-i integrăm. Dar nu la modul declarativ.
Să-i integrăm, în primul rând, cu ajutorul educaţiei. Şi din această perspectivă avem şi realizări, fără falsă modestie.
Spre exemplu, când am venit la Primărie, aveam o frecvenţă undeva între 65 şi 6 de procente. La momentul ăsta, trec de 93-97%. A mai scăzut 2, 3 procente întrucât cei din clasele terminale, mă rog, câteva fete s-au căsătorit. Acum caut să deschid un program „A doua şansă” ca să nu-i las fără un minim de educaţie. Ăsta e primul pas şi se cunosc efectele. Sunt mai politicoşi, mai uşor adaptabili, poţi să discuţi cu ei mai bine, au un alt orizont. Ăsta-i primul aspect.
Alt aspect, caut să le asigur tot timpul fel de fel de cursuri de calificare. Majoritatea dintre ei au o trăsătură nativă. Nu „excelează” neapărat în mediul artistic, ca lăutari, ci şi ca fierari, tâmplari, zugravi, etc. Sunt foarte bine pregătiţi, buni meseriaşi, bine apreciaţi. Dar n-aveau documentul. Şi am reuşit. Numai anul trecut am făcut peste 20 de cursuri de calificare.
Veneau la şcoală?
La început nu prea erau receptivi. „Ce ne trebuie hârtie, că noi ştim meserie”, spuneau ei. „Uite că trebuie până la urmă”. Au văzut că pot să încheie un contract de muncă, au un salariu asigurat, pensii, asigurării medicale. Se integrează uşor-uşor dar trebuie să ai foarte multă răbdare, să insişti foarte mult. Asta nu-i o chestie de o zi, două, ci una pe care trebuie să ţi-o impui pe termen lung.
Pentru un primar poate că ar părea exagerat. Ce, altă treabă n-are? Erau unii cărora, zi de zi, le alocam câte o oră, două. Mergeam în cartierul lor şi discutam cu ei.
Spanţov poate să devină un exemplu de bune practici.
Dom’le aşa începi. Eu urăsc cuvântul ăsta „discriminare”. Că o duc rău... o duc rău şi românii şi romii. Sunt câteva personalităţi politice care discută doar la nivel teoretic despre discriminare.
Am zis că în momentul în care vine cineva şi-mi spune că-i „discriminare” la Spanţov, eu am plecat.
Aceeaşi situaţie îi vizează şi pe români dar şi pe romi. Problema locurilor de muncă, problema financiară, problema locurilor de casă, sunt, de fapt, aceleaşi greutăţi pe care le întâmpină şi unii şi alţii. Poate e mai dură puţin problema în rândul romilor fiindcă ei pornesc cu acest handicap al lipsei educaţiei din trecut. E greu să faci educaţie generaţiei actuale întrucât elevul după ce a plecat după cele 4,5,6 ore petrecute la şcoală, acasă, acolo n-are nimeni posibilitatea să-i explice, să-l ajute. Părinţii sunt din generaţia care au terminat imediat după Revoluţie, anii ’90-2000, când educaţia a fost la pământ. Chiar dacă au disponibilitatea, interesul, nu ştiu, din păcate cum să procedeze.
Şcoala rămâne singurul refugiu.
Da.
Spuneţi-mi, vă rog, probleme între ei sunt?
Probleme... ca între vecini. Să nu vă gândiţi că-i ceva de nestăpânit. Ne înţelegem, respectă autorităţile şi ăsta e mare lucru. Trebuie să le accepţi mici excese, derapaje. N-ai cum pentru că fac parte din cultura lor. Nu poţi să le restrângi toate obiceiurile, tradiţiile, că nu ne convin nouă. Aşa au moştenit din moşi strămoşi. Trebuie să le accepţi.
Avem însă o colaborare foarte bună şi cu reprezentanţii lor de la Partida Romilor. Sunt nişte oameni corecţi din toate punctele de vedere, care se implică.
Dialoguri cu alţi primari din judeţ pe această temă aţi purtat?
Am purtat dar vedeţi, fiecare are o altă gândire, o altă mentalitate. Fiecare are alte priorităţi. N-am vrut să fac neapărat un caz din asta.
