Călăraşi / 22 de angajaţi ai SC Ecoaqua sunt autoizolați la locul de muncă

Călăraşi / 22 de angajaţi ai SC Ecoaqua sunt autoizolați la locul de muncă

Primăria municipiului Călăraşi anunţă pe pagina oficială de Facebook că s-a implicat în susţinerea celor 22 de angajaţi ai operatorului de apă-canal, SC Ecoaqua SA Călăraşi, aflaţi în autoizolare la locul de muncă pentru continuitatea serviciului de furnizare a apei potabile la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ. La apelul lansat de primarul Dan Drăgulin, compania ALTEX a donat aparate electrocasnice și televizoare, pentru toate punctele de izolare ale EcoAqua, de pe toată aria de operare.

“22 de lucrători EcoAqua – Sucursala Călărași sunt autoizolați la locul de muncă, pentru continuitatea serviciului de furnizare a apei potabile în municipiul Călărași. Este vorba de operatori ai sistemelor de tratare a apei și a stației de epurare ape uzate. Decizia a fost luată de conducerea societății și înseamnă desfășurarea tuturor activităților de operare, odihnă și repaus într-o singură incintă pe o perioadă de 7 zile consecutive, fără posibilitatea părăsirii punctului de lucru.

Primăria Municipiului Călărași asigură finanțarea hranei pentru acești angajați, Liceul Auto a asigurat paturile, iar compania Altex a răspuns apelului primarului Daniel Ștefan Drăgulin și a donat aparate electrocasnice și televizoare, pentru toate punctele de izolare ale EcoAqua, de pe toată aria de operare.

Mulțumim, Altex Romania. Așteptăm și alte companii să se alăture în această perioadă comunității călărășene și nevoilor acesteia! Împreună putem trece mai ușor prin această criză!” se arată în mesajul postat pe Facebook. 

Amenzi mai mari pentru încălcarea ordonanţelor militare

Amenzi mai mari pentru încălcarea ordonanţelor militare

Începând cu data de 3 aprilie a.c., intră în vigoare O.U.G. nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență.

La data de 31 martie a.c., în Monitorul Oficial al României a fost publicată O.U.G. nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență.

Potrivit noii reglementări, art. 28 se modifică și va avea următorul conținut:

(1) Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.

(2) Pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la alin. (1), în funcție de natura și gravitatea faptei, se pot aplica și una sau mai multe dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare, prevăzute în ordonanțele militare:

a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;

b) interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

c) suspendarea temporară a activității;

d) desființarea unor lucrări;

e) refacerea unor amenajări”.

Sursal cl.politiaromana.ro

MADR anunţă alocarea unui ajutor de stat, de peste 54 de milioane de lei, pentru sectorul creşterii animalelor

MADR anunţă alocarea unui ajutor de stat, de peste 54 de milioane de lei, pentru sectorul creşterii animalelor

În ședința Guvernului din data de 2 aprilie 2020 a fost aprobată o Hotărâre pentru completarea art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, prin care s-a alocat pentru anul 2020, suma de maximum 54.048 mii lei, care se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2020.

Din suma totală alocată, care se acordă sub forma serviciilor subvenționate, prestate de către societăţile de ameliorare recunoscute de către autoritatea competentă a statului, respectiv Agenția Naţională pentru Zootehnie, 25.012 mii lei este pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și 29.036 mii lei pentru speciile ovine şi caprine.

Ajutorul de stat se acordă pentru acoperirea costurilor pentru următoarele servicii:

întocmirea şi menținerea registrelor genealogice, servicii, pentru care intensitatea ajutorului poate fi de până la 100% din costuri;

efectuarea testelor de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, cu excepţia controalelor efectuate de proprietarul şeptelului şi a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui, pentru care intensitatea ajutorului poate fi de până la 70% din costuri.

Această formă de sprijin este conformă cu prevederile Regulamentului UE nr. 702/2014 privind ajutoarele de stat.

Apreciem ca acest sprijin de la bugetul statului va contribui la menținerea purității raselor și la creșterea potențialului de producție la animale, contribuind la asigurarea securității alimentare a populației.       

Sursa www.madr.ro

V. Iliuţă: Oameni buni, încercați să oferiți respect și ajutor celor care au nevoie și sunt sigur că vom ieși învingători din această luptă!

V. Iliuţă: Oameni buni, încercați să oferiți respect și ajutor celor care au nevoie și sunt sigur că vom ieși învingători din această luptă!

Vasile Iliuţă, a subliniat prin intermediul unei postări pe pagina personală de Facebook, că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi a intensificat dialogul cu cadrele medicale din cadrul spitalelor aflate în subordinea CJ pentru identificarea celor mai bune decizii în această perioadă extrem de dificilă în contextul pandemiei de coronavirus, anunţând că în cel mai scurt timp va fi achiziţionată şi aparatura medicală de maximă importanţă pentru secţiile ATI şi UPU. Pe de altă parte, Vasile Iliuţă a mai adăugat că împreună cu familia sa au donat cadrelor medicale greu încercate în această perioadă materiale de protecţie precum şi un aparat EKG BTL de ultimă generaţie.

“Pentru început vreau să felicit cadrele medicale pentru efortul depus în această perioadă. Nu este deloc ușor și nici nu va fi prea curând, vârful epidemic anunțându-se de către specialiști în perioada Paștelui. Am încredere că înțelegeți gravitatea acestei situații și că respectați recomandările noastre, ale autorităților.

Încă de la debutul crizei discut zilnic cu reprezentanții spitalelor aflate în subordinea Consiliului Județean Călărași și împreună luăm cele mai bune decizii pentru dumneavoastră.

În scurt timp vom achiziționa și aparatura medicală de maximă necesitate pentru secțiile ATI și UPU.  Asta fac zi de zi ca președinte de consiliu județean.

Ca om de afaceri, împreună cu familia mea, am donat tot ceea ce este de trebuință medicilor și asistenților: viziere, măști și mănuși.

Fiul meu, Claudiu, a achiziționat pentru Spitalul Județean Călărași un aparat EKG BTL, de ultimă generație, care are posibilitatea de upgrade cu sistemul combinat cardio-pulmonar doar prin conectarea pneumotahografului BTL. Un astfel de sistem poate înregistra și interpreta înregistrările EKG, precum și înregistrările spirometrice.” a susţinut pe Facebook Iliuţă care a mai adăugat că “În aceste zile am discutat și cu grupul de fermieri pe care l-am înființat în urmă cu mulți ani. Și de aici, salvatorii noștri vor primi sprijin.”

“Oameni buni, încercați să oferiți respect și ajutor celor care au nevoie și sunt sigur că vom ieși învingători din această luptă!” este mesajul transmis de Iliuţă tuturor călărăşenilor care pot oferi fie şi din puţinul lor un sprijin celor aflaţi în prima linie în bătălia cu virusul COVID – 19.

iliutadonatii1

iliutadonatii3

iliutadonatii2

iliutadonatii4

 P. Ţone: Nu doresc să răspund abjecțiilor și minciunilor orchestrate de acest grup de oameni fără inimă

P. Ţone: Nu doresc să răspund abjecțiilor și minciunilor orchestrate de acest grup de oameni fără inimă

Primarul Olteniţei, Petre Ţone a transmis o „scrisoare deschisă” locuitorilor celui de-al doilea municipiu al judeţului, invitându-i la unitate şi solidaritate. În plus, Ţone îi îndeamnă pe cetăţeni să se informeze exclusiv din surse oficiale, adăugând că nu intenţionează să răspundă minciunilor şi abjecţiilor orchestrate de grupul constituit în jurul candidatului unui partid, fost „colaborator” al vechii Securităţi, dornic să revină în prim plan pe spatele unei astfel de tragedii. „Acum când țara trece prin clipe dramatice a venit și rândul nostru să punem umărul la greu. Prin Ordin al Ministrului Sănătății, Spitalul Municipal Oltența va fi unul din cele 40 de spitale suport pentru combaterea coronavirusului.

Împreună putem învinge orice obstacol. Este nevoie de unitate și mai ales de solidaritate. Știu că există un grup de oameni care vor să ne destabilizeze prin minciună și manipulare. Vă rog informați-vă din surse sigure și credibile. Nu lăsați pe cei interesați să introducă panica între noi să își atingă scopul.

Tot ce depinde de mine voi face în așa fel încât să fim mândri de locuitorii din Oltenița și de Spitalul Municipal Oltenița.

Nu doresc să răspund abjecțiilor și minciunilor orchestrate de acest grup de oameni fără inimă și fără suflet. Ar însemna să mă cobor la nivelul lor. Vă rog să aveți încredere și Dumnezeu ne va ajuta!” este mesajul postat pe primarul Petre Ţone pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Municipiului Olteniţa. 

Înregistrarea documentelor adresate instituțiilor publice se poate face online. Autoritatea pentru Digitalizarea României au lansat, joi, platforma aici.gov.ro

Înregistrarea documentelor adresate instituțiilor publice se poate face online. Autoritatea pentru Digitalizarea României au lansat, joi, platforma aici.gov.ro

În contextul epidemiei de COVID-19, în sprijinul cetățenilor și al instituțiilor publice, Guvernul României, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, în parteneriat cu Aurachain, Asociația pentru Tehnologii Avansate, Bithat și Telekom lansează platforma digitala https://aici.gov.ro/home.

Aceasta servește drept intermediar pentru înregistrarea documentelor adresate instituțiilor publice care nu au un sistem propriu de registratură online.

Obiectivul platformei noi lansate este eficientizarea și tehnologizarea proceselor de comunicare la nivel național, astfel încât toate instituțiile publice din România să fie înrolate într-un sistem digital capabil să răspundă solicitărilor cetățenilor în format electronic, într-un timp cât mai scurt.

Nivelul scăzut de integrare și de digitalizare a instituțiilor este principalul obstacol în calea funcționării și comunicării eficiente în spațiul virtual, noul proiect dezvoltat de ADR în parteneriat cu Aurachain, Asociația pentru tehnologii Avansate, Bithat și Telekom oferind soluția care va permite înlesnirea comunicării dintre contribuabil și instituțiile publice.

Platforma aici.gov.ro oferă, ca primă funcționalitate, posibilitatea ca toate persoanele juridice din România să transmită către reprezentanțele județene ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forțelor de Muncă (ANOFM) cererea pentru solicitarea șomajului tehnic potrivit OUG nr. 30/2020 modificată prin OUG nr. 32/2020. Șomajul tehnic permite societăților private să solicite plata de la bugetul de stat a 75% din salariul mediu brut pe economie tuturor angajaților respectivelor societăți.

La începutul săptămânii viitoare, platforma va oferi și instrumente necesare plății indemnizației pentru alți profesioniști, cooperatiști și structuri sportive sau persoane fizice care au obținut venituri exclusiv din drepturi de autor și drepturi conexe, afectați prin instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Autoritatea pentru Digitalizarea României (A.D.R.) se organizează și funcționează ca structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, având rolul de a realiza și coordona implementarea strategiilor și a politicilor publice în domeniul transformării digitale și societății informaționale.

Free Joomla templates by Ltheme