N. Gheorghescu: Dacă reuşesc să introducem reţeaua de gaze, aş pleca liniştit acasă!

N. Gheorghescu: Dacă reuşesc să introducem reţeaua de gaze, aş pleca liniştit acasă!

De două mandate în fruntea comunei Spanţov, liberalul, Silviu Niki Gheorghescu, a decis să-şi testele şansele şi la viitoarele alegeri locale, după câteva discuţii purtate cu familia şi colegii din partid. Obiectivul său major îl reprezintă introducerea unei reţele de gaze la Spanţov, investiţie care ar crea o altă perspectivă de dezvoltare a comunităţii. În agendă, pe lângă construirea unei săli de sport, figurează şi o bază sportivă, pe fonduri guvernamentale, cu sprijinul CNI, ceea ce ar contrubui decisiv la impulsionarea  activităţii sportive în rândul copiilor cu precădere. Iată mai jos şi ultima parte a interviului realizat cu primarul Silviu Niki Gheorghescu.

Domnule primar, candidaţi la viitoarele alegeri locale?

Da, deşi n-am vrut. Am considerat că-i suficient dar...

Eu zic că mai aveţi treabă: parcurile, să-i determinaţi pe copii să opteze cât mai des pentru bibliotecă, sala de sport, bisericile, căminul cultural, sediul primăriei. Iată obiective pe care trebuie să le finalizaţi.

(Zâmbeşte) Aşa e, avem de muncă. O chestie de suflet în care chiar m-am implicat şi sper să-mi iasă ar fi introducerea gazelor în comună. Am luat legătura cu o firmă potentă care reprezintă Gazpromul pe România şi sunt în tratative destul de avansate să introducem o reţea de gaze. Dacă reuşesc asta, vă daţi seama că aş putea pleca acasă liniştit. Am avea apă, canal, asfalt, şcoală, gaz, infrastructura asigurată. Cine vine după mine, să caute, pe cât posibil, investitori care să asigure cât mai multe locuri de muncă.

Se pare că aveţi şi un avantaj prin faptul sunteţi aproape de Olteniţa care anunţă că se va dezvolta mai ales că vor veni doi mari investitori care vor căuta forţă de muncă bine pregătită, poate şi prin intermediul programului „A doua şansă” pe care-l aveţi în vedere aici la Spanţov.

Adevărat şi asta. În ce ne priveşte dacă reuşim să punem pe picioare acest proiect cu gazele, m-aş declara într-adevăr mulţumit. Dar vă spuneam că n-am mai vrut să candidez şi să-l las pe viceprimar să o facă. Am discutat şi-a zis „Dom’le mai mergeţi un mandat dumneavoastră!”. Am căzut astfel de comun acord să mai candidez o dată.

Deci, decizia e bătută în cuie.

Da, e bătură în cuie. Neoficial, au fost şi alte discuţii...

În sensul că aţi fi vrut să candidaţi, să zicem, la Consiliul Judeţean?

Nu. Am vrut să mă retrag. Am considerat că sunt suficiente două mandate. Vroiam să las locul...şi celor mai tineri. Deşi prima frază care mi-a venit în minte a fost să „las locul şi detractorilor”. Dar, regreţi apoi când ştii că laşi locul unora care nu cred că pot să facă ceva.

Acuma, şi inamicii ăştia au şi ei „farmecul” lor. Doar nu vroiaţi să vă laude toată lumea, nu?

Nu, nici vorbă!

Poate că aţi aflat între timp, dar unii sunt chiar detractori de meserie. Nu ştiu decât să arate cu degetul.

(Zâmbeşte). E adevrat, cu asta se ocupă. Dar să nu se înţeleagă că la noi e o situaţie critică din acest punct de vedere. Am chiar o relaţie amicală cu cei din Opoziţie. Nu pot să afirm că m-au deranjat sau că au folosit, cine ştie, ce cuvinte jugnitoare la adresa mea. Am o colaborare bună, chiar n-am ce să le reproşez.

Până în iarnă, ce prioritate aveţi?

Gazele, dacă reuşesc.

Nu vă era mai la îndemână un parc?

Am început cu parcurile. Am crezut că vă referiţi la o prioritate cu adevărat majoră. Discuţiile privind reţeaua de gaze sunt avansate şi nădăjduim că se vor finaliza cu succes.

În ceea ce priveşte parcurile, am făcut unul deja în faţa bisericii din satul Stancea. L-am inaugurat cu o zi înainte de Paşte. Mai avem în agendă unul, mai mare, care se va întinde pe o suprafţă de 3.600 mp, situat la staţia de apă. E un proiect tematic, pescăresc, accesat pe FLAG, cum e cel de la Grădiştea. E ceva deosebit care va schimba faţa comunei noastre.

Nu ştiu dacă aţi văzut, am plantat vreo 150 de tei, stânga – dreapta. „Copoul” din Spanţov. Căutăm să schimbăm toate staţiile de pe partea dreapta, mergând spre Călăraşi. Schimbă, un pic, să zic aşa şi faţa DN-ului. Că prima impresie contează!

Mai aveam o curiozitate, domnule primar. De ce nu reuşiţi să jucaţi cu echipa de fotbal în liga a 4-a? În ultima perioadă, aţi cam fost sus, acolo, la promovare, însă obiectivul a fost ratat.

Avem, într-adevăr, o tradiţie în fotbal. Din păcate, când ajungem în ultimele etape, majoritatea tinerilor, a jucătorilor pleacă afară la muncă şi rămânem descoperiţi. Mi s-a întâmplat de 3 ori la rând!

Sunteţi şi vulcanici, pătimaşi, pe alocuri.

Ăsta-i un alt aspect. Recunosc. Şi ziarul dumneavoastră „ne-a lăudat” în sensul ăsta.

A fost o dojană amicală.

Nu, nu m-a deranjat. V-am spus că sunt un tip realist şi când o merit, o accept. N-am avut nicio reacţie.

Eu cred că aşa cum îi invitaţi pe copii la bibliotecă, la fel ar trebui să-i îndemnaţi şi pe jucători, suporteri, conducere, la fair – play.

Corect, asta e într-adevăr o problemă mai delicată.

Aş avea o propunere pentru dumneavoastră. Să „reconfiguraţi” fotbalul, cum se spune, de la firul ierbii. Adică să construiţi un teren nou, o bază modernă, primitoare nu doar pentru fotbaliştii seniori ci şi pentru juniori, copii. Şi uşor – uşor să formaţi şi o echipă competitivă cu mulţi fotbalişti de aici din Spanţov care să reziste în liga a 4-a, acolo unde cred că vă e şi locul, mult timp.

Nu v-ascund că am intenţia să fac asta cât mai curând. Avem discuţii avansate cu cei de la CNI ca să construim o bază sportivă de top. Dar din moment ce n-am semnat contractul, proiectul rămâne la stadiul de...vis. Pornind de la firul ierbii cum aţi spus, este al doilea an când am avut echipa de copii înscrisă la Cupa Satelor, unde am ajuns până în fazele superioare. Încă un motiv să credem în visul nostru.

Iar dacă după un meci de fotbal, le puteţi pune copiilor şi câte o carte în mână, atunci fiţi siguri că investiţia va da şi roade. Echipa de seniori va fi mult mai disciplinată, preocupată de joc şi de fair – play.

Exact. Şi deştepţi şi cu bun simţ. E corect ceea ce spuneţi.

Mulţumesc pentru timpul acordat, succes maxim în continuare!

N. Gheorghescu: Din ce-am zis, în 2016, c-o să fac, am realizat până acum cam 90%

N. Gheorghescu: Din ce-am zis, în 2016, c-o să fac, am realizat până acum cam 90%

Continuăm interviul cu primarul localităţii Spanţov, Silviu Niki Gheorghescu, care susţine că până în prezent a dus la bun sfârşit cam 90% din „promisiunile” asumate în 2016, înaintea obţinerii celui de-al doilea mandat. Care sunt proiectele demarate şi cum a reuşit Spanţov-ul să rezolve multe din problemele legate de infrastructură ne spune primarul Gheorghescu, în partea a doua a doua a dialogului purtat în urmă cu câteva zile.

Am tot citit în presa locală, am şi discutat în câteva rânduri, fără să exagerez, eraţi la un moment dat „campionul asfaltărilor”. Multe străzi au intrat pe făgaşul normal, asta în condiţiile în care nici comuna nu dispune de resurse financiare semnificative. În ce stadiu vă aflaţi?

Sunt cu proiectul undeva la 50%. Mai am vreo 4 km şi încheiem. Cu sistemul de canalizare, undeva la peste 95%. Mai am câteva lucrări la staţia de epurare şi la staţiile aflate pe străzi la SPP-uri. Staţia de apă nouă am predat-o la Ecoaqua. Mai am un proiect care vizează modernizarea sediului primăriei dar din cauza pandemiei nu ne-am permis.

Mai avem un proiect referitor la modernizarea căminului cultural fiindcă pun mare accent pe cultură şi învăţământ în general. Va fi un cămin finanţat de CNI, cu 220 de locuri, cu foaier, cu scaune în amfiteatru, cu cabine pentru actori, cu bibliotecă, cu o sală de şedinţe, etc. Chiar sunt mândru de acest proiect care trebuie scos la licitaţie.

Cam cât ar fi investiţia?

Un milion şi vreo 300 de mii de euro. Şi mai am o sală de sport şi cu asta am încheiat. Sunt cele mai actuale proiecte.

Faţă de ce v-aţi propus în 2016, cât aţi reuşit să realizaţi în aceşti 4 ani de mandat?

Eu mi-am propus multe. Dar din ce-am zis c-o să fac, cam 90%.

E un procent foarte bun...

Ţinând cont că alegerile s-au amânat, până-n toamnă, aş putea să spun 100%.

Serios?

Da. Repet, din ce-am promis.

Totuşi nu plouă cu bani la Spanţov.

În afară de reparaţiile curente la şcoli şi trotuare, reparaţiile la sălile de festivităţi, restul am făcut numai pe proiecte fie europene, fie pe CNI, pe PNDL, etc.

Ca să glumesc puţin, cum aţi reuşit „să vă împrieteniţi” cu oamenii de la aceste instituţii ca să aveţi şi succesul scontat?

Înainte să vin la primărie, am fost directorul Camerei Agricole. Deci proiectele erau principala noastră activitate. Ştiu ce înseamnă să faci un proiect, să fie eligibil...

Dar nu se face bătând din palme, nu?

Nu, vă daţi seama. Când aud peste tot în mass-media că nu se accesează fonduri...ca şi cum te-ai duce, întinzi mâna şi primeşti banii. Nu se fac aşa de uşor proiectele! Mai ales la mediul rural. Pentru o primărie mare dintr-un oraş sau municipiu cu forţă economică şi capacitate financiară, e mai uşor să angajeze 2,3 oameni de top care să facă proiecte. Adică să primească finanţare. Nu oricine poate să facă treaba asta. E foarte multă muncă şi trebuie profesionalism la sânge. Deci nu e simplu deloc.

Prin urmare, neputând să am un compartiment specializat pe atragerea de fonduri europene, am apelat la firme...   

Aţi externalizat, să zic aşa, serviciul...

În totalitate. Am apelat la firmele pe care le-am cunoscut înainte. Le-am cercetat, le-am testat posibilităţile, m-am informat, contractele au fost numai la succes. Deci nu pot să plătesc un PT (n.r. Proiect Tehnic) şi să stau cu grijă dacă intră sau nu la finanţare. Prima clauză pentru cei care au lucrat cu noi a fost plata la succes.

V-ajung banii într-un an de zil

Greu. În afară de 3 societăţi agricole şi vreo 30 de magazine, nu am nici o altă sursă importantă de venituri. N-avem pe raza comunei nici o unitate economică.

Câţi angajaţi aveţi în Primărie?

Cu pază şi cu asistenţa socială, 24.

Cam pentru ce perioadă ajung banii?

Ne-am întins cât ne permite plapuma. Decât să stai câteva luni fără salariu, mai bine iei un salariu rezonabil...

Dacă eraţi în momentul de faţă un simplu locuitor al acestei comune, ce i-aţi fi reproşat primarului?

Destul de multe. Eu sunt un tip deschis care-şi asumă ceea ce face şi spune.

I-aş fi spus că nu sunt mulţumit de curăţenia din comună.

Asta mai ţine până la urmă şi de cetăţeni.

Ţine, dar până la urmă tot primarul e responsabil şi de asta. I-aş reproşa puţin că nu are o implicare mai mare în rândul elevilor ca să-i determine să vină le Bibliotecă mai des, cu toate că a dotat biblioteca cu calculatoare, cu cărţi...

Nu e şi vina profesorilor?

Poate, dar eu mă refer acum la vina primarului. În secundar, toţi sunt câte puţin vinovaţi, profesorul, familia, copilul.

Legat de biserică. Nu sunt un tip extraordinar de credincios. Cred, sunt creştin ortodox dar am văzut că nici la sărbători, copiii nu mai vin spre biserică. I-aş reproşa primarului că n-a ajutat mai mult lăcaşele de cult, în număr de 3. Că n-a făcut mai multe parcuri, şi ăsta-i un reproş. Că n-a finalizat sala de sport...

Toate acestea s-ar putea transforma în priorităţi pentru mandatul viitor.

Categoric. Oricum sunt destule reproşuri. Spre exemplu, cel mai mare critic al meu e consilier PNL. E o doamnă, Dumitrescu, care e foarte critică, în schimb e foarte corectă.

Tot ce nu e în regulă, vine şi-mi reproşează. Nu mă supăr, nu-mi vin bine nici mie toate criticile dar dacă eşti un tip cerebral, trebuie să accepţi că asta-i realitatea.

L-am criticat pe primarul în funcţie, dar ce laude i-am putea aduce?

Nu vreau să-l laud că...

Păi am convenit că sunteţi cetăţean...

Sunt cetăţean dar...

O laudă ar fi legată de asfaltare?

Dacă tot mă întrebaţi, apa ar fi. Că am asigurat apa, în comună, în totalitate. În momentul când am preluat mandatul, lucrurile nu erau într-o stare normală.

Apa are un cost bun, acceptabil pentru cetăţeni?

Intrăm într-o discuţie care nu-mi face plăcere. Preţul nu e accesibil.

Lucraţi cu Ecoaqua...

Da. De la mine a plecat cu 1 leu şi acum a ajuns la...

Îmi imaginez că şi Ecoaqua a promis investiţii.

Nu vreau să intru în detalii.

E un subiect sensibil?

Da.

Aveţi un mesaj pentru cei de la Ecoaqua?

Să aibă mai multă grijă de investiţiile pe care le-au preluat. Eu le-am predat o staţie la cheie, nou-nouţă iar starea ei actuală ridică nişte semne de întrebare. Le-am atras atenţia... Deci eu le-am dat o staţie ultramodernă şi la momentul ăsta nu prea e în regulă. Nu ştiu dacă asta ţine neapărat de conducerea societăţii. Ci mai degrabă de angajaţii pe care-i are aici. Eu aşa cred.

Nu utilizează staţia în momentul ăsta?

Ba da. Ştiţi, omul sfinţeşte locul. Când ai o staţie nouă, 3 ani de când am predat-o, păi după 3 ani ar trebui să arate cam la fel cum am predat-o, nu?

Şi nu-i aşa?

Nu.

Călăraşi / Patru cazuri noi confirmate cu COVID - 19, în ultimele 3 zile. Numărul persoanelor vindecate a a crescut la 43

Călăraşi / Patru cazuri noi confirmate cu COVID - 19, în ultimele 3 zile. Numărul persoanelor vindecate a a crescut la 43

În ultimele 3 zile au fost confirmate alte 4 cazuri cu COVID – 19. Dacă vineri, numărul persoanelor infectate era 49, astăzi acesta a ajuns la 53. A crescut în schimb şi numărul persoanelor vindicate şi externate de la 41 la 43.

Polițiștii și jandarmii au aplicat, de 1 şi 2 Mai, 105 sancțiuni (55, pe 1 Mai, respective 50, pe 2 Mai) în valoare de 205.000 lei (93 de mii pe 1 Mai, respective 112 mii de lei pe 2 mai) persoanelor care nu au respectat măsurile /restricțiile stabilite de Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020, referitoare la condiţiile în care se poate realiza circulaţia.

Jud. Călăraşi / Evoluţia persoanelor confirmate cu COVID / Persoanelor vindecate, în perioada 26 aprilie – 3 mai

Duminică, 3 mai: au fost confirmate 53 de persoane cu COVID-19, iar 43 persoane au fost vindecate și externate / 2 persoane decedate

Sâmbătă, 2 mai: au fost confirmate 51 de persoane cu COVID-19, iar 41 persoane au fost vindecate și externate / 2 persoane decedate

Vineri, 1 mai: au fost confirmate 49 de persoane cu COVID-19, iar 41 persoane au fost vindecate și externate / 2 persoane decedate

Joi, 30 aprilie: au fost confirmate 48 de persoane cu COVID-19, iar 39 persoane au fost vindecate și externate / 2 persoane decedate

Miercuri, 29 aprilie: au fost confirmate 48 de persoane cu COVID-19, iar 39 persoane au fost vindecate și externate / o persoană decedată

Marţi, 28 aprilie: au fost confirmate 48 de persoane cu COVID-19, iar 39 persoane au fost vindecate și externate / o persoană decedată

Luni, 27 aprilie: au fost confirmate 51 de persoane cu COVID-19, iar 38 persoane au fost vindecate și externate / o persoană decedată

Duminică, 26 aprilie: au fost confirmate 51 de persoane cu COVID-19, iar 37 persoane au fost vindecate și externate / o persoană decedată

COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ CĂLĂRAȘI

INFORMARE DE PRESĂ / 03.05.2020, ora 14.00

⚫️În județul Călărași, astăzi, 3 mai, se află în carantină instituționalizată 211 persoane, iar în autoizolare sunt 118 persoane monitorizate la domiciliu.

În ultimele 24 de ore, au ieșit din carantină 10 persoane, iar 3 persoane au finalizat perioada de izolare de 14 zile.

De asemenea, menționăm că în județul nostru, până la această dată, au fost confirmate 53 de persoane cu COVID-19, dintre care 43 de persoane au fost declarate vindecate și 2 persoane au decedat.

⚫️Angajați ai Poliției, Jandarmeriei și Poliției Locale continuă să acționeze integrat pentru verificarea respectării normelor impuse în contextul stării de urgență și de ordonanțele militare în vigoare, precum și asigurarea pazei locațiilor de carantinare.

Până la această dată, prin structurile abilitate ale MAI, au fost întocmite 3 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, structurile de ordine publică au aplicat 413 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 50 sancțiuni în valoare de 112.000 lei persoanelor care nu au respectat măsurile/restricțiile stabilite de Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020, referitoare la condiţiile în care se poate realiza circulaţia.

❗️Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia alocată lor +4021.320.20.20.

❗️ÎN CONTINUARE VĂ RUGĂM SĂ RESPECTAȚI REGULILE ELEMENTARE DE CONDUITĂ ȘI DE IGIENĂ ȘI MĂSURILE TRANSMISE DE CĂTRE AUTORITĂȚI!

MFP a planificat, în luna mai, împrumuturi de la băncile comerciale de peste 4 miliarde de lei

MFP a planificat, în luna mai, împrumuturi de la băncile comerciale de peste 4 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în luna mai 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,065 miliarde de lei, din care 500 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 3,1 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 465 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma este cu 115 milioane de lei mai mare faţă de cea programată pentru luna aprilie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, pe 14 mai este programată o licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discount, în valoare de 500 de milioane de lei, pe o perioadă de 364 de zile, data scadenţei fiind la 17 mai 2021.

De asemenea, Finanţele au programat şi şapte emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,1 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (465 milioane de lei în total). Emisiunile vor fi de 500 de milioane lei (cinci emisiuni), 400 de milioane lei (o emisiune) şi 200 milioane lei (o emisiune).

sursa www.agerpres.ro

Olteniţa / P. Ţone: După părerea mea, vor fi probleme dacă nu se reia munca!

Olteniţa / P. Ţone: După părerea mea, vor fi probleme dacă nu se reia munca!

În contextul pandemiei de coronavirus, bugetele locale au fost afectate în această perioadă. Primarul Olteniţei, Petre Ţone susţine că problemele mari derivă din nivelul tot mai scăzut al impozitului pe venit şi al sumelor defalcate din TVA. În general, olteniţenii s-au străduit să-şi achite impozitele şi taxele locale, beneficiind în continuare de bonificaţia de 10% în cazul achitării acestora în totalitate. Ţone trage şi o concluzie pertinentă: reluarea activităţilor e absolut necesară pentru evitarea unui colaps economic.

Domnule primar, am impresia că în acest context sumbru al pandemiei de coronavirus a scăzut şi gradul de încasare a impozitelor şi taxelor locale. Ce ne spuneţi?

Nu. Cel mai dureros e că a scăzut impozitul pe venit pe care-l colectezi de la absolut toţii agenţii economici. De exemplu, în luna aprilie, comparativ cu martie, a scăzut cu o treime. De asemenea, sumele defalcate din TVA au scăzut.

S-au „repezit” olteniţenii să-şi achite datoriile până la 31 martie ca să beneficieze şi de bonificaţie?

Păi nu ştiţi că s-a prelungit termenul?

Ba da, dar şi veniturile lor au fost afectate.

Avem o încasare bună, să ştiţi. Am o relaţie bună cu agenţii economici pe care mi-am construit-o în timp. Pe birou, am în permanenţă o listă a datornicilor actualizată la trimestru. Eu îi invit aici, stăm de vorbă, găsim soluţii şi în felul acesta reuşesc să-i determi pe foarte mulţi să-şi plătească impozitele şi taxele. Dacă vă aduceţi aminte din dialogul purtat anterior, luna ianuarie a fost la un moment dat pe linie de cuţit, să nu putem plăti salariile angajaţilor noştri. Pentru că nu se votase bugetul, era o nebunie...

A fost suficient să dau 3, 4 telefoane la contribuabilii mai mari care în urma discuţiilor purtate au virat sume cuprinse între 500 de milioane şi 1 miliard (bani vechi), reuşind să facem astfel fondul de salariii. Şi n-am avut astfel nicio problemă. Săptămâna trecută, bunoară, i-am mulţumit încă o dată unuia dintre ei care mi-a spus „Domu’ primar, ne-aţi ajutat să scăpăm de datorii!”

V-aţi făcut până la urmă un „bine” reciproc...

Da. Deci, după părerea mea, vor fi probleme dacă nu reia munca. Pentru mine e aproape de neînţeles de ce nu lucrează frizerii...Adică avem voie să mergem la Lidl, Penny unde întâlnim zeci de oameni, în pieţele agroalimentare la fel pentru că e greu de crezut că poţi păstra distanţarea socială acolo, dar un dentist nu poate lucra...Sunt lucruri care-mi scapă. Sunt întrutotul de acord să nu se redeschidă şcolile. Pentru că cei mici nu vor ţine masca pe faţă sub nicio formă. Să ne ferească Dumnezeu de vreun focar care să plece de la copii! Nu se poate, să-l ştii bolnav şi să nu-l iei în braţe! Şi atunci, e bine să ne protejăm copiii. În rest, sunt destule meserii despre care cred că e bine să-şi reia activităţile.

A apărut şi Ordonanţa Militară nr. 10 care permite persoanelor vârstnice să meargă la muncă, la câmp. Păi, iertaţi-mă, dar cine mai face şi munca la câmp? Nu, cei în vârstă? Tineretul? Foarte rar.

Tineretul a plecat la cules de sparanghel

Ietaţi-mă, dar e important şi la noi. Eu, acum, nu discut de politica guvernului. Vă rog să mă credeţi că nu mă interesează acum politica. În această perioadă, vreau ca oraşul să fie bine aprovizionat. Mă bucur că şi celor în vârstă li s-a dat posibilitatea să vină cu produse, legume, fructe în pieţe pentru că şi de acolo vin banii din impozitul pe venit.

Mulţumesc.

Au fost reactualizaţi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţie “Modernizare pod trecere râu Argeș”

Au fost reactualizaţi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţie “Modernizare pod trecere râu Argeș”

Consilierii judeţeni, întruniţi miercuri, 29 aprilie, în şedinţă ordinară de plen au aprobat şi actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţie “Modernizare pod trecere râu Argeș, km 23+000, inclusiv taxe și avize” – faza D.A.L.I.

„Consiliul Județean Călărași intenționează să implementeze proiectul ‘Modernizare pod trecere rău Argeș km 23 + 000’, pod care este traversat de DJ 403. Devizul general al acestui obiectiv de investiții a fost aprobat de deliberativul județului Călărași prin Hotărârea nr. 236/31.10.2018

Având în vedere prevederile art. 71 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal - bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, a fost actualizat devizul general întocmit pentru realizarea obiectivului de investiţie “Modernizare pod trecere râu Argeș km 23 + 000”, deviz ce a fost aprobat de deliberativul județului Călărași în urmă cu 8 luni, prin Hotărârea nr. 147/29.08.2019.

În același timp, Consiliul Județean Călărași implementează deja proiectul „Reabilitare DJ 403 între DN 31 (Mănăstirea) – Luica – DN 4  (Şoldanu) – Radovanu (DJ 411), km 0+000 – km 34+800”. Pentru a asigura continuitatea traseului, a fost întocmită de către IPTANA S.A. documentația “Actualizare și completare D.A.L.I. la obiectivul de investiții Modernizare pod trecere rău Argeș km 23 + 000”. Această actualizare și completare constă în prelungirea rampelor de acces la pod, pentru a se uni cu capetele drumului județean DJ 403.

Urmare celor anterior prezentate, consider că este necesară şi oportună adoptarea unui proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Călărași nr. 236/31.10.2018, modificată și completată prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 147 din 29.08.2019, în sensul actualizării devizului general și ai indicatorilor tehnico - economici ai obiectivului de investiţie “Modernizare pod trecere râu Argeș km 23 + 000”, Faza – Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) în baza sumelor recalculate conform noului deviz general.

Astfel, valoarea actuală totală a investiţiei este de 6.004.778,46 lei, la care se adaugă T.V.A., din care C + M în valoare de 5.035.770,68 lei, la care se adaugă T.V.A..” se arată în Referatul de Aprobare a Hotărârii pentru modificarea Hotărârii nr. 236/2018 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţie “Modernizare pod trecere râu Argeș, km 23+000, inclusiv taxe și avize” – faza D.A.L.I. 

Free Joomla templates by Ltheme