Olteniţa / Şedinţa extraordinară a Consiliului Local, vineri, 3 aprilie, ora 10.30 de minute

Olteniţa / Şedinţa extraordinară a Consiliului Local, vineri, 3 aprilie, ora 10.30 de minute

Consiliul Local  municipal Olteniţa se convoacă vineri, 3 aprilie, începând cu ora 10.30 de minute în şedinţă extraordinară cu rmătoarea ordine de zi:

Proiect de Hotarare pentru aprobarea execuţiei bugetului local la data de 30.03.2020

Proiect de Hotarare pentru aprobarea utilizării fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului local al municipiului Oltenita  

Proiect de Hotarare privind rectificarea bugetului local pe anul 2020

Proiect de Hotarare pentru aprobarea Studiul de Fezabilitate, actualizat, inclusiv indicatorii tehnico-economici. pentru obiectivul de investitii “Amenajari exterioare in zona limitrofa investitiei Locuinţe pentru tineri destinate inchirierii, jud.Calarasi, mun.Oltenita, bd.l Decembrie, nr.26. bl.B5” 

CJSU / Miercuri, 1 aprilie: 2059 de persoane aflate sub monitorizare la domiciliu; 303 în carantină; 103 de sancțiuni aplicate în valoare de aproximativ 143.000 lei

CJSU / Miercuri, 1 aprilie: 2059 de persoane aflate sub monitorizare la domiciliu; 303 în carantină; 103 de sancțiuni aplicate în valoare de aproximativ 143.000 lei

La data de 01.04 a.c., ora 14.00, în județul Călărași situația epidemiologică se prezintă astfel:

- în autoizolare sunt 2059 de persoane aflate sub monitorizare la domiciliu;

- în ultimele 24 de ore au finalizat perioada de 14 zile de izolare 195 de persoane;

- în carantină instituționalizată se află 303 persoane.

Totodată, la nivelul unităților administrativ teritoriale, sunt luate în evidență persoanele vârstnice de peste 65 de ani, fără aparținători sau altă formă de ajutor, care sunt în permanentă monitorizare și sunt sprijiniți cu bunuri de strictă necesitate, prin compartimentele specializate din subordinea/coordonarea primăriilor.

Forțele de ordine constituite din polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat în continuare controale și verificări, în contextul impus de starea de urgență și de ordonanțele militare în vigoare, precum și asigurarea pazei locațiilor de carantinare.

Până la această dată, prin structurile abilitate ale MAI, au fost întocmite 2 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, structurile de ordine publică au aplicat 295 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au aplicat 103 de sancțiuni în valoare de aproximativ 143.000 lei persoanelor care nu au respectat măsurile/restricțiile stabilite de Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020, referitoare la condiţiile în care se poate realiza circulaţia.

Ieri, 31 martie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Ordonanța de urgență prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu și regimului stării de urgență.

Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut și au următoarele valori: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5000 de lei, cât erau până acum.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei.

Aceste sancțiuni vor putea fi aplicate începând de mâine, 2 aprilie 2020.

În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:

- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;

- interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

- suspendarea temporară a activității;

- desființarea unor lucrări;

- refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.

❗️Instituția Prefectului județului Călărași face apel către cetățeni să respecte întocmai recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile Ordonanțelor Militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.

❗️Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia alocată lor +4021.320.20.20.

sursa Facebook Prefectura Călăraşi

MS / Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei COVID-19. Spitalul Municipal Olteniţa, inclus în lista spitalelor-suport     

MS / Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei COVID-19. Spitalul Municipal Olteniţa, inclus în lista spitalelor-suport     

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat Ordinul de ministru nr. 533 / 29.03.2020 pentru aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei Coronavirus COVID-19 și a Listei spitalelor de suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul SARS-COV-2, publicat marţi, 31 martie în Monitorul Oficial.

Pe listă apar aşadar spitalele care vor prelua pacienții cu forme grave de infecție cu coronavirus. Printre acestea, în număr de 52, figurează şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi (poziţia a 14-a). De asemenea, a fost aprobată și o listă a spitalelor suport, în număr de 42, pentru cele de pe lista inițială. Pe această listă, la poziţia a 13-a, se află şi Spitalul Municipal Olteniţa.

În total sunt 117 spitale şi 44 de maternităţi care vor îngriji bolnavii care suferă de COVID – 19.

Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor reprezintă un document –cadru care instituie pașii care trebuie urmați de managementul unităților sanitare și măsurile pe care trebuie să le implementeze pentru izolarea și tratamentul cazurilor COVID –pozitive.

De asemenea, documentul conține reglementări privind modul de folosire a echipamentului individual de protecție (PPE) la nivelul unității sanitare, în mod rațional și corect, în funcție de secție, personal și tipul de activitate.

Astfel, în contextul COVID-19, echipamentul individual de protecție trebuie utilizat pe baza riscului de expunere (ex. tipul de activitate) și a dinamicii de transmitere a agentului patogen (ex. contact, picături sau aerosoli).

Tipul de PPE utilizat atunci când se oferă îngrijiri pacienților cu COVID-19 va varia în funcție de situație, personalul sanitar și activitatea desfășurată. Personalul medical implicat în îngrijirea directă a pacienților trebuie să utilizeze următoarele PPE: halate, mănuși, mască și protecție oculară (ochelari de protecție sau scut facial).

În mod specific, pentru procedurile generatoare de aerosoli pentru pacienții cu COVID-19 (ex. intubare, ventilație non-invazivă, traheostomie, resuscitare cardiopulmonară, ventilație manuală înainte de intubare, bronhoscopie, gastroscopie și recoltarea testelor PCR COVID) personalul medical trebuie să utilizeze ca protecție, mănuși, halate, măști FFP2 și FFP3; de asemenea, se vor utiliza șorțuri impermeabile, în cazul în care combinezoanele/halatele nu sunt impermeabile.

În colaborare cu autoritățile administrației publice locale, pe baza analizei la nivel local a capacităților de îngrijire a pacienților, a fost elaborată și Lista cu spitalele de suport pentru pacienții COVID – 19 pozitiv care necesită tratament și pentru patologii specifice (ex afecțiuni cardiace, ortopedice, etc)

Astfel, au fost identificate și desemnate ca unități suport un număr de 57 spitale/ secții exterioare/corpuri de clădire, 44 maternități, 60 spitale și centre pentru realizarea procedurilor de dializă din toate județele țării și București.

În spitale de suport sunt tratate cazuri pozitive la COVID 19 care necesită îngrijiri medicale și pentru alte patologii.

Într-o primă etapă, spitalele de suport desemnate reprezintă unități sanitare fără importanță de urgență, care pot asigura asistența medicală pentru celelalte urgente medico-chirurgicale. Au fost incluse în rețeaua de spitale de suport, unități municipale/orășenești și spitale din alte județe preponderent cele cu secții de Boli Infecțioase, precum și spitalele din alte rețele, decât ale Ministerului Sănătății ( Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării Naționale, unități sanitare private).

“Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor a fost elaborat de specialiștii din cadrul comisiilor de specialitate ATI, boli infecțioase și specialiști din cadrul Ministerului Sănătății, pe baza recomandărilor OMS si CE. Am cerut managerilor unităților sanitare, dar și direcțiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanță să aducă la cunoștința personalului medical și auxiliar, în mod repetat, procedurile ce trebuie urmate în această situație de criză, toate măsurile existente în planul de măsuri, în special reglementările privind măsurile de prevenție și utilizarea corectă, în funcție de expunere, personalului medical, dar și auxiliar”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Toate unitățile sanitare din sistemul public și privat au obligația asigurării acordării îngrijirilor medicale tuturor pacienților, în concordanță cu prevederile planului de măsuri aprobat. Refuzul asigurării acordării îngrijirilor medicale conform atribuțiilor specifice se sancționează conform prevederilor legale.

Ordinul ministerului Sănătății este publicat în Monitorul Oficial 263/31.03.2020. Acesta a fost adus la cunoștința managerilor unităților sanitare și a direcțiilor de sănătate publică într-o videoconferință condusă astăzi de ministrul Sănătății.

Agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și cele pentru plăți și inspecție socială procesează, din 1 aprilie, solicitările pentru obținerea șomajului tehnic

Agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și cele pentru plăți și inspecție socială procesează, din 1 aprilie, solicitările pentru obținerea șomajului tehnic

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a anunțat că, începând de miercuri, 1 aprilie, pot fi depuse cererile și declarațiile pe propria răspundere în vederea obținerii sprijinului oferit de Guvern, pe perioada stării de urgență, sub forma șomajului tehnic.

Demnitarul a dat asigurări că toate agențiile județene sunt pregătite să preia și să proceseze rapid aceste solicitări și că se vor face eforturi în vederea achitării sumelor solicitate de angajatori într-un termen mai scurt de 15 zile, iar în cazul PFA, contracte de drepturi de autor, sportivi etc.  se va încerca ca plățile să se facă în mai puțin de 10 zile.

Astfel, angajatorii vor transmite online Agențiilor Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM), fiecare în județul în care are sediul social, documentele necesare pentru obținerea fondurilor de la stat în vederea acoperirii salariilor/veniturilor angajaților lor care se află în șomaj tehnic. Fiecare AJOFM are o adresă de email dedicată pentru preluarea documentelor: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. (ex: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.).

Menționăm că aceste fonduri pot fi solicitate pentru angajații cu contracte individuale de muncă înregistrate în REVISAL și care au fost suspendate conform Codului Muncii – Legea nr. 53/2003, în baza art. 52 lit. c), până la încetarea stării de urgență provocată de COVID 19.

Documentele necesare, care se depun și se procesează online sunt:

-cerere;

-declaratie pe proprie răspundere;

-lista cu angajații care intră în șomaj tehnic.

Plata fondurilor necesare către angajatori se va face în termen de maxim 15 zile, iar

plata angajatorilor către salariații aflați în somaj tehnic se va efectua în 3 zile.

Precizăm că angajatul în șomaj tehnic va primi 75% din din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut, și în perioada de șomaj tehnic îi vor fi achitate  CAS, CASS și impozitele aferente.

Angajatorii sau angajații care doresc să obțină informații suplimentare cu privire la acordarea șomajului tehnic, pot apela: 021/4444-000, număr cu tarif normal.

Tot de miercuri, 1 aprilie 2020, se pot transmite către Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) documentele necesare pentru obținerea fondurilor/sprijinului financiar de la stat pentru acoperirea veniturilor următoarelor categorii afectate de criza COVID 19:

  1. - PFA – uri;

    - Întreprinderi individuale;

    - Întreprinderi de familie;

    - Profesii liberale.

  1. Sportivii, respectiv cei cu contracte de activitate sportivă, antrenorii, arbitrii etc.
  2. Persoanele fizice cu drepturi de autor și drepturi conexe (ex. scriitori, compozitori, fotografi, artiști plastici)

Condiția de bază pe care aceste categorii de persoane trebuie să o îndeplinească pentru a beneficia de sprijinul financiar de la stat este întreruperea activității ca urmare a stării de urgență determinată de COVID 19.

Documentele care trebuie depuse:

- Cerere;

- Declarație pe proprie răspundere;

- Alte acte ce pot ajuta în soluționarea solicitării (ex: extras de cont bancar).

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare privind obținerea sprijinului acordat de stat prin ANPIS, pot apela următoarele numere de telefon: 0786.59.46.87; 0786.56.09.30; 0786.56.09.22; 0786.16.95.92; 0786.39.39.86, iar adresele de email din fiecare județ, unde pot fi trimise documentele pot fi găsite aici: http://www.mmanpis.ro/wp-content/uploads/2020/03/EMAIL-PLATI-COVID.pdf

Ministrul Muncii și Protecției Sociale a precizat că depunerea documentelor, pentru pentru perioada  16-31 martie 2020, se face între 1-10 aprilie.

Cuantumul ce va fi acoperit din bugetul de stat, în cazul sportivilor este de 75% din drepturile în bani aferente contraprestației activității sportive, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut.

Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul

CJSU / Joi, 2 aprilie: 17 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19; 1290 de persoane plasate în carantină

CJSU / Joi, 2 aprilie: 17 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19; 1290 de persoane plasate în carantină

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, Poliția a plasat în carantină instituționalizată 1.290 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 50 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 2 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.738 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 267 au fost declarate vindecate și externate din unități spitalicești: 91 la București, 58 la Timiș, 28 la Iași, 23 la Caraș-Severin, 20 la Prahova, 13 la Constanța, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 5 la Brașov, 5 la Galați, 2 la Bihor, 2 Argeș, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică sunt:

Nr. crt. Județ - Număr de cazuri confirmate

  1. Alba 9
  2. Arad 110
  3. Argeș 10
  4. Bacău 19
  5. Bihor 39
  6. Bistrița-Năsăud 22
  7. Botoșani 40
  8. Brașov 117
  9. Brăila 11
  10. Buzău 12
  11. Caraș-Severin 13
  12. Călărași 17
  13. Cluj 105
  14. Constanța 111
  15. Covasna 34
  16. Dâmbovița 19
  17. Dolj 22
  18. Galați 82
  19. Giurgiu 19
  20. Gorj 7
  21. Harghita -
  22. Hunedoara 100
  23. Ialomița 37
  24. Iași 54
  25. Ilfov 54
  26. Maramureș 39
  27. Mehedinți 10
  28. Mureș 38
  29. Neamț 107
  30. Olt 8
  31. Prahova 27
  32. Satu Mare 16
  33. Sălaj 6
  34. Sibiu 22
  35. Suceava 701
  36. Teleorman 16
  37. Timiș 98
  38. Tulcea 6
  39. Vaslui 9
  40. Vâlcea 7
  41. Vrancea 60
  42. Mun. București 505

TOTAL 2.738

Totodată, până acum, 94 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna și Mureș, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 278 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 78 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15.407 de persoane. Alte 114.699 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 28.483 teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 847 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 3.930 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 271 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, în ultimele 24 de ore, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 555 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Polițiștii au depistat, în același interval de 24 de ore, 7.385 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.585.135 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 217 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 126 în Spania, 57 în Italia, 14 în Franța, 7 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 25 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania și unul în Germania, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 1 aprilie 2020, au fost raportate 421.808 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Grupul de Comunicare Strategică

Asistenţa socială, o prioritate a Primăriei Călăraşi. 54 de persoane vârstnice fără susţinători, identificate

Asistenţa socială, o prioritate a Primăriei Călăraşi. 54 de persoane vârstnice fără susţinători, identificate

54 persoane vârstnice fără susținători sunt în evidența Direcției de Asistență Socială, din subordinea Primăriei Călărași, și sunt sunate zilnic. Două dintre acestea au dorit cumpărături până acum. Dacă știți cazuri de bătrâni care nu au pe nimeni, vă rugăm să ne anunțați la 0242/31.31.51 sau 0342/103.113. Împreună îi putem identifica și avea grijă de ei în această perioadă.

447 persoane izolate sunt sunate zilnic de dispeceratul DAS. Acestea beneficiază de informații, posibilitatea efectuării de cumpărături sau posibilitatea primirii unui ajutor social, în cazul în care se încadrează în prevederile Legii 416/2001.

5 persoane fără locuință sunt cazate la Adăpostul de noapte. Dacă identificați astfel de persoane, vă rugăm să ne anunțați la: 0242/708.192!

Reamintim faptul că Primăria Municipiului Călărași a avut inițiativa, în parteneriat cu Crucea Roșie Călărași, de a pune la dispoziția persoanelor vulnerabile, în special bătrânilor serviciul de cumpărături la solicitare, înainte de apariția Ordonanței Militare nr. 2/2020. Persoanele care au nevoie de ajutor și vor să evite complet deplasarea în afara locuinței, pot suna la 0731/322,884, între 08.00-10.00, de luni până vineri. Livrările se fac între orele 10.00-14.00

Totodată, reamintim și faptul că au fost anulate toate evenimentele din 2020 pe care Primăria Municipiului Călărași le organiza an de an, iar toți banii sunt direcționați către cheltuieli cu asistența socială

Sursa Facebook Primăria Municipiului Călăraşi

asistentasociala54depersoane

Free Joomla templates by Ltheme