Rectificarea bugetului municipiului Călăraşi

Rectificarea bugetului municipiului Călăraşi

Convocaţi miercuri după-amiază în şedinţă extraordinară consilierii locali municipali au aprobat, printre altele, şi Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Călăraşi pe anul 2021, iniţiat de primarul, Marius Dulce.

„Având în vedere Referatele Direcţiei Tehnice privind includerea sau suplimentarea sumelor aferente anumitor lucrări sau servicii precum şi solicitările privind rectificarea bugetelor instituţiilor subordonate, propunem rectificarea bugetului propriu al municipiului Călăraşi, aşa cum sunt prezentate în anexele la prezenta.

1. La capitolul 51.02 Autorităţi executive, se suplimentează bugetul alocat cu suma de 16 mii lei în vederea achitării cauţiunii pentru suspendarea Deciziei nr.21/17.02.2021, emisă de Agenţia Fondului de Mediu. Tot în cadrul acestui capitol se suplimentează creditele alocate cheltuielilor de capital cu suma de 47 mii lei în vederea instalării sistemului de supraveghere Full HD la sediul primăriei.

2. Având în vedere că în cazul achitării restanţei în suma de 240 mii lei către ADI Ecoaqua, reprezentând cotizaţia aferentă anului 2020, suntem scutiţi de plata cotizaţiei anului 2021, se suplimentează cu această sumă creditele aferente cotizaţiilor din cadrul capitolului bugetar 54.02 pentru efectuarea plăţii.

Creditele bugetare alocate capitolului 65.02 Învăţământ, se suplimentează, aşa cum reiese din Anexa nr.1, în vederea asigurării cheltuielilor legate de igienizare şi curăţenie pe timpul vacanţei, iar pentru implementarea proiectelor cu finanţare UE a Şcolilor gimnaziale T. Vladimirescu, Mircea Vodă şi Liceul Danubius, sumele încasate de la AM sunt prevăzute în Anexa nr.1 la prezenta hotărâre.

3. În cadrul capitolului 67 Cultură, recreere, religie au loc rectificări ale liniilor bugetare, astfel:

- Serviciului Public Pavaje Spaţii Verzi i se alocă suma de 500 mii lei, sumă necesară atât dotării cu mobilier a parcurilor date în administrare, repararea celor existente, cât şi pentru autorizarea locurilor de joacă şi a instalaţiilor (RSVTI-ISCIR);

- Complexului de Agrement ZOO i se suplimentează suma alocată cheltuielilor de investiţii cu 130 mii lei în vederea instalării sistemului de supraveghere Full HD şi a altor lucrări de investiţii, aşa cum sunt prezentate în solicitare şi 10 mii pentru servicii.

Tot în cadrul capitolului 67.02 , având în vedere amploarea evenimentului anual reprezentat de Zilele Municipiul - Nunta de Aur şi Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, se suplimentează suma alocată cu 260 mii lei. Pentru Ziiua Marinei se propune suplimentarea cu 15 mii lei a sumei actuale.

Pentru serviciile „muzică de fanfară şi estradă”, se propune suma de 30 mii lei, necesară până la sfârşitul anului.

4. Pentru capitolul 70.02 Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică, la propunerea direcţiilor din primărie, se suplimentează creditele bugetare în vederea realizării PUG-ului, a serviciilor de evaluare a vehiculelor abandonate aşa cum se prezintă în Anexa nr.1. Datorită complexului de activităţi repartizate SPCT-AFL, se solicită suplimentarea creditelor aferente cheltuielilor cu bunuri si servicii, cu suma de 150 mii lei.

Pentru buna desfăşurare a serviciilor cu iluminatul public, se suplimentează creditele cu 400 mii lei.

Administraţiei Cimitirelor i se suplimentează creditele bugetare cu 25 mii lei pentru sistem supraveghere video.

5. În vederea achitării efectuării serviciilor de dezinsectie, se suplimentează creditele bugetare ale capitolului 74 Protecţia mediului cu suma de 184 mii lei, conform Anexa nr.1 la prezenta.

6. La capitolul 84 Transporturi, la propunerea Direcţiei Tehnice, au loc modificări ale creditelor alocate: 130 mii lei pentru Amenajare parcare zona blocurilor H26, iar pentru străzile Plevna, Rahova şi Viitor, se suplimentează cu suma de 1.200 mii lei, aşa cum se prezintă în Anexa nr.1 la prezenta”, se arată în Referatul de aprobare.

Proiectul de hotărâre mai sus – menţionat a fost votat de 17 din cei 18 consilieri locali prezenţi.                                                                                 

 

PMC | Ziua Marinei, sărbătorită la Călăraşi

PMC | Ziua Marinei, sărbătorită la Călăraşi

Primăria Municipiului Călăraşi organizează, duminică 15 august, manifestările prilejuite de „Ziua Marinei”. Evenimentul se va desfăşura, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infectării cu SARS – CoV-2, în Parcul Central al municipiului, începând cu ora 09.00.

În completarea activităţilor specifice acestei sărbători, sunteţi invitaţi să vizitaţi Expoziţia în aer liber „Cu apele curate”, fotografii de Vlad Bâscă.

Iată programul evenimentului:

08.00 – 10.00 Oficierea slujbei de către PS Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor la Biserica Sf Constantin si Elena (Volna)

09.00-10.30 Program muzica fanfară la foișorul din Parcul Central

10.30-11.30 Slujba de pomenire a eroilor marinari oficiată de PS Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor si depunerea coroanelor de flori de către reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor din municipiul Călărași, la Crucea Marinarului situata in Parcul Central

11.30-13.00 Jocuri tradiționale pe apă: parada navelor, concurs de bărci cu rame, concurs înot băieți, concurs prinderea rațelor

Pe toată perioada desfășurării evenimentului vor avea loc activităţi distractive pentru copii:

- exatlon – probe ce vor pune la încercare pregătirea fizică, viteza de reacție și îndemânarea copiilor între 6 si 10 ani;

- desene pe asfalt;

Parteneri: Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, Palatul Copiilor Călărași și Asociația MaiMultVerde.

afisziuamarinei2

 Consilierii locali, convocaţi miercuri, 11 august, în şedinţă extraordinară

Consilierii locali, convocaţi miercuri, 11 august, în şedinţă extraordinară

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţa extraordinară, miercuri, 11.08.2021, ora 16.45, în sala de şedinţe a Consiliului Local Călăraşi, cu următoarea ordine de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Călăraşi pe anul 2021.
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetului propriu al municipiului Călărași și a creditelor interne, la data de 30.06.2021.
  3. Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 134/2018 privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 41.572.000 lei în vederea finanțării a unor investiții publice de interes local.
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea devizului general actualizat pentru obiectivul ,,Locuinţe sociale bloc 15 Tr. A+B” din municipiul Călăraşi.

Primar,

Marius Grigore Dulce

Primăria Municipiului Călărași anunță că a ales o soluție inteligentă de digitalizare a serviciilor instituției și a implementat Avansis Mobile

Primăria Municipiului Călărași anunță că a ales o soluție inteligentă de digitalizare a serviciilor instituției și a implementat Avansis Mobile

Primăria Municipiului Călărași anunță că a ales o soluție inteligentă de digitalizare a serviciilor instituției și a implementat Avansis Mobile, o aplicație mobilă integrată de gestionare a relației dintre primărie și contribuabil.

Prin aplicația Avansis Mobile cetățenii din Municipiul Călărași își pot plăti obligațiile, pot solicita și consulta documente sau pot face programări la administrația locală și la subordonate. De acum înainte, Primăria Municipiului Călărași va putea trimite cetățenilor mesaje de interes public la nivel local, direct pe telefon.

Aplicația Avansis Mobile poate fi utilizată de către toți cetățenii, de pe orice telefon cu sistem de operare Android sau iOS și oferă siguranță deplină utilizatorilor în privința confidențialității datelor. Primul pas care trebuie făcut de către cetățean pentru a folosi aplicația este instalarea acesteia pe telefon print scanarea codului QR, sau prin accesarea link-urilor de mai jos:

 
 Aplicația Avansis Online poate fi utilizată de către toți cetățenii, de pe orice calculator cu sistem de operare Windows /Mac și oferă siguranță deplină utilizatorilor în privința confidențialității datelor. Primul pas care trebuie făcut de către cetățean pentru a folosi aplicația este accesarea paginii web:

Pentru a instala aplicația, se deschide magazinul de aplicații pe dispozitivul pe care se dorește instalarea și se caută termenul Avansis Mobile.

Cum se activează un cont prin completarea formularului aplicației? Iată pașii care trebuie urmați: 

avansis2

Pentru descrierea în amănunt a tuturor pașilor care trebuie parcurși, utilizatorii pot accesa manualele de utilizare pentru Online si Mobile.

Primăria Municipiului Călărași își informează cetățenii despre faptul că pe lângă această aplicație care ușurează mult interacțiunea între instituție și cetățean, există deschidere și se va investi constant în sisteme digitale cât mai diversificate, pentru a pune la dispoziția comunității servicii online ce vor putea fi accesate prin utilizarea calculatorului sau a telefonului.

De asemenea, instituția va face toate demersurile necesare pentru a reduce timpul de lucru cu contribuabilii și timpul alocat soluționării tuturor solicitărilor acestora. Prin adoptarea de soft-uri pentru digitalizare, managementul Primăriei va fi mai eficient, mai transparent și se va putea face economie de timp, resurse umane și financiare.

Primăria Municipiului Călărași mulțumește comunității locale pentru deschiderea și sprijinul de care dă dovadă și va comunica constant publicului despre cele mai recente noutăți din cadrul instituției.

Mai multe informații puteți găsi pe www.primaria-digitala.ro

Ministerul Dezvoltării propune o soluţie pe termen lung pentru creşterea preţurilor internaţionale ale tuturor materialelor de construcţii

Ministerul Dezvoltării propune o soluţie pe termen lung pentru creşterea preţurilor internaţionale ale tuturor materialelor de construcţii

România poate fi între primele ţări din Uniunea Europeană care implementează o soluţie privind creşterea preţurilor materialelor de construcţii, a anunţat, după şedinţa de Guvern, ministrul dezvoltării, Cseke Attila. Ministerul a propus astăzi Executivului, în primă lectură, un proiect de Ordonată de Urgenţă în acest sens.

Ministrul dezvoltării a subliniat: actul normativ de pe agenda de astăzi a Guvernului propune nu doar o soluţie temporară, ci una pe termen lung. Astfel, proiectul de OUG, conform datelor oficiale publicate periodic de Institutul Naţional de Statistică, propune o soluţie privind modificarea preţurilor materialelor de construcţii, în mod dinamic, inclusiv o eventuală micşorare a acestor preţuri.

Actul normativ poate intra în vigoare după o eventuală decizie a Guvernului în acest sens şi la 30 de zile după publicarea sa în Monitorul Oficial.

Ministrul dezvoltării a atras atenţia: după intrarea în vigoare a noilor prevederi, executanţii construcţiilor cu finanţare publică pot cere primăriilor încheierea unui act adiţional la contract, pe baza căruia facturile pot include, în locul preţului materialelor de construcţii stabilite în contractul iniţial, preţuri care iau în calcul statisticile oficiale ale INS. Dacă astfel apar costuri suplimentare, în cazul proiectelor cu finanţare naţională, autorităţile locale pot depune cereri la Ministerul Dezvoltării pentru acoperirea acestora - a conchis Cseke Attila.

“Zilele Diasporei”: 14 - 15 august, la Călăraşi

“Zilele Diasporei”: 14 - 15 august, la Călăraşi

Consiliul Județean Călărași prin Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Călărași și Palatul Copiilor nr. 1 Călărași, organizează în perioada 14-15 august 2021, evenimentul „ZILELE DIASPOREI”, în cadrul căruia vor avea loc și festivitățile dedicate „ZILEI MARINEI”, precum și expoziția cu tema „Pâinea care ne unește”, organizată de Muzeul Dunării de Jos Călărași.

„ZILELE DIASPOREI” este un proiect care se alătură proiectului „LUNA DIASPOREI” organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României, și are ca scop celebrarea reîntregirii comunităților odată cu revenirea în țară, pe durata concediilor, a românilor stabiliți în afara granițelor. Prin promovarea evenimentelor organizate la nivel local, reunite sub umbrela LUNA DIASPOREI, D.R.P. reconfirmă importanța pe care statul român o acordă relațiilor cu românii din afara granițelor țării și disponibilitatea reprezentanților săi de a sprijini și întări legătura cu românii din străinătate.

Vă invităm să fiți alături de noi în aceste două zile cu următorul program:

Sâmbătă, 14 august – Platoul Consiliului Județean Călărași – Spectacole în aer liber

Ora 18.00

Program artistic susținut de copiii de la Palatul Copiilor nr. 1 Călărași și Grupul Flores Campi

Recital CATINCA LEU

Recital ANTONELA DIMA

Recital CĂTĂLINA TUDORACHE

Ora 20.00 Recital COSMIN ANDRIAN

Ora 20.30 Concert TRUPA KOMPAS

Ora 21. 00 Concert ALINA EREMIA

Ora 22.00 Concert SMILEY

 

Duminică, 15 august – Parcul Central Călărași – FESTIVITĂȚI „ZIUA MARINEI”

Ora 08.00 – 10.00 Oficierea slujbei de către PS Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor la Biserica Sf Constantin si Elena (Volna)

Ora 09.30-10.30 Program muzica fanfară la foișorul din Parcul Central

Ora 10.30-11.30 Slujba de pomenire a eroilor marinari oficiată de PS Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor si depunerea coroanelor de flori de către reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor din municipiul Călărași, la Crucea Marinarului situata in Parcul Central

Ora 11.30-13.00 Jocuri tradiționale pe apa: parada navelor, concurs de bărci cu rame, concurs înot băieți, concurs prinderea rațelor

Pe toată perioada desfășurării evenimentului vor avea loc activitati distractive pentru copii: exatlon – probe ce vor pune la încercare pregătirea fizică, viteza de reacție și indemanarea copiilor intre 6 si 10 ani; desene pe asfalt.

Duminică, 15 august – Platoul Consiliului Județean Călărași– Spectacole în aer liber

Ora 17.00

Program artistic susținut de copiii de la Palatul Copiilor nr. 1 Călărași

Ansamblul folcloric GHIOCELUL

Ansamblul folcloric BARAGANUL

Ora 19.00 Concert Taraful Doina Munteniei

Ora 20.00 Concert Nicu Paleru

Ora 21.00 Concert Jean de la Craiova cu Taraful

În zilele de 14 și 15 august, pe toată perioada desfășurării evenimentelor în aer liber, va avea loc în foaierului Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, expoziția cu tema „Pâinea care ne unește”, organizată de Muzeul Dunării de Jos Călărași, în cadrul căreia vor fi expuse instrumente și obiecte specifice procesului de prelucrare a grâului din perioada interbelică.

În conformitate cu Ordinul ministrului culturii și al ministrului sănătății nr.3245/1805/2020, Capitolul V, punctul 4 litera c.1) și g) :

„PARTICIPAREA ESTE PERMISĂ DOAR PENTRU PERSOANELE CARE SUNT VACCINATE ÎMPOTRIVA VIRUSULUI SARS-CoV-2, ȘI PENTRU CARE AU TRECUT 10 ZILE DE LA FINALIZAREA SCHEMEI COMPLETE DE VACCINARE.”

„ACCESUL PUBLICULUI VA FI PERMIS NUMAI ÎN CONDIȚIILE PURTĂRII DE MASCĂ PE TOATA DURATA EVENIMENTULUI.”

Operatorii economici care doresc închirierea unui spațiu pentru comercializarea produselor alimentare tradiționale, sunt rugați să depună o solicitare la sediul Primăriei Municipiului Călărași.

afis2

Free Joomla templates by Ltheme